Analiza dictaturii comuniste (XXVII)

Uniunea Tineretului Comunist din România
După 1952, în urma demascării „devierii de dreapta”, a început o nouă epurare a UTM.
Întrucât grupul „francţionist” în frunte cu Ana Pauker a fost acuzat, printre altele, că, prin „metoda înscrierii în bloc”, a făcut ca în partid să intre numeroşi „legionari” şi alte „elemente duşmănoase” (lucru pe care Ana Pauker l-a recunoscut public în
423 ANIC, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 35/1950, f. 31.
424 Ibidem, dosar nr. 56/1953, f. 25.
425 Ibidem, dosar nr. 37/1958, f. 3.
426 Ibidem, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 23/1958, f. 3; ibidem, dosar nr. 14/1968, f. 3; ibidem, fond CC al UTC, dosar nr. 62/1984, neinventariat şi nepaginat.
427 Ibidem, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 96/1951, f. 17; ibidem, dosar nr. 97/1951, ff. 1-12 ş.a.
„autocritica” sa forţată de partid), a început o nouă vânătoare împotriva acestora în PMR, în organizaţiile comuniste şi în instituţii428. UTM a fost una din principalele ţinte ale acestei campanii de epurare, între august 1952 şi iunie 1953 fiind excluşi din organizaţie pentru „deviere de dreapta” 1000 de activişti şi peste 18 000 de membri. Aceasta în condiţiile în care excluderile cumulate din perioada octombrie 1950-august 1952 nu au depăşit cifra de 12 000429. Criza a avut repercusiuni şi asupra conducerii UTM, în această perioadă schimbându-se de mai multe ori ocupantul funcţiei de prim-secretar. Gheorghe Florescu a fost schimbat în august 1952, fiind urmat de Vasile Muşat, un strungar intrat în partid în 1945430, care nu a rezistat pe post decât doi ani (august 1952-iulie 1954). Tot doi ani a rezistat şi urmaşul său, Cornel Fulger, un fost electrician (iulie 1954-iunie 1956). Prin Virgil Trofin431, un activist din noul val (la bază ajustor mecanic şi cazangiu de locomotive), care a lucrat ca ofiţer la Direcţia Superioară Politică a Armatei, Partidul a găsit mâna de fier pe care o dorea pentru a controla UTM. Acesta a rămas în funcţie între iunie 1956 şi iunie 1964, supravieţuind crizelor succesive din partid din a doua parte a anilor ’50.
După revoluţia din Ungaria din 1956, a venit rândul studenţilor şi elevilor să devină o problemă pentru UTM. De fapt, din considerente ideologice, aceştia au fost priviţi cu suspiciune de către comunişti din capul locului. Studenţii au fost în primele rânduri ale manifestaţiilor anticomuniste din anii 1945-1946, fiind totodată o ţintă importantă a represiunii comuniste. În momentul unificării organizaţiilor de tineret, Miron Constantinescu propunea ca UNSR şi UAER să nu fie primite în UTM imediat, până nu sunt epurate432. Până la urmă au fost primite, dar dintre cei excluşi în urma procedurii de „reînscriere” 50% erau studenţi şi elevi. În instrucţiunile date în 1950 pentru înscrierea de noi membri, se spunea că vor fi admişi în UTM „elevii şi studenţii buni la învăţătură, merituoşi, devotaţi organizaţiei şi Partidului”433. Au fost de asemenea
428 Ibidem, dosar nr. 58/1953, f. 2; Scrisori ale Anei Pauker prin care îşi analizează în mod autocritic greşelile din activitatea sa (devierea de dreapta); Congresul al II-lea al Partidului Muncitoresc Romîn, 23-28 decembrie 1955, Bucureşti, 1956, p. 128.
429 ANIC, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 49/1953, ff. 42, ff. 53-54.
430 În documentele UTC, Vasile Muşat era descris astfel: „Muncitor. Serios în muncă. Spirit organizat. În munca de tineret a făcut progrese serioase. Se exprimă frumos şi uşor. Adânceşte problemele. Fire cam închisă. Puţin moale”; ANIC, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 123/1948, f. 1; „Este un element muncitoresc sănătos. A urmat şcoala de cadre a PMR Constanţa, unde a acumulat multe cunoştinţe. Este un tov. cu nivel politic, un bun vorbitor şi cu pregătire teoretică. Este energic şi îşi planifică munca. Uneori este puţin încăpăţânat, iar critica şi-o însuşeşte greu”; ibidem, dosar nr. 88/1949, f. 7; vezi şi ibidem, dosar nr. 105/1951, f. 3.
