Cred că dascălul din perioada interbelică, dacă ar putea reveni în ziua de azi, ar constata mediocritatea şi ilegalităţile în care se zbate învăţământul românesc, mai ales în zona rurală. Dacă în oraşe, de rău de bine, sunt oameni care-şi pot forma o părere despre nivelul educativ al şcolii în care învaţă copii lor, la ţară învăţământul este populat de tot soiul de indivizi “reciclaţi” din foşti băgători de seamă ai celebrelor CAP-uri sau IAS-uri bolşevice, plus alte întreprinderi lăsate de tovarăşul Iliescu la cheremul “oamenilor de bine” (golanii fiind, evident, ciomăgiţi de mineri). Aceşti “formatori” de conştiinţe au urmat tot soiul de şcoli de la distanţă, unele mai dubioase decât altele. Mi-e greu să cred că la un colegiu sau facultate particulară profesorul te mai şi pică, dacă nu ştii, în condiţiile în care salariul lui depinde te taxa pe care tu o plăteşti. Rezultatul acestei repopulări a învăţământului din mediul rural cu “intelectuali” de colhoz se vede în analfabetismul şi valorile morale ale ultimelor generaţii de elevi. Pe de altă parte, aceşti “dascăli” nu dau două parale pe corectitudinea desfăşurării tezelor cu subiect unic , iar cât priveşte timpul acordat perfecţionării profesioanale (prin lecturi de specialitate, de exemplu), acesta tinde spre zero. Dacă ai afaceri, plus ceva pământ, devine clar că acei copii pe care tu îi (de)formezi vor avea un orizont de gândire îngust (exact ca al tău, de altfel), iar informaţiile trunchiate pe care tu le oferi vor conduce la o conştiinţă trucată şi un înţeles greşit al lumii în care va trăi acel copil. Dacă adăugăm la acestea desconsiderarea evidentă (chiar din partea unor “modele” ale şcolii româneşti de colhoz, pentru care învăţământul se rezumă la modelarea în spirit marxist-leninist a generaţiilor actuale) a lecturii şi cititului, avem imaginea clară a ceea ce a însemnat această şcoală pentru generaţii întregi: un loc unde se deformau adevăruri (ca cel despre comunism), unde prioritare erau prejudecăţile de tot soiul, unde indivizi, care nici măcar limba română n-o stăpâneau, trebuiau prin fişa postului să prezinte literatura română acelor copii. Aşa se face că dacă erau întrebaţi de Eminescu, de ’89, de 9 mai, despre crăciun şi aşa mai departe mare lucru nu-ţi spuneau (se întâmpla prin anii ’90, într-o şcoală din România). Şi aceasta pentru că, proveniţi din întunericul comunismului, acei “dascăli” le prezentau anumite noţiuni aşa cum prezentau citatele din “marele cârmaci”: nu credeau o iotă în ele, dar ce nu face omul pentru o butelie. Mă doare undeva de limba română, dar trebuie să mănânce şi copii mei ceva. Orice nulitate intelectuală care a reuşit să procreeze, era deja asigurat faptul că ignoranţa sa nu va fi niciodată evidenţiată dintr-un motiv simplu: “Săracu’, are copii, nu are timp, iar tâmpiţii de la minister îl mai pun să citească şi zece manuale alternative de istorie” (pentru a-şi face o imagine corectă şi completă despre domeniul respectiv). Şi uite aşa viitorul cetăţean al ţării va crede mereu (dacă altcineva nu-l îndreaptă) că nu contează cât şi cum înveţi, important este să încalci legile, fenomen pe care l-ai observat de copil şi ai văzut că nu li se întâmplă nimic rău celor care fac asta. Dimpotrivă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu