Analiza dictaturii comuniste (XXV)

Uniunea Tineretului Comunist din România
Uniunea Tineretului Comunist din România are mai multe date de naştere. Istoria sa timpurie este efemeră, intermitentă şi neclară, fiind, ulterior, după venirea comuniştilor la putere, falsificată şi reinventată.
În 1951, PMR a format o Comisie care să stabilească data înfiinţării UTC-ului, dar aceasta nu s-a putut hotărî asupra unui moment precis386. Până la urmă, s-a optat
383 V. I. Lenin, Sarcinile Uniunilor Tineretului, ediţia a XI-a, Bucureşti, Editura Tineretului, 1959.
384 I. Stalin, Despre sarcinile Comsomolului, Bucureşti, Editura Tineretului a CC al UTM, 1953.
385 În timpul războiului civil, tinerii din Comsomol au activat pe post de agitatori, comisari sau trupe de şoc. La Congresul al V-lea (octombrie 1922), Uniunea a luat sub patronajul său flota navală de război. În al doilea război mondial, comsomoliştii au constituit o resursă umană importantă pentru Armata Roşie. În plan economic, Comsomolul a fost mobilizat, asemeni celorlalte organizaţii de masă, pentru realizarea planurilor cincinale, care au demarat în 1928. Dintre membrii organizaţiei s-au recrutat o bună parte a stahanoviştilor. Tinerii activişti au fost trimişi cu miile pentru a participa la lichidarea „kulacilor” şi pentru a sprijini colectivizarea. Au avut de asemenea un rol important în epurările din învăţământ. Comsomolul însuşi a trecut prin mai multe valuri de epurări. Marea Teroare s-a soldat cu decimarea aparatului central al organizaţiei. Totuşi, vechea gardă a partidului a fost afectată într-o mai mare măsură de represiunea stalinistă, aşa încât, din deceniul patru, comsomoliştii au început să preia posturile din partid şi din stat rămase vacante. După război, accentul în preocupările Comsomolului s-a mutat dinspre economie spre educaţie politică şi activităţi „cultural-sportive”; vezi Ralph Talcott Fisher, Pattern for Soviet Youth. A Study of the Congresses of the Komsomol, 1918-1954, New York, Columbia University Press, 1959; Merle Fainsod, The Komsomols – a Study of Youth under Dictatorship, în „The American Political Science Review”, vol. 45, no. 1, Mar. 1951, pp. 18-40; M. I. Kalinin, Drumul glorios al Comsomolului, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Tineretului, 1948.
386 ANIC, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 106/1951, ff. 1-6.
pentru 19-20 martie 1922, când a avut loc la Bucureşti „Conferinţa generală a tineretului socialist”. În fapt, Conferinţa nu a fost decât o tentativă între altele a comuniştilor autohtoni, ghidaţi de Internaţionala Tineretului Comunist (KIM), de a radicaliza tineretul cu orientare de stânga şi de a deturna organizaţiile de tineret social-democrate sau sindicale în scopul creării unei organizaţii de masă comuniste. KIM a fost creată de Comintern, în noiembrie 1919, la Berlin, pentru a servi ca interfaţă internaţională a regimului bolşevic de la Moscova în efortul de a atrage tineretul din diferite zone ale lumii de partea comunismului387. Reţeta aplicată de KIM era aceeaşi care a dus la propria formare: infiltrarea, radicalizarea şi scindarea organizaţiilor social-democrate şi socialiste, urmată de constituirea unei organizaţii comuniste unitare.
Întocmai s-au petrecut lucrurile şi în România, unde comuniştii locali şi KIM au încercat să preia organizaţiile de tineret ale Partidului Socialist (fostul Partid Social Democrat din România, rebotezat în 1918). După sciziunea Partidului Socialist în timpul Congresului de la Bucureşti din mai 1921 (cunoscut, în istoriografia comunistă, ca prim congres al Partidului Comunist Român) şi arestarea delegaţilor care au votat în favoarea afilierii la Internaţionala a III-a, tinerii comunişti aflaţi în libertate au intenţionat să provoace o sciziune similară în mişcarea de tineret social-democrată. Tentativele de „unificare” a organizaţiilor tineretului de pe întreg teritoriul României sub conducerea comuniştilor şi de afiliere a acestora la KIM au eşuat, în mare parte, ca urmare a opoziţiei social-democraţilor, a Comisiei Generale a Sindicatelor, dar mai ales din cauza măsurilor punitive ale autorităţilor, care priveau gruparea comunistă ca pe o mişcare anti-sistem. Singurul rezultat concret a fost desprinderea din organizaţiile socialiste şi sindicale a unor lideri şi grupuscule radicale, care au activat sub diferite titulaturi. Cel mai activ grup a fost Comitetul Central provizoriu al Mişcării Tineretului Socialist, care a decis, în martie 1923, transformarea în Uniunea Tineretului Socialist (UTS) – nume înşelător, ales pentru a-i atrage pe social-democraţi. Acest grup a convocat „Conferinţa generală a tineretului socialist”, aleasă se regimul comunist ca dată de naştere a UTC388.
Între timp, Partidul Comunist din România, reorganizat în străinătate de Comintern, a preluat iniţiativa, anunţând, pentru 1 mai 1924, transformarea UTS în Uniunea Tineretului Comunist din România (UTCdR) şi afilierea acesteia la KIM. A fost un act formal, pe hârtie, decis conspirativ, neavând loc un congres propriu-zis de constituire389.
Primul statut al UTCdR, elaborat în 1925, specifica în articolul 1 că Uniunea este secţie a KIM, iar, la articolul 3, că este „complet subordonată” PCR din punct de vedere politic. Deveneau membri aceia care recunoşteau nu doar statutul PCR, ci şi pe acela al KIM. Membrii erau datori să respecte, sub ameninţarea sancţiunilor, regulile strictei discipline revoluţionare şi normele de conspirativitate390.
Chiar în aceeaşi perioadă, între aprilie şi decembrie 1924, autorităţile au emis mai multe decizii de interzicere a activităţii organizaţiilor comuniste, culminând cu Legea Mârzescu care a scos PCR şi UTCdR în afara legii. Până spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial, comuniştii au activat în ilegalitate, nedepăşind statutul de mişcare
387 Gh. Moţ, V. Ştefănescu, C. Mocanu, Contribuţii la istoria organizaţiei marxist-leniniste de tineret din Romînia, vol. I, Bucureşti, Editura Tineretului, 1959, pp. 79 şi urm.
388 Constantin Petculescu, Crearea Uniunii Tineretului Comunist, Bucureşti, 1972.
389 „Tineretul Socialist”, 1 mai 1924.
390 Statutul provizoriu al Uniunii Tineretului Comunist din România, în Documente din istoria Uniunii Tineretului Comunist din Romînia, 1917-1944, Bucureşti, Editura Tineretului, 1958, pp. 103-115.
marginală. Activitatea UTCdR, care nu a numărat mai mult de câteva sute de membri391, s-a rezumat la publicistica şi propaganda clandestină şi la organizarea de acţiuni greviste şi subversive. Conducerea Uniunii, care era numită şi controlată de KIM, a fost măcinată, asemeni conducerii Partidului Comunist, de nenumărate lupte interne şi epurări. În plus, a fost în permanenţă hărţuită şi decimată de autorităţi.
În 1936, pe fondul slabelor performanţe, UTCdR s-a autodizolvat, ca urmare a deciziei KIM. Internaţionala Tineretului Comunist va dispărea şi ea, odată cu dizolvarea Cominternului în 1943392.
În februarie 1939, PCR a calificat desfiinţarea UTCdR drept „o greşeală” şi a hotărât reînfiinţarea Uniunii. Nici de data aceasta UTCdR nu s-a bucurat de aderenţă de masă şi nici de libertate de mişcare, organizaţia fiind persecutată de regimul antonescian.
Uniunea Tineretului Comunist (UTC) s-a reactivat după 23 august 1944, de data aceasta într-un mediu incomparabil mai favorabil, aflându-se sub protecţia Armatei Roşii, a autorităţilor şi a unui Partid Comunist din ce în ce mai puternic. Primul secretar general al UTC după 23 august a fost Nicolae Ceauşescu, care activase în Uniune în perioada interbelică şi după 1939, fiind de mai multe ori închis. În fruntea UTC, Ceauşescu a păstrat metodele clandestine utilizate în perioada interbelică, nesesizând noul context politic, drept pentru care în scurt timp a primit alte însărcinări, în provincie393.
Uniunea Tineretului Comunist a fost o piesă importantă în strategia „frontului popular” pe care Partidul Comunist a utilizat-o în ascensiunea sa spre putere. Asemeni Partidului Comunist, UTC a urmat politica de „compromisuri” recomandată de Lenin, căutând să se asocieze cu alte grupări de tineret, sub titulatura generoasă şi înşelătoare a unor organizaţii-umbrelă, pentru a obţine sprijin de masă. După cum explica Teohari Georgescu, Uniunea Tineretului Comunist a ajuns să fie considerată de către liderii comunişti, în primii ani de după război, „o organizaţie prea îngustă, îngustă şi din punct de vedere politic prin denumirea sa care împiedica o parte din tineret să vină în Organizaţia Tineretului Comunist, şi îngustă din punct de vedere al numărului mic de membri”394. În 1945, UTC cuprindea circa 63 000 de membri395.
Ca urmare, au fost create diferite paravane organizatorice în jurul UTC: Frontul Unic al Tineretului Muncitoresc (constituit în septembrie 1944, după modelul Frontului Unic Muncitoresc, din tineri comunişti şi social-democraţi), Frontul Naţional Democrat al Tineretului (creat formal în octombrie 1944, după modelul Frontului Naţional Democrat) şi Mişcarea Tineretului Progresist din România (ianuarie 1945, formată, pe lângă comunişti şi social-democraţi, din tinerii Frontului Plugarilor, partidul lui Petru Groza creat în 1933, şi din alte grupări care gravitau în jurul PCR). Nici una din aceste formule organizatorice nu a dus la rezultatele scontate. La Plenara din martie 1945, UTC admitea acest lucru, iar o lună mai târziu decidea formarea unei alte organizaţii-umbrelă, Tineretul Progresist (TP), care se va dovedi ceva mai eficientă. Preşedintele TP, Constantin Drăgoescu, era şi secretar al organizaţiei UTC. În TP vor intra comuniştii, social-democraţii, „tineretul plugăresc”, tinerii ţărănişti din facţiunea lui Anton
391 ANIC, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 615/1933, ff. 1-7.
392 Documente din istoria Uniunii Tineretului Comunist..., pp. 93 şi urm.; C. Bărbulescu ş.a., File din istoria UTC, Bucureşti, 1971, passim.
393 ANIC, fond CC al PCR - Secţia Cadre, dosar C 2050, Nicolae Ceauşescu, ff. 1-24; Paul Sfetcu, 13 ani în anticamera lui Dej, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, p. 171.
394 Ibidem, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 84/1949, ff. 4-5.
395 Ibidem, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar nr. 32/1945.
Alexandrescu, cei liberali din facţiunea Gheorghe Tătărescu, precum şi alte grupări mai mici. Pentru a da credibilitate noii organizaţii, UTC se autodizolvă oficial în iunie 1945. Programul TP era general şi generos, promiţând promovarea intereselor tineretului şi nefăcând decât vag menţiuni la comandamentele comuniste. Activiştii comunişti au fost instruiţi să nu facă „paradă de marxism” şi să-şi disimuleze activitatea politică în spatele unor acţiuni culturale, sportive sau sindicale. Filialele organizaţiilor se constituiau în jurul unor „comitete de iniţiativă”, urmând ca alegeri pentru desemnarea conducerii să aibă loc doar atunci când era asigurată victoria comuniştilor. „Ce, noi suntem legalişti? Noi suntem comunişti. Noi spunem: alegerile sunt bune atâta vreme cât dau rezultate democratice”, spunea Miron Constantinescu în primăvara anului 1946 la un instructaj cu tinerii activişti396. „Democratic” însemna, în idiomul comunist, „favorabil comuniştilor”.
