În România, infractorul este mai presus decât profesorul

Pentru a susţine de la buget cheltuielile din sectorul public, mai trebuie să şi colectezi banii la fraierul de buget. Iar aceasta o fac trepăduşii de la finanţe, pentru care sfânta şpagă este mai importantă decât banii publici. Aşa se face că-n România categorii importante de contavenienţi sau chiar infractori sunt bine-mersi, iar banii sunt luaţi tot de la fraierii care muncesc. ANI nu funcţionează (sau nu prea se aude ceva de această importantă (?) agenţie menită să stopeze fentarea legii), Becali este liber şi televiziunea posibililor infractori Păuneşti, recte B1TV, îl mai şi lasă patru ore să îndobitocească acest popor, profesiile liberale sunt impozitate de Sfântu’ Petru, amenzile în România profundă nu se plătesc, doar legile sunt pentru fraieri etc. Dacă la aceasta adăugăm popularea învăţământului din mediul rural cu pensionari care recită texte de pe timpul lui Gheorghiu-Dej (doar nu vă imaginaţi că la ţară se mai şi citeşte), foşti băgători de seamă de la colhoz, convertiţi peste noapte în mari dascăli ai neamului, foşti ingineri care au pariat pe “meseria brăţară de aur” a epocii de cacao şi trebuie să mănânce si gura lor ceva (doar nu vreţi să rămână fără coledziu), plus tot soiul de profesori-afacerişti, care "studiază" din greu la disciplina pe care o predau, avem imaginea unei naţii cu învăţământul în mocirlă. Şi aşa cum la scufundarea unei nave primii care scapă sunt şobolanii, cu ocazia crizei primii care nu plătesc nici într-un fel sunt tot şobolanii din învăţământ, adică cei refugiaţi în acest sistem în lipsa altor variante şi care ar trebui să spună săru’-mâna pentru pâinea cea de toate zilele obţinută profesând ceva pentru care nu s-au pregătit. Iar cei mai afectaţi sunt oamenii care au pus suflet şi îşi dăruiesc timpul lor pentru a se perfecţiona, care au susţinut examene şi concursuri în urma cărora şi-au obţinut dreptul de a fi la locul potrivit. Aceştia vor plăti la fel sau chiar mai mult costurile crizei decât nulităţile care nu au luat în viaţa lor un concurs sau nu au ce căuta în sistemul de învăţământ. Deoarece, nu-i aşa, nu contează ce ştii sau cât ştii, pentru un director obtuz sau un primar aşijderea, ce au un singur scop clar în mandatul (fără sfârşit?) al funcţiei ce doboară gradul: famiglia să trăiască, şcoala poate să moară. Aşa să le ajute Dumnezeu!

P.S. Dacă vă imaginaţi că cenzura a murit, ar trebui să credeţi că primii care ar introduce din nou cenzura sunt tot unii dintre “marii” formatori de conştiinţe din învăţământ. Pentru aceştia libertatea e la fel de nocivă precum carţile pe care nu le-au citit, doar partidul n-are nevoie de intelectuali “rătăciţi” şi cu multe idei (“gâze”, cum spun unii), ci de slugi conştiincioase şi abrutizate.