431 Ibidem, fond CC al PCR - Secţia Cadre, dosar T 313, Virgil Trofin, f. 1; Iată cum este descris în documentele UTM: „Lucrează în organizaţiile de tineret imediat după 23 august. Este un tov. energic, capabil, cu putere de muncă şi spirit organizatoric. Reuşeşte să antreneze şi pe alţii alături de el şi ştie să se orienteze just. Nivel politic şi spirit de observaţie desvoltat. Este încrezut şi cu atitudini de superioritate faţă de unii tov. Puţin sentimental”; ibidem, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 88/1949, f. 3; „Ataşat partidului. Cinstit. Activ. Experienţă organizatorică. Puţin molatec. Se supra-apreciază. Judecă uneori cu inima. Ajutat, are perspective serioase de creştere”, ibidem, dosar nr. 123/1948, f. 3; vezi şi ibidem, 105/1951, f. 3. Pentru un portret al lui Trofin, vezi Vladimir Tismăneanu, Virgil Trofin sau scurta memorie a Nomenklaturii, în Arheologia terorii, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Allfa, 1998, pp. 119-124.
432 ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar nr. 63/1948, f. 3.
433 Ibidem, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 35/1950, f. 31. În 1956, erau condiţii similare: „Să fie primiţi în UTC acei elevi şi studenţi care au atitudine corectă faţă de învăţătură şi disciplină, îşi însuşesc şi sprijină prin fapte politica partidului şi guvernului, dovedind prin întreaga lor
fixate filtre ideologice pentru admiterea în învăţământul superior, pe baza originii sociale şi a apartenenţei politice înainte de instalarea comunismului a tinerilor sau a părinţilor acestora434. Absorbţia studenţilor în UTM era foarte mare, de circa 80-90% din totalul de 57 000 de studenţi435, statutul de student fiind foarte greu de obţinut fără îndeplinirea condiţiei intrării în UTM.
Ponderea elevilor şi studenţilor în UTM a urcat până spre 30% în 1953436, dar a început să se reducă sever după 1956. În 1957, procentajul scade sub 20%, iar în 1958-1959, sub 10%, cu o minimă de 7,7% în decembrie 1958437. Explicaţia stă în seria de evenimente dramatice înregistrate în a doua parte a anilor 1950. Ecoul provocat de revoluţia maghiară din 1956 a stârnit efuziune şi proteste în centrele universitare din România, cărora autorităţile le-au răspuns cu arestări şi epurări masive438. Apoi, „Raportul secret” al lui Hruşciov din februarie 1956, în care erau denunţate crimele staliniste şi „cultul personalităţii”, a avut la rându-i ecou în România, provocând tentativa, eşuată, a lui Miron Constantinescu şi Iosif Chişinevschi de a-l debarca pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, prin evidenţierea cultului personalităţii şi a abuzurilor produse sub conducerea acestuia. Contraofensiva lui Dej s-a soldat cu noi epurări în PMR şi în UTM439.
Mijlocul anilor 1950 lăsa impresia unei relaxări în lagărul comunist. Moartea lui Stalin, în 1953, „spiritul Genevei” produs de aparenta îmbunătăţire a relaţiilor dintre Est şi Vest în 1955 şi discursul lui Hruşciov din 1956 apăreau ca semne ale unui dezgheţ inconturnabil. În România, stoparea vremelnică a colectivizării după criza din 1952, Festivalul Mondial al Tineretului, organizat la Bucureşti în 1953 pentru a ipostazia „fericirea” tineretului comunist, apariţia în 1956 a Asociaţiilor studenţeşti care păreau o alternativă democratică la ultrapolitizatul UTM, efectul contagios al revoluţiei din Ungaria – toate acestea au fost interpretate în rândul tineretului ca semne ale schimbării440. Concesiile minimale pe care comunismul le-a făcut au avut efectul pervers al creşterii aşteptărilor441.
După raportul lui Hruşciov, regimul a organizat mii de „prelucrări” în organizaţiile de partid din toată ţara pentru a impune versiunea proprie, edulcorantă,
rneactivitate că sunt demni de a face parte din organizaţia revoluţionară a tineretului”; ibidem, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 13/1957, f. 201.
434 Ioana Boca, Studenţii în anii ’50, în loc. cit., p. 210.
435 ANIC, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 3/1956, f. 4.
436 Ibidem, dosar nr. 49/1953, f. 59
437 Ibidem, dosar nr. 15/1957, f. 2; ibidem, dosar nr. 15/1958, f. 40; ibidem, dosar nr. 23/1959, f. 59; ibidem, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 37/1958, f. 1.
438 Ioana Boca, 1956 – Un an de ruptură. România între internaţionalismul proletar şi stalinismul antisovietic, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 2001.
439 Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, traducere de Cristina Petrescu şi Dragoş Petrescu, Iaşi, Editura Politom, 2005, pp. 173 şi urm.
440 Oglinzi retrovizoare. Istorie, memorie şi morală în România. Alexandru Zub în dialog cu Sorin Antohi, Iaşi, Editura Polirom, 2002, pp. 38 şi urm.; Florin Niculescu, Festivalul mondial al tineretului, Bucureşti, 1953, în Romulus Rusan (ed.), Anii 1949-1953. Mecanismele terorii. Comunicări prezentate la al VII-lea Simpozion al Memorialului de la Sighetu Marmaţiei (2-4 iulie 1999), Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1999, pp. 83-86.
441 Teoria „creşterii aşteptărilor” din ştiinţele sociale s-a inspirat din scrierile lui Alexis de Tocqueville, care a observat că un regim tiranic devine vulnerabil nu neapărat în situaţii de sărăcie extremă sau ca urmare a exceselor represiunii, ci tocmai în momentul în care face concesii, se angajează pe calea reformelor sau supralicitează promisiuni pe care nu le poate respecta.
asupra semnificaţiei acestuia. Însă informările amănunţite trimise de activiştii din teritoriu relevau că prelucrările au suscitat un val de efecte neintenţionate. Criticarea lui Stalin, fie şi cu sotto voce, a stârnit o imensă confuzie după ce ani la rând membrii de partid au fost sufocaţi de propaganda pro-stalinistă şi, în acelaşi timp, au provocat primele discuţii publice curajoase de după instalarea comunismului. Astfel, în timpul dezbaterilor s-au auzit voci care cereau schimbarea liderilor PMR, denunţau URSS şi criticau Partidul (pentru lipsa democraţiei inte, pentru aplicarea prea uşoară a sancţiunilor şi excluderilor, pentru inventarea de duşmani imaginari, pentru exagerarea puterii chiaburilor, pentru abuzurile faţă de ţărani şi intelectuali). Erau de asemenea criticate Securitatea şi miliţia (pentru folosirea membrilor de partid în misiunile sale, pentru percheziţiile, arestările şi trimiterile în judecată abuzive, pentru folosirea metodelor brutale de interogatoriu), aparatul de propagandă şi presă (pentru încurajarea cultului personalităţii), învăţământul politic (pentru dogmatism) şi instituţiile statului (pentru birocraţie şi nerespectarea legalităţii) etc442. Miron Constantinescu şi Iosif Chişinevschi, în încercarea lor de a-l discredita pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, au lansat acuzaţii similare, subliniind nerespectarea principiului conducerii colective, precum abuzurile Securităţii şi ale Ministerului Afacerilor Interne443.
După izbucnirea revoluţiei din Ungaria, a fost organizată o nouă campanie de prelucrări care, la fel, s-a soldat cu discuţii cvasi-libere în câteva zone din ţară. În şedinţele UTM, în special în Bucureşti şi în Transilvania (Timişoara, Cluj, Târgu-Mureş), s-au înregistrat solidarizări cu revoluţionarii de la Budapesta şi poziţii antisovietice. În acelaşi timp, regimul din România a fost acuzat că prezintă denaturat realitatea şi a fost cerută retragerea trupelor sovietice din ţară444.
Mai multe din protestele studenţeşti din toamna anului 1956 şi-au avut focarul în şedinţe ale UTM sau ale Asociaţiilor studenţeşti. În Bucureşti, protestele din septembrie au pornit de la şedinţa pentru alegerea unui nou birou al organizaţiei de bază a UTM din anul IV de Filologie. La Cluj, în octombrie, un grup de studenţi de la Facultatea de Filologie-Istorie a Universităţii „Bolyai” a elaborat, cu ocazia constituirii Asociaţiei studenţeşti, un proiect de program în care se stipula că asociaţia este „liberă, democratică, autonomă”445.
Dar, după cum spunea la un moment dat Jean-François Revel, „destinderea nu a fost un vis, a fost o capcană”. Acelaşi Hruşciov care vituperase regimul stalinist a înăbuşit în sânge revoluţia maghiară. În România, membrii de partid şi ai UTM care, în dezbaterile din vara şi toamna lui 1956, au atacat conducerea centrală a PMR sau au criticat Uniunea Sovietică au fost excluşi din organizaţii, iar unii, arestaţi. Miron Constantinescu şi Iosif Chişinevschi au intrat în dizgraţie, nereuşind să atragă de partea platformei lor o masă critică din conducerea partidului. Regimul a conştientizat că prin aceste dezbateri s-a deschis cutia Pandorei, luând imediat măsuri pentru îngheţarea discuţiilor publice şi pentru pedepsirea protestatarilor.
442 ANIC, fond CC al PCR - Secţia Organizatorică, dosar nr. 26/1956, ff. 1-30; ibidem, dosar nr. 58/1956, ff. 1-7; ibidem, dosar nr. 59/1956, ff. 1-11.
443 Ibidem, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar nr. 32/1956, ff. 1-116; ibidem, dosar 182/1956, ff. 1-25.
444 Ibidem, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 38/1956, f. 5; 1956. Explozia. Percepţii române, iugoslave şi sovietice asupra evenimentelor din Polonia şi Ungaria, ediţie întocmită de Corneliu Mihai Lungu şi Mihai Retegan, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996, pp. 97, 104, 136-137, 145-146, passim.
445 Ibidem, pp. 372-373.