Activitatea TP s-a lovit de boicotul organizaţiilor de partid ale liberalilor, ţărăniştilor şi social-democraţilor, de opoziţia unor organizaţii sindicale, profesionale şi religioase, precum şi de rezistenţa tinerilor neîncadraţi, în special a celor din mediul universitar şi din zona rurală.
Drept urmare, la Plenara din ianuarie 1946, Partidul Comunist califica din nou desfiinţarea UTC drept o greşeală, cerând reactivarea ei. Concomitent, continua să înfiinţeze organizaţii de masă satelit. În august 1946 s-a înfiinţat Federaţia Naţională a Tineretului Democrat din România (FNTDR), ca o interfaţă internă pentru Federaţia Mondială a Tineretului Democrat (FMTD), creată în octombrie 1945 de Uniunea Sovietică pentru a prelua o parte din funcţiile KIM.
În perioada următoare, pe măsură ce Partidul Comunist îşi consolida puterea, au fost înfiinţate organizaţii de tineret pe categorii: Frontul Democrat Universitar, transformat în mai 1947 în Uniunea Naţională a Studenţilor din România (care număra, în 1948, 40 000 de membri dintr-un număr de 59 000 de studenţi), Organizaţia Tineretului Sătesc (februarie 1948, cuprinzând 235 000 din cele 2 milioane de tineri ţărani), Uniunea Asociaţiilor de Elevi (februarie 1948, numărând 200 000 de membri din 380 000 de elevi), Tineretul Uniunii Populare Maghiare (cuprinzând, tot în 1948, 32 000 de membri, din cei 90 000 de tineri maghiari), Frontul Tineretului Democrat Evreu (cu 30 000 de membri din circa 50 000 de tineri evrei)397. În fine, după constituirea Partidului Muncitoresc Român (PMR) prin unificarea PCR cu o parte din PSD, în februarie 1948, s-a format Uniunea Tineretului Muncitoresc (UTM)398. În această perioadă, secretar general al Uniunii era Mihai Dalea. În UTM intrau, la începutul anului 1948, 300 000 din cei 450 000 de tineri muncitori şi din cei 3 300 000 de tineri ai României399.
Începând cu 1948400, după cucerirea deplină a puteri, PMR şi-a pus problema unificării şi epurării organizaţiilor de tineret. Concomitent, tinerii au fost vizaţi de mai multe valuri de arestări. Iniţial, din 1945, au fost arestaţi participanţii la manifestaţiilor anticomuniste, iar din 1948 au început arestările pe categorii, fiind urmăriţi membrii
396 Ibidem, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 41/1948, ff. 1-22.
397 Ibidem, dosar nr. 124/1948, ff. 35-43.
398 ANIC, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 4/1948. Uniunea Tineretului Muncitoresc a fost, la origine, denumirea unei organizaţii formate de muncitorii ceferişti în februarie 1947, care a fost preluată imediat de PCR.
399 Ibidem, f. 36; Ibidem, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 86/1949, f. 7.
400 În 1948, conducerea UTM era asigurată de Gheorghe Florescu – secretar general, Petre Lupu, Pavel Lala, Drăgan Ilie, Manea Anton – secretari; Ibidem, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 52/1948, f. 24.
organizaţiilor de tineret liberale, ţărăniste şi legionare. Organizaţiile de tineret politice şi religioase au fost desfiinţate401.
Plenara CC al PMR din 22-24 decembrie 1948 a decis formarea organizaţiei unice de tineret, după modelul Comsomolului402. De altfel, Comsomolul a avut un rol decisiv în luarea acestei hotărâri, unificarea fiind cerută în cursul vizitei unei delegaţii UTM la Moscova, în 1948403. Anunţarea intenţiei PMR şi „prelucrarea” rezoluţiei PMR în organizaţiile de tineret a stârnit proteste şi incidente violente în mai multe zone din ţară404.
Congresul de „unificare”, de fapt de absorbţie, a tuturor organizaţiilor de tineret în Uniunea Tineretului Muncitor a avut loc, în prezenţa liderilor comunişti, la Sala Ateneului Român, în zilele de 19-21 martie 1949. Gheorghe Florescu, un fost tipograf, în vârstă de 38 de ani, care a fost şi preşedinte al FNTD, a devenit prim-secretar al UTM, rămânând în funcţie până în 1952405.
Rezoluţia Congresului a schiţat sarcinile UTM în stilul gongoric al epocii: organizaţia era datoare să mobilizeze tineretul în producţie pentru realizarea şi depăşirea planului de stat în industrie şi agricultură; să selecteze cadre pentru funcţiile de partid şi de stat; să educe tineretul în spiritul marxism-leninismului, al moralei proletare, al eroismului şi patriotismului, al iubirii faţă de Uniunea Sovietică, PCUS şi Stalin, faţă de Republica Populară Română şi PMR; să cultive vigilenţa de clasă, ura neîmpăcată împotriva exploatatorilor, împotriva agenţilor slugarnici ai duşmanului de clasă dinăuntrul şi din afara ţării; să contribuie la ridicarea nivelului pregătirii profesionale şi a nivelului cultural al tineretului, la lichidarea analfabetismului, la dezvoltarea sportului de masă; să combată putregaiul ideologiei burgheze, huliganismul, beţia, atitudinile netovărăşeşti faţă de femeie, ploconirea nedemnă faţă de cultura imperialismului şi deprinderile burgheze406. Toate acestea vor fi preluate şi în Statutul UTM, nerespectarea sarcinilor putând duce la sancţiuni sau la excluderea din organizaţie.
Aşa cum se poate observa, UTM, ca şi PMR, nu se rezuma la un set de cerinţe strict politice, fixând standarde etice, atitudinale şi caracteriale (şi ele cu substrat ideologic) prin care urmărea o normare in extenso a gândirii şi comportamentului membrilor. Acest lucru va permite intruziunea în viaţa personală a tinerilor, orice amănunt biografic din viaţa privată putând constitui pretext pentru o sancţiune politică.
Statutul şi structura de organizare a UTM au copiat modelul Comsomolului – definiţia organizaţiei, natura relaţiilor cu partidul, organizarea, funcţiile şi modul de funcţionare fiind, cu deosebiri nesemnificative, aceleaşi. Între conducerea UTM şi aceea a Comsomolului au avut loc întâlniri frecvente la sfârşitul anilor 1940, partea sovietică ghidând atent structurarea UTM407. Au fost organizate periodic pelerinaje la Moscova ale
401 Ioana Boca, Studenţii în anii ’50, în „Anuarul Institutului Român de Istorie Recentă”, volumul I, 2002, pp. 234-235; Maria Someşan, Universitate şi politică în deceniile 4-6 ale secolului XX. Episoade şi Documente, Bucureşti, Editura Universităţii Bucureşti, 2004, pp. 241 şi urm.
402 Rezoluţia Şedinţei Plenare a CC al PMR din 22-24 decembrie 1948 asupra activităţii Partidului în rândurile tineretului, Bucureşti, Editura Partidului Muncitoresc Român, 1949.
403 Raport asupra problemelor discutate de delegaţia CC al UTM cu conducerea Comsomolului la Moscova; ANIC, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 124/1948, f. 6.
404 Ibidem, dosar nr. 74/1949, ff. 103-106.
405 Ibidem, dosar nr. 88/1949, f. 1.
406 Rezoluţia Congresului de unificare a tineretului muncitor, 19-21 martie 1949, Bucureşti, Editura Tineretului, 1949.
407 ANIC, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 84/1949, ff. 39-66.
liderilor şi membrilor UTM, iar câteva zeci dintre ei au urmat Şcoala Centrală de Cadre a Comsomolului408. Au fost traduse sau scrise, în cantităţi industriale, materiale, broşuri şi cărţi privind „experienţa Comsomolului”409. Orice discurs privind tineretul din anii 1940-1950 începea cu invocarea modelului sovietic.