30 septembrie 2008

Si cei din domeniul IT sunt oameni

Cica se facea un sondaj de opinie despre sexul virtual
Intrebarea reporterului:
ce parere aveti despre sexul virtual?
studentul de la medicina: -ce e aia virtual?
studentul de la economie: -chiar asa, ce e aia virtual?
studentul de la informatica: -stati putin,ce e ala sex?


De ce numai 10% din creierul uman contine cod executabil?
S-a descoperit ca restul sunt comentarii.

De cati programatori este nevoie pentru infiletarea unui bec?
De nici unul...e problema de "hard".

Un barbat intra intr-un magazin de animale si incepe sa se plimbe printre custi.
Merge el ce merge si vede intr-o cusca o maimuta care costa 5000$.
Uimit se duce la vanzator: -Domnule...ce stie maimuta asta sa faca pentru cei 5000$?
-Pai STIE Windows95,98,2000,stie Word,C++,Visual Basic si stie sase joace la calculator! .
-Hmm...buna maimuta...merita!
Pleca el sa se mai plimbe si vede intr-o cusca o maimuta care costa 10000$.
- Ce stie domne maimuta asta sa merite 10000$?
- Pai stie Linux,Unix,Corel,C++,Autocad...
- Oau!Nici eu nu stiu toate astea....merita cu adevarat!
Se mai plimba el ce se mai plimba si vede intr-o cusca o maimuta cu 20000$
...Neincrezator il intreaba pe vanzator:
-Dar maimuta asta ce stie?
-Nu am vazut-o facand nimic...dar celelalte 2 ii zic Project Manager!

Doi programatori intr-un bar:
- Vezi tipa aceia? Vezi ce "properties" are?
- Da. Am testat-o aseara...sunt "read-only".

Patru "calculatoristi" se intalnesc la o bere. Unul incepe sa povesteasca:
- Am agatat aseara o tipa beton. Am dus-o acasa. Eu incins, ea incinsa.
Ne-am apucat sa ne dezbracam chiar din momentul in care am intrat pe usa. Am "pus-o" in picioare, rezemati de perete... Ne-am cautat o noua pozitie si am asezat-o pe birou, chiar pe tastatura noului meu
calculator... Este brusc intrerupt de ceilalti, in cor:
- Aha! Ce calculator ti-ai luat?

Stiti culmea calculatoarelor?
Sa gonesti musca de pe ecran cu cursoru de la mause.

Intrebare:Care este diferenta dintre un programator amator si unul profesionist?
Raspuns:Cel amator crede ca un kilobyte are 1000 de bytes, iar cel profesionist crede ca un kilometru are 1024 de metri!?

O femeie, inginer de sistem, instala un calculator intr-o retea pentru un coleg de lucru.
Cind a venit rindul setarii parolelor ea l-a intrebat ce cuvint vrea sa folosesca pentru logare.
Vrind sa o intimideze, tipul i-a spus "penis".
Fara sa clipeasca, aceasta i-a introdus parola dorita, a reintrodus-o pentru confirmare dupa care era sa se
prabuseasca de ris in fata monitorului. Curios, tipul i se uita peste umar si vede raspunsul calculatorului: PASSWORD REJECTED....NOT LONG ENOUGH.
29 septembrie 2008

Amintiri din Gulag (I)


Realitatea de astăzi are o puternică nuanţă de gri şi din motive ce ţin de felul în care s-a făcut (de)formarea a generaţii de copii şi tineri, pentru care profesorul este acel maestru, fără rival în domeniul său.
Să presupunem c-am plonja în trecut, la Şcoala Tătărăşeni. Frumoasa limbă română s-ar auzi deformat, din cauza lipsei unor procupări ce ţin de intelect, la mulţi din cei hărăziţi şi plătiţi s-o vorbească literar. Măcar la şcoală şi măcar la cursuri. Ce te faci însă dacă te numeşti Lazăr Traianiţa, ai absolvit la fără frecvenţă o facultate şi predai limba română ? O cunoşti mai bine decât oricine din şcoală, ar spune cei nefamiliarizaţi cu nivelul intelectual de acolo sau, cu un termen mai puţin academic, cu cloaca de acolo. Am auzit-o de multe ori pe stimabila îndemnându-i pe copii: “Copie tema!”. “Doamna profesoara, mi-am permis să-i spun odată, corect este copiază.” Nu credea, deşi i-am adus un manual şcolar în care enunţul unui exerciţiu începea aşa: “Copiază şi completează …”. “Prin cărţi se găsesc tot felul de greşeli”, mi-a replicat. A doua zi îi aduc DEX-ul, cea mai recentă ediţie, arătându-i conjugarea la persoana I singular copiază. Nici aşa nu a recunoscut ca rostea greşit în limba română, deşi era de specialitate. Atunci am realizat că nu edevărul sau corectitudinea sunt importante, atunci când discuţi la nivel de ţoapă de mahala, ci faptul de a nu clipi când rosteşti în faţa copiilor tot soiul de elucubraţii, pe care nici măcar nu te-ai obosit să le verifici. Pentru copii acestei doamne - care şi azi , pensionară fiind, predă cursuri de limbă română – nu a existat Revoluţia română anticomunistă, nu au existat crimele dictaturii comuniste, după cum nu există forma corectă “copiez”. Mi-am permis odată să amintesc la 17 decembrie de acei tineri, elevi, studenţi care au dărâmat zidul minciunii, turnătoriei şi întunericului, în faţa acelaraşi copii care auzeau şi foloseau “copie”, ca îndemn. Reacţia lor, de la zâmbete la indiferenţă, mi-a întărit convingerea că pentru Lazăr Traianiţa regimul communist era perfect: nu contează că ţi-e străină limba română atâta timp cât linsul organului partidului comunist îţi funcţionează de minune. Atat timp cat esti o nulitate si te tarasti, vei fi acceptat. Daca incerci sa zbori, aripile iti vor fi retezate. In asta consta credinta, morala si modul de viata al unora precum stimabila doamna Lazar T. Jigniri, amenintari, limbaj de mahala, discutii in careIQ maxim trebuia sa fie agal cu al ultimului semianalfabet gen Becali, aceasta era atmosfera creata si intretinuta de indivizi ce se pretind intelectuali in scoala Tataraseni. Fosti comunisti, iar unii dintre ei fosti turnatori la securitate, ti-l promovau pe Vadim la un numar mare de decibeli, iar singurele discutii culturale erau la nivelul pietei in care se vand legume. Cu toate astea spiritul de turma era prezent. In aceasta cloaca ti se anula individualitatea si personalitatea, prin gandiri de genul "cine nu gandeste ca noi, este un nimeni". Nimic din ceea ce inseamna civilizatie si acceptarea celuilalt, la nivel sincer si altruist, n-am remarcat in acel loc. Asa cum in Gulag erai umilit si torturat, la Scoala Tataraseni erai umilit prin incultura si neputinta: nu conteaza ce stii tu si cat ai citit, aici nu misti si nu primesti decat firimiturile noastre. Asa sa-i ajute Dumnezeu.

Cateva definitii posibile

Adevar: Minciuna pe placul ascultatorului

Afemeiat: Om care nu bea si nu fumeaza

Ateu: (Ne)om ingimfat care crede ca nu are nevoie de Dumnezeu...

Automobil: Obiect folosit pentru uciderea (ne)intentionata a altor
persoane

Bautor: Om care n-are cum sa-si iroseasca altfel timpul,ajungind betiv.

Credincios: Om care nu are suficienta incredere in sine , avand nevoie de
sustinere din afara

Criminal: Om care vrea sa faca bine altora, dar face acest lucru fortind
nota...

Femeie: Animal domestic util pe linga casa omului...

Feminista: Femeie ce lupta pentru egalitatea dintre animale

Filosofie: Stiinta care permite si despicarea firului de par in 4...

Fumator: Om care s-a lasat de mestecat guma...

Informatica: Stiinta care se ocupa cu progresul calculatoarelor si asigura
regresul omenirii

Informatician: Om care,nestiind cum sa zapaceasca lucrurile mai bine,
foloseste unul din calculatoare cu avertismentul:
INTEL inside...

Istorie: Stiinta care se ocupa cu mintirea urmasilor despre virtutile
stramosilor

Minciuna: Adevar nedorit

Misogin: Persoana care n-are nevoie de animale domestice...

Om: Un animal egoist ce se crede superior altor animale

Presedinte: Om care e echivalentul regelui in jocul de sah,adica-i cel mai
neajutorat ...

Profesie: Etapa intermediara dintre pasiune si rutina

Sah: Joc in care lumea se gindeste si la altfel de ...partide

Sofer: Criminal de profesie

Sponsor: Om care considera ca e mai bine sa faca un transfer de
lichiditati din buzunarul sau in buzunarul altui om , decit in
buzunarul statului ...

Ziarist: Om caruia-i place sa irite pe altii fie cu adevarul,fie cu minciunile spuse...
28 septembrie 2008

Concluziile Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (I)


Necesitatea analizei, repudierii şi condamnării regimului comunist
Pe baza examinării a mii şi mii de pagini de documente, luând în consideraţie existenţa unei imense literaturi analitice şi de mărturii care probează natura antipatriotică a dictaturii comuniste, putem afirma că regimul comunist din România (1945-1989) a fost nelegitim şi criminal1. A sosit aşadar momentul să evaluăm natura şi moştenirile regimului comunist. Acest lucru este cu atât mai important cu cât există tentaţia simultană de a idealiza perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, uitându-se faptul că aceasta a fost de fapt baza pe care s-a edificat dictatura lui Nicolae Ceauşescu, şi, pe de altă parte, tendinţa de a scuza ororile epocii Ceauşescu în numele pretinsului ataşament faţă de valorile naţionale. Simplu spus, regimul comunist din România, un sistem totalitar de la înfiinţare şi până la prăbuşire, a fost unul bazat pe încălcarea constantă a drepturilor omului, pe supremaţia unei ideologii ostile societăţii deschise, pe monopolul puterii exercitat de un grup restrâns de indivizi, pe represiune, intimidare şi corupţie. Trebuie accentuat astfel faptul că Republica Populară Română, înfiinţată prin dictat, ori mai exact spus, prin lovitură de stat, a simbolizat o triplă impostură: nu a fost nici republică (în sensul autentic al acestui concept), nici populară şi, în mod cert, nici românească. Acelaşi lucru trebuie spus despre perioada Ceauşescu, în care retorica suveranităţii naţionale a fost mai presus de orice un alibi pentru perpetuarea dictaturii prin manipularea sentimentelor populaţiei. Pe parcursul perioadei comuniste, România a suferit consecinţele aplicării inflexibile a dogmelor leniniste: industrializarea forţată, întemeiată pe un model vetust de creştere economică care favoriza industria grea în detrimentul industriilor producătoare de bunuri de consum; lichidarea proprietăţii private deopotrivă în zonele urbane şi rurale, asociată cu politica violentă şi brutală de colectivizare a agriculturii; nimicirea valorilor tradiţionale în numele unei false modernizări sociale şi economice; controlul metodic şi mereu mai pervers asupra spaţiului social şi al vieţii intime a cetăţenilor (mai ales prin politica natalistă a dictaturii lui N. Ceauşescu). Sfera privată a fost astfel aproape complet anexată de către tentacularul partid/stat totalitar. Ca şi în URSS, viaţa cotidiană în socialismul de stat era invadată de elemente propagandistice şi de control dictate de partid2.
1 Reluăm, în cadrul acestui capitol, de o manieră sintetică, cu mici adăugiri şi modificări, principalele capete de acuzare împotriva regimului comunist formulate în Raportul pentru condamnarea regimului politic comunist ca nelegitim şi criminal propus Preşedintelui României, Traian Băsescu, de Sorin Ilieşiu în octombrie 2005, text actulizat în ianuarie 2006. (Supliment, „Revista 22”, nr. 188, 21 martie 2006). Textul reprezintă în cea mai mare parte un rezumat concis al materialului documentar elaborat vreme de peste 12 ani de către Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Fundaţiei Academia Civică/Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.
2 Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchevici, Ioan Stanomir, Explorări în comunismul românesc, Iaşi, Editura Polirom, vol. I, 2004; vol. II, 2005; Adrian Neculau (coord.), Viaţa cotidiană în comunism, Iaşi, Editura Polirom, 2004. 1
Regimul comunist din România nu a cunoscut de fapt o veritabilă de radicalizare. Pentru aceşti oameni, stalinismul ţinea de ordinea veşniciei3. De la instaurarea sa prin dictat regimul comunist a urmărit distrugerea statului de drept, a pluralismului, a economiei de piaţă şi a libertăţii spiritului. Ascultând orbeşte ordinele Kremlinului, prima generaţie de comunişti români aflaţi la putere şi, în primul rând, Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Gheorghe Apostol, Iosif Chişinevschi, Alexandru Moghioroş, Petre Borilă, Alexandru Drăghici, Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnăraş, Chivu Stoica, Miron Constantinescu, Leonte Răutu, Dumitru Coliu şi Leontin Sălăjan au impus un sistem întemeiat pe teroare şi represiune universalizată. Toate instituţiile statului totalitar au fost create în timpul epocii Dej. Nicolae Ceauşescu şi grupul de aparatcici care l-a susţinut le-a perfecţionat şi le-a dus la cele mai dezastruoase consecinţe. În contrast cu diversele tendinţe revizioniste şi cu miturile epocii Ceauşescu, Comisia Prezidenţială susţine că a existat o continuitate între perioada Dej şi perioada Ceauşescu.
Gheorghiu-Dej şi acoliţii săi au respins de stalinizarea iniţiată de Nikita Hruşciov şi au exploatat sentimentele antisovietice ale populaţiei pentru a-şi clădi o bază de putere. Acest lucru îl recunoaşte chiar şi un fost ideolog comunist precum Ion Iliescu. Nu s-a produs de fapt în România o de totalitarizare a dictaturii în sensul transformării ei într-un regim mai tolerant şi al scăderii impactului ideologiei asupra întregii societaţi. Dimpotrivă, după o scurtă şi precară liberalizare, Nicolae Ceauşescu, venit la putere în martie 1965, a reluat la puţin timp după aceea vechile fixaţii staliniste. Pentru Ceauşescu, creşterea rolului conducător al PCR apărea drept o „necesitate obiectivă”. Constituţia adoptată în 1965 proclama cu vigoare faptul că PCR era forţa politică conducătoare în România socialistă. Istoria ţării era rescrisă astfel încât să prezinte partidul comunist drept continuatorul tradiţiei de luptă pentru independenţa naţională. Perioada cominternistă era menţionată, însă întotdeauna cu scopul de a o contrasta cu ceea ce propaganda glorifica sub numele de „Epoca de aur - epoca Ceauşescu”. Astfel s-a configurat mitologia „obsedantului deceniu” menită să contrapună perioada Gheorghiu-Dej (cel de până la ruptura cu Kremlinul) celei de presupusă renaştere naţională asociată cu numele lui N. Ceauşescu. Cultul personalităţii conducătorului suprem a devenit, mai ales după 1968, fundamentul ideologic al sistemului. Ceauşescu era prezentat drept călăuză vizionară, erou între eroii neamului, fiinţa providenţială, personalitate de vârf a vieţii internaţionale, demiurg, arhitect, strateg de geniu şi câte altele. La rândul ei, Elena Ceauşescu, o persoană cu slabe înzestrări intelectuale, însă animată de o ambiţie nemăsurată, a devenit şi ea subiectul unui deşănţat cult4. S-au întrecut în această privinţă barzii oficiali ai ceauşismului, poeţii de curte Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor. Un întreg aparat de propagandă a contribuit la crearea unui climat al linguşelii, ipocriziei şi duplicităţii universalizate. În atari condiţii, simpla decenţă devenea un act de rezistenţă,
3 Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, Iaşi, Editura Polirom, 2005; Dennis Deletant, România sub regimul comunist, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1997.
4 Privitor la biografia Elenei Ceauşescu, menţionăm că în anii războiului, din toamna lui 1942 şi până în vara 1943, aceasta nu a avut legătură de partid. După 1945 acest lucru a fost examinat intens şi, în 1960, un referat semnat de Dumitru Coliu propunea rectificarea stagiului de vechime începând cu anul 1939. Autobiografia Elenei Ceauşescu scrisă în acel an este plină de erori gramaticale; ANIC, fond CC al PCR - Secţia Cadre, dosar nr. 1424 C (Dosarul de cadre al Elenei Ceauşescu). Menţionăm că acest dosar de cadre este printre foarte puţinele pe care membrii şi experţii Comisiei Prezidenţiale le-au putut consulta.
2
iar sfidarea pe faţă a dictatorului şi a aparatului pe care se sprijinea devenea o formă de curaj etic exemplar.
Îndărătul ideologiei naţiunii socialiste unitare şi omogene se aflau obsesiile monolitismului leninist combinate cu cele ale unei extreme drepte recidivate cu binecuvântarea liderilor comunişti şi în primul rând a lui Nicolae Ceauşescu. „Societatea socialistă multilateral dezvoltată” era, de fapt, numele unui sistem politic şi economic îngheţat, dominat de un lider faraonic şi de anturajul său imediat. Sub Ceauşescu, în pofida promisiunilor legate de întărirea „legalităţii socialiste”, a continuat demonizarea proprietăţii private, persecutarea credinţelor şi practicilor religioase, criminalizarea oricărei forme de opoziţie. Nu mai puţin semnificativ, Ceauşescu şi regimul au dus la paroxism politica „demografică” de persecutare a femeilor şi copiilor. Disidenţa, fenomen general în blocul sovietic după 1964, a fost strivită nemilos de cerberii regimului şi instrumentul lor principal, Securitatea. Să menţionăm aici acţiunile constante de marginalizare, compromitere şi lichidare a oricăror forme de gândire şi acţiune liberă: persecuţia mişcării iniţiate şi conduse de Paul Goma, cea mai importantă acţiune de protest colectiv împotriva încălcării drepturilor omului, arestările şi prigoana în rândurile muncitorilor mineri care au declanşat greva din vara anului 1977, sălbatica persecuţie a lui Vasile Paraschiv şi a altor activişti angajaţi în lupta pentru sindicate libere, distrugerea efortului de a crea Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România, acţiunile împotriva unor disidenţi, oponenţi şi critici ai regimului precum (ordinea nu este alfabetică şi nu indică vreo ierarhie a meritelor, iar lista nu se pretinde a fi exhaustivă): Dorin Tudoran, Radu Filipescu, Vlad Georgescu, Doina Cornea, Cs. Gymesi Éva, Gabriel Andreescu, Mihai Botez, Mariana Celac, Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă, Ştefan Niculescu-Maier, Alexandru Chivoiu, Dumitru Iuga, Ionel Cană, Gheorghe Braşoveanu, Carmen Popescu, Nicolae Liţoiu, Ion Drăghici, Ion Bugan, Géza Szöcs, William Totok, Herta Müller, Richard Wagner, Helmuth Frauendorfer, Ion Puiu, Iulius Filip, Victor Frunză, Aurel Dragoş Munteanu, Vasile Gogea, Molnár Gusztáv, Barabás Francisc, Barabás-Márton Piroska, Barabás János, Borbély Ernő, Búzás László, Pavel Nicolescu, Dimitrie Ianculovici, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Liviu Babeş, Dumitru Mircescu, Gheorghe Fiştioc, Viorel Padina, Aurelian Popescu, Silviu Cioată, Dan Petrescu, Liviu Cangeopol, Liviu Antonesei, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Tökes László, Andrei Pleşu, Ion Negoiţescu, Ion Vianu, Dumitru Mazilu, Nicu Stăncescu, Luca Piţu, Nica Leon5. Nu trebuie uitate acţiunile represive împotriva Bisericilor neoprotestante şi a credincioşilor Bisericii Greco-Catolice (interzisă încă din 1948). În 1975, N. Ceauşescu a semnat, în numele României, Actul Final al Conferinţei de la Helsinki. Departe de a se conforma angajamentelor luate pe plan internaţional, regimul comunist a continuat să calce în picioare drepturile cetăţenilor. Pe scurt, regimul a continuat să opereze după logica exclusivistă a bolşevismului, văzând în orice act autonom o inacceptabilă sfidare.
5 Vezi capitolul despre România în Stéphane Courtois et al., Cartea neagră a comunismului, Bucureşti, Editura Humanitas - Fundaţia Academia Civică, 1998; Paul Goma, Culoarea curcubeului ’77. Cod “Bărbosul”, Iaşi Editura Polirom, 2005; seria de volume „Analele Sighet” publicate de Fundaţia Academia Civică; Dorin Tudoran, Frost or Fear. Reflections on the Condition of the Romanian Intellectual, Daphne, Ala. Europa Media, 1988; Vasile Paraschiv, Lupta mea pentru sindicate libere în Romania. Terorismul politic organizat de statul comunist, Iaşi, Editura Polirom, 2005; Herma Kennel, Jogging cu Securitatea, rezistenţa tânărului Radu Filipescu, traducere de Nora Iuga, Bucureşti, Editura Universal Dalsi, 1998.
3
O formaţiune devorată de lupte intestine pentru putere, PCR a respins întotdeauna fracţionismul, iar democraţia de partid a fost o himeră propagandistică. În egală măsură, conducerea PCR a acţionat neîntrerupt pentru eliminarea, la nevoie prin forţă, a oricăror gesturi de independenţă civică. Tocmai din acest motiv, disidenţa din România, atâta câtă a fost, nu a izbutit să genereze acţiuni de protest colectiv echivalente cu Carta 77 din Cehoslovacia, sindicatul liber Solidaritatea din Polonia sau Opoziţia Democratică din Ungaria. Trebuie respins categoric mitul care încearcă să acrediteze ideea existenţei a două Securităţi: una internaţionalistă, de sorginte etnică alogenă, până în 1960, şi cealalată, de pură stirpe românească, devotată „gliei şi neamului”. Fără a nega faptul că în prima sa fază Securitatea a acţionat cu o brutalitate înspăimântătoare pentru zdrobirea oricărui inamic, real sau imaginar, al regimului, este necesar să accentuăm că în perioada Ceauşescu această instituţie a continuat să practice metode ilegale de lichidare a oricărei forme de rezistenţă. Trebuie amintit aici rolul excepţional jucat în demascarea naturii criminale a regimului şi a Securităţii de cartea Orizonturi roşii de Ion Mihai Pacepa. Mai întâi publicarea în limba engleză a acestei cărţi, în 1987, apoi transmiterea la secţia română a postului de radio Europa Liberă a memoriilor acestui defector de cel mai înalt rang – înaintea fugii sale, Pacepa era consilier personal al lui Ceauşescu, general locotenent, director-adjunct al Direcţiei de Informaţii Externe şi secretar de stat în Ministerul de Interne – a contribuit la degradarea dramatică a imaginii lui Ceauşescu. Informaţiile oferite de Pacepa au fost de asemenea un important revelator al caracterului criminal al dictaturii în influente cercuri politice şi de media din Vest. Securitatea şi moştenitorii săi nu i-au iertat vreodată lui I. M. Pacepa ceea ce ei consideră a fi fost o „trădare”. Posturile de radio occidentale, „Europa Liberă”, BBC, „Vocea Americii”, Deutsche Welle, Radio France Internationale, au contribuit esenţial la informarea cetăţenilor României privind situaţia din ţară şi din lume. Nu întâmplător regimul a purtat un război neîntrerupt împotriva lor şi mai cu seamă împotriva „Europei Libere”. Trei directori ai acestui post de radio au murit în împrejurări suspecte, probabil iradiaţi (Noel Bernard, Mihai Cismărescu şi Vlad Georgescu)6. Spre disperarea politrucilor din ţară, Radio „Europa Liberă” a fost într-adevăr ceea ce s-a dorit a fi: ziarul vorbit al românilor de pretutindeni. Omagiem aici memoria unor Ghiţă Ionescu, Preda Bunescu, Noel Bernard, George Ciorănescu şi Vlad Georgescu, oameni care au luptat cu altruism şi pasiune pentru cunoaşterea şi rostirea adevărului. Omagiem memoria lui Virgil Ierunca, intelectual critic, scriitor şi eseist de marcă, ale cărui emisiuni au ţinut trează conştiinţa morală românescă. Subliniem rolul Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului din România de la Paris care din 1977 a sensibilizat Occidentul în problema abuzurilor din România. Merită menţionat în acest context şi numele lui Remus Radina.
Antioccidentalismul PCR şi al Securităţii a rămas neschimbat după moartea lui Gheorghiu-Dej, fiind acum chiar potenţat de aspiraţiile lui Ceauşescu de a fi privit drept un lider al „luptei anti-imperialiste” pe plan global. Mult-trâmbiţata „democraţie muncitoresc revoluţionară - unică în felul ei”, contribuţia lui Ceauşescu la demagogia despre democraţia socialistă, nu era decât un paravan retoric pentru perpetuarea unui regim totalitar închistat, sufocant şi obtuz. Teoria marxistă respingea aşa-numitele „libertăţi formale” drept mofturi burgheze. În numele acestei „democraţii de masă”, de fapt un colectivism oligarhic, spre a relua termenul propus de George Orwell în romanul 1984, se călca în picioare demnitatea fiinţei umane şi se batjocoreau drepturile sale
6 Experţii Comisiei nu au avut acces la dosarele complete ale directorilor Europei Libere.
4
inalienabile. „Omul nou” glorificat de propaganda regimului era de fapt fiinţa total pliabilă, fără şira spinării şi fără un sentiment al responsabilităţi. Una dintre cele mai grave moşteniri ale comunismului o reprezintă tocmai această larg-răspândită psihologie cinică şi conformistă. La care se adaugă utilizarea delaţiunii ca armă favorită a Securităţii. Recrutarea de informatori începea încă din şcoli, continua apoi în facultăţi, întreprinderi, institute de cercetare etc. Informatorii erau micile, dar importantele rotiţe ale mecanismului terorist. Însă ofiţerii de securitate şi din alte unităţi ale Ministerului de Interne erau cei care acţionau direct pentru supravegherea, intimidarea şi terorizarea populaţiei. Securitatea, miliţia, procuraturile militare, grănicerii erau subordonate la rândul lor secţiilor specializate ale CC al PCR. Miniştrii de interne şi şefii Securităţii au fost cu toţii soldaţi fideli ai partidului. Cei mai mulţi au fost ei înşişi activişti de partid, înainte de a lucra în Securitate. Să-i menţionăm aşadar pe cei responsabili, ca demnitari ai aparatului represiv, pentru ceea ce s-a petrecut vreme de peste patru decenii în România, pentru sutele de mii de morţi şi deportaţi: Teohari Georgescu, ministru de interne implicat în luarea puterii şi instituirea regimului de teroare în masă, precum şi adjuncţii săi Vladimir Mazuru şi Marin Jianu; Emil Bodnăraş, şef al Serviciului de Informaţii care a jucat un rol cheie în terorizarea populaţiei între 1945-1947; Pintilie Bodnarenko (Pantiuşa) spion sovietic, primul şef al Securităţii; Alexandru Nicolschi (Grünberg), mâna dreapta a lui Pintilie, organizatorul sistemului concentraţionar din România stalinizată; Alexandru Drăghici, succesorul lui Teohari Georgescu; adjuncţii săi, în diverse perioade, Ladislau Ady, Aurel Stancu, Vasile Negrea, Ion Vinţe, Grigore Răduică, Ionel Gal; Cornel Onescu (succesorul lui Drăghici); Ion Stănescu, Gheorghe Homoştean, Teodor Coman, Emil Bobu, Tudor Postelnicu, Iulian Vlad. Aceştia, la rândul lor, au lucrat direct cu secretarii CC şi şefii de secţii ale CC al PCR, responsabili cu coordonarea organelor represive: Iosif Chişinevschi, Mirel Costea, Alexandru Moghioroş, Nicolae Ceauşescu, Petre Lupu, Vasile Patilineţ, Virgil Trofin, Iosif Banc, Ion Coman, Emil Bobu, Constantin Olteanu. Activităţile Securităţii pe plan extern au avut de asemenea loc sub directa îndrumare a partidului. Şefii spionajului românesc şi subordonaţii lor aveau, ca misiune principală, anihilarea rezistenţei din exterior, a mişcărilor de exil opuse statului/partid totalitar. Să-i amintim: Mihai Gavriliuc, Wilhem Einhorn, Nicolae Doicaru7, Ion Mihai Pacepa8, Romus Dima, Nicolae Pleşiţă, Aristotel Stamatoiu. Generalul securist Nicolae Pleşiţă a lucrat atât în represiunea internă, cât şi în eforturile de a anihila forţele democratice din exil. În chip scandalos, acest torţionar continuă să apară în diverse emisiuni de televiziune şi să-şi ponegrescă fostele victime. Pensiile foştilor ofiţeri de securitate sunt în multe cazuri de zece ori mai mari decât pensia unui fost profesor de liceu.
Comisia Controlului de Partid (CCP) a jucat de asemenea un rol nefast în lichidarea oricăror tentative de a organiza minime dezbateri ori de a contesta abuzurile liderilor. Şeful CCP a fost mai întâi Iosif Rangheţ, căruia i-a succedat ca şef veteranul
7 Generalul Doicaru a fost epurat după defecţiunea fostului său adjunct Pacepa. Apropiat de grupul care a semnat Scrisoarea celor şase, se pare că în ultima perioadă a vieţii s-a distanţat de propriul trecut. După 1990 există indicii că s-a opus tendinţelor de subordonare a serviciilor de informaţii române faţă de cele sovietice. Moare în februarie 1991, într-un straniu accident de vânătoare.
8 I. M. Pacepa a rupt cu sistemul în 1978, defectând prin R. F. Germană către SUA. Informaţiile şi dezvăluirile sale sunt comparabile cu cele furnizate de defectori celebri din perioada stalinismului (Walter Kriwitskzy şi Aleksander Orlov), precum şi cu cele oferite de colonelul polonez Ryszard Kuklinski în perioada Solidarităţii din Polonia. 5

cominternist Constantin Pîrvulescu, avându-l ca adjunct pe Dumitru Coliu (Colev). După mazilirea lui Pîrvulescu (1958), generalul politic Coliu, membru proeminent al facţiunii moscovite din partid, a preluat şefia, avându-l adjunct pe János Vincze (Ion Vinţe), fost general de securitate. Coliu a condus un timp Ministerul Controlului de Stat, altă instituţie teroristă. Adjuncta sa a fost Vanda Nikolschi, veche militantă cominternistă (fără legătura cu generalul securist Nicolschi). În fruntea serviciului de informaţii al armatei s-a aflat în anii ’50 generalul de origine rusă Serghei Nikonov (Nicolau), spion sovietic. Soţia sa, Nina, a fost mult timp secretara personală a lui Gh. Gheorghiu-Dej. Responsabilitatea finală şi incontestabilă pentru ce s-a petrecut în România revine, conform chiar modelului leninist al centralizării birocratice absolute, membrilor Biroului Politic, secretarilor CC şi, mai presus decât oricui, secretarului general. Consultarea permanentă cu emisarii sovietici a fost o regulă respectată cu sfinţenie în perioada 1944-1963. De la CC şi Ministerul de Interne şi până la Comitetul de Stat al Planificării şi Ministerul Sănătaţii, toate instituţiile statului şi partidului aveau consilieri sovietici. Menţionăm aici pe Katelineţ (consilierul lui Dej), pe Aleksandr Mihailovici Saharovski (principalul consilier la Ministerul de Interne/Securitate) şi pe Mark Borisovici Mitin, redactorul-şef al săptămânalului Cominformului (Biroul Informativ al Partidelor comuniste şi muncitoreşti), „Pentru pace trainică, pentru democraţie populară”, cu sediul la Bucureşti, membru al CC al PCUS.
Inspiraţi de modelul bolşevic, sfătuiţi de consilierii sovietici, dar dovedind o maniacală ardoare personală, liderii români au făcut tot ce ţinea de ei pentru a-şi depăşi magistrii întru zel şi demonism. În acest sens, putem afirma că cei vinovaţi de impunerea şi perpetuarea unui sistem bazat pe crimă şi fărădelege s-au numit: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca (Luka Laszlo), Teohari Georgescu, Iosif Chişinevschi (Roitman), Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraş, Petre Borilă (Iordan Drăgan Rusev), Chivu Stoica, Miron Constantinescu, Constantin Pîrvulescu, Alexandru Drăghici, Nicolae Ceauşescu, Ion Gh. Maurer, Gheorghe Rădulescu, Dumitru Coliu (Dimităr Colev), Leonte Răutu (Lev Oigenstein), Grigore Preoteasa, Mihai Dalea, János Fazekas, Leontin Sălăjan (Szilagyi), Ştefan Voitec, Manea Mănescu, Petre Lupu (Lupu Pressmann), Florian Dănălache, Vasile Patilineţ, Ion Ioniţă, Constantin Dăscălescu, Virgil Trofin, Ilie Verdeţ, Elena Ceauşescu, Ion Dincă, Emil Bobu, Dumitru Popescu, Suzana Gâdea, Ion Iliescu, Ştefan Bârlea, iar lista este desigur departe de a fi completă. Trebuie cunoscute numele primilor secretari de comitete regionale, ulterior judeţene. Răul a mers iniţial de sus în jos, apoi şi de jos în sus, devenind un cancer al întregii societăţi.
În aparatul ideologic menit să îndoctrineze populaţia, trebuie menţionaţi: Iosif Chişinevschi, secretar al CC; Mihail Roller şeful sectorului Ştiinţă al CC sub Gheorghiu-Dej; Leonte Răutu, membru supleant al Biroului Politic, şeful Direcţiei Propagandă şi Cultură a CC în perioada Dej, groparul culturii româneşti; adjuncţii săi în diverse perioade: Nicolae Goldberger, Mihail Roller, Ofelia Manole, Pavel Ţugui, Virgil Florea, Paul Niculescu-Mizil, Vasile Dinu, Elvira Cincă, Elena Beşcu; activişti de vârf din cultură precum Eduard Mezincescu, Constanţa Crăciun, Nicolae Moraru, Traian Şelmaru, Mihai Beniuc, Ion Roşianu, Pompiliu Macovei. Ion Iliescu a fost şeful Secţiei învăţământ-ştiinţă în ultima perioadă a vieţii lui Dej şi la începutul perioadei Ceauşescu; Sorin Toma, redactorul şef de la „Scânteia” şi adjuncţii săi Silviu Brucan, Nestor Ignat, N. Corbu, apoi alţi redactori-şefi: Dumitru Popescu, Teodor Marinescu, Alexandru Ionescu, Constantin Mitea, Nicolae Dragoş. Alţi ziarişti de vârf al Scânteii, deci zeloşi
6
propagandişti ai partidului au fost: Ion Cumpănaşu, Dumitru Tinu, Anghel Paraschiv (primul redactor şef al cotidianului succesor „Scânteia Poporului”, apărut imediat după 22 decembrie 1989 şi transfigurat rapid în „Adevărul”. Gheorghe Badrus, mult timp redactor-şef adjunct de la „Scânteia” a devenit adjunct al lui Ilie Rădulescu la Secţia de Propagandă după 1969, lucrând sub îndrumarea secretarului CC al PCR responsabil cu ideologia (întâi P. Niculescu-Mizil, apoi Ion Iliescu). După 1972, ca şi alţi activişti ideologici (Constantin Vlad, Mihai Bujor Sion), Badrus a plecat în diplomaţie (ambasador în URSS). În fruntea revistei „Contemporanul”, transformată în megafon al Secţiei de Propagandă, s-au aflat Horia Liman, Marcel Breazu, Iosif Ardeleanu ş.a. Săptămânal, linia sovietică era prezentată în limba română în revista Cominformului „Pentru pace trainică, pentru democraţie populară”, cu sediul la Bucureşti, condusă iniţial de Pavel Iudin şi apoi, până la desfiinţare, în 1956, de M. B. Mitin, membru al CC al PCUS. La Editura PMR (ulterior Editura Politică) directori au fost Barbu Zaharescu, Jack Podoleanu (cumnatul Ghizelei Vass), Grigore Naum (general de securitate), Valter Roman, Dumitru Ghişe, iar adjuncţi, în diverse perioade, Leonte Tismăneanu (Tismineţki), Ilka Melinescu (Wasserman), Florica Mezincescu, Al. Şiperco. O altă instituţie ideologică a fost Agenţia Română de Presă (AGERPRES) condusă, între alţii, de ilegalistul Vasile Dumitrescu, ulterior ambasador în Elveţia şi Chile, şi în perioada Ceauşescu de Ion Găleţeanu. Radiodifuziunea, respectiv Televiziunea au fost conduse în diverse perioade de compozitorul ilegalist Matei Socor, de soţia lui Gh. Apostol, Melita, de Ion Pas, de Teodor Marinescu, de Valeriu Pop, de Vasile Muşat, de Alexandru Ionescu, de Constantin Petre. Ilegalista Ecaterina Borilă a fost redactor-şef la „Viaţa sindicală” (apoi „Munca”). În anii stalinismului dezlănţuit, „România liberă” a fost condusă mai întâi de Grigore Preoteasa, apoi de Nicolae Bellu (Schor), care ulterior a devenit preşedintele Comitetului de Stat al Cinematografiei, în anii 1970 de Octavian Paler9, iar în anii 1980 de Maria Costache. Revista teoretică a CC al PCR s-a numit iniţial „Lupta de clasă” şi a fost condusă de Ştefan Voicu (Aurel Rotenberg), care a rămas în fruntea ei şi sub Ceauşescu, câţiva ani după schimbarea denumirii în „Era Socialistă”. Urmaşul lui Voicu a fost Ion Mitran. Pentru activiştii din domeniul organizatoric se publica revista lunară „Munca de partid”, condusă în anii 1950 de Paul Radovan. Editorialele „Scânteii” şi ale „Luptei de clasă”, elaborate sub directa îndrumare a Secţiei de Propagandă, au fost menite să propage linia partidului şi să stigmatizeze (cuvântul din epocă era să înfiereze) orice reală ori imaginară „erezie” culturală. Urmarea nemijlocită a unui asemenea editorial era efortul de „critică şi autocritică” semnat cu entuziasm în „Gazeta literară” de intelectualii desemnaţi de partid să supravegheze „frontul ideologic”: Paul Georgescu, Ov. S. Crohmălniceanu, Savin Bratu, N. Moraru, Traian Şelmaru, M. Beniuc, N. Tertulian etc. Nu trebuie uitaţi cei care, la nivele relativ inferioare, au jucat rolul de controlori ideologici în deceniile comuniste: Ion Ianoşi, Tiberiu Utan, Al. Simion, Gheorghe Stroia, instructori ai CC al PMR/PCR. În acelaşi sens, şedinţele Secţiilor de Propagandă, respectiv Presă din perioada Ceauşescu erau destinate să controleze şi să „călăuzească revistele culturale şi politice. Protocronismul a fost impus de la acest nivel în special prin intermediul lui Eugen Florescu, ulterior deputat PSM, care cu numeroase prilejuri a atras atenţia intelectualilor recalcitranţi că protocronismul
9 În anii 1980, Octavian Paler a publicat eseuri şi romane nonconformiste şi a fost blamat în adunări publice regizate de activiştii regimului. A semnat Scrisoarea unui grup de şapte intelectuali în semn de solidaritate cu Mircea Dinescu. În anii postcomunişti a fost un critic consecvent al tendinţelor de restauraţie autoritară.
7
nu este o simplă direcţie estetică, ci „contribuţia teoretică a tovarăşului N. Ceauşescu”. A te opune protocronismului devenea astfel o atitudine antipartinică.
Şcolile de partid au fost instrumente ale condiţionării şi înregimentării ideologice, veritabile pepiniere de cadre ale partidului. Printre conducătorii şcolilor de partid „A. A. Jdanov” (pentru activiştii ideologici) şi „Ştefan Gheorghiu” (pentru cei din aparatul organizatoric) au figurat: Zina Brâncu, Paul Niculescu-Mizil, Ion Rachmuth, Constantin Nicuţă, N. Goldberger, Grigore Kotovski, Tatiana Bulan (al cărei soţ, Iakov, fost ofiţer sovietic, era rector al Academiei Militare). În perioada Ceauşescu, funcţii de vârf în aparatul ideologic (propagandă, Consiliul Culturii, presă, editori) au deţinut: Paul Niculescu-Mizil, Leonte Răutu, Dumitru Popescu, Ion Iliescu, Cornel Burtică, Miu Dobrescu, Tamara Dobrin, Petru Enache, Mihai Dulea, Ion Traian Ştefănescu, Eugen Florescu. După pensionarea ilegalistului Iosif Ardeleanu (Adler), cenzura a fost condusă de Ion Cumpănaşu, fost redactor-şef adjunct la „Scânteia”. Muzeul de istorie al PCR, altă insituţie a „frontului ideologic”, a fost condus succesiv de Clara Cuşnir-Mihailovici, Petre Grosu, N. Cioroiu. Institutul de Istorie a partidului (Institutul de Studii Social Politice de pe lângă CC al PCR) a fost condus iniţial de politrucul Mihail Roller, apoi, vreme de decenii de ilegalistul Ion Popescu-Puţuri, avându-l ca adjunct pe generalul Gh. Zaharia. În perioada Ceauşescu, mistificarea istoriei naţionale a fost întreprinsă de istorici-activişti ai Comitetului Central precum Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, Gh. I. Ioniţă, Ion Spălăţelu, împreună cu asociaţii lor N. Copoiu, Titu Georgescu, Mihai Fătu şi alţii. Vulgata istoriografică autohtonistă a fost potenţată prin implicarea directă în acest tip de discurs a fratelui dictatorului, generalul Ilie Ceauşescu, directorul Centrului de Istorie şi Teorie Militară, în jurul şi cu protecţia căruia s-a constituit un grup ideologic extrem de influent în justificarea orientării naţional-staliniste a partidului. Patronaţi şi încurajaţi de conducerea PCR, o serie de scriitori, critici literari, artişti plastici, compozitori şi sociologi au inventat în spirit jdanovist ideologia „protocoronismului românesc”, alibiul teoretic al omniprezentului cult al personalităţii al lui N. Ceauşescu. Desfigurând ideile esteticianului Edgar Papu, aceştia au susţinut poziţii autarhice şi profund antiliberale, xenofobe şi antiintelectuale10. Printre exponenţii protocronismului s-au remarcat prin vehemenţă: Paul Anghel, Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Doru Popovici, Dan Zamfirescu, Ilie Bădescu, Ion Lăncrănjan, Pompiliu Marcea, Ion Dodu Bălan, Dinu Săraru, Adrian Păunescu, Mihai Ungheanu, Nicolae Dan Fruntelată, Artur Silvestri, Ilie Purcaru etc. Publicată sub egida Comitetului pentru Cultură şi Artă al capitalei, revista „Săptămâna” a fost principala tribună de manifestare a pseudonaţionalismului manipulator al perioadei ceauşismului târziu. Revista a publicat adeseori documente ale Securităţii menite să atace şi să compromită exilul literar anticomunist.
Creată în 1979, Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice a funcţionat ca o secţie a CC al PCR. Primul preşedinte a fost Miron Constantinescu, urmat de Mihnea Gheorghiu. La secţia internaţională, responsabilă pentru relaţiile cu partidele comuniste la putere şi cu cele din ţările necomunizate, au lucrat Maria Rab (cumnata lui Leonte Răutu), Ghizela Vass (notabilă prin longevitate politică, o apropiată a Elenei Ceauşescu), Constantin Lăzărescu, Constantin Vlad, Ştefan Andrei. Militanta de origine basarabeană Ghizela Vass a fost direct implicată în raporturile cu Partidele Comuniste Grec, Spaniol şi cu
10 Vezi pentru detalii Katherine Verdery, Compromis şi rezistenţă. Cultura română sub Ceauşescu, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994.
8
exilul cominformist din Iugoslavia. Aceste relaţii au inclus ajutor material substanţial din partea PCR pentru partidele şi organizaţiile respective, precum şi din alte ţări. PCR a folosit banii ţării pentru a susţine mişcări subversive şi antidemocratice în diverse părţi ale lumii. Posturile de radio ale Partidelor Comunist Grec şi Spaniol („Vocea adevărului” şi „Pirinei”) s-au aflat mulţi ani la Bucureşti. În anii 1970 şi 1980, PCR a subvenţionat mişcări radicale, antidemocratice din Lumea Treia. Este un subiect care trebuie cercetat în continuare.
Când încercăm să luminăm resorturile stalinismului, este cazul să nu uităm că avem de-a face cu o întreprindere politică esenţialmente barbară, că arhitecţii şi beneficiarii sistemului nu au demonstrat nici un fel de scrupule şi remuşcări şi că, în substanţa sa lăuntrică, deopotrivă ca intenţionalitate şi ca experienţă practică, regimul comunist a fost bazat pe dispreţul faţă de drepturile omului şi faţă de lege. Scopul său a fost anihilarea societăţii civile, a sistemului politic pluralist, a gândirii autonome şi a pieţii libere. A inventat instituţii menite să facă posibilă distrugerea spiritului liber şi manipularea totală a subiecţilor statului totalitar: partidul ca elită auto-desemnată; poliţia secretă (cu braţele sale din interior şi din exterior); propaganda şi agitaţia; pseudo-justiţia aservită total intereselor dictaturii.
Adevărul este că nici Dej, nici Ceauşescu nu au nutrit sentimente patriotice. „Comuniştii nu au patrie” afirma Manifestul Partidului Comunist, scris de Marx şi Engels la mijlocul secolului al XIX-lea. Indiferent de răsucirile şi salturile mortale ideologice, conducătorii comunişti din România au rămas fideli preceptelor de bază ale leninismului ca tehnică de control şi menţinere a unei dictaturi ideocratice. Ideologia a fost într-adevăr la putere. Statul comunist, precum cel nazist, a fost un stat întemeiat pe o concepţie despre lume şi viaţă. Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu au fost ambii partizanii unei formule politice autoritare, întemeiată pe monolitism ideologic, intoleranţă fanatică în raport cu orice adversar, terorism poliţienesc şi un cult aberant al economiei planificate. Moştenirea RPR-RSR, augmentată până la proporţii de un nemărginit iraţional în ultimii ani ai lui Ceauşescu, a fost aşadar una a despotismului, a distrugerii şi marginalizării valorilor veritabile (axiofobie), a eliminării elitelor politice, culturale şi religioase şi a izolării ţării în raport cu direcţiile novatoare din lumea ideilor şi din tehnologie.
Principalele acţiuni criminale pe care ţinem să le amintim aici, ca argument suprem pentru aceasta prea-mult amânătă condamnare sunt:
(1) abandonarea intereselor naţionale prin servilism neţărmurit în relaţiile cu URSS, după impunerea guvernului-marionetă condus de Petru Groza (6 martie 1945). Regimul comunist din România a venit la putere prin intervenţia directă a Uniunii Sovietice, a forţelor militare sovietice aflate pe teritoriul ţării şi prin ingerinţa insolentă a lui A. I. Vîşinski, ministru-adjunct de externe al URSS în afacerile interne ale României. Menţionăm aici rolul nefast al lui Emil Bodnaraş ca secretar general al guvernului Groza, responsabil cu serviciul de informaţii, precum şi al cvartetului dominant din PCR: Gh. Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu.
(2) anihilarea statului de drept şi a pluralismului prin înscenări şi fraude, mai ales după furtul alegerilor în noiembrie 1946; agresiunile continue, prin fasciile de „oameni ai muncii”, în realitate grupuri de lumpeni atraşi în PCR, împotriva partidelor şi forţelor
9
democratice; utilizarea antifascismului ca argument propagandistic pentru delegitimarea oricărei forme de opoziţie anticomunistă.
(3) distrugerea partidelor politice, prin arestarea liderilor şi militanţilor, şi a continuităţii constituţionale a statului român, prin lovitura de stat din 30 decembrie 1947, care a dus la abdicarea forţată a Regelui Mihai.
(4) impunerea unui regim dictatorial total înfeudat Moscovei şi ostil valorilor politice şi culturale naţionale; lichidarea sindicatelor libere, distrugerea social-democraţiei ca mişcare politică opusă bolşevismului îmbrăţisat de PCR, anexarea nedemnă a justiţiei intereselor regimului.
(5) sovietizarea totală, prin forţă, a României, mai ales în perioda 1948-1956 şi impunerea, sub numele de „dictatura proletariatului” a unui sistem politic despotic, condus de o castă profitoare (nomenklatura), strâns unită în jurul liderului suprem;
(6) politica de exterminism social (lichidarea fizică, prin asasinat, deportare, întemniţare, muncă forţată, a unor categorii sociale - burghezie, moşierime, ţărani, intelectuali, studenţi etc) ghidată de preceptul luptei de clasă. Introducerea logicii vinovăţiei colective şi persecutarea membrilor familiilor celor bănuiţi de intenţii ori acţiuni anticomuniste; utilizarea unor criterii aberante pentru a distruge şansele copiilor din familii cu „origine nesănătoasă” de a studia în învăţământul superior.
Ca urmare a politicii criminale a regimului comunist, au fost deţinute în închisori şi lagăre, deportate/strămutate sute de mii de persoane. Cifrele propuse de cercetători, luate în considerare de această Comisie, se situează între 500 000-2 000 000 de victime. Dificultatea estimării provine din ocultarea sistematică de către Securitate, Procuratură, Miliţie, Trupe de Grăniceri, Armată şi alte organe represive a informaţiilor privind soarta multora dintre aceste victime.
(7) persecuţia minorităţilor etnice, religioase, culturale ori de orientare sexuală; persecutarea minorităţilor de gândire de la Asociaţia Teosofică Română în anii 1950 şi până la prigonirea mişcării Meditaţiei Transcendentale în anii 1980. De-a lungul întregii sale existenţe, regimul a urmărit să suprime orice expresie veritabilă a libertăţii de gândire.
(8) exterminarea programată a deţinuţilor politici;
(9) exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenţa anticomunistă armată în munţi (1945-1962);
(10) represiunea împotriva cultelor şi exterminarea/persecutarea tuturor celor care se opuneau comunismului, deopotrivă din rândul majorităţii etnic române, ca şi din rândul minorităţilor; desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice. Persecuţiile împotriva mişcării sioniste.
10
(11) Arestarea, uciderea, detenţia politică sau deportarea ţăranilor care opuneau rezistenţă faţă de colectivizare. Lichidarea violentă a revoltelor ţărăneşti (1949-1962).
(12) Deportările cu scop de exterminare. Represiunile etnice. Gonirea şi „vânzarea” evreilor şi germanilor.
(13) Represiunea împotriva culturii, eradicarea valorilor naţionale, respingerea artei şi culturii occidentale, cenzura extremă, arestarea şi umilirea intelectualilor neînregimentaţi ori protestatari (1945-1989).
(14) Reprimarea mişcărilor şi acţiunilor studenţeşti din 1956. Arestarea studenţilor protestatari (Timişoara, Bucureşti, Cluj, Iaşi) şi organizarea de şedinţe de denunţare a celor care au ridicat glasul împotriva dictaturii şi în semn de solidaritate cu mişcările de emancipare din Polonia şi Ungaria. Procesele împotriva studenţilor protestatari, organizate de PMR, UTM, UASR şi Securitate (1958-1960).
(15) Reprimarea mişcărilor muncitoreşti din Valea Jiului (1977), Braşov (1987) şi a celorlalte greve din anii 1980. Arestarea şi deportarea muncitorilor protestatari.
(16) Reprimarea oponenţilor şi disidenţilor în anii ’70 şi ’80. Arestarea şi asasinarea celor mai periculoşi oponenţi – omorârea inginerului Gheorghe Ursu, condamnarea la moarte a diplomatului Mircea Răceanu, arestat şi judecat în 1989; condamnarea la moarte a generalului Ion Mihai Pacepa, a fostului ofiţer DIE Liviu Turcu, a lui Constantin Răuţă şi a altor persoane pe care regimul le considera vinovate de trădare.
(17) Distrugerea patrimoniului istoric şi cultural prin dărâmările din anii 1980 (un sfert din centrul istoric al Bucureştiului), inspirate de grandomania lui Ceauşescu şi de obsesia lichidării marilor repere culturale şi istorice. Constrângerea unei părţi a populaţiei României de a-şi părăsi locuinţele în numele politicii de „sistematizare” a zonelor rurale.
(18) Consecinţele criminale ale „politicii demografice” (1966-1989) soldate cu mii de morţi.
(19) Impunerea unor norme aberante privitoare la „alimentaţia raţională”, înfometarea populaţiei, oprirea căldurii, starea de mizerie, de disperare provenită din degradarea fizică la care regimul a condamant un întreg popor. Notăm că nici un membru al conducerii PCR nu şi-a ridicat vocea împotriva acestei politici de exterminare prin frig şi foamete.
(20) Conceptualizarea mizeriei materiale şi morale, precum şi a fricii, ca instrumente de menţinere a puterii comuniste. În „Programul PCR” adoptat în 1974 se vorbea despre „umanismul revoluţionar ca adevărat umanism”, în practică triumfase cel mai devastator antiumanism. Pretinzând că împlineşte dezideratele marxismului, regimul a tratat o întreagă populaţie ca pe o masă de cobai supuşi acestui delirant experiment de inginerie socială.
11
(21) Masacrarea cetăţenilor, din ordinul lui N. Ceauşescu, cu aprobarea conducerii PCR, şi cu participarea efectivă a unor unităţi ale Armatei şi Securităţii, în timpul Revoluţiei anticomuniste din Decembrie 1989.
26 septembrie 2008

PRM = dispreţ faţă de lege, morală, bună-cuviinţă

Partidul România Mare s-a format în jurul fostelor scursori bolşevice şi a foştilor securişti care şi-au pierdut obiectul muncii după ’89. Având în frunte un pupincurist notoriu ca V.C. Tudor, cel care scria ode cuplului dictatorial, preamărind “epoca de aur”, timp în care românii trăiau în beznă, frig şi foame. Acelaşi Vadim savura filme porno aduse, înainte de Revoluţie, din decadentul Occident, deoarece, spre deosebire de oamenii de rând ce nu aveau voie să părăsească “raiul socialist”, tovarăsul V.C. Tudor putea circula oriunde cu voie de la Securitate, pe care o preamărea în revista securităţii “Săptămâna”. Plus că mai făcea rost şi de nişte fetiţe (minore) pentru Eugen Barbu, oprindu-şi si lui câte una, probabil. (Legat de acest subiect a scris “Academia Caţavencu”, iar Vadim a făcut mare tam-tam pe faptul că i-ar fi dat în judecată. Ceea ce nu a mai spus fostul şi actualul mâncător de rahat roşu este că a pierdut procesul.) La aceasta se adaugă numeroase procese de calomnie în care a fost implicat, doarece fiţuica numită “Romania Mare” a fost cea în care aruncatul cu zoaie devenise permanent. În urma proceselor pierdute V. C. Tudor a fost amendat, iar amenzile nu şi le-a plătit niciodată tribunaticul patriot, doar fraierii respectând legea şi iubindu-şi ţara. I s-a ridicat şi imunitatea parlamentară pentru a fi judecat în legătură cu numeroasele calomnii la adresa a doi foşti preşedinţi ai României: Emil Constantinescu şi Ion Iliescu. Dar ce înţelege un peremist prin respectarea legii se poate exemplifica şi printr-un dialog telefonic între un redactor al “Academiei Caţavencu” şi Lia Olguţa Vasilescu, deputat PRM de Dolj, legat de cei 1000 $ plătiţi parlamentarilor care nu au locuinţă în Bucureşti (noiembrie 2007):
Rep.: Unde locuiţi în Bucureşti ?
O.V.: De ce ?
Rep.:Locuiţi în apartamentul proprietate personală sau cu chirie ?
O.V.: E problema mea.
Rep.: De când sunteţi deputat şi solicitaţi suma de 25 de milioane lunar, bani publici, pentru chirie, în baza unei declaraţii pe propria răspundere, e şi problema noastră, a cetăţenilor.
O.V.: Dar e preblema mea unde locuiesc. La revedere, bună seara, drum bun.
Quot erat demonstrandum.
25 septembrie 2008

Raportul Armaghedon: manevrele lui Sorin Ovidiu Vantu



Afacerile necurate ale lui Sorin Ovidiu Vantu au inceput cu vechile certificate de proprietate, reintroduse in circuit cu sprijinul PDSR. Gelsor a deturnat de la FNI aproape o suta de milioane de dolari. Cheia banilor FNI trebuie cautata la banca lui Vacaroiu. Grupul Vantu a luat de la FNI cat o transa de la FMI. Vantu a detinut la societatea de Valori Mobiliare Gelsor SA 75.406.260 actiuni (81,8% din capitalul social). Aceste actiuni le-a cesionat in 17 decembrie 1999 fondului de investitii Gelsor, al carui presedinte era Vlad Soare, primind in schimb 450 miliarde lei. Milioanele date de BANCOREX si Banca Agricola pe actiuni Gelsor sunt in corelatie directa cu banca lui Vacaroiu (BID), Banca de Scont, Gelsor si FNI.
A iesit la iveala sentinta penala nr. 570/14.09.1981 a Tribunalului Judetean Neamt prin care SOV (pe atunci contabil la intreprinderea comerciala de stat pentru marfuri alimentare si alimentatie publica Roman) era condamnat la 5 ani si 10 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la delapidare, distrugere de inscrisuri, fals intelectual si uz de fals. Judecatorii au remarcat la Vantu inca din 1981 "staruinta pentru realizarea activitatilor ilicite". Ulterior, ajuns "mare om de afaceri", a declarat ca n-a incalcat decat legea circulatiei.
Banii luati de SOV de la FNI, prin interpusi, au capatat caracteristicile unui credit intern interzis de lege. In conditiile in care rascumpararile de unitati de fond au fost facute de terte persoane si, ulterior, sumele au fost virate in contul lui SOV, fara a exista un document care sa ateste obligatia de virare, suma de 131 miliarde de lei, cu care Vantu a participat la capitalul BID, este ilegala.
"Bidoanele" lui SOV - modul in care banii au devenit mai albi. Echipa de spalatori: Sorin Ovidiu Vantu, Calin Mailat, Cora Dana Popa, Jana Patrasca, Ana Maria Gabor, Carmen Popa, Roberta Lilica Dragomir, Cristina Carmen Nitu, Sorin Freciu. Ancheta Politiei si Parchetului a fost inlesnita de sesizarea BNR din 27.09.2000 care a descoperit ca 131 miliarde de lei (din cele 180 miliarde de lei care au constituit capitalul social pentru crearea BID) provin dintr-un credit intern.
Schema "aspiratorul" debuteaza cu o duzina de "investitori" care au fost folositi de SOV in activitarea de purificare de bani. Sumele proveneau din rascumpararea unitatilor de fond FNI.
BRS este rezerva de cash a lui SOV. Printre actionarii bancii lui Vantu: SOV, Gheorghe Fulga, seful SIE, Alexandru Ionas, seful SECI Romania, Constantin Teculescu - presedintele CEC - Mihai Fercala - presedintele SIF Transilvania. Banca Romana de Scont este fosta Banca ASTRA din Brasov preluata de Gelsor SA in 1998. In toamna anului 2000, SIF Transilvania si SIF Oltenia plus ceilalti actionari ai bancii au vrut sa preia pachetul majoritar detinut de Gelsor, dar tranzactia a cazut. Incepand cu 11 decembrie 2001, BNR a instituit regimul special de decontare a transferurilor de fonduri la BRS.
"Rostogolirile" au generat marea ciordeala de la BRS-ul lui SOV. Credite fictive prin firme "moarte" de la o companie la alta. Schema era simpla: presedintele BRS, Teodor Nicolaescu, si SOV umblau ilegal in conturile clientilor, introduceau sume mari de bani, deci creditau conturile, apoi tot ei scoteau banii. Mai toate creditele pe care le-a acordat BRS s-au dus in firme fictive. Practic, la BRS gaurile negre au fost mutate dintr-un loc in altul. BNR a decis ca, incepand cu 3 ianuarie 2000, sa introduca administrarea speciala la BRS.
Dupa ce a dat lovitura cu FNI si FNA, Vantu s-a orientat spre locuri unde mai existau bani de la stat: ASTRA, SIF-urile. ASTRA a scos bani din bancile solide si a depus 8 milioane dolari la SOV-BRS garantand afacerea "Cuartul". Directorul "Cuartul", Costel Alic, membru PSD, trebuia sa returneze, in august 2001, 50 miliarde de lei. Bomba explodeaza cand apare adresa prin care ALIC cerea ASTREI sa se reesaloneze creditul "conform noului contract incheiat cu BRS" pe o perioada de inca cinci ani. BRS a incheiat contractul fara sa-l intrebe pe garant, respectiv ASTRA. Banii ASTREI au disparut si in buzunarele lui Vantu. Din 4,5 milioane de dolari, Astra nu mai are decat 500.000 de dolari.
Pusculita SOV Gelsor - cheagul SOV Gelsor - a fost inaugurata de cativa dintre bunii prieteni ai lui Vantu din PDSR. Numai FPP II Moldova a emis in 1996 bilete la ordin in favoarea Gelsor in valoare de 3,3 milioane dolari. Pagubele totale cauzate BANCOREX de FPP II Moldova si SOV-urile lui Vantu s-au ridicat in final la 30 de milioane de dolari.
Vlad Soare, chiar inainte de a pleca de la BANCOREX, a aprobat pentru Vantu o emisiune de obligatiuni de 50 de miliarde de lei. O suma identica tot pentru obligatiuni SOV Invest a fost aprobata si de Banca Agricola impotriva avizului de supraveghere bancar. AVAB a facut plangere penala la Parchet dezvaluind ilegalitatile. A doua zi, Vantu a virat 80 de miliarde in contul AVAB. Acelasi Vantu l-a angajat pe Vlad Soare, oferindu-i un salariu astronomic.
Cel putin de 30 de fosti parlamentari, majoritatea de la PDSR, au fost cumparati de Vantu. Asa se explica votul din Camerele reunite, pentru aprobarea survolului avioanelor NATO spre Iugoslavia. Inca de pe atunci s-a comentat, de catre parlamentarii care il cunosteau pe Sorin Ovidiu Vantu, ca este periculos daca, intr-o problema atat de grava, ce tine si de viitorul Romaniei in NATO, s-a apelat la un mafiot.
Cand si-a dat seama ca s-au strans suficienti bani in FNI, Vantu l-a mituit cu cateva sute de mii de dolari pe Ion Angelescu, presedintele CENTROCOOP, pentru a accepta sa cumpere pe bani grei 51% din actiunile FNI. Cand si-a dat seama ca FNI si FNA sunt pe duca, Vantu a infiintat ilegal Fondul GELSOR in valuta. Fondul nu a obtinut aprobarea BNR.
Vantu a cumparat cu 800000 de dolari vila fostului primsecretar din Bacau. In padurea Otopeni, SOV si-a construit o adevarata fortareata in stil columbian, in valoare de patru milioane de dolari. Palatul din str. Paris valoreaza 3 milioane de dolari.
In Valea Jiului exista 2 firme fantoma ale lui SOV: Terra Line si Terra Voice.
Dupa declansarea scandalului FNI, imperiul Gelsor si-a mutat flotila de nave din Portul Tulcea. Cele sapte nave, in valoare de cateva zeci de miliarde lei, au fost trimise pe Bratul Sf. Gheorghe al Dunarii.
Gelsor s-a infiltrat in turismul Deltei prin intermediul firmei ATBAD, al carui pachet majoritar l-a obtinut prin tertipuri de la defuncta Credit Bank, dupa care SOV a cumparat numeroase nave de lux si pontoane (din banii de la FNI). A preluat si pachetul majoritar de la Deltarom Tulcea cu ridicola suma de 2 miliarde de lei, punand astfel mana pe hotelurile "Lebada" din Crisan, "Sulina" din Sulina si "Salcia" din Maliuc, precum si pe tabara de tineret "Rosu" care apartinea BTT. Toate hotelurile au fost inchise, chipurile pentru modernizare, lasand Delta fara nici un hotel.
Banca lui Vacaroiu a falimentat FNI. Vantu a recunoscut ca a luat bani de la FNI pentru BID. La 29 octombrie 1999, Vacaroiu se lauda la Pitesti ca prin februarie 2000, noua banca va fi deschisa: "Va fi unicat pe piata financiara romaneasca". Argumentul sau suprem: unul dintre principalii actionari va fi patronul grupului Gelsor, Sorin Vantu. Cu numai cateva luni inainte de aceasta declaratie, Vacaroiu semnase contractul cu SOV pe 6 iunie 1999, prin care accepta sa fie platit ca "specialist" cu 10,8 miliarde lei (peste 700.000 de dolari).
Doua duzini de functionari GELSOR s-au prezentat pe 17 decembrie 1999 la Banca Internationala a Religiilor pentru a cumpara cate un milion de actiuni, in total 20 de milioane de actiuni la valoarea de 10.000 de lei bucata. Ulterior, cand au fost somati pentru a pregati banii, acestia au dat din colt in colt: "Trebuie sa vorbim cu dl Sorin Vantu. El e cu banii".
Milioane de dolari soseau cu viteza cosmica de la BANCOREX pe adresa lui Vantu, cu garantii SIF Moldova: 800.000 de dolari - 13 iunie 1996; 900.000 dolari - 14 iunie 1996; 655.000 dolari - 24 iunie 1996, 500.000 dolari - 12 octombrie 1996; 650.000 dolari - 13 octombrie 1996.
Intr-un interviu, Vantu recunoaste cu tupeu: "FNI a functionat ca un Caritas", adaugand, tot cu tupeu: "Da, da, banii care s-au pierdut s-au dus in buzunarul cuiva"
SOV controleaza "doi si-un sfert" - UM 0962. Relatia este extrem de importanta pentru acoperirea hotiilor de tip FNI, BRS si BID, ofiterii din IGP desemnati sa ancheteze afacerile lui SOV fiind la cheremul colonelului Traian Marinescu - adjunct al comandantului 0962.
Pe 29 octombrie 1999 a demarat prin societatea de asigurare "Metropol" o inginerie de spalare "legala" a banilor. SOV cumpara 970.929 actiuni cu un leu, subscrie la majorarea capitalului social cu 2.607.725.000 lei. Incheie la aceeasi data un contract de finantare in valoare de 12.392.275.000 lei. In mai 2000 retrocedeaza catre actionarii cedenti cele 970.929 actiuni la valoarea lor nominala de 25.000 lei pe actiune. "Profitul" obtinut prin revanzare: 9.272.248.054 lei.
SOV l-a sponsorizat pe Ion Iliescu cu 300 de milioane de lei pentru campania electorala din 2000. Banii au fost virati Fundatiei Romane pentru Republica si Democratie, unde presedinte era chiar Ion Iliescu.
Prin FINECO ("vehicul" pentru BID), SOV l-a avut principal partener pe Nicolae Vacaroiu.
Legatura sefilor SRI si SIE, Radu Timofte si Gheorghe Fulga, cu SOV a fost recunoscuta public de Vantu si este deocamdata ignorata de CSAT.
Cele 32 de firme la care SOV este actionar (majoritar sau numai in participatie) sunt urmatoarele: Gelsor SA, Grupul Gelsor SA, BRS, BID, ADAS Asigurare si Reasigurare, Academia Catavencu, Curentul SA, OMNIASIG SA, Societatea de leasing GELSOR SA, Gelsor ASSETS Management SA, Gelsor NETWORK SA, Gelsor Consulting SA, Vantu Sorin Ovidiu Company, Editura Ion Cristoiu SA, INSOMAR SA, IMOLA NETWORK SA, TERRA LINE SRL, TERA VOICE SRL, SS INVEST SRL, COL TRONIX EUROPE SA, COMTERA SRL, Financiarul Press SRL, Delta Miraj SRL, Imola SA, Institutul de Economie si Afaceri SA, Logic Telecom SA, Lumea Magazin SA, TERACROSS 2000 SRL Covasna, TWO For One SA, G-TV SA, Romcapital Invest SA, Romanian News SRL.
SOV a comandat asasinate. Lista contine urmatoarele nume: Catalin Harnagea, Dan Andronic, Dan Fischer, Costel Bobic, Petre Mihai Bacanu. El a decis lichidarea fizica a persoanelor pe care le considera "vinovate" de dezvaluirile din presa legate de FNI.
Intermediarul gasit de Vantu pentru a aranja asasinatele este Calin Mailat, un personaj din lumea interlopa aflat in solda lui SOV. Numai pentru asasinarea lui Harnagea a platit 70.000 de dolari.
Sever Muresan a declarat in data de 19 septembrie 1996 ca PDSR a trimis la el "un intermediar, pe unul Vantu de la Gelsor", caruia sa-i dea cinci milioane de dolari pentru campania e
24 septembrie 2008

Din culisele urmasului PCR: stenogramele PSD (I)



STENOGRAMA
şedinţei Delegaţiei Permanente a
Partidului Social Democrat
Bucureşti, sediul central PSD, 5 ianuarie 2004


Dl. Adrian Năstase
Stimaţi colegi,
Începe o perioadă complicată. Aş numi prima perioadă
,,campania celor 150 de zile". Le-am numărat, sunt 153 sau 154,
până în 6 iunie, deci avem cinci luni, practic, care înseamnă că
intrăm în linie dreaptă şi va trebui să folosim toate mijloacele
politice pe care le avem la îndemână. Va trebui să folosim sfârşitul
de săptămână, va trebui să folosim politica guvernamentală, dar şi
acţiunile necesare în plan politic în teritoriu.
Ne-am gândit ca astăzi să facem şedinţa Delegaţiei
Permanente ceva mai târziu, pentru că erau unele dificultăţi la
venirea în capitală pentru cei care erau plecaţi şi, în plus, cred că
este un moment foarte bun să le transmitem câteva mesaje,
câteva gânduri şi colegilor din teritoriu, în aşa fel încât să începem
în forţă, să începem cu cât mai multe elemente de evaluare, dar şi
cu unele sfaturi - ca să nu spun instrucţiuni - pentru organizaţii,
această activitate, care va fi deosebit de dură.
Stenograma şedinţei Delegaţiei Permanente a Partidului Social Democrat
Bucureşti, sediul central PSD, 5 ianuarie 2004
2
Eu am pregătit mai multe elemente pe care le voi prezenta
din acest punct de vedere, ca tematică, la videoconferinţa cu
organizaţiile noastre, aşa că nu am să mă refer - dintre
vicepreşedinţii care doresc, îi invit la videoconferinţă. Am făcut şi
câteva evaluări pe unele sondaje şi am şi unele comentarii care
cred că sunt interesante şi anumite aspecte legate de viaţa
politică aşa cum se desfăşoară ea. Poate aici, în acest cadru, am
să prezint unele lucruri pe care să nu le spun în cadrul
videoconferinţei, poate să discutăm o serie de probleme ceva mai
delicate pentru care, sigur, să asigurăm confidenţialitatea
necesară în acest cadru, dar ceea ce este esenţial - şi sunteţi
convinşi la fel ca şi mine - avem nevoie de o perioadă de energie
maximă, de entuziasm, de spirit de echipă şi sunt convins că aşa
cum trei ani de zile am ştiut ce avem de făcut, vom reuşi şi în cel
de-al patrulea an să ne descurcăm la fel de bine.
Asta era introducerea. Am spus şi câteva lucruri aşa, ca să-i
incite puţin pe băieţii ăştia care erau pe aici cu ,,spionajul
industrial".
Stimaţi colegi,
Lucrurile sunt şi bune şi rele, putem să privim într-un mod
pesimist sau putem să privim poate prea optimist. Eu cred că
trebuie să fim moderaţi în evaluări, pentru că totuşi rezultatele nu
sunt foarte rele, datele aşa cum apar nu sunt cele mai rele. Avem,
însă, câteva probleme pe care va trebui să le vedem cu foarte
mare atenţie şi pe acestea aş vrea să vi le prezint. Eu aş vrea să
trecem în revistă probleme tehnice sau să începem întâi cu
chestiunile astea generale politice.
O primă problemă pe care o avem este cum cuplăm - din
punctul meu de vedere, poate veţi avea şi alte idei şi trebuie să
strângem acum, să cerem şi celor din teritoriu să ne dea unele
idei - cum cuplăm acţiunea guvernamentală cu acţiunea
electorală, politică. Noi, până acum, în aceşti trei ani, în mare
măsură, am acţionat oarecum neutru din punct de vedere politic şi
mai mult guvernamental. Este foarte important acum să
Stenograma şedinţei Delegaţiei Permanente a Partidului Social Democrat
Bucureşti, sediul central PSD, 5 ianuarie 2004
3
sincronizăm acţiunea guvernamentală foarte puternic cu acţiunea
politică. Unora nu le va place, dar sigur, ne putem permite.
M-am uitat la comentariul lui Silviu Brucan, ieri, la PRO TV.
Mi s-a părut foarte bun şi mai optimist decât l-aş putea face eu. În
orice caz, cred că este foarte bun aşa, ca mesaj, şi cred că este
foarte bine felul în care a comentat el anul 2003 şi perspectivele
pentru 2004. Noi va trebui să vedem încă o dată foarte clar
grupurile-ţintă din punct de vedere electoral. Nu mai putem să
luăm măsuri pe o ordine aleatorie, trebuie să ne stabilim nişte
priorităţi care să vizeze foarte clar anumite grupuri-ţintă. Este,
însă, o problemă pe care va trebui să o vedem cu atenţie. Ori ne
resemnăm, ori, dacă nu, luăm măsuri şi, din acest punct de
vedere, la această temă problema esenţială este ceea ce pare o
pierdere semnificativă - este exagerată în unele sondaje - dar este
o pierdere semnificativă la nivelul electoratului din oraşele cu
peste 100 de mii de locuitori. Ori ne resemnăm şi spunem,
domnule, ne ocupăm numai de celelalte zone, ori începem să
facem ceva pe zonele astea.
Eu am datele respective pe care nu vi le prezint acuma. Lam
rugat pe Alin Teodorescu să-mi pregătească un material, care
este foarte interesant, foarte bun, pe această linie şi l-am rugat să
ia toţi vectorii de evaluare pe ultimul an, dar sigur, se poate face
chiar din 2001 acest lucru şi să vedem care este situaţia partidului
şi din punct de vedere al rezidenţei, dar şi din punct de vedere al
educaţiei, din punct de vedere al ... Materialul ăsta o să-l pregătim
pentru întâlnirea cu grupurile parlamentare şi cu judeţele, dar este
foarte interesant. El a comparat perioada ianuarie-decembrie cu
exit-polul din 2000. La oraşele cu 200 de mii de locuitori şi peste,
noi am avut la exit-pol 34% şi în ianuarie am avut 45%, în
februarie 36%, deci este perioada de iarnă. Se pot face nişte
analize foarte interesante şi grupul nostru de analiză va trebui să-l
vedem. Pe urmă 43% în martie, 34% în aprilie. Probabil că sunt
ciclurile de factură ... pe urmă, mai 35%, iunie 41%, iulie 44%,
august 39%, septembrie 36%, octombrie 33%, noiembrie 39%,
decembrie 37%. Suntem peste exit la oraşele mari, iar la celelalte
Stenograma şedinţei Delegaţiei Permanente a Partidului Social Democrat
Bucureşti, sediul central PSD, 5 ianuarie 2004
4
lucrurile stau şi mai bine. Asta este numai pentru 2003. Asta e
ceea ce mi-a dat Alin Teodorescu, nu am alte instrumente. El a
luat pe exit-polul din 2000, deci el a comparat ...
Bun. Prima problemă - electoratul urban, da? Şi urban mare,
ca să fie foarte clar, că avem şi oraşele mici, oraşele mijlocii. Unii
măsoară oraşele cu peste 100 de mii de locuitori, alţii, oraşele cu
peste 200 de mii şi atunci şi chestiunea asta va trebui să o vedem
foarte atent.
Putem să observăm că până acum noi am hrănit mai mult
electoratul celorlalte partide. Va trebui să vedem şi mai atent.
Una dintre teme, spre exemplu, este tema proprietari-chiriaşi. În 8
aprilie expiră un termen important din Ordonanţa 40, dacă nu mă
înşel. Va trebui să vedem. Eu am un material pe care l-a făcut
Mărăşoiu, care nu era atât de catastrofic, dar eu cred că putem să
jucăm politic, pentru că oamenii nu ştiu exact ce se întâmplă cu
toate categoriile respective şi atunci noi ar trebui, în următoarele
două-trei săptămâni, să dăm nişte mesaje şi pentru chiriaşi.
Pentru proprietari am dat mesaje. Şi atunci va trebui să facem
nişte corecţii prin nişte mesaje politice. Şi aici am să vă rog, la
nivelul departamentelor, să vedem ce anume lansăm. Eu am să
merg la o emisiune - joi probabil - să fac un interviu cu Marcela
Feraru, probabil, la TVR1 - şi pe urmă o să mai fiu invitat la nişte
talk-show-uri. Trebuie să începem să venim cu muniţie nouă
pentru perioada care urmează.
Am spus tot felul de lucruri despre 2003, am făcut bilanţuri.
Acum trebuie să dăm mesajele pentru 2004. Am lăsat perioada cu
sarmale, cu nu ştiu ce şi cred că a fost foarte bine, dar acuma
trebuie să ieşim cu mesaje constructive, cu mesaje despre ceea
ce vrem să facem şi aici, pe termen foarte scurt, va trebui să
realizăm aceste lucruri.
Alegerile locale. Nu ştiu dacă mai este cazul să vorbim
despre importanţa lor. Ele probabil că vor crea, în mare măsură,
curentul de opinie dominant pentru alegerile parlamentare şi
trebuie să fim extraordinar de atenţi, mai ales ţinând seama sau
având grijă să ne stabilim corect miza, pentru că dacă noi ne
Stenograma şedinţei Delegaţiei Permanente a Partidului Social Democrat
Bucureşti, sediul central PSD, 5 ianuarie 2004
5
apucăm să vorbim că o să câştigăm Bucureştiul şi nu-l câştigăm,
spre exemplu, facem o miză din asta - spun la întâmplare sau pot
să iau, nu ştiu, Timişoara sau Clujul - nu câştigăm, atunci
psihologic, avem o problemă. Cred că este corect să revedem
strategia pentru oraşele mari, să o relansăm. Strategia pentru
oraşele mari să începem deja s-o discutăm de săptămâna viitoare
şi s-o introducem şi în discuţia cu judeţele şi asta va trebui să fie o
chestiune foarte clară.
Trebuie să vedem din nou ce înseamnă pentru noi ofensivă
politică şi dacă putem, în 2004, care sunt temele succesive cu
care să asigurăm ofensiva politică. Vă rog să observaţi că se
încearcă din nou impunerea, sau în 2003 s-a încercat impunerea
câtorva teme pe care noi să ne apărăm: corupţie, CNSAS,
revoluţie şi cu preşedintele, lovitură de stat şi aşa mai departe.
Sunt bazele de legitimare care sunt atacate. Este foarte important
pentru noi să intrăm pe ofensivă. Noi am avut o zonă oarecum de
ofensivă, dar pe care am jucat-o mai curând neutru ca să putem
lua la vot şi pe ceilalţi - Constituţia, dar ea, până la urmă, nu a fost
tema noastră, ci am încercat s-o facem elegant şi cu ceilalţi şi
atunci am pierdut oarecum posibilitatea de a puncta decisiv.
Care vor fi temele noastre pentru 2004 din punct de
vedere al ofensivei politice? Ne trebuie trei-patru teme pe care
să le călcăm în permanenţă. Aici ar trebui, de asemenea, să
vedem. Poate şi institutul ar trebui să prezinte acest lucru.
O altă temă împotriva noastră - şi aici am putea să vedem
temele care au fost folosite împotriva noastră, pentru că va exista
o inerţie a lor - violenţa împotriva presei şi caracterul
nedemocratic al guvernării şi al partidului. Nu mai e neapărat
partidul-stat, deşi astăzi am văzut un interviu al unei cucoane de
la Institutul de Politici Publice, care vorbea despre partidul-statmafiot.
Noi avem de acum a ne bate nu numai cu partidele care
se vor purta probabil elegant, ci ne vom bate cu o serie de ONGuri
care vor fi submarinele de atac pe sub apă din partea opoziţiei
şi ele vor lansa teme, ele vor încerca să ne atace. Noi va trebui, în
mod categoric, să intrăm mult mai serios, aşa cum am vorbit, pe
Stenograma şedinţei Delegaţiei Permanente a Partidului Social Democrat
Bucureşti, sediul central PSD, 5 ianuarie 2004
6
zona ONG-urilor şi o să facem o discuţie în care fiecare dintre noi,
data viitoare, spune ce organizaţii neguvernamentale în care este
el membru şi pe care le-a creat, ce anume poate să facă. Să
facem o listă cu ele, dar cu fiecare în parte, nu aşa, în general,
vorbim despre ONG-uri, că tot am vorbit despre ONG-uri şi cum le
creăm, dar practic nu s-a întâmplat mai nimic.
Avem o problemă să creăm un Institut de Politici Nepublice
sau Private - Institutul de Politici Private? Creăm 15 institute din
astea şi dăm sarcină fiecăruia, celor care nu au ONG-uri acasă le
dăm sarcină să-şi facă fiecare două ONG-uri acasă. Nu se mai
poate. Eu vă spun, este vorba de o acţiune pe care dacă nu
încercăm să o contracarăm vom fi erodaţi în permanenţă cu
aceste rapoarte, monitorizări, că nu trebuie mai mult. Şi pe urmă
presa le preia, dar nu presa le lansează, ca să nu aibă
responsabilitate pe chestiunile astea şi vor plimba prin televiziuni,
prin presă aceste rapoarte ale unor ONG-uri.
Noi am vorbit anul ăsta şi anii ăştia despre creşterea
economică. Anul ăsta trebuie să vorbim mai mult despre
redistribuirea echitabilă a creşterii economice sau distribuirea
echitabilă a creşterii economice, pentru că se adună bani, dar
nu ştim dacă se nu duc toţi banii la Dinu Patriciu. Vă dau un
exemplu care îi place mai mult lui Mihai Tănăsescu. Să vedem
unde se duc, să vedem dacă putem să asigurăm o distribuire mai
echitabilă a creşterii economice. Asta cred că este o temă
importantă pentru noi şi de aceea politicile sociale vor fi foarte
importante şi ca mesaj cred că este esenţial pentru noi să punem
lucrurile în felul ăsta.
Va trebui să vedem, cum transmitem mesaje şi cum
realizăm anumite lucruri semnificative în ceea ce priveşte
puterea de cumpărare, nu numai creşterea economică.
Creşterea economică este o chestiune destul de abstractă.
Puterea de cumpărare este mult mai concretă. Am făcut la un
moment dat cu domnul Cazan o listă cu puterea de cumpărare la
produse de bază pe ultimii ani. Unele date erau interesante,
altele, mai puţin interesante. Poate mai vedem o dată, domnule
Stenograma şedinţei Delegaţiei Permanente a Partidului Social Democrat
Bucureşti, sediul central PSD, 5 ianuarie 2004
7
Cazan. Trebuie să vedem, că la unele stăm bine. Ce se
întâmplă? Unii vor da în ziar numai pe cele care au crescut foarte
tare, dar sunt altele care sunt interesante, care sunt în sprijinul
nostru. De asta ar trebui făcută totuşi o analiză care să ne arate
şi părţile pozitive.
Ceea ce a fost foarte important pentru noi a fost faptul că
am reuşit să consolidăm ideea de echipă la nivelul partidului
în 2003. Nu a existat imaginea unor aripi, a unor grupuri distincte
şi ceea ce a fost important - refacerea unei comunicări deosebite
cu preşedintele, ceea ce, în iarna trecută, dacă vă aduceţi aminte,
reprezenta principala temă. Nu vreau să comentez, dar este
extrem de important să menţinem această linie. Vor încerca unii şi
alţii să spună diverse lucruri. Am văzut astăzi în ziare, cineva care
spunea că eu sunt supărat că Mircea şi-a făcut vacanţa în Egipt.
Nu sunt supărat, de ce să fiu supărat? Eu sunt foarte bucuros că
eu am reuşit să-mi fac o vacanţă care sigur a fost mult mai
agreabilă, pentru că am stat extrem de liniştit mai mult de o
săptămână. Dar ideea este în permanenţă de a crea linii, falii şi
diferite lucruri de genul ăsta.
2003, într-adevăr, a însemnat pentru noi primul an în care
am avut în faţă o opoziţie sistematică şi care s-a coalizat şi care
începe să fie mai coordonată şi care este şi încurajată, deşi,
foarte interesant faptul că din exterior nu au mai venit în partea a
doua a anului mesajele care în prima parte a anului dădeau
sentimentul unei încurajări masive. Vă aduceţi aminte discuţiile
despre corupţie, despre ambasadorii care vorbeau despre
corupţie. În a doua parte a anului nu au mai vorbit despre temele
astea, ceea ce a creat sentimentul că puterea este sprijinită din
exterior, ceea ce e bine. Ceea ce e şi adevărat. Dar trebuie să fim
foarte atenţi să menţinem acest gen de sprijin extern.
Eu am să vă rog pe toţi ca atunci când vorbiţi despre alianţa
,,DA" să folosiţi formula D punct, A punct, pentru că ea aşa a fost
identificată de către Băsescu, când a arătat că în text nu există
un cuvânt şi atunci folosim formula asta a lui, de ce să spunem da
şi să jucăm mai departe pe formula anterioară când el a venit cu o
Stenograma şedinţei Delegaţiei Permanente a Partidului Social Democrat
Bucureşti, sediul central PSD, 5 ianuarie 2004
8
formulă nouă, care este D punct A punct, asta este alianţa, nu?
Eu, în orice caz, la Radio, înainte de Anul Nou, aşa am spus tot
timpul, alianţa D punct A punct. Noi putem să jucăm chestia asta
în felul ăsta.
Vadim Tudor. Cred că aici va trebui să vedem din nou cu
atenţie. Se întâmplă un lucru destul de interesant. Sigur, dacă
Vadim şi-ar asculta consilierii, probabil că ar deveni mult mai
periculos, dar este mult prea impulsiv ca să reziste multă vreme.
El este ... A făcut o declaraţie astăzi, a spus că el să-l fi împuşcat
totuşi pe Sârbu. S-a gândit el totuşi mai atent, iar după aceea. De
fapt, de ce m-am întâlnit eu la vânătoare cu ... deci eu m-am
întâlnit la vânătoare cu Talpeş, cu Timofte, cu Fulga şi de fapt a
aflat el de ce, că să-l eliminăm pe Corneliu Vadim Tudor, să ne
punem de acord şi chiar exterminarea lui fizică s-o punem la cale.
Săracul de el, e ceva ... Nu are nici un fel de limite. În sfârşit, bine
că Ilie e în ordine şi ... Dar evident că nu se poate ... E adevărat
că ceea ce a şocat mai mult decât împuşcarea lui Ilie Sârbu a fost
formula vânătorească, ca să zic aşa. Cred că asta a deranjat mai
mult pe unii dintre cei care au comentat.
Corneliu Vadim Tudor va fi un tip periculos şi nepericulos, în
acelaşi timp, dar el trebuie luat pe zona asta de pericol, pentru că
nu ştim niciodată care este starea de spirit a electoratului în ultima
perioadă a campaniei şi din cauza asta el este un rezervor unde
pot fugi, zonă în care pot migra foarte mulţi din zona asta de
electorat volatil.
Dl. Ioan Mircea Paşcu
Cât credeţi că o să-l ţină pe Vadim chestia asta?
Dl. Adrian Năstase
Nu cred că îl ţine foarte mult, cum a găsit o temă, a sărit pe ea. El
câştigă onorabilitate, dar pierde din credibilitate chiar în zona lui.
Nu, de Buzatu mă miră, pentru că aveam impresia că este mult
mai ...
23 septembrie 2008

Raportul Armaghedon: Media (II)


Totusi, pana acum, cu exceptia a doua documente, nu am avut acces nici la documentele cerute si nici la vreunul din membrii familiei. Banca Romana de Comert Exterior In stadiul de inceput al discutiilor in cadrul echipei noastre, a devenit clar ca o cooperare deplina din partea BRCE este necesara si importanta pentru evolutia ulterioara a acestei anchete. Mai mult, in intalnirea noastra cu reprezentanti ai Bancii Mondiale, rolul acestei banci romanesti a
8
fost discutat si in consecinta a devenit un proiect prioritar. La 12 aprilie 1990 am avut o intalnire cu vicepresedintele bancii, pentru a discuta diverse chestiuni referitoare la 9 din cele 33 de proiecte. Ni s-au pus la dispozitie cateva informatii in cursul acestei intrevederi. Am fost asigurati ca informatiile care nu erau imediat disponibile ne vor fi furnizate in scurt timp. Pentru a asigura o comunicare clara, am pregatit o scrisoare datata 13 aprilie 1990, care includea o solicitare generala de informatii ce cuprindea referiri la conturile CRESCENT, Carpati si ale Securitatii. O scrisoare similara a fost ulterior trimisa la 18 aprilie 1990 catre consilierul juridic-sef al bancii, iar la 25 aprilie 1990 Charles Smedmor a avut o intrevedere cu directorul general pentru operatiuni internationale, tot pentru solicitarea de informatii stabilite anterior. In ciuda eforturilor echipei si a promisiunilor din partea bancii, conform carora informatiile vor fi furnizate pana la 15 mai 1990, aceste importante informatii de la BRCE nu ne-au fost puse la dispozitie. Totusi apreciem colaborarea din partea Bancii Anglo-Romane din Londra, Anglia. CRESCENT Commercial & Maritime Aceasta companie presupusa a fi straina (detinuta de straini), a devenit subiectul principal al eforturilor noastre de ancheta ca rezultat al informatiilor pe care le-am obtinut cu succes in Romania, prin intervievare. Aceste informatii astfel obtinute au fost completate de catre noi cu eforturi de cercetare in afara Romaniei, referitor atat la strangerea de acte doveditoare suplimentare, cat si la intervievarea altor persoane. Ancheta a reusit datorita intervievarilor conduse pe parcursul unui numar de zile de catre domnul Stamler. Un reprezentant al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei a fost de acord in cele din urma sa puna la dispozitie dosarul referitor la aceasta companie. Ulterior, alte informatii au fost obtinute de la diverse surse publice, si alte persoane, care in prezent locuiesc in afara Romaniei, au fost intervievate, inclusiv persoana care pretinde ca este acum proprietar al acestei companii. In timp ce problema s-a rezolvat cu succes din punctul de vedere al cercetarilor, este foarte clar ca procedura de actionare in Justitie la tribunalele din Bucuresti a ramas nerezolvata pana astazi. Pana cand aceasta chestiune esentiala nu este rezolvata, devine dezavantajos sa continuam strangerea de dovezi pentru ca neaducerea cazului in justitie duce la pierderea avantajului in acest caz, lucru ce confera partii adverse un avantaj psihologic pentru ca dezvaluie o fisura in echipa noastra. Nu are sens sa continuam ancheta pana cand nu se clarifica strategia juridica si se stabileste o directie de actiune, care sa permita ca dovezile sa fie prezentate justitiei eficient si in timp util. Trebuie sa ne reluam ancheta asupra CRESCENT Commercial cat de curand posibil, dar numai daca echipa se va bucura de sprijinul si angajarea deplina a Guvernului Romanei. Persoana care a fost subiectul interviului luat de catre domnul Stamler a indicat ca el considera ca echipa este lipsita de sprijin guvernamental, dat fiind ca aceasta nu a putut intra in posesia anumitor documente, care sunt in mana Guvernului, de unde si concluzia incorecta ca echipa nu este
9
capabila nici macar sa aiba in vedere problema imunitatii. Prin urmare echipa nu mai poate continua pana nu are autoritatea necesara nu numai pentru a obtine documente in limite rezonabile de la Guvern, ci si pentru a discuta asemenea chestiuni juridice cum ar fi imunitatea. 4,4 miliarde de dolari prin ICE Dunarea Am revizuit un raport pregatit de trei persoane ce reprezinta Ministerul Comertului Exterior si BRCE. Acest raport ne-a ajutat in formarea unei explicatii de ansamblu asupra activitatii financiare a ICE Dunarea de o maniera concisa. In raport se sustinea ca aproximativ 4,4 miliarde dolari au luat drumul acestei unitati si ca toate fondurile de acest gen au fost depozitate intr-un fond valutar centralizat la BRCE. Totusi, multe intrebari pe care le avem privitor la folosirea acestor fonduri raman fara raspuns ca urmare a situatiei existente descrisa in partea intitulata "Banca Romana de Comert Exterior". In timpul intrevederii noastre cu cei care au alcatuit acest raport, acestia ne-au ajutat din nou, furnizandu-ne o descriere a rolului pe care ICE Dunarea l-a jucat in diverse tranzactii de comert exterior. Acest rol este de prim interes pentru echipa noastra si ne propunem ca pe viitor sa-l analizam si mai meticulos. Totusi, deocamdata aceasta chestiune trebuie sa mai astepte, pana cand pozitia in legatura cu BRCE va fi clarificata si informatiile aferente vor fi furnizate (...) Actionarea in judecata a CRESCENT Intre timp, am cerut echipei sa obtina registrele firmei care au facut obiectul acestui raport si sa le pastreze intrucat s-ar putea sa examinam o parte din ele de indata ce ni se permite sa reluam aceasta ancheta (...). Din informatiile furnizate se pare ca problemele legate de Dobias & Co. ar trebui sa constituie in continuare obiectul anchetei. Totusi, parerea echipei este ca lucrul cel mai bun ar fi sa se finalizeze ancheta CRESCENT, pentru ca aceasta ne-ar conferi un avantaj clar in toate cercetarile viitoare cu autoritatile din Austria. Asteptand hotararea BRCE si pe cea asupra procedurii de aducere in justitie in cazul CRESCENT, am cerut echipei sa pastreze toate documentele ICE Carpati pentru cercetari viitoare (...). Cel putin doua lucruri sunt clare dupa trei luni de investigatii. In primul rand, informatiile pe care le-am obtinut confirma ipoteza ca in timpul dictaturii Ceausescu au fost deturnate mari sume de bani. Dupa toate probabilitatile, o buna parte din acesti bani poate fi recuperata (...). A doua problema este legata de ancheta in sine. Diversele obstacole sau piedici cu care s-a confruntat echipa noastra reflecta o deficienta fundamentala de conceptie si definire a acestui proiect, care a subminat capacitatea echipei de a derula cercetarile ce se impun si care trebuie solutionata pentru ca ancheta sa poata continua. Din punctul nostru de vedere, principala problema este gradul de angajare aratat de anumite departamente guvernamentale fata de aceste investigatii. Pentru ca ancheta sa poata continua si sa aiba succes, si noi credem ca acest lucru este posibil, se impune ca echipa de ancheta sa beneficieze de mai mult sprijin din partea tuturor departamentelor guvernamentale pentru a avea acces la toate informatiile pe care le detine Romania, dar care nu au fost puse inca
10
la dispozitia anchetei (...). Cu sinceritate, Robert J. LINDQUIST (Peat Marwick Thorne) Edward P. BELOBABA (Gowling, Strathy & Henderson)" Stolojan: "o aiureala" La finele lui august 1992, Comisia Senatoriala pentru identificarea si recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului de catre Nicolae Ceausescu si colaboratorii sai a finalizat un raport privind stadiul cercetarilor in cazul averea Diavolului. Raportul Comisiei Senatoriale aduce doua informatii incendiare. Prima se refera la o declaratie facuta unui director de banca din Cipru de catre John Duncan Howard Edgington, fostul director al CRESCENT Austria si CRESCENT Anglia (pasaport GB nr B 221317), cel care a condus compania pana la data de 10.08.1989, cu resedinta in 114 A Rusterstrasse A 7000, Austria. Afirmatia lui John Edgington a fost: "Nu eu sunt proprietarul CRESCENT. Acesta este Nicolae Ceausescu". Tot el a precizat ca cel care detinea intregul control al companiei CRESCENT, inclusiv asupra lui si a lui Foaud Sanbar, era Dan Voiculescu. John Edgington este cel pe care Marin Ceausescu, fratele dictatorului, seful Reprezentantei Economice a Romaniei, la Viena (o adevarata placa turnanta a afacerilor externe ale Securitatii), il cauta cu disperare in 28 decembrie 1989, la sediul CRESCENT - Austria. Cateva ore mai tarziu, Marin Ceausescu "s-a sinucis", in pivnita Ambasadei. A doua informatie importanta se refera la intalnirile pe care generalul Victor Stanculescu l-a avut cu reprezentantii Uniunii Bancilor Elvetiene, care au confirmat existenta conturilor lui Ceausescu. Tradatorul Stanculescu cauta cu febrilitate banii lui Ceausescu. In prezent este multi-miliardar. Existenta conturilor lui Ceausescu a fost confirmata si de omniprezentul Sergiu Celac, in februarie 1990, printr-o adresa trimisa presedintelui BRCE, Vasile Voloseniuc. Secretul acestei senzationale descoperiri a fost inmormantat de regimul Iliescu. Oficial, nimeni nu s-a mai interesat de banii din aceste conturi. Comisia senatoriala a concluzionat ca descoperirea Averii Diavolului nu poate fi realizata fara un control amanuntit la CRESCENT, locul unde duc toate drumurile. Intr-un interviu oferit "Romaniei libere" la acea vreme, Teodor Stolojan a bagatelizat rezultatele investigatiilor declarand ca totul ar fi "o aiureala". Prezentam in continuare concluziile Comisiei Luchian. Ancheta oficiala, inmormantata discret "I - Firma CRESCENT a operat ca firma straina in Romania, pe baza unui contract de reprezentare. Activitatea a constat din vanzarea de produse romanesti. Firma mama: Comercial and Maritime Ltd. (CRESCENT Grecia), infiintata la 12.XI.1980 de catre Faond Sanbar. Crescent Grecia nu a devenit parte a proprietatii CRESCENT Cipru. (...) Din 16 aprilie 1994, CRESCENT Cipru a inlocuit CRESCENT Grecia din Romania. Biroul din Bucuresti al
11
firmei Cipru, care functioneaza incepand cu aprilie 1984 si reprezinta interesele lui CRESCENT Cipru si CRESCENT Austria, prin directorul de grup CRESCENT - Dan Voiculescu. Intre 1984-1989, vanzarile lui CRESCENT Cipru au fost de 6 milioane de dolari, pana la 1,5 miliarde de dolari, cu un profit de 15%. In majoritate, vanzarile erau pe Romania. Cei 25 de salariati ai CRESCENT primeau salariile prin Argus, firma de reprezentare. CRESCENT putea comercializa in Romania orice produs, avand prioritate asupra altor firme. John Edgington nu era proprietarul beneficiar al lui CRESCENT, el declara acest lucru unui oficial al unei banci din Cipru. Mai declara ca proprietar era Ceausescu. Nici modul de viata al lui John Edgington nu trada ca ar fi fost seful unei mari companii. Dan Voiculescu a avut intregul control al operatiunilor CRESCENT din toate tarile, iar Sonbar si Edington erau oamenii lui. Propunerile Comisiei Pornirea procedurii legale in Romania si in Cipru, pentru a obtine si examina registrele de afaceri pentru a confirma ca proprietatea era pe numele familiei Ceausescu. Aceasta proprietate se compune din: cladiri, vapoare si conturi bancare de milioane de dolari. Se poate stabili ca transferul de bani lichizi, reprezentand profitul companei, ar fi identificat pe adevaratul proprietar (Nicolae Ceausescu) Sanse Avocatul cipriot Polakis Saris a sugerat o actiune la Curtea Suprema din Cipru, care sa urmeze unei actiuni judecatoresti in Romania. S-a constatat ca Guvernul Romaniei nu a fost capabil sa intreprinda vreo actiune in acest sens, impotriva firmei CRESCENT (iunie 1990) Masuri 1. Audierea fostilor angajati ai CRESCENT din Austria, SUA, Marea Britanie si din alte tari. 2. Examinarea anumitor jurnale de afaceri care sunt disponibilie in Cipru si in alte parti. 3. Pregatirea unui rezumat al probelor obtinute in afara Romaniei. 4. Pregatirea afidativelor si documentelor pentru firma de avocati din Cipru, in vederea actiunii la Curtea Suprema; acordarea asistentei necesare avocatului din Cipru in actiunea sa la Curtea Suprema. II - Filiera austriaca Se crede ca fondurile primite de la companiile straine erau canalizate prin Marin Ceausescu. Activitatile sale din Austria includeau primirea si depunerea banilor in institutii finaciare austriece si tinuti in conturi bancare aici sau transferati si depozitati in conturi din Liechtenstein sau Elvetia. Deci: de verificat activitatea lui Marin Ceausescu de-a lungul ultimilor cativa ani in Austria. Acesta a avut legatura cu CRESCENT sau cele relatate de Washington Post. Acest lucru este evidentiat de vizitele sale frecvente la Eisestadt, unde se aflau CRESCENT si o companie sub numele de Farmacan. III - Cazul Ben Wiser (Washington Post)
12
Edward Belobaba afirma ca, in urma convorbirilor cu Ben Wiser, rezulta ca redactia Washington Post, prin anumiti jurnalisti, timp de trei luni au investigat afacerile lui Ceausescu cu CIA. Ben Wiser are numele catorva banci, companii comerciale si chiar conturi bancare care sunt in legatura cu aceste afaceri (CIA-Ceausescu). Este necesar de luat legatura cu Edward Belobaba, care este cunoscut in redactia W. P. si apropiat lui Ben Wiser, pentru a adanci cercetarile si a afla adevarul despre milioanele pe care Ceausescu le-ar fi incasat de la CIA. IV - Firma americana AMERICAN COMPILIANCE este controlata de un cetatean roman, opereaza ca o companie straina in Romania. Se afirma ca aceasta companie a asigurat fonduri lui Valentin Ceausescu. VI - De vazut tranzactiile legate de Elvetia, care pot identifica persoane si conturi bancare ce pot duce la fonduri detinute de familia Ceausescu. Astfel de piste nu au fost urmarite de avocata Suzanne Martin Wolfe, care a fost angajata sa faca cercetarile in Elvetia. VII - Alte probleme In legatura cu Raportul Comisiei guvernamentale pentru identificarea si recuperea fondurilor deturnate din patrimoniul statului de catre familia Ceausescu si colaboratorii sai, este necesar sa se lamureasca unele aspecte care sunt neclare si anume: - Domnul Gelu Voican-Voiculescu, din insarcinarea cui a discutat cu avocatul elvetian Guy Fontanet, cine era acest avocat si cum a fost ales ca partener de discutie, ce a rezultat ca urmare a acestor discutii ? - Este nevoie sa se clarifice aceleasi probleme privind discutiile domnului Victor Atanasie Stanculescu, cu conducerea Uniunii Bancilor Elvetiene (n red - acest for a confirmat oficial existenta unor conturi ale dictatorilor). Domnul Lucian Cornescu, de asemenea, din insarcinarea cui a discutat cu o firma de avocati din Geneva pentru blocarea averilor romanesti? - Domnii deputati Radu Ciuceanu si Mihai Balanescu, ce date sau documente au avut la dispozitie cand au discutat cu firma canadiana Peat Marwich Thorne despre conturile familiei Ceausescu din strainatate si ce a rezultat ca urmare a acestor discutii (eventual daca s-a intocmit vreo nota;). - Domnii Victor Babiuc si Adrian Severin ar trebui sa fie rugati sa intocmeasca scurte informari privind discutiile avute cu expertii canadieni in luna iulie a anului 1990. - La paginile 7-8 ale raportului, se spune ca au fost audiate cateva persoane cu functii de conducere din vechiul regim (partid, stat, Securitate, gospodaria de partid, intreprinderi de comert exterior, institutii bancare). Este necesar sa se solicite documentele privind aceste audieri. - La punctele 5 si 6 din raport se arata ca o parte din membrii comisiei au avut acces la unele documente din arhivele Ministerului Apararii Nationale. Prin ce s-au concretizat studierile acestor documente, daca exista, unde sunt si cum pot fi consultate? - Din raportul comisiei rezulta ca la 9 mai 1991, o serie de concluzii, ce
13
s-au desprins pana la aceasta data, au fost aduse la cunostinta Guvernului printr-un raport. Este necesar sa fie cerut si examinat si acel raport. - Pe cei cai diplomatice trebuie sa se clarifice situatia unor sume de bani in valuta, depuse pe numele familiei Ceausescu, in conturi din strainatate, ca urmare a emigratiei. - Sa se solicite, pe cale diplomatica, rezultatele finale ale investigatiilor autoritatilor austriece federale privind decesul lui Marin Ceausescu. Legat de aceasta problema trebuie sa se lamureasca imprejurarile in care Banca Nationala a Austriei a trimis BRCE solicitarea confirmarii primirii sumei de peste 50 de milioane de dolari. Unde au fost trimisi acesti bani, de ce nu au ajuns la BNR etc. - Trebuie sa se clarifice daca familia Ceausescu are in Grecia si Cipru proprietati imobiliare, iar Nicu Ceausescu in Creta si toate celelalte informatii obtinute de la oameni de afaceri din Israel, Cipru, Austria, Anglia etc". Raportul lui Isarescu, inainte de a-l primi in Club pe Voiculescu Raportul Comisiei Guvernamentale pentru Recuperarea Fondurilor Deturnate din Patrimoniul Statului, infiintata prin Hotarare de Guvern in 1990, condusa de guvernatorul BNR de atunci, Mugur Isarescu, nu a fost niciodata publicat integral in presa. Intocmit in cursul anului 1992, raportul Isarescu este destul de amplu. De aceea prezentam doar fragmentele referitoare la activitatea CRESCENT, Ceausescu si Voiculescu. Firma CRESCENT "(...) Primele referiri la o posibila implicare a firmei CRESCENT - CIPRU in deturnarea unor fonduri au apartinut expertilor canadieni PEAT MARWITCK THORNE. Acestia, dupa investigatii preliminare efectuate atat in tara, cat si in strainatate (Cipru, Austria, Grecia) au afirmat in raportul prezentat Guvernului Romaniei ca "aceasta firma, pretinsa a fi proprietate straina, a devenit subiect principal al eforturilor de investigatii, ca urmare a informatiilor obtinute in Romania si a audientelor facute. Informatiile astfel obtinute au fost completate cu cercetari in afara Romaniei pentru adunarea de noi probe si audierea altor persoane". Aceasta afirmatie, cu caracter general, nu a fost sustinuta in cadrul raportului cu date concrete (documente sau declaratii posibil a fi folosite din punct de vedere juridic), desi in propunerea de reinoire a contractului, firma reia ideea ca ar detine informatii de natura a demonstra ca "PROPRIETARUL CRESCENT ERA DE FAPT NICOLAE CEAUSESCU". Avand in vedere ca nu a mai fost prelungit contractul firmei canadiene si nici nu au fost angajati alti experti straini, singurele posibilitati la dispozitia Comisiei au fost investigatiile cu privire la reprezentanta din Bucuresti a acestei firme si la directorul ei, DAN VOICULESCU. Concomitent, Comisia a avut in vedere si multitudinea de informatii aparute in presa cu privire la activitatea firmei, a reprezentantei din Bucuresti, a directorului acesteia si a fundatiei CRESCENT. Din analiza documentatiei din arhiva fostei CAMERE DE COMERT SI INDUSTRIE a RSR, unde functiona Oficiul ARGUS, prin care erau autorizate reprezentantele
14
firmelor straine, rezulta ca la 11 ianuarie (n.r. - 1982) s-a obtinut autorizatia provizorie de functionare "independenta" a reprezentantei, la Bucuresti. La intrevederea de la Oficiul ARGUS, Fouad M. Sambar, a fost insotit de un salariat al ICE VITROCIM, DAN VOICULESCU, care ulterior avea sa ajunga directorul general al reprezentantei. Din actele depuse la ARGUS de Fouad M. Sambar, rezulta ca firma CRESCENT a fost inregistrata la 12.11.1980, sub numarul 668, in opisul societatilor de la Tribunalul de la Prima Instanta, din Pireu - Grecia. A mai fost depusa si procura speciala, nr. 13597 din 8.01.1982, prin care Nadia Fouad Sanbar instituie ca mandatar special, pe sotul ei, Fouad Sanbar functionar particular, caruia ii acorda dreptul, imputernicirea si mandatul, sa exercite orice acte de administratie, fara a se preciza in ce calitate de acest mandat. Nota Oficiului ARGUS, prin care solicita avizarea incheierii contractului de reprezentare cu firma CRESCENT, a fost aprobata incheindu-se contractul nr. 101/1982. Din anul 1984 Biroul din Bucuresti reprezenta exclusiv interesele firmei CRESCENT cu sediul in Cipru. Nu au mai fost gasite alte documente care sa confirme afirmatiile facute cu ocazia audierii de catre comisie a lui DAN VOICULESCU, cu privire la John Edgington, noul proprietar al firmei CRESCENT - Cipru (n. red. - cel care a declarat CRESCENT era proprietatea lui Nicolae Ceausescu) si nici pe cele referitoare la retinerea acestei firme in proprietatea lui Fouad M. Sanbar. Verificarile efectuate prin sondaj la unele intreprinderi de comert exterior privind contractele incheiate cu firma CRESCENT din Cipru si semnate de DAN VOICULESCU in baza unei imputerniciri a firmei, nu au relevat incalcari ale legislatiei comerciale sau bancare, in vigoare la data intocmirii lor (mentionam si faptul ca firma CRESCENT folosea conturi in valuta la filialele unor banci straine din Bucuresti, iar prin contul de la BRCE efectua numai plati necomerciale - salarii, telefon, taxe etc.) Problema formularelor de transfer semnate in alb de John Edgington Desi au fost lamurite cateva aspecte referitoare la activitatea in Romania a firmei si a reprezentantei acesteia (inclusiv confuzia care se face in presa intre cifra de afaceri, care depaseste in sapte ani un miliard de dolari si profitul anual, de cateva milioane de dolari). Apreciem ca aceasta pista trebuie verificata printr-un complex de investigatii in strainatate, atat asupra problemei prioritatii bunurilor firmei, cat si a posibilitatii folosirii conturilor acesteia si a celorlalte filiale sau reprezentante din Austria, SUA, Malta, Anglia pentru deturnarea unor fonduri in valuta din patrimoniul statului. La aceste investigatii vor putea fi avute in vedere si documentele folosite de firma in procesele intentate unor ziare in tara si in strainatate, prin care se sustine ca nu ar fi avut nici o legatura cu Securitatea sau fondurile lui Ceausescu si ca articolele de presa sau filmul prezentat de compania canadiana de televiziune CBC ar contine numai defaimari si
15
calomnii la adresa sa. Una din problemele importante de clarificat ar fi aceea privind semnarea, in alb, de catre John Edgington, despre care se sustine ca ar fi proprietarul firmei CRESCENT - Cipru, a unor formulare de transfer de actiuni, in care, in eventualitatea decesului sau, urma sa inscrie numele noului proprietar de catre executorul testamentar. Formularele erau pastrate de reprezentanta din Bucuresti. Aceste informatii sunt cuprinse atat intr-o adresa oficiala a firmei, cat si in raportul expertilor canadieni. De asemenea, ar trebui sa se clarifice, daca intr-adevar, intreaga activitate a firmei in Cipru se rezuma la afacerile incheiate de reprezentanta sa in Bucuresti, cunoscand faptul ca, potrivit actului constitutiv, firma nu putea sa-si desfasoare activitatea in Cipru. Implicarea lui Marin Ceausescu in transferul sumelor deturnate in strainatate si traficul cu armament al firmei CRESCENT Multitudinea de informatii aparute in presa romana si straina inca din ultimele zile ale anului 1989, cat si unele afirmatii ale expertilor straini angajati de Guvernul provizoriu duc la concluzia ca una din posibilele cai de transfer de valuta in strainatate ar fi legata de activitatea acestuia in Austria in ultimii 10 - 15 ani. Primele investigatii in legatura cu Marin Ceausescu (gasit spanzurat la data de 28 decembrie 1989, in subsolul Reprezentantei Economice a Romaniei la Viena) au fost initiate de autoritatile federale austriece imediat dupa decesul acestuia, dar rezultatele finale nu au parvenit pana in prezent la Comisie. In acest sens, s-au purtat discutii cu autoritatile competente din Austria de catre o delegatie a Comisiei interdepartamentale in prima parte a anului 1990, urmand sa aiba loc noi intalniri pe motivele expuse in Raport (din lipsa de fonduri nu au mai avut loc). Analiza documentelor rezultate din investigatiile anterioare formarii Comisiei duce la concluzia ca orice incercare de clarificare a rolului lui Marin Ceausescu trebuie sa aiba in vedere si informatiile privind implicarea lui in tranzactiile de armament si tehnica militara, legaturile cu firma CRESCENT - Austria, cu Institutul Farmacon din Eisenstadt, cu doamna Pavillia si domnul Turkfeld, ultimele persoane fiind trecute in agenda sa de birou, inclusiv in zilele de 19 si 21 decembrie (...)". "Umanismul" lui Voiculescu Fundatia Umanista Dan Voiculescu (Fundatia Crescent) a luat fiinta in 2 aprilie 1990, prin sentinta nr 1056 a Judecatoriei Sectorului 1 (dosar nr 1074/90). Potrivit statutului, scopul fundatiei este: "Sprijinirea, incurajarea si promovarea valorilor umanitar profesionale romanesti, in diferite domenii ale vietii social-economice, tehnico-stiintifice, invatamant, cultura, arta si altele, scop ce se va realiza prin infiintarea Premiului Crescent in valoare de 100.000 dolari, anual, ce se va acorda celei mai reprezentative personalitati". Pentru atingerea scopului, compania CRESCENT a constituit un fond de 1.025.000 dolari SUA de la banca SOCIETE GENERALE - Sucursala Bucuresti, pe care l-a depus la MANUFACTERERS HANOVER TRUST Bucuresi, care a platit o
16
dobanda de 6.212 dolari pentru perioada 2.03 - 2.04.1990, cat a detinut acesti bani, pana la infiintarea fundatiei. Presedintele fundatiei si in acelasi timp si fondatorul ei este Dan Voiculescu. Sediul fundatiei a fost stabilit in str. Aviator Zorileanu nr. 80, Bucuresti, aceeasi adresa unde functioneaza firma CRESCENT Ltd Cipru, cu sediul la Nicosia, str. Themistocles Dervis nr. 3. Ati inteles bine: un premiu anual de 100.000 de dolari, timp de 10 ani, pentru valorile intelectuale reprezentative ale tarii, pana se consuma milionul de dolari. Din nefericire, nimeni nu-si aminteste de fabuloasele premii ale Fundatiei Dan Voiculescu. E posibil, spun unii, sa se fi dat ceva in primul an sau doi, dar nimeni nu-si mai aminteste. In schimb, la Registrul Comertului, Fundatia Umanista Dan Voiculescu - CRESCENT apare ca actionara in urmatoarele societati comerciale din grupul GRIVCO: - CORPORATIA PENTRU CULTURA si ARTA (2,33%, echivalentul a 331.492 de dolari si 184,62 milioane lei din capitalul social); - GRIVCORELF SA (5% - echivalentul a 58,9 milioane lei din capitalul social); - BIOPROD SA (0,73 % - echivalentul a 30.000 de dolari si 168,67 milioane lei); - MUTUAL INVEST SA (0,11% - echivalentul a un milion de lei); - ANTENA 1 SA (10% - echivalentul a 8,8 milioane lei); - JURNALUL SA (10% - echivalentul a 2,5 milioane lei); Membrii fundatiei sunt: - Dan Voiculescu, presedinte; - Radu Staicovici, vicepresedinte; - Daniela Cristina Grecu, secretar; - Daniela Stanescu, director executiv, imputernicita sa semneze documente bancare pana la suma de 10.000 de dolari; Aceste afaceri comerciale au fost posibile datorita Judecatoriei Sectorului 1, care a autorizat Fundatia, la data de 18.07.1990, sa "isi mareasca veniturile", atribuindu-i "caracter economic-patrimonial". Si uite asa, fundatia umanitara s-a transformat intr-o afacere profitabila "de natura filantropica". Cu toate ca Fundatia Dan Voiculescu a fost infiintata cu avizele legale ale Ministerului Muncii, ale Ministerului Justitiei, Ministerului Culturii, Invatamantului, Sanatatii si Academiei Romane, nici o asemenea institutie nu si-a propus vreodata sa intreprinda un control, asa cum prevede Legea 21/1924, a fundatiilor si asociatiilor. Ce destinatie a luat o parte din milionul de dolari, ramane un mister, deoarece la Administratia Financiara a Sectorului 1, pe raza careia se afla Fundatia si unde ar fi trebuit sa se depuna anual bilantul contabil, nu s-a putut afla nimic. Aceasta fiindca exista o decizie ilegala si neconstitutionala a Ministerului de Finante potrivit careia accesul publicului si presei la acest tip de informatii este interzis.
17
Nu in ultimul rand, umanismul lui Vociulescu s-a transformat politic prin patronarea Partidului Umanist Roman, inca un mijloc de presiune si influenta personala si de grup pe harta Romaniei. * * * Incheiem aici, in speranta ca materialul nostru, scris din perspectiva unor intreprinzatori media scarbiti, nu a reprezentantat doar o lectura similara cu cea a unui roman politist de duzina. Faptele si personajele sunt cat se poate de reale. Ireal este aportul Puterii care se auto-defineste drept democratica la intretinerea acestor focare de mizerie morala si prostitutie intelectuala, adevarate bastioane securistice ale trecutului media comunist.
18