30 noiembrie 2010

1 Decembrie 1918, o zi memorabilă în istoria românilor


Printre schimbările benefice produse după 1989 se află şi schimbarea Zilei naţionale a României. Şi nu putea fi aleasă o zi mai importantă pentru noi, românii, decât ziua de 1 Decembrie, ziua în care România a încheiat procesul de unificare a provinciilor locuite de români. Din păcate, mulţi români au lacune considerabile legate de 1 Decembrie. Căutând ieri, 29.12.2010, ceva pe net, am descoperit inclusiv materiale didactice în care 1 Decembrie însemna doar unirea Ardealului cu România şi nimic mai mult. Nu-i deloc aşa, deoarece la 1 Decembrie 1918 s-a finalizat un proces, nu s-a unit o provincie locuită de români (şi nu numai) cu Regatul României. Pentru cei care nu ştiu, la 27 martie 1918 Sfatul Ţării din Chişinău, în prezenţa preşedintelui Consiliului de Miniştri de la Bucureşti, Alexandru Marghiloman, hotărăşte unirea Basarabiei cu România. Prin Decretul regal nr. 842/22 aprilie 1918, regale Ferdinand a promulgat actul Unirii. La 15 niembrie 1918, Congresul General al Bucovinei votează unirea cu România. Unirea Bucovinei cu România este consfinţită de regele Ferdinand prin decretul-lege din 18 decembrie 1918. La 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia hotărăşte unirea Transilvaniei cu România. Prin Decretul nr. 3631 din 11 decembrie 1918, regele Ferdinand ratifică unirea Transilvaniei cu România. România de la 1 Decembrie 1918 este ciopârţită în 1940, odată cu semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, la 23 august 1939, prin care cele mai odioase sisteme experimentate pe Terra, comunismul şi fascismul, si-au dat mâna pentru a fura României Basarabia şi nordul Bucovinei. În afară de actualul preşedinte al României, cel care le-a reamintit de câteva ori ruşilor de jaful din 1940 şi de după 1944, IliciKGB şi Constantinescu n-au mişcat un deget pentru a îndrepta sau măcar pentru a reaminti de gloria şi suferinţele românilor. Pentru noi, cei din ce în ce mai mulţi, care n-am uitat ce înseamnă 1 Decembrie, bunicii şi străbunicii noştri n-au murit degeaba pentru a-şi vedea ţara reîntregită, visul lor va fi dus mai departe şi nu vom uita niciodată de cei care ne-au jefuit ţara, iar mai devreme sau mai târziu România va fi din nou mare, aşa cum a fost la 1 Decembrie 1918.

La mulţi ani România!

29 noiembrie 2010

Câteva noutăţi software


Aruncând un ochi pe anumite site-ri, ca să citez o zicere de pe un blog, realizez că, şi pe net, tot Ardealu-i fruncea. Un ardelean cu un site deosebit, pe care l-am mai recomandat, este de găsit pe http://dan-blog.ro/. De aici am aflat oarece noutăţi despre produse software. Astfel, dacă nu ştiaţi, a apărut Mozilla Firefox 4.0 Beta 7. Amănunte găsiţi urmând link-ul, iar pentru download încercaţi aici. Se pare că varianta finală Firefox 4 va apărea în 2011. Pentru cei care nu ştiu, variantele cu ‘beta’ în denumire sunt de probă. A mai apărut, de asemenea, Internet Explorer 9 Beta 2, browser ce are multe caracteristici noi faţă de variantele anterioare. Se poate downloada de aici. În final, recomandarea pentru o posibilă alternativă la Winamp: se numeşte Aimp şi are multe opţiuni interesante pe care nu le găsiţi în Winamp, iar resursele de memorie necesare sunt mai mici. Aplicaţia Aimp este gratuită şi se poate descărca de aici. Dacă doriţi versiunea ‘portabilă’, care poate fi instalată direct de pe un stick USB, iar mai apoi puteţi utiliza Aimp pe orice calculator, direct de pe stick, fără să mai fie necesară instalarea lui, puteţi descărca ‘Aimp versiunea portabilă’ de aici.

27 noiembrie 2010

Ce s-a mai întâmplat în Republica Pesedisto-Ţigănească


În timp ce la tembeliziunile mogulilor şantajiştii, neocomuniştii, mâncătorii de rahat şi alte asemenea specii dau lecţii de democraţie românilor, am putea încerca să vedem cum ar fi arătat România guvernată de mafioţii din PSD. Ca reper, putem lua anul 2009, an în care tovarăşii pesedişti n-au văzut în guvernanţii de azi ‘incompetenţii’ şi ‘demolatorii’ României. De exemplu, eminenţa ţigănie a PSD-ului, primarul ‘care este’ Vanghelie, l-a numit inspector general la Ilfov pe directorul unui amărât liceu din Snagov, dar care avea ‘meritul’ că l-a ‘ajutat’ pe Vanghelie să ia bacalaureatul. Vasile Grigore, numit de Vanghelie în funcţia de inspector general, a fost cel care ‘contribuia’ prin fraudă la procente aberante de promovabilitate, la centrul de examen pentru Bacaluareat, prin intermediul funcţiei de la liceul unde era director. Pe aceste lepre pesediste puţin le-a interesat valoarea profesională sau morală a unui individ, ci cât de bun era la ‘furat’ acel individ. Cum a eşuat prima tentativă a ţigănuşului Vanghelie de a deveni absolvent de liceu, deşi nu ştie să vorbească nici macar limba română, puteţi afla aici. Tot în 2009, PSD-ul roşu, dar fără dungi (deocamdată), numea în funcţia de inspector-general adjunct la Ilfov pe Mariana Marcela Liscan, care era o ‘somitate’ intelectuală a Ilfovului. Adică, protejata lui Vanghelie era educatoare la grădiniţa Riţa-Gărgăriţa din Brăneşti, un loc unde, nu-i aşa, se rătăcesc valorile PSD-ului înainte de a primi posturi babane de la mafia pesedistă. Până la urmă, România are un învăţământ prost cotat în Europa (şi nu numai), dar gaşca pesedistă o duce bine, nederanjată de nici un procuror anticorupţie, doar gaşca lui IliciKGB a inventat corupţia fără corupţi şi terorismul fără terorişti. Nu contează câţi vor vota PSD-ul, prin tot ce au făcut, pesediştii sunt sinonimi cu traficul de influenţă şi promovarea nulităţilor în funcţii şi dregătorii publice. Ca să nu mai vorbim de faptul că neocomuniştii din PSD n-au condamnat niciodată crimele comunismului şi dictatura roşie, ca sistem de teroare. Logic ar fi să fie votaţi doar de stafiile comunismului care putrezesc în Iad, dar, într-o ţară ca România, cu muncă puţină şi ignoranţă multă, cu multă hoţie şi puţină corectitudine, va fi un procent de rătăciţi pentru care hoţiile pesediştilor vor păli în faţa celor 50 RON (astă-i tariful, tovarăşi pesedişti?) primiţi ‘cadou’ în ziua votului. Deşteaptă-te române, dar nu sub guvernare pesedistă!

26 noiembrie 2010

Universul privit de la înălţimea trotuarului


Dacă doriţi un site cu multe informaţii interesante, din care aflaţi o sumedenie de răspunsuri la tot felul de întrebări, acesta este http://www.scientia.ro/intrebarile-scientia.html. Aici puteţi posta o întrebare şi, de asemenea, puteţi afla răspunsuri la întrebări din multe domenii. Dacă nu ştiaţi sau nu v-aţi gândit, puteţi afla, de pe acest site, câţi oameni mor sau se nasc într-o secundă sau de ce fetele preferă culoarea roz. Mai jos este ales răspunsul la întrebarea „Care sunt diferenţele principale între Windows şi Linux”?

Pai, ar cam fi asa:
1. In Windows avem un singur manager de ferestre (sau interfata grafica cu utilizatorul), cea pe care o stie toata lumea, iar in Linux sunt disponibile mai multe, GNOME şi KDE fiind cele mai cunoscute.
2. Interfata din linia de comanda este mult mai bine dezvoltata in cazul Linuxului, cel putin dupa stiinta mea. Dintr-un terminal ori ssh se poate face absolut orice cu sistemul de operare, lucru care nu cred sa fie valabil in Windows (nu am cunostinte foarte adanci).
3. Usurinta in instalare se poate spune ca este un plus pentru Windows.
4. Linux suporta mai multe arhitecturi hardware, deci se poate instala pe mai multe tipuri de masini.
5. Baza de date de drivere incorporate in sistemul de operare, dar si cele disponibile la cumpararea unei componente cred ca este mai bogata in cazul Windows. Adica putem pati sa nu gasim drivere pentru Linux pentru anumite placi.
6. Sistemele de fisiere sunt complet diferite. Pe de o parte avem FAT, FAT32, NTFS, pe de alta, ext2, ext3, ext4, NFS etc.
7. Programele de tip boot loader sunt diferite. Ntldr, in cazul Windows, lilo si grub, ptr Linux.

24 noiembrie 2010

Pesediştii, hoţii care strigă ‘Hoţul!’


Pentru cei care au uitat sau n-au vrut să ştie, trebuie spus că neocomuniştii din PSD au furat România bucată cu bucată, începând cu voturile ‘fraierilor’ şi terminând cu marile tunuri financiare gen ‘Sidex’ sau ‘Petrom’. De exemplu, în iunie 2009, cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European, PSD cumpăra voturi cu 50 de lei bucata. Întreg articolul îl găsiţi aici, în continuare fiind prezentat un fragment.

După asigurări, urmează instrucțiunile: „deschideți buletinul de vot la pagina cu PSD-ul, ștampilă direct și, lîngă ștampilă, puneți o legitimație, pentru că buletinul îl lăsați la comisie. Aveți o grămadă de variante: legitimație de transport, carnet de șofer, orice cu nume, prenume și poză. Apoi faceți poză cu telefonul, îl dați și voi pe silențios înainte să nu facă zgomot. În cabina de vot sînteți suverane. Acolo nu intră nimeni peste voi, nici poliția, nici garda, ăsta-i dreptul vostru!”

Păi, să nu lupţi până la miezul nopţii, şi după, la tembeliziunile mogulilor, împotriva ‘dictaturii’ lui Băsescu. Râurile de cerneală şi miliardele de biţi nu par să aibă vreun efect pentru triada neocomunistă PSD + PRM + PNL bazată pe electoratul otevizat, care trăieşte din mită, minciună, furt, bârfă de mahala.

22 noiembrie 2010

Tab-uri (file) Firefox afişate elegant


Dacă sunteţi utilizator de browser Firefox, aveţi o modalitate de afişare elegantă a filelor afişate pe ecran. Suplimentul Firefox se numeşte FoxTab şi a fost actualizat ultima dată în 16 noiembrie 2010. După cum ştiţi, combinaţia de taste Ctrl + Tab ne ajută să putem naviga cu uşurinţă printre tab-urile (filele) deschise în Firefox. Pentru a folosi ‘FoxTab’, adăugaţi suplimentul (urmaţi link-ul de mai sus), apoi folosiţi combinaţia de taste Ctrl + Q. Va apărea o fereastră distinctă de unde puteţi alege unul din cele cinci moduri de afişare a filelor.

  • Stack – filele sunt aşezate una în spatele celeilalte.
  • Wall – taburile sunt afişate pe întreg ecranul.
  • Grid – taburile sunt afişate sub forma unui ‘grilaj’
  • Row – taburile sunt aşezate în linie, unul după altul.
  • Circle – filele sunt aşezate în cerc.

20 noiembrie 2010

În perioada IliciKGB, ţiganii au fost făcuţi rrom(i)âni


Precizez, de la început, că nu sunt rasist. Nu cred în superioritatea nici unei naţii faţă de alte naţii. Totuşi, nu-mi plac cei care fac probleme comunităţii, paraziţii care nu fac nimic, dar distrug ce fac alţii. Tot timpul o pondere importantă a ţiganilor a furat, a distrus, a cerşit, cu alte cuvinte, a trăit din munca altora. În 2010, România are ocazia să îndrepte greşeala comisă de gaşca neocomunistă venită la putere după 1989, atunci când, fără nici o justificare, au transformat numele de ‘ţigan’ în ‘rrom’, iar din acel moment românii au fost identificaţi cu ţiganii, chiar de occidentali bine intenţionaţi. Iată câteva precizări despre această iniţiativă, pe care le-am găsit în Adevărul.

Deputatul PDL Silviu Prigoană a elaborat o iniţiativă legislativă în care propune schimbarea denumirii oficiale a persoanelor de etnie rromă din "rrom" în "ţigan", deoarece termenul '"rrom" generează "confuzie pe plan internaţional". După ce a constatat că Academia susţine proiectul, premierul Emil Boc a cerut date suplimentare. De altfel, preşedintele Traian Băsescu a declarat, în septembrie, că schimbarea denumirii ţiganilor în rromi este o decizie greşită, pentru că europenii fac confuzie între rromi şi români. Academia Română a transmis Guvernului că termenul "ţigan" reprezintă "numele corect al acestei populaţii transnaţionale". “În multe ţări din spaţiul european este utilizat fără nicio restricţie un cuvânt având aceeaşi origine, respectiv aceeaşi evoluţie a semnificaţiei cu lexemul românesc: 'tsiganes' în franceză, 'zingari' în italiană, 'Zigeuner' în germană, 'tzigani' în rusă şi polonă, 'cigany' în maghiară, 'ciganin' în bulgară şi sârbă, 'cigano' în portugheză, 'zigenare' în neerlandeză", se precizează în adresa Academiei Române către Guvern. "Sute de milioane de oameni de pe Planetă n-au studii filologice şi de etimologie. Ei fac o asociere firească (şi justă!) între terminaţia -ia / -(an)ia şi ţara (= naţiunea ei) care are această particulă: Britania = brit + ania = "ţara briţilor, a englezilor"; Mauretania = maur + (et)ania = "ţara maurilor", deci România = rom + ania = "ţara romilor". E incorect. Se creează o falsă direcţionare", îşi motivează Silviu Prigoană iniziativa legislativă. Proiectul de lege propune ca în documentele emise de instituţiile din România cu referire la persoane de etnie rromă/ ţigănească, denumirea utilizată să fie de "ţigan/ţigancă", iar atribuirea de conotaţii negative la folosirea acestei denumiri să fie interzisă.

Să sperăm că Guvernul României va alege calea corectă, adică revenirea la denumirea de ‘ţigan’. Vezi aici ce scrie Şerban Huidu despre revenirea la denumirea de ‘ţigan’. Iată un fragment: “In plus, aceasta apropiere a unei denumiri oficiale de o denumire artificiala (romi), este frustranta pentru majoritate, care nu de putine ori a tras ponoasele coabitarii timp de sute de ani, in acelasi teritori, cu minoritarii ! Nu e normal ca Elvetia sa ne faca ciori si corbi cand vine vorba de romani si bulgari, si e de-a dreptul grav ca nu ripostam la asa o magarie, chiar daca ar fi vorba doar de conationalii rromi sau tigani!”.

18 noiembrie 2010

File din isteria comunismului românesc (XX)


De ceva timp încoace, încep să înţeleg că, dincolo de orice interpretare în cheie ideologică a epocii comuniste, destinele oamenilor au farmecul lor tragic şi neînţeles. Printre biografiile comuniştilor români sunt şi poveşti exemplare despre vieţile şi faptele unor adolescenţi care au aderat la comunism în anii interbelici, care şi-au riscat viaţa şi libertatea pentru un caz ideologic tâmpit, dar legitim într-un fel la acea vârstă, şi care în anii de maturitate şi-au convertit setea de dreptate din tinereţe în sete de putere. Orice tânăr care intră din convingere într-o organizaţie cu structură ierarhică ajunge, mai devreme sau mai târziu, să-şi dorească să avanseze în interiorul ei; şi-atunci tinde să facă compromisuri, să tragă sfori, să calce pe cadavre, să-şi facă o carieră. Uneori însă, conştiinţa lui are un zvâcnet şi cedează sub povara vinovăţiei. Cazul lui Teohari Georgescu e exemplar în sensul ăsta. Teohari se naşte în 1908 la Bacău, este al treilea din cei şapte copii ai lui Costică Georgescu şi de mic devine ajutor în băcănia lui taică-său. În ’23, la cincisprezece ani, pleacă să lucreze la Bucureşti, ca ucenic, la tipografia de la “Cartea Românească”. După ce ajunge zeţar, la 18 ani, intră în sindicatul Gutenberg al tipografilor şi apoi, citind broşuri comuniste şi marxism-leninism în tiraje populare, ajunge la convingeri de extremă stângă şi intră în mişcarea muncitorească, participând la acţiuni clandestine, împrăştiind manifeste şi tot tacâmul şi intrând astfel rapid în vizorul Siguranţei. În ’41 ajunge în puşcărie, iar august ’44 îl va prinde în lagărul de la Caransebeş. În noiembrie, Ana Pauker, care-l ştia de la Moscova, din anii ’40, când fusese instruit de KGB, îl numeşte subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne. Îi informează constant pe sovietici, e omul lor de încredere, şi ajunge ministru de Interne în ’45, în cadrul Guvernului Groza. Pe atunci s-a întâmplat povestea următoare: o fetiţă de nouă ani îi cere o audienţă în care îl roagă cu lacrimi în ochi să-i elibereze tatăl din puşcărie. Ministrul îi împlineşte ruga şi apoi, ani de zile la rând, are grijă de fetiţă. Îi trimite bani, cadouri, cărţi. În adolescenţă, fata îi mărturiseşte că vrea să intre în UTM, însă Georgescu ce credeţi că-i spune? Ei bine, să n-o facă şi să-şi vadă de viaţa ei fără să adere la comunism. Vine însă anul ’52, când Stalin se hotărâse să scape de elementele alogene evreieşti din PCUS, Dej primeşte acordul pentru epurarea evreilor din PCR şi, cum Teohari Georgescu, deşi român get-beget, era omul Anei Pauker, cade odată cu ea. E scos de la Interne şi ajunge la rândul lui în arestul MAI în ’53. După trei ani de anchete e eliberat şi trimis, culmea, corector la fosta „Cartea Românească”, devenită între timp combinat poligrafic. După o vreme, Dej îşi arată mărinimia ironică şi-l face directorul tipografiei. De murit va muri în ’76, neştiut de nimeni, dar înmormântat la mausoleul din Parcul Libertăţii, actualul Carol, undeva în preajma lui Dej.

Preluare din ‘Academia Caţavencu’, nr.23/2009, autor Alin Ionescu.
16 noiembrie 2010

În Moldova lui Ilici, mămăliga n-a explodat în 1989 şi nu explodează nici după 20 de ani


16 noiembrie 2010, anul Domnului, România, Moldova nefurată de ruşi. Am intrat pe un site cu multe subiecte interesante. Se numeşte Satirikon şi ai ce citi pe el. Subiecte diverse, interesante, amuzante. Pentru cei care nu-l cunosc încă: Merită văzut! De pe acest site am ales un filmuleţ în care se vede cum ţigănuşii fură în Iaşi pe stradă, iar doi ‘moldoveni’ stau şi se uită. Pentru un tip cu o descriere ce pe mine m-a fascinat, este de înţeles că nu cunoaşte bine România profundă, mai ales la cei 20 şi ceva de ani. Dacă ar fi locuit în anumite zone ale Moldovei ar fi constat rapid că poţi fi ultimul beţivan, ultimul hoţ, ultimul incompetent sau ultimul gunoi uman şi nu vei avea nici o problemă. Dimpotrivă, poţi avea probleme dacă nu iubeşti roşul pesedist, adică neocomunist, probleme poţi avea dacă nu dai şpăgi sau nu stai la bodegile jegoase de pe aici cu ultimii rataţi intelectual ajunşi în tot soiul de funcţii publice, probleme poţi avea dacă vorbeşti despre hoţi, corupţi, poliţişti incompetenţi sau şpăgari, incultură şi delăsare. Aşa cum acei ţigănuşi din Iaşi îşi urmăresc victima, un copil innocent, până îşi ating scopul, aşa şi cetăţeanul Moldovei lui Ilici, mai ales în această perioadă în care nu are o activitate foarte clar definită, va face în perioada iernii ceea ce ştie el mai bine: îşi va ajuta ‘vecinul’ să se simtă cât mai în nesiguranţă în România. Pentru aceasta va folosi, deoarece oricum nu se pricepe la altceva: bârfa, furtul, teroarea verbală, poluarea mediului, ocuparea drumului public cu animale, jocuri de peste 15 ani, curse de maşini la miez de noapte, urlete, poluare fonică etc. Pe aici hoţii sunt respectaţi, iar corupţii n-au probleme. Iar victima acestor stări de lucruri este copilul nevinovat din filmuleţul de mai jos. El va afla atunci când va fi mare că, datorită unei Biserici ortodoxe a cărei influenţă benefică în societate este zero, datorită unui sistem educaţional care nu are nici un efect asupra ‘necăjiţilor’ de care tot amintesc neocomuniştii din PSD, ei bine, acel copil va înţelege că doar mutându-se în altă ţară proprietatea îi va fi garantată şi apărată, iar poliţiştii şi autorităţile îşi vor face treaba, ajutaţi de oamenii civilizaţi de acolo. Până atunci se va indigna, precum autorul postării: „Programe pentru integrarea rromilor, tiganii sunt persecutati, ajutati rromii in societate bla bla. Unde mortii ma’sii sunt aia care urla astfel de chestii?! De ce nu se integreaza? Pentru ca nu vor. Ce propun eu? Pluton de executie sau o bataie din aia ca sa nu-si mai foloseasca niciodata mainile. Atentie cum se fura in Iasi pe strada…iar cei 2 trecatori se uita ca dobitocii. Si pe aia i-as bate.” Iată şi filmuleţul.

15 noiembrie 2010

Viaţa şi moartea în Republica Securistică România sau Corneliu Coposu versus Adrian Păunescu


La 11 noiembrie 1995 se stingea din viaţă Corneliu Coposu, martir al neamului românesc, cel care a petrecut 17 ani în temniţele comuniste, fiind iniţial condamnat la muncă silnică pe viaţă. Până cu o săptămână înainte de a muri, reprezentanţii patrulaterului roşu (PDSR + PRM + PUNR + PSM), care guvernau România în acea perioadă, au dus o campanie furibundă de denigrare a marelui Corneliu Coposu, un model de verticalitate şi onoare pentru orice politician. Cu o săptămână înainte de a muri, puterea neocomunistă de atunci a schimbat, probabil de frica poporului, macazul, începând să-l jeleasca cu lacrimi de crocodil. Deşi nu a beneficiat de funeralii naţionale, precum pupincuristul bolşevic Adrian Păunescu, la înmormântarea lui Corneliu Coposu au participat sute de mii de oameni veniţi din întreaga ţară. În Curentul am găsit un scurt articol despre Corneliu Coposu. La comentarii, este citat un articol din ‘Monitorul de Suceava’, în care se face o paralelă interesantă între Corneliu Coposu şi Adrian Păunescu. Iată-l mai jos.

Două începuturi de noiembrie – unul situat în anul 1995, celălalt la 15 lungimi distanţă, în 2010 – marchează dispariţiile a doi oameni de referinţă pentru politica noastră postcomunistă: Corneliu Coposu şi Adrian Păunescu. Mai e ceva care îi leagă: în plutonul celor care l-au calomniat fără milă pe Coposu în ultimii lui ani de viaţă, Păunescu ocupă o poziţie de frunte, poziţie de care era tare mândrulean, la timpul respectiv.
Să amintim doar că, la 8 martie 1994, Adrian Păunescu afirma în plenul Senatului României că liderul ţărănist este un fost informator al Securităţii, care îl racolase imediat după eliberarea sa din închisoare. La două zile după aceasta, ziarul „Vremea”, păstorit de burduhănosul bard, dubla acuzaţia, publicând aşa-zisa dezvăluire „Turnătoriile lui Corneliu Coposu”.
Lumea politică a României, chiar aşa bezmetică şi cu muci la nas cum era pe atunci, a găsit totuşi că poetul care-l pupase la marea artă în cur pe Ceauşescu mersese prea departe. Sub prestare de jurământ, Virgil Măgureanu, directorul „Serviciului Român de Informaţii”, a dezminţit categoric, în faţa presei, afirmaţiile lui Adrian Păunescu: „Toate referirile la activitatea de informator a domnului Coposu sunt gratuite”. În aceeaşi zi, Partidul Democrat a luat şi el poziţie, prin vocea lui George Stancov: „Virgil Măgureanu a declarat, în faţa Comisiei parlamentare de anchetare a mineriadei din septembrie 1991, că atacurile la adresa lui Corneliu Coposu jignesc un martir al poporului român.”
Aici, lucrurile trebuie cumva nuanţate, fiindcă pe Coposu unul de moralitatea lui Păunescu nu-l putea niciodată jigni. Dar oricum, atât de tare l-au durut pe Păunescu aceste luări de poziţie, încât şi-a eliberat gazele rămase prizoniere în stomac, urmare a chefurilor sale memorabile, făcând să se cutremure munţii noştri semeţi, speriind păsările care se odihneau pe ramurile stejarilor din pădurile noastre seculare.
Aşadar, două începuturi de noiembrie şi două decese, situate la 15 ani distanţă. Când ştii că, vorba lordului Keynes, „pe termen lung, toţi suntem morţi”, te întrebi ce îi face pe unii dintre noi să fie atâta de ticăloşi.

Păi, nu merita grohăitorul Adrian Paunescu trei zile de delir la tembeliziunile mogulilor?!

14 noiembrie 2010

Radio Sure, Screamer Radio, radiouri online cu mii de posturi


Dacă v-aţi plictisit de introdus adrese de radiouri în Winamp sau alte playere audio, există soluţii pentru a asculta posturi de radio. Două ar fi recomadările găsite pe net: Radio Sure şi Screamer Radio. Radio Sure are aproximativ 12000 de posturi de radio online, la care puteţi adăuga alte adrese, dacă le cunoaşteţi. La unele posturi de radio, programul depistează automat numele piesei şi al artistului. Mai mult, dacă doriţi, puteţi salva piesa (apăsaţi butonul „Înregistrează”), ştiind deja numele piesei şi cine o interpretează. Ambele au interfaţă în limba română şi se pot downloada urmând link-urile de mai sus. Piesele sunt înregistrate în format mp3, adică nu dau bătăi prea mari de cap în privinţa formatului. Posturile de radio online preferate se pot adăuga la ‘Favorite’. Screamer Radio are foarte multe funcţii, printre care şi actualizarea automată a listelor cu staţii de radio disponibile. Deşi încă nu am instalat nici un post, dar intenţionez s-o fac, se pare că ocupă mai puţin loc decât Winamp-ul. De exemplu, Radio Sure are dimensiunea de download 3.26 MB.

12 noiembrie 2010

În timp ce parlamentarii pesedişti fac sex cu minore, liberalii roşii sunt reprezentaţi în Parlament de un violator


Tupeul şi nesimţirea necomuniştilor din PSD şi a liberalilor roşii depăşesc orice graniţă morală. În timp ce România trece printr-o criză economică, măscăriciul Radu Mazăre merge în vacanţă Papua Noua Guinee, cheltuind ceva bani, din cei ai fraierilor care le-au permis pesediştilor să fure totul în această ţară. Acum câteva zile aflăm că parlamentarii PSD, Robert Negoiţă şi Nicolae Bănicioiu, au făcut sex cu minore la şcoala de vară PSD. Astfel, membrul PSD, Ioana, martor în dosar, povesteşte despre relaţiile sale sexuale cu Robert Negoiţă, Nicolae Bănicioiu şi Adrian Enache:

"Am întreţinut acte sexuale cu Negoiţă Robert Sorin de mai multe ori în anul 2007 , după ce ne cunoscusem la hotel şi ţinusem legătura telefonic. Am întreţinut actele sexuale atât la el acasă cît şi la hotel. Întâlnirile nu au fost intermediate nici de Costan şi nici de Tera. Am primit bani de la Robert de mai multe ori, nu numai atunci când am întreţinut acte sexuale".

" La o petrecere organizată la Rin Grand Hotel l-am cunoscut pe Adrian Enache, cu care am ajuns să întreţin relaţii sexuale. În anul 2007, l-am cunoscut pe Bănicioiu Nicolae cu care am întreţinut o singură dată un act sexual, în anul 2009, în Delta Dunării, la o conferinţă PSD- şcoala de vară . Sunt şi eu membru PSD din 2009. S-a întâmplat pur şi simplu, nu am primit niciun ban pentru actul sexual întreţinut cu Nicolae Băniciou"

Dovada procurorilor că deputatul Negoiţă a făcut sex cu o minoră

Deputatul Negoiţă către Peşte: „Pregăteşte fetele în costum de baie! Peştele: „Sunt a XII-a. Nu le lasă părinţii să plece.

O câştigătoare a unui concurs de miss a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu pesedistul Bănicioiu

Cine e Robert Negoiţă

Fiscul a pus sechestru pe averea deputatului pesedist Robert Negoiţă pentru TVA neplătit de 10 milioane de euro, plus penalizări

Robert Negoiţă, 1603 case.

Iată cât de „săraci” şi „imaculaţi” sunt neocomuniştii din PSD. Trecem la liberalii roşii, acolo unde intra în Parlament sub sigla PNL, în 2008, Dan Bordianu, un fost violator. Acesta, împreună cu alţi doi amici, au fost condamnaţi în 1985, pentru viol, la 5 ani de puşcărie, cu executare. Pentru amănunte, urmaţi link-ul. Aceştia sunt liberalii roşii, care promovează în Parlamentul României democratice violatori şi alte gunoaie, dar ne dau lecţii de morală şi democraţie la tembelizor.

Iata cine-l facea cioban pe Presedintele Romaniei: un infractor jegos si un traficant de minore.

11 noiembrie 2010

Video DownloadHelper, o extensie Firefox utilă


Dacă doriţi să descărcaţi videoclipurile de pe YouTube sau Trilulilu, există o extensie Firefox numită Video DownloadHelper. După instalarea extensiei, apare o iconiţă nouă în bara de unelte Firefox. În cazul în care pagina pe care navigaţi conţine fişiere media, iconiţa devine animată dwhelper24-anim şi lângă iconiţă apare o mică săgeată. Un click pe săgeată deschide un meniu din care veţi afla ce fişiere media se pot downloada. Daţi click apoi pe videoclipul pe care vreţi să-l descarcaţi si selectaţi locaţia de pe calculator unde doriţi să fie salvat. Fişierul va fi salvat în format .flv şi poate fi deschis cu ultima versiune de Winamp. Dacă folosiţi alt media player ce nu suportă fişierele .flv şi doriţi să convertiţi videoclipul în format .avi puteţi să încercaţi Super Converter sau Internet Video Converter.

10 noiembrie 2010

Comuniştii „buni” şi „viermii” lui Băsescu


România este într-o situaţie dificilă din foarte multe motive. Unul dintre ele ar fi modul ciudat în care aşa-zisele elite din această ţară înţeleg realitatea. Deşi în Constituţia României este precizat faptul că „ libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şii libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngradite sub nici o forma; nimeni nu poate fi constrans să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale” (art.29, alin.1), oameni care se pretind ‘cu şcoală’ nu par să dea doi bani pe aceste ‘fleacuri’. Sunt înjurat la greu de deformaţi mintal, care nu înţeleg că trăim într-o ţară liberă, unde, culmea, ne mai permitem să avem opinii. Toate opiniile de pe acest blog se leagă de fapte şi evinemente, nu de viaţa particulară a personajelor (cum arată, cum se îmbracă etc.). Şi tot în ‘fraiera’ de Constituţie a României se precizează că „ libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine” (art.30, alin.6). Dar, se pare, că-n ţigăneala creeată şi de tembeliziunile mogulilor, care sunt un ‘exemplu’ pentru ‘civilizaţii’ României, demnitatea, onoarea şi viaţa particulară a unei persoane nu mai contează. Cei care, la tembeliziunea lui Vîntu, voiau respect nu au nici un respect pentru românii care, poate, nu vor sau nu au chef să-i înjure pe cei înjuraţi non-stop de ‘ziariştii’ lu’ Peşte. Acesta-i decorul în care, periodic, sunt înjurat pe acest blog de creierele spălate ale României. Şi aici nu-i vorba de beţivani analfabeţi, ci de persoane de la care aştepţi, inutil, să gândească.

Acum câteva zile, un medic „Ioan”, născut în Havîrna, care nu are curajul elementar să-şi dea numele, scria un comentariu de genul: „Deosebirea dintre voi, viermii lui Băsescu, şi Adrian Păunescu este aceea că Păunescu avea un talent imens pe când voi sunteţi zero” (citat aproximativ). În primul, tovarăşul ‘doctor’, nu sunt membru PDL, nu am nici o obligaţie faţă de Băsescu. În al doilea rând, noi, ‘viermii’, ne permitem, totuşi, în ţara creierelor spălate să avem opinii. Împuşcaţi-ne, tovarăşul doctor, deoarece ne permitem să refuzăm a linge fundul lui Păunescu. Acelaşi medic, la care nu m-aş duce bolnav fiind, mai compară linsul în fund al grohăitorului Păunescovici cu faptul că i se mai ia apărarea lui Băsescu uneori. Diferenţa este ca de la cer la pământ: în timp ce bardul bolşevic Păunescu făcea spălări de creiere pentru avantaje materiale, inclusiv funduri de minore extaziate de “Trăiască Ceauşescu!”, noi, viermii lui Băsescu, nu primim nimic, doar o facem din greaţa imensă stârnită de un Ilici, Năstase sau Vadim, care-l înjură pe actualul preşedinte fără a se uita în oglinda conştiinţei. Dar, fiind crescut în această comună de oameni ‘educaţi’, nu m-aştept, tovarăşu’ Ioan, la un alt limbaj şi la un mod de a gândi decât cel de vieme. Şi-ţi spun asta ca de la ‘vierme’ la vierme.

Ieri, 9 noiembrie 2010, am avut neplăcerea să citesc un alt comentariu, de la ‘Matei Corvin’. Laşul care se ascunde în spatele acestui nickname are locaţia Botoşani şi pretinde că este profesor, deşi după limbaj mi-am imaginat că-i cel mult gunoier. Tovarăşul profesor din Botoşani (?), probabil cu origini în Havîrna sau Mileanca, de ce nu chiar unul din personajele de pe aici (aş putea da şi nume, dar mi-e prea greaţă să o fac), mă ia la rost cum îmi permit să-i atac pe liberali, din moment ce ei ne-au dat (??!) banii, iar Băsescu ne-a luat şi că, ar fi bine, dacă tot îi iau apărarea să-mi ia mie 50% din salariu, iar lui să-i dea salariu integral. În primul rând, tovarăşe profesor, politica liberală de rahat ne-a adus în această situaţie, atunci când Tăriceanu a mărit fără nici o justificare economică numarul de bugetari, pensiile şi alte cheltuieli publice. Liberalii au aruncat ţara în criză prin politica de doi lei pe care au avut-o în anii 2007, 2008, aplicată cot la cot cu neocomuniştii din PSD. Îmi permit, în ţara creierelor spălate, să am această opinie. Te deranjează atât de tare? În al doilea rând, salariul se ia după nivelul de pregătire şi după cantitatea de muncă depusă, nu după simpatiile politice. Şi ca orice prostovan fără argumente, ‘Matei Corvin’ începe atacul la persoană: că sunt prost îmbrăcat etc. Păi, băi, educaţie de mahala, ştii zicerea: “Mai bine Golan, decât activist/ Mai bine mort, decât comunist!”. Adică, pe înţelesul tău de liberal roşu: Mai bine antiPSD, decât antiBăsescu/ mai bine antiPNL, decât liberal roşu şi în dungi. Şi mai citeşte cu atenţie articolele înainte de a-ţi da cu părerea, deoarece se pare că nu prea le înţelegi (mai citeşte o carte, chiar dacă eşti din Botoşani, Havîrna sau Mileanca). N-am spus nimic despre vina copiilor în acel articol, ci despre cei care au organizat acel examen. Dar, la mintea ta puţină, ai nevoie, probabil, de traducerea unor articole de pe acest blog.

Cum lingea grohăitorul Păunescovici fundul cizmarului dictator şi după 1989. Şi pe copii Timişoarei, împuşcaţi din ordinul lui Ceauşescu, cine-i plânge? Pe toţi martirii anticomunişti executaţi de bolşevici, adică de tovarăşii lui Ceaşcă, cine-i plânge? Teroarea, frigul, foamea, întunericul, jaful rusesc cine le plânge? Toţi lingăii dictaturii vor ajunge în Iad, dacă există aşa ceva. Doar o naţie de creiere spălate poate aplauda un lingău jegos, care aruncă cu noroi în memoria milioanelor de oameni ucişi de ciuma roşie, slăvindu-l pe unul din cei mai fioroşi dictatori. Trăim în continuare în RSR (Republica Securistică România). Iar aceasta se vede cel mai bine la televiziunile mogulilor.
8 noiembrie 2010

Cum apare melodia din Winamp la status-ul Yahoo! Messenger


Atunci când asculţi muzică cu Winamp, îţi doreşti ca şi prietenii tăi din Yahoo! Messenger să vadă ce piesă asculţi în acel moment. Cum se poate, adică, să apară piesa la status? Pentru aceasta se parcurg mai mulţi paşi.
1. Se descarcă şi se instalează Yahoo! Messenger Now Playing, versiunea 4.7, apărută în aprilie 2010 (se poate descărca de aici). Acest plugin este compatibil cu Yahoo Messenger 10.0, Yahoo Messenger 9.0, 8.1 şi 8.0 şi poate fi instalat pe sistemele de operare Windows 7, Windows Vista, Windows XP sau chiar sisteme de operare Windows mai vechi. Pentru ca plugin-ul să funcţioneze trebuie ca Winamp-ul să fie o versiune 5.x sau mai nouă, dar nu mai mică de versiunea 5.
2. După ce s-a instalat plugin-ul, se opreşte Winamp-ul dacă este deschis şi se porneşte din nou (dacă este închis, se porneşte Winamp-ul). Odată deschis Winamp-ul, se selectează ‘Preferences’ din meniu (sau cu combinaţia de taste CTRL+P), se merge la ‘Plugins’->’General Purpose’, se dă dublu click pe ‘Yahoo! Messenger Now Playing 4.7', iar în căsuţa apărută se trece $A - $T (artist şi melodie), plus eventual alte opţiuni (le aveţi pe toate în căsuţa din stânga). Se dă click pe ‘Save’, iar când apare fereastra care spune că îţi schimbă status-ul, debifezi căsuţa şi se dă ‘OK’.

Yahoo Messenger Now Playing Arata melodia la status   Yahoo Messenger Now Playing

6 noiembrie 2010

Tembeliziunile mogulilor şi moartea lui Adrian Păunescu


Orice moarte este tragică, iar dincolo de ea ramâne durerea, decentă prin tăcere. Tembeliziunile mogulilor au transformat acest moment sacru într-un circ ieftin, de mahala. Într-o logică mioritică, se spune că despre morţi n-ar trebui să vorbeşti de rău. Aceasta ar însemna să nu vorbim niciodată de crimele lui Stalin sau de crimele dictaturii bolşevice din România, deoarece, nu-i aşa, autorii lor sunt, majoritatea, morţi. Se pare că în România orice moarte aduce minciuna, iar adevărul este izgonit din conştiinţa colectivă. Ziariştii mogulilor aplică acelaşi procedeu pe care cenzorii bolşevici i l-au aplicat marelui Nicolae Iorga. „Norocul” lui Iorga a fost uciderea sa de către legionari, altfel ar fi sfârşit în temniţele comuniste. Ce n-au spus politrucii bolşevici, cei care l-au prezentat pe Iorga drept ‘martir al românilor’, este faptul că acesta a criticat la fel de mult comunismul, cum a făcut-o şi cu legionarismul românesc. Dar a murit la timp şi a devenit o monedă pentru minciunile dictaturii comuniste. Aşa şi cu moartea lui Păunescu. Au curs aberaţiile la tembeliziuni. PrimaTV: “Adrian Păunescu, al doilea mare poet după Mihai Eminescu” (o fătucă ce a citit, probabil, doar poeziile din programa şcolară). Adică, alţi poeţi precum Nichita Stănescu, Macedonski etc. sunt ‘nimic’ pe lângă poetul de curte al dictaturii comuniste. Alta aberaţie: “cenaclul “Flacăra” a fost un fenomen al disidenţei româneşti”. Nu-i deloc aşa, stimaţi tovarăşi şi ‘preteni’ de la tembeliziuni: cenaclul „Flacăra” a fost doar locul unde era lins în cur cizmarul dictator şi se spălau la greu creiere. Rezultatul activităţii acestui cenaclu s-a văzut în anii ’90, atunci când generaţiile ‘educate’ de Adrian Păunescu au vandalizat România, au blocat-o economic şi au împiedicat, votându-l pe Ilici, recuperarea Basarabiei. Cenaclul “Flacăra” a fost interzis de Ceauşescu, nu pentru că nu i-ar fi plăcut limba moale a lui Păunescu între fesele sale dictatoriale, ci pentru că au murit nişte oameni la Ploieşti, dintre cei care s-au dus să-i asculte delirul lui Păunescu. Dar argumentul final, cel care ar trebui să închidă gura ‘netrebnicilor’ care nu-i recunosc meritele lui Păunescu, este acela că şi-a iubit ţara. Păi, stimaţi tovarăşi, şi Stalin sau Hitler şi-au iubit ţara, nu credeţi? Şi cum şi-a iubit ţăra Păunescu: fiind protejatul Securităţii bolşevice, huzurind în anii ’80 pe la chiolhanuri, în timp ce poporul stătea la cozi imense pentru pâine, lapte, carne, falsificându-i primei sale soţii buletinul, pentru a se putea căsători cu ea, deşi era minoră?! Tot la tembeliziuni, apar tot soiul de personaje, care povestesc ‘populimii’ ce bine era la cenaclul ‘Flacăra’. Aşa-i, pentru ei era bine în anii ’80, doar pentru noi, cei care înduram lipsurile de tot soiul, era altfel. Este ceva, o dovadă de iubire de ţară, probabil, să ştii că poporul tău are pâinea la raţie, mai ceva ca-n Africa, dar totuşi să-i lingi fundul dictatorului, aşa cum a făcut Adrian Păunescu, scuipat în 1989, lângă Ambasada Americană, unde era pe punctul să fie linşat de mulţimea ieşită în stradă, pentru a-l da jos pe idolul lui Adrian Păunescu. La 20 de ani după, cu tembeliziunile de azi, adevărul este ucis din nou, aşa cum a făcut şi Adrian Păunescu vreo 20 înainte de 1989, atunci când a folosit talanţii cu care a fost înzestrat de Divinitate pentru a sluji cel mai criminal şi ateu regim, cel care a distrus tradiţiile şi obiceiurile acestui popor, înlocuindu-le cu aberaţii bolşevice. Cam aşa şi-a iubit ţara Adrian Păunescu: vopsindu-i zilnic lanţurile în care era ţinută sclavă în lagărul comunist. Dacă n-am ieşit mai repede din comunism, precum Polonia sau Ungaria, aceasta se datorează şi celui care, astăzi, cu prilejul morţii, i se aduc adevărate osanale de către ţaţe isterice, foşti dinozauri comunişti, foşti activiştii culturali bolşevici, gură-cască, bocitori de profesie, adică OTV-izaţi care au manelizat România. Adrian Păunescu ar fi putut ajunge un mare poet al românilor, dacă n-ar fi ales să fie toată viaţa un lingău de profesie. Stau mărturie fundurile lui Ceaşcă şi Ilici. În final, iată un fragment dintr-un articol, scris de Vladimir Tismăneanu, Adrian Păunescu, rapsodul comunismului dinastic:

Agonia terminala si prabusirea a dictaturii l-au surprins pe Paunescu pe post de lacheu dispretuit si de stapanii invinsi si de sclavii revoltati. Urmarit de multime pe strazile din centrul Capitalei, a incercat sa se refugieze la Ambasada SUA. A scapat fara o zgarietura. A revenit in registrul public fara ca vreodata sa-si exprime vreun regret. Acelasi Ion Iliescu care candva, ca prim secretar al Comitetului Judetean Iasi al PCR, refuzase sa permita performantele grotesti ale “Cenaclului Flacara al Tineretului Revolutionar” l-a acceptat si l-a incurajat ca politician in cadrul PSDR (azi PSD). A devenit senator, a scos revista cu numele incredibil “Totusi, iubirea”. Literar vorbind, Adrian Paunescu a incetat din viata cu decenii in urma. Moral, la fel. A fost un instrument benevol si primejdios al unui regim criminal pe intreg parcursul existentei sale. Efemera sa rebeliune morala din anii 60 a fost o revolta in genunchi. S-a emasculat etic si a capotat estetic. Am scris despre el in acesti termeni de-a lungul anilor. Nimic din ce s-a petrecut in ultimii ani nu ma face sa-mi schimb punctul de vedere. Dimpotriva.

Adrian Paunescu 'aclamat' in 1989
4 noiembrie 2010

Să transferăm bine


Să presupunem că doriţi să trimiteţi nişte filme unor cunoştinţe îndepărtate, chiar oricât de îndepărtate. În acest caz aveţi nevoie de soluţii de transfer al fişierelor la distanţă. Dintre posibilităţi, voi alege două. Unul este FilesOverMiles, iar celălalt este FileAi. În ambele cazuri, nu îţi trebuie nici un fel de download sau install, nu necesită setări avansate ale conexiunii, nu-ţi cere nimeni să-ţi faci server, să creezi torenţi sau să-ţi uploadezi în prealabil fişierul către un terţ. Tot ceea ce îţi trebuie este un browser în care să accesezi site-ul respectiv şi apoi să nu închizi fereastra de lucru până când destinatarul pachetului stabileşte legătura cu tine. În rest, e simplu: permiţi unui Java să-ţi browseze calculatorul după fişierul respectiv, apoi se generează un URL pe care îl trimiţi destinatarului prin e-mail. Când va accesa link-ul, acesta va începe să ia fişierul direct de la tine din computer. Faptul că transferul are loc strict între tine şi el rezolvă într-un fel comod şi problemele de ‘privacy’. Mai există ceva important: nu există nici o limită de transfer. Adică se pot trimite fişiere de dimensiuni oricât de mari.

2 noiembrie 2010

File din isteria comunismului românesc (XIX)


A fost Dej un gay cu seceră şi ciocan? Despre această bârfă s-a discutat mult în epocă şi peste măsură. Episodul care ar îndreptăţi discuţia s-ar fi petrecut la celebra universitate comunistă de la Doftana, în care Ceauşescu şi Dej s-au nimerit împreună prin ’38. Ceauşescu era un tânăr rătăcit în mişcarea muncitorească după ce fusese prins de Siguranţă, iar Dej era deja un staroste de pârnaie, ajuns acolo după celebrele mişcări de la Griviţa din ’33. În logica strictă a „relaţiilor principiale” şi a „moralei comuniste”, relaţiile homosexuale erau similare cu trădarea marxism-leninismului sau ceva de genul ăsta. Dar să revenim la Dej şi la viaţa lui amoroasă. Tovarăşul Ghiţă se căsătorise în ’26, la Galaţi, cu o femeie despre care se spune că fusese de o rară frumuseţe, Maria Stere Alexe, fata unui sifonar cu ceva bănuţi la teşcherea. Doi ani mai târziu, venise pe lume Vasilica, celebra Lica de mai târziu, pentru care Dej va dezvolta o nebunească iubire paternă. În ’31, celor doi li se mai năştea o a doua fetiţă, Constanţa, şi la puţin timp după naşterea ei, Gheorghe e mutat disciplinar de la Galaţi la atelierele CFR de la Dej, din cauza ieşirilor lui comuniste. Maria refuză să meargă cu el şi, practic, din acel moment, cei doi soţi se despart. În ’33, când el o luase deja serios pe arătura comunismului şi era judecat în procesul intentat muncitorilor ceferişti de la Griviţa, Maria bagă divorţ, îl obţine, apoi se recăsătoreşte cu un funcţionar din Galaţi. Ajuns în puşcărie, Ghiţă se stinge de dorul fetelor şi mai ales de dorul Licăi, pe care, ajuns ştab comunist, o va răsfăţa şi chinui totodată tot restul vieţii. După divorţul de Maria Alexe, Dej nu s-a mai căsătorit niciodată, iar dacă punem la socoteală un alt incident din timpul unei scurte vizite la închisoarea Văcăreşti, revenim iar la problema căilor ocolite ale sexualităţii sale. Era, aşadar, la Văcăreşti , în ’36, pentru tratament stomatologic, când se ia la bătaie cu un anume Bozînţan, legionar, care declară după încăierare că a sărit să-l caftească pe tov. Ghiţă fiindcă acesta i-a făcut propuneri indecente unui legionar de-al lui. Mai mult ca sigur marturia lui Bozînţan era o minciună; în încăierările frecvente dintre legionari şi comunişti din puşcării, acuzaţiile reciproce de homosexualitate erau la ordinea zilei. Mult mai târziu, Bîrlădeanu a pus un mănunchi de paie pe focul acestei bârfe, acreditând ideea că succesiunea lui Ceauşescu la conducerea partidului ar fi fost legată de presupusul episod amoros de la Doftana. În realitate, Dej a fost un hetero care, de la un moment al vieţii, şi-a văzut mai mult de viaţa politică decât de cea amoroasă, punând mai presus de orgasmul sexual pe cel al puterii. Odată ajuns ştab, s-a bucurat din plin de plăcerile vieţii, lăudându-se cu numeroase amante rusoaice, detaşate de KGB