Se plângea cineva, relativ recent, că politicienii din regiunea Darabani-Săveni nu au mare respect faţă de cadrele didactice. Respectul se câştigă, până la urmă, nu se cerşeşte. Şi cum poţi avea respect faţă de personajele următoare:
1. De la un individ fără şcoală te poţi aştepta la orice, adică are o scuză. Dar ce formator de caractere este acel pretins “profesor” care te ameninţă mai ceva ca un interlop: “Fii atent cum pleci de la şcoală!”. Merită acesta respect?
2. Persoanajul următor se numeşte Şuhan Valeriu, profesor ce a considerat întotdeauna şcoala unde a lucrat drept moşia moştenită de la părinţi, iar modalitatea acestui individ de a-şi impune punctul de vedere a fost bâta: fie sărea direct la bătaie, fie te ameninţa (“Fii atent c-ai luat-o o dată!”). Acesta este “dascălul” care te punea să-l asculţi pe paranoicul de Vadim la radioul din cancelarie, care scria şi vorbea o limbă română aproximativă (probabil geografia se făcea în altă limbă), dar care se lăuda cu pilele sale. Reclamat de numeroase ori la Inspectoratul Şcolar, stimabilul trepăduş bolşevic a scăpat de fiecare dată basma curată. Pentru acest individ n-a existat dictatura comunistă, iar orele sale erau adevărate ode la adresa comunismului ateu. Se bănuieşte c-ar fi fost şi turnător la securitate, dar pe aici nimeni nu pare interesat să afle adevărul. Merită acesta respect?
3. În 1995, primar al comunei Havîrna era tot un profesor. Ca orice primar avea şi lipsuri, nimeni nu-i perfect doar. Subsemnatul publică un articol într-un cotidian local, semnalând oarece nereguli la Primăria Havîrna. Chiar dacă am folosit un pseudonim, s-a aflat până la urmă. Ce credeţi că face stimabilul? Pune un bătăuş pe urmele mele. Şi într-o seară, pe când mă întorceam de la o gagică, iau bătaie. Acesta e preţul libertăţii de opinie, în Moldova lui Ion Ilici Iliescu. N-aş fi crezut că respectivul primar este autorul moral, dar pornirea împotriva mea (individul respectiv chiar mă ura pentru acel articol), plus poveştile sale despre cum înţelege acesta legea (“Bă, dacă am o problemă nu merg la poliţie, doar nu-s fraier. Am băieţii mei!”) m-au convins că el se află în spatele acelei întâmplări. Merită acesta respect?
4. Acelaşi Şuhan Valeriu, personajul de mai sus, îl supără odată pe profesorul de sport din Havîrna. Reacţia acestuia din urmă: “Dacă vreau îi dau unuia nişte bani şi-i sparge geamurile lui Şuhan!”. Simplu, nu? Ce cultură civică, spirit creştin, civilizaţie, legea bâtei e mai presus. Merită acesta respect?
P.S. Am toată preţuirea pentru majoritatea oamenilor din învăţământ şi a colegilor mei, cei care dau nobleţe profesiei. Dar, din păcate, datorită unor asemenea specimene, imaginea învăţământului românesc este una nu tocmai roză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu