Când eşti incapabil să te salvezi pe tine, propui modele de societăţi aberante

Ca fost pionier şi victimă inocentă a comunismului, îmi face o deosebită plăcere să vă recomand o carte (Françoise Giroud, “Jenny Marx sau soţia diavolului”, Editura Vivaldi) care, deşi e despre Marx, n-ar fi trecut de cenzură înainte de 1989. Este o carte cu totul şi cu totul interesantă despre viaţa sentimentală a lui Karl Marx, mai exact despre relaţia tăticului Revoluţiei cu nevastă-sa, Jenny von Westphalen. E, practic, o biografie cinstită a acestei Eve a comunismului, din care vă puteţi face o imagine despre viaţa sentimentală a familiei Marx, dar şi despre beţiile pe care autorul “Capitalului” le trăgea cu amicul Engels, despre relaţiile cu copiii, cu rudele, cu cămătarii. Pentru cei care n-au nici cea mai vagă idee despre cum arăta Marx ca om, soţ şi părinte, adică despuiat de aura asta de sfânt al clasei muncitoare cu care l-au înfofolit toţi biografii marxişti, cartea aceasta conţine mai mult decât aveţi nevoie să ştiţi. A fost un soţ neglijent, dar iubitor (a făcut cu Jenny şase copii în doisprezece ani), căruia viaţa i-a plăcut la fel de mult ca şi revoluţia. Şi ca să înţelegeţi ce viaţă a avut ea cu el, vă ofer doar un scurt fragment din raportul unui spion prusac, Stieber, trimis special la Londra ca să se ocupe de viaţa cotidiană a familiei Marx: “În viaţa particulară e extrem de dezordonat, caustic, trăieşte ca un ţigan. Să se spele, să se îngrijescă, să-şi schimbe lenjeria de corp sunt evenimente rare la el. Deseori e beat, deseori hoinăreşte câte o zi întreagă”. Dacă adăugăm la această sumară descriere şi faptul că toată viaţa a trăit din mila lui Engels şi a altor tovarăşi cu stare, nu ne rămânem decât să conchidem că, într-adevăr, marxismul a fost o mizerie, dar prima lui doamnă a fost o eroină.

Preluat din “Academia Caţavencu”, nr.37/2008 (autor Alin Ionescu).