14 noiembrie 2008

Premiile IgNobel


Decernate anual la Harvard pentru “studii care iniţial îi fac pe oameni să râdă, iar apoi să se gândească”, IgNobel-urile şi-au ocupat deja piedestalul în inima cercetătorilor. Aşa că, fără o introducere prea amplă, să râdem şi noi mai întâi de – şi apoi cu – următorii laureaţi:
• Medicină – Brian Whitcombe (Marea Britanie) şi Dan Meyer (SUA), pentru raportul “Înghiţirea săbiilor şi efectele sale secundare”;
• Fizică – L. Mahadevan (SUA) şi Enrique Cera Villablanca (Chile), autorii studiului “Şifonarea cearşafurilor elastice sub influenţa tensiunii”;
• Biologie – Johanna E.M.H. van Bronswijk (Olanda), care a efectuat un recensământ exhaustive al tuturor gângăniilor care ne populează păturile: gâze, insecte, păianjeni, pseudoscorpioni, crustacee, bacterii, alge, ferigi şi ciuperci;
• Chimie – Mayu Yamamoto (Japonia), pentru elaborarea unei metode de a extrage vanilină (esenţă de vanilie) din balegă de vacă;
• Lingvistică – Juan Manuel Toro, Josep B. Trobalon şi Nuria Sebastian-Galles (Spania) au dovedit fără putinţă de tăgadă că şobolanii nu fac diferenţă uneori între persoanele care vorbesc japoneza sau olandeza invers (adică de la coadă la cap);
• Literatură – Glenda Browne (Australia) pentru studiul articolului hotărât “the” şi al problemelor pe care acesta le cauzează celor ce vor să sorteze diverse liste în ordine alfabetică;
• Nutriţie – Brian Wansink (SUA) a explorat apetitul apparent fără sfârşit al oamenilor, hrănindu-i dintr-un castron fără fund, alimentându-se el însuşi cu supă caldă;
• Economie – Kuo Cheng Hsieh (Taiwan) a inventat un dispozitiv de prindere a spărgătorilor de bănci prin aruncarea unei plase asupra acestora;
• Aviaţie – Patricia Agostino, Santiago Plano şi Diego Golombek (Argentina) au descoperit că Viagra ajută în recuperarea din “jetlag” a hamsterilor.
Şi, last bat not least, premiul IgNobel pentru pace se acordă laboratorului Wright al US Air Force, pentru iniţierea cercetărilor asupra armei chimice denumite “gay bomb”, care-i face pe soldaţii inamici să fie atraşi irezistibil unul de altul.

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr. 42/2007

Niciun comentariu: