15 februarie 2009

Cum a încălcat Tăriceanu legea pentru Sterling Resources


Transformarea contractului de explorare dintre Sterling Resources (SR) şi statul român în contract de concesiune a diminuat drastic beneficiile României. În 1991, sub guvernare FSN, contractul prevedea că 55% din resursele exploatate îi revin României. În 2008, sub guvern PNL, statul mai câştigă doar (cel mult) 13% din producţie (prin redevenţele plătite de Sterling). Ca să reducă de mai mult de patru ori câştigul României, guvernarea liberală nu a avut nevoie doar de o nesimţire soră cu sabotajul, ci şi de un tupeu penal: a încălcat legea. Cu bună ştiinţă şi cu voioşie.

Fostul fesenist (actual liberal) Petre Roman dădea 55% din resurse statului

Actul fonadator al contractelor de exploatare de resurse din Marea Neagră a fost Hotărârea de Guvern 919 din 1990. Nu ne cereţi să v-o enunţăm, că e secretă. Prin hotărârea asta, nepublicată, s-au aprobat perimetrele de exploatare de petrol şi gaze din bucata românească de Mare Neagră (sau, mă rog, ce se afla atunci în bucata românească de mare). Un an mai târziu, în 1991, se face un nou pas spre exploatarea resurselor: se emite Hotărârea de Guvern 508, semnată de premierul Petre Roman. Care spunea aşa: “Se aurorizează Rompetrol (societate de stat, la acea vreme – n.r.) să negocieze şi să încheie cu parteneri străini contracte de concesionare, în vederea explorării, a perimetrelor aprobate prin HG 919/1990, exploatării şi împărţirii producţiei de petrol şi gaze ce se va obţine din aceste perimeter”. Nu insistăm asupra explorării şi exploatării, vă cam prindeţi ce înseamnă asta. Dar ţinem neapărat să vă explicăm ce înseamnă “împărţirea producţiei de petrol şi gaze”. Păi, înseamnă că, din resursele descoperite în Marea Neagră, 55% se ducea direct la statul roman, restul de 45% urmând a fi beneficiul companiei private care deţine licenţa de exploatare. Deci, atenţie, că repetăm: Conform HG-ului lui Roman din 1991, 55% din producţie venea direct la statul român.

Tăriceanu, împuşcat la televizor cu gloanţe oarbe despre exploatare

În 1992, o altă hotărâre de guvern arată ce efect a avut HG-ul lui Roman, care autoriza Rompetrol să negocieze cu partenerii străini. E vorba de HG 570/1992, semnată de premierul Theodor Stolojan. Prin care, printre altele, “se aprobă contractile de exploatare şi împărţire a producţiei de hidrocarburi din perimetrele nr. 13 (Pelican) şi 15 (Midia)” (alea câştigate de România la Haga şi de care se vorbeşte la televizor – n.r.). Titularul licenţei de explorare era, atunci, compania Enterprise Oil (ulterior , licenţa a ajuns la Sterling Resources, prin vânzări succesive şi legale). Poate aţi observat că, deşi HG-ul lui Roman, din 1991, autoriza Rompetrol să negocieze contracte inclusive de exploatare, hotărârea lui Stolojan, din 1992, se referea doar la contracte de explorare. Ceea ce, de altfel (contrar isteriei de la televizor, care făcea o întreagă poveste din aceea că Sterling ar fi avut numai drept de explorare, nu şi de exploatare), nu are nici o importanţă. Explică Theodor Stolojan: “Titularul licenţei de explorare avea ca beneficiu, dacă zăcământul de hidrocarburi explorat se dovedea eficient din punct de vedere commercial, 45% din resursele exploatate. Iar de exploatare se putea ocupa orice firmă, plătită pentru serviciul de exploatare”. Sau, cu vorbele lui Petre Roman: “Compania care primea dreptul de explorare putea să angajeze o altă companie pentru exploatare, avea dreptul de a negocia”. V-aţi prins, deci, că marele câştigător e cel care deţine licenţa de explorare. Aşa că cei care l-au împuşcat pe Tăriceanu cu falsul subiect “explorare versus exploatare” au tras cu gloanţe oarbe.

PDSR a redus câştigul statului de la 55% la 13%

Însă ce nu se schimbă nici în HG-ul lui Stolojan, din 1992, e formula “împărţirea producţie de hidrocarburi”. Cu alte cuvinte, cum cereau insistent şi sloganurile din anii ’90, nun e vindem ţara. Sau nu integral, măcar, cid oar în proporţie de 45% din resursele de petrol şi gaze. Formula asta de “împărţire” a resurselor nu s-a păstrat decât până în 1995. Când, sub mandat PDSR, Parlamentul a scos Legea petrolului (sau 134/1995, pe numele ei din buletinul legislativ). Conform acestei legi, chiar ne vindeam ţara. Adică actul prevedea că, în cazul concesiunilor de resurse, statul nu mai primea 55% din acestea, pe baza unei “împărţiri”, ci daor maximum 13,5%, prin redevenţe. Legea poartă semnătura a doi pedeserişti de frunte: Oliviu Gherman, ca preşedinte al Senatului, şi Adrian Năstase, preşedinte al Camerei Deputaţilor. Aşadar, acestor doi mari oameni de stat (şi partidului lor) trebuie să le mulţumim că resursele statului roman s-au dus, prin lege, la privaţi.

Vânt legislativ puternic în 1995, contractul Sterling rezistă în condiţiile iniţiale

În acest moment, suntem convinşi că liberalii au răsuflat uşuraţi: Hai, mă, că ne-am scos, PDSR a dat legea prin care companiile private care au concesionate resursele de petrol şi gaze plătesc doar redevenţă, nu impart cu statul! Ei, Tăricene, uşor, că nu ai scăpat! Pe cât de proastă pentru România e legea asta a petrolului, pe atât de proastă e şi pentru tine. Stai să vezi de ce: la articolul 42 se spune destul de clar că “prevederile acordurilor petroliere, încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi aprobate de Guvern, rămân valabile în condiţiile în care au fost încheiate pe întreaga lor durată”. Hopaaa! Ce înseamnă asta? Păi, să recapitulăm: Contractul cu Enterprise Oil (preluat, ulterior, de Sterling) a fost încheiat înainte de 1995, când s-a dat legea petrolului? Da, în 1992. Contractul a fost aprobat de Guvern? Desigur, de Guvernul Stolojan. Acel contract prevedea că producţia de hidrocarburi se împarte cu statul roman, nu că firma străină plăteşte redevenţe? Corect: 55% primeşte România, 45% compania privată. Prin urmare, contractul din 1992 rămâne valabil şi după 1995? Ramâne!

Furtună legală în 2004, contractul Sterling nu are nici pe naiba!

În acest moment, pariem, juriştii PNL răsfoiesc nervoşi prin legi şi exclamă: dar legea petrolului din 1995 a fost abrogată! Corect, nimic mai adevărat: Legea 134/1995 a fost abrogată de noua lege a petrolului, acum în vigoare, votată de Parlament în mandat PSD, în 2004. Noii legi îi zice 238. Şi, ghinionul liberalilor, la articolul 61, alin.1, se spune ceva asemănător cu ce se spunea în vechea lege a petrolului. Şi anume că “prevederile acordurilor petroliere aprobate de Guvern rămân valabile, pe întrega lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate”. Ceea ce înseamnă, dragi liberali şi măi Tăricene, amator de motoare care funcţionează pe bază de petrol, că şi contractul dintre Sterling şi România (aprobat de Guvernul Stolojan) rămâne valabil. Da, cu tot cu prevederile care spun că producţia de hidrocarbiri se împarte cu patria noastră mamă, pe care matale, Tăricene, ai reprezentat-o din poziţia de premier spilcuit şi polyglot timp de patru ani. A, că uitam: nu dumneata, Tăricene, ai fost şi ministru al Industriilor în guvernarea CDR? Păi, se face că tocmai excelenţa voastră, ditamai ministru şi premier, să nu ştiţi ce zice Legea petrolului?

Apocalipsa PNL: contractul încă rezistă, câştigurile României sunt făcute praf

Practic, ce s-a întâmplat sub guvernarea Tăriceanu? Păi, mai întâi, în 2007, între Sterling Resources (care a preluat licenţa de exploatare de la Enterprise Oil, care o obţinuse în 1992) şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (care a preluat rolul Rompetrol, societate de stat privatizată în 1993) s-a încheiat un contract de concesiune. Care prevedea, contrar contractului iniţial aprobat de guvern în 1992, că Sterling nu mai împarte producţia cu statul român, ci plăteşte doar redevenţe. Adică Sterling nu mai dă 55% din petrolul şi gazele scoase din Marea Neagră României, ci plăteşte doar o redevenţă de cel mult 13%. Pe 12 noiembrie 2008 – când era destul de evident că 1) guvernarea PNL e pe făraş; 2) decizia de la Haga îi va fi favorabilă României -, premierul Tăriceanu decide să aprobe prin hotărâre de guvern acest contract de concesiune între ANMR şi Sterling. Adică să armonizeze, sanchi, contractul cu Legea petrolului, deşi aceasta prevedea cât se poate de clar că orice contract anterior legii petrolului şi aprobat de guvern rămâne valabil în condiţiile în care a fost încheiat. Or, Tăriceanu tocmai asta n-a respectat.

Gaura: 3 miliarde de dolari

Conform jurnaliştilor de la “Cotidianul”, prin diminuarea masivă a beneficiilor României (din cauza transformării contractului dintre Sterling şi ANMR din acord de explorare în concesiune), statul pierde în jur de 3 miliarde de dolari. Cele două perimetre concesionate deja către Sterling şi Petrom ar valora, tot după calculele “Cotidianului”, aproape 11 miliarde de dolari.

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.6/2009

Niciun comentariu: