Cu excepţia Iaşului, regiunea dintre Carpaţii Orientali şi Prut nu a cunoscut Revoluţia din ’89 decât de la televizor. Dacă era după cei de aici, dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu era şi acum preşedintele unei ţări în care se murea de foame, frig sau întuneric. Dincolo de masa amorfă şi ignorantă ce are o oarece scuză, există intelectualii de colhoz, adică acei indivizi care citesc doar manualele şcolare, evident forţaţi de împrejurări. Pentru aceştia n-au existat suferinţele din timpul dictaturii, n-a existat Revoluţia, după cum nu există sfârtecarea ţării de către ruşi, prin smulgerea Basarabiei şi alipirea ei Imperiului Răului, indiferent de denumirea sa: sovietic, ţarist, federaţia rusă. În cei aproximativ zece ani petrecuţi în Şcoala Tătărăşeni (o şcoală de pe aici) n-am auzit pe nimeni deplângând soarta Basarabiei. Pentru ei acel teritoriu nu exista ca pământ românesc. Dar n-ai ce să aştepţi de la nişte persoane pentru care singurele lecturi au fost din “Scînteia” sau din “Cuvântările Cârmaciului”. Mai mult, singurele discuţii intelectuale cu (de)formatorii de conştiinţe din acea şcoală erau despre gătit sau aratul pământului, plus emisiunile marathon de la OTV. Aceştia pot forma conştiinţa naţională a unor viitori cetăţeni ai României libere şi prospere? Răspunsul este, evident,nu, la ei patriotismul rezumându-se la ascunderea gunoiului (obiceiurilor proaste) sub preş. Nostalgici ai comunismului şi foşti turnători, unii dintre ei, la Securitate, corpul profesoral al anilor ’90 din acea şcoală se rezuma la înjurarea vârtoasă a democraţiei şi lingerea părţilor moi ale unor personaje odioase precum Ceauşescu sau Iliescu. N-am remarcat până în 2005, atunci când am plecat de la acea şcoală, nici o acţiune pentru cinstirea eroilor Revoluţiei române din decembrie ’89 (doar unii dintre formatorii de constiinte din acea scoala au înghiţit rahat cu polonicu' inainte de ’89) sau de aducere aminte a răstignirii Basarabiei pe secera şi ciocanul bolşevismului. Situaţia nu este însă singulară. Mai toate şcolile din zonă colcăie de foşti activişti comunişti “reciclaţi” în pedagogii noii societăţi democratice sau de intelectuali de colhoz proveniţi din ingineri sau alte specialităţi, dar care se exprimă cu greşeli în limba română. Aceştia vor forma viitori cetăţeni (analfabeţi?) ai României de mâine. În această zonă nu contează ce ştii sau ce ai făcut bun. Contează în ce gaşcă te afli. Orice nulitate care posedă cincizeci de cuvinte în vocabular, plus o şpagă plasată unde trebuie, are şanse maxime să o ducă mai bine decât cineva preocupat de domeniul său. Dacă adăugăm la aceasta incorectitudinea susţinerii tezelor unice, cum a fost la Şcoala Havîrna (o şcoală de pe aici), la proba de matematică, incorectitudinea desfăşurării unor olimpiade (precum cea de matematică, faza locală, desfăşurată în Darabani), plus alte “obiceiuri” legate de obţinerea unor posturi, avem imaginea unui învăţământ în care se deprind viitoarele “obişnuinţe” ale cetăţeanului care va face din România civilizată un vis îndepărtat în timp. Să ne mai întrebăm atunci de ce, de exemplu, Germania este unită şi România nu? Oricum, pentru intelectualii de colhoz nu contează cât de mare-i ţara, atât timp cât în ea se poate încălca legea iar ei o duc bine, chiar dacă nu au nici în clin nici în mânecă cu ceea ce fac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu