Cum făceau prietenii lui Chiuariu spor de performanţă la penitenciare.
Cât a fost ministru la Justiţie, Chiuariu i-a “mânjit” pe unii şi pe alţii din gaşca lui. Vorba reclamei: “Mânjeşti uşor, mânjeşti cu spor”. Dar asta numai după ce i-a raşchetat pe alţii de pe funcţii (cazul şefului de la Penitenciare, dat afară de Chiuariu, deşi era manager public şcolit de UE pe 30.000 de euro).
Magistraţii lucrează cu spor după spor.
În mai 2007, Chiuariu l-a adus la Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), ca director adjunct, pe Gheorghe Şpaiuc, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi. În septembrie, ministrul Chiuariu l-a adus şef la ANP pe Marius Iosif, judecător la Tribunalul Braşov. Aşa mulţumit s-a arătat Chiuariu de cei doi, încât imediat ce i-a instalat în funcţii le-a şi acordat un spor de 50% din salariu. Conform legii care a stat la baza sporului, motivaţia acordării banilor a fost “pentru lucrări de excepţie şi misiuni speciale”. Dacă în cazul lui Gheorghe Şpaiuc ministrului i-a luat două luni până să pice pe spate de admiraţie şi să-i semneze acordarea sporului cu pricina, în cazul directorului general n-a fost nevoie nici măcar de atât. Ministerul Justiţiei ne-a comunicat că Marius Iosif a fost recompensat cu acest spor chiar pe 1 septembrie, moment în care n-apucase probabil nici să-şi vadă biroul, darmite să mai facă “lucrări de excepţie şi misiuni speciale”. Şi dacă tot suntem la capitolul sporuri, trebuie amintit că magistraţii nu o duc deloc rău în perioada detaşării. Pentru că cei doi cumulează atât sporurile lor de magistraţi, cât şi cele aferente funcţionarilor publici din ANP.
Baba cu mitraliera şi magistraţii cu strategii la penitenciare.
Înainte de a fi expulzaţi din sistem de Chiuariu, managerii din ANP lăsaseră în urma lor o strategie de dezvoltare a sistemului penitenciar, care este încă postată pe site-ul instituţiei (în februarie 2008 – n.m.). Actualul şef al ANP, Marius Iosif, ne-a spus nonşalant că aceasta nu este pusă în aplicare pentru că nu a trecut pe la Ministerul de Justiţie şi prin Parlament şi că singurul motiv pentru care o mai ţine pe site este “pentru amorul foştilor directori”. Sorin Dumitraşcu, unul dintre foştii directori, este de altă părere: în primul rând, strategia a fost aprobată de fostul director general al ANP şi nu poate fi ignorată pur şi simplu; iar în al doilea rând, a trecut pe la MJ, a fost inclusă în previziunile bugetare 2007-2010 al Ministerului Economiei şi Finanţelor şi în Planul Multianual de Investiţii, care este anexă la buget. Mai mult, doar o mică parte a strategiei de dezvoltare cere bani pe investiţii, în rest fiind vorba de o serie de măsuri care nu implică finanţare, ci muncă. De şase luni, de când este la cârma ANP, Marius Iosif ţine blocată strategia managerilor publici (era în februarie 2008, n.m.), fără însă să vină cu alta în loc. Spune că el nu poate decât un punct de vedere şi aşteaptă ca Ministerul de Justiţie să vină transforme viziunile în strategie şi să-i dea şi bani de investiţii. Veşti proaste: ca să primescă bani, trebuie să ceară. Şi ca să ceară, trebuie să prezinte o strategie, pe acre o să o aibă când o să şi-o facă. O luminiţă de la capătul tunelului există, totuşi: Iosif pune la cale să dărâme toate penitenciarele din România şi să construiască altele în loc. Măreaţa idee nu a ajuns însă pe masa ministerului şi probabil nu va ajunge foarte curând, dat fiind faptul că domnul Iosif încă nu are nici cea mai vagă idee despre ce ar presupune o asemenea investiţie. După cum vedeţi, nici urmă de lucrări de excepţie. Ca să fim siguri, am întrebat totuşi. Răspunsul a venit cu ceva întârziere de la Iosif, după ce şi-a notat conştiincios CNP-ul şi seria de buletin din legitimaţia mea de presă: dacă vreau să aflu ce sunt alea lucrări de excepţie şi misiuni speciale, să întreb la poartă cine pleacă ultimul din această instituţie. Aş fi întrebat, dar pe 1 septembrie (2007, n.m.), când a primit sporul, cei de la poartă nu ştiau nici cum arată noul director al ANP. Iosif se referea, probabil, că e excepţional că nu făcuse încă nici o tâmpenie.
Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.6/2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu