Atâta vreme cât în România ponderea infractorilor şi a asistaţilor sociali depăşeşte 30%, pesedeii vor fi în Parlament şi la împărţit caşcavalul

Un şmenar ajuns ministru: Liviu Dragnea a demisionat ca să nu se aresteze singur

În 2004, deputatul PD Alexandru Mocanu a avut o interpelare în Camera Deputaţilor intitulată: “Premeditată gestionare fraudulaosă a banului public de către Liviu Dragnea, în caliatate de preşedinte al Consiliului Judeedinte al Consiliului Judeţean Teleorman”. În acea interpelare parlamentară, pedistul a dat în vileag calităţile lui Dragnea, demne de un mare poliţist.

Pe scurt, situaţia gestionată de Dragnea,

la care făcea referire Mocanu, se prezintă aşa: Consiliul Judeţan Teleorman avea în ogradă în 2001 o mare societate de construcţii, Tel-Drum SA. Acţionar unic la această societate care stăpânea aurul gri din judeţ era CJ Teleorman. Pe 25.05.2001, Liviu Dragnea, preşedintele CJ, sună din corn şi îi cheamă la o şedinţă extraordinară pe toţi consilierii, ca să aprobe contractarea unui credit de 15,4 miliarde de lei de la BRD, bani cu care să cumpere un “tren reciclator”, utilaj care urma să folosească la refacerea drumurilor judeţene. Consilierii au aprobat propunerea şi utilajul a fost cumpărat cu 30,9 miliarde de lei. Aici apare prima şmecherie de viitor capabil ministru. Trenul reciclator n-a fost trecut în scripetele firmei judeţene Tel-Drum SA, singura instituţie care-l putea folosi, ci a fost băgat în patrimoniul Consiliului Judeţean. Reţineţi aspectul, e important mai încolo. La şase luni de la această hotărâre de consiliu, Dragnea cere adunarea pentru o nouă şedinţă extraordinară. Pe 20.12.2001, în ultima întrunire a anului, au fost puse pe ordinea de zi 26 de proiecte de hotărâri. Consilierii au avut la dispoziţie o oră ca să se prindă despre ce este vorba în cele 26 de proiecte. Ceea ce înseamnă în jur de două minute de analiză pe fiecare hotărâre în parte. În amalgamul de propuneri date la răsfoit cu viteza vântului s-au aflat şi două chestiuni de maximă importanţă pentru societatea judeţeană Tel-Drum. O dată, s-a propus ca CJ Teleorman să obţină un împrumut de 10 milioane de dolari, garantat de stat, pentru reabilitarea drumurilor judeţene. Şi, în al doilea rând, s-a propus privatizarea societăţii Tel-Drum. Puse cap la cap cele două decizii, rezultă că urma să se privatizeze o afacere care din start avea asigurată finanţare de 10 milioane de cocalari. La acest dublu atentat la banul public, consilierii au mai fost puşi să aprobe în grabă două detalii de subtilitate financiară. Anume, faptul că evaluarea societăţii să o facă evaluatorul care se oferă să execute lucrarea la cel mai mic preţ, iar la baza ei să stea balanţa contabilă valabilă în luna a unsprezecea a anului 2001. Tradus în fapte, prin aceste mici chiţibuşuri, Dragnea a gestionat fără probleme o proastă evaluare a societăţii care putea să repare drumurile judeţene pentru 10 milioane de dolari, garantat.

Deşi acţiunile Tel-Drum erau cotate la 25.000 de lei bucata,

evaluatorul a recomandat să fie vândute la un preţ de 6.369 de lei acţiunea, adică pe sfert. Ceea ce a făcut ca firma judeţeană de reparat drumuri, cu un activ net la acea vreme de vreo 20 de miliarde de lei, să se vândă cu numai 4 miliarde de lei. Cel care a cumpărat cu preţ redus firma Tel- Drum, cu ajutorul Consiliului Judeţean, este Marian Fişcuci, prieten de-o viaţă tocmai cu preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Dragnea. Ce coincidenţă frumaosă! O nouă surpriză vine după trei luni de la trecerea în proprietatea lui Fişcuci a tuturor acţiunilor deţinute de Consiliul Judeţean la Tel-Drum. CJ Teleorman redevine acţionar la aceeaşi societate, cu număr de 5.490 de acţiuni, însemnând o pondere de 0,86%. Dar, conform lui Teodor Niţescu, prefect al judeţului la acea dată, în cazul acesta acţiunea a fost cotată la 25.000 de lei. Vă daţi seama, în trei luni de la privatizare, afacerile au mers atât de bine, că valoarea societăţii a crescut cică de patru ori, ajungând la preţul correct din momentul privatizării. După alte trei luni, CJ Teleorman îi vinde lui Fişcuci şi aceste 5.490 de acţiuni. Dacă DNA ar lua la puricat acest schimb dubios de acţiuni la preţuri diferite, s-ar putea să asistăm în premieră în România la arestarea unui ministru de interne, fost preşedinte de consiliu la vremea parafării.

Dar să revenim un pic la trenul reciclator,

care, cum spuneam, a rămas în custodia Consiliului Judeţean. Nemaiavând societate de reparat drumuri, CJ Teleorman s-a trezit că are un utilaj scump garat în obor, cu care n-are ce face. Dacă utilajul ar fi fost trecut de la achiziţionare ca active la Tel-Drum, ca doar această societate a Consiliului Judeţean urma să-l folosească, nu s-ar mai fi putut diminua atât de drastic preţurile acţiunilor. Deci pierdea prietenul lui Dragnea, cumpărătorul Marian Fişcuci. Aşa, rămânând cu un utilaj imposibil de folosit, nu pierdea decât CJ Teleorman, cu care Dragnea nu era în relaţie de prietenie, ci de şefie. Ca să iasă din penibila situaţie, Dragnea şi consilierii lui n-au avut ce face şi a trebuit să închirieze trenul reciclator unei firme de asfaltat drumuri judeţene în Teleorman. Adică firmei Tel-Drum. Iar dacă am zis Tel_Drum, am zis prietenie şi dacă e prietenie, am zis preţuri pe cinste. Un utilaj plătit cu 30 de miliarde de lei, care repara drumuri de aproximativ 80 de miliarde de lei pe an, a ajuns astfel să fie închiriat cu juma’ de miliard pe an.

Odată cu acest utilaj, Tel-Drum a primit monopolul

pe drumurile din judeţ. Avea anvergură să acopere întrg judeţul, că, de, era fosta firmă de stat care deservea tot Teleormanul. Şi avea şi unicul tren reciclator din zonă. Ceea ce a făcut net departajarea la licitaţiile câştigate mai apoi şi în care condiţia de eligibilitate era fix utilajul cu pricina. Succint, un utilaj plătit din bani publici a halit milioane de euro din bani publici, în favoarea prietenului lui Liviu Dragnea. Profitul brut declarat pe 2006 a fost de 6.191.284 RON (aproximativ două milioane de euro), iar pe 2007, de 16.974.684 RON (aproximativ cinci milioane de euro). În ciuda câştigurilor mari, în 2006 Fişcuci vinde majoritatea acţiunilor altor două persoane. Ce l-o fi apucat să dea mina de aur gri din mână? O explicaţie ar fi faptul că acţiunile vândute nu sunt nominale, ci la purtător. Cu alte cuvinte, pot fi ale oricui, persoanele trecute oficial în scripte fiind doar un paravan. Spre exemplu, ar putea fi chiar ale lui Dragnea, că chiar ar merita omul la ce rol a jucat în dezvoltarea Tel-Drumului ca firmă privată, de la privatizare, trecând prin utilarea cu tren reciclator, până la câştigarea de licitaţii.

Pentru că domnul Dragnea e un om ocupat,

după cum aţi văzut mai sus, ne-am gândit să-i dăm o mână de ajutor la completarea declaraţiei de avere, care încă n-a văzut lumina site-ului Ministerului de Interne în forma sa reactualizată. Mai mult decât atât, noi ştim că domnul ministru devine puţin dyslexic când începe să-şi numere casele şi terenurile din Alexandria, aşa că ne-am dus la faţa locului să facem noi socotelile, luând ca punct de reper ultimele declaraţii de avere completate de domnul ministru în fosta sa calitate de preşedinte al CJ Teleorman. Imperiul imobiliar al baronului stă lungit între două străzi paralele din centrul Alexandriei, la umbra unui conac impunător, in jurul căruia moşia s-a tot extins pe măsură ce domnul Dragnea a reuşit să-şi convingă mai toţi vecinii să se mute şi să-i vândă lui. Uite aşa, în martie 2007, declaraţia de avere lista patru terenuri, numai în Alexandria, cu o suprafaţă totală de 3.150 mp. Pornirile latifundiare ale baronului Dragnea nu s-au oprit însă aici dacă consultăm şi ultima declaraţie de avere, datată iulie 2008. La prima vedere apare un singur teren în Alexandria, în dreptul căruia a menţionat la modul de dobândire “act de alipire din 2007”. Înţelegem deci că a alipit cele aptru terenuri din care a rezultat un întreg, însă nun e explicăm cum din 3.150 mp adunaţi au rezultat aproape 6.000 mp. Să trecem în revistă şi capitolul immobile. Consultăm declaraţia şi ne înfiinţăm pe strada Ion Creangă, la numărul 103, cu ochii după “o casă în construcţie”. Ridicăm privirea şi deasupra noastră dăm cu ochii de o mândreţe de conac, finisat şi aranjat. Imediat lângă, la 105A, adresă la care a fost declarat în proprietate numai un teren, am mai găsit o casă. Fiind vorba de o casă bătrânească, ne gândim că poate domnul Dragnea a refuzat să califice aşa ceva drept clădire. Ne mutăm şi pe strada Tudor Vladimirescu, mai exact în spatele moşiei. Aici găsim şi celelalte două terenuri acoperite de case, dintre care numai una apare în declaraţia de avere din 2007. Nu şi în 2008, unde singura casă recunoscută în Alexandria este conacul în construcţie.

Preluare din “Academia Caţavencu” nr.5/2009.