Legea e pentru fraieri, iar peremiştii nu sunt fraieri. Fraieri sunt cei care-i votează (V)

Când vine vorba de peremişti, timpul se dilată, cuvintele zboară prin aer, conotaţiile o iau pe arătură. Senatorul Valentin Dinescu, peremist convins de felul lui, nu se deosebeşte de colegii de partid. Jurist de profesie, a fost blagoslovit cu “Diploma de onoare” a PRM. Aşadar, nu e un fitecine! Aflat deja la al doilea mandat platit din banii noştri, peremistul nu prea se omoară cu completarea declaraţiei de avere. Din punct de vedere financiar, timpul a stat în loc pentru acest om. Faptul că nu şi-a reînnoit declaraţia de avereîn ultimii doi ani este perfect justificat din moment ce “nu au intervenit modificări în bunurile mele”.Ete, fâsâială. Cât despre salariul care numai neschimbat nu a rămas pentru senator, Dinescu s-a fâstâcit: “Uitaţi că la asta nu m-am uitat!”. Omul a omis! Am pus scăparea pe seama muncii de senator, despre care bănuiam noi, ca aprigi plătitori de impozite, că nu e chiar floare de bostan la ureche. Da’ s-ar putea, totuşi, să fie de la nemuncă. Întrebat cum a perceput ziua în care a fost respinsă moţiunea de cenzură, peremistul a mângâiat difuzorul telefonului cu o monstră de miserupeală: “Ne era absolut indiferent dacă această moţiune trecea”. Informat despre sesizarea penală iniţiată de către “Academia Caţavencu”, interlocutorul nostru a schimbat registrul sentimentelor, mimând o diversiune lacrimogenă: “Îmi vine să plâng de frică! Îmi lăsaţi copii pe drum, mă băgaţi în puşcărie!”. Şi a continuat în aceeaşi notă de dispreţ pentru cei care-i plătesc diurna de parlamentar: “Probabil că m-aţi plasat pe o listă selectă. Uraţi-mi pârnaie uşoară!”.

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr. 40 (825), din 10 – 16 octombrie 2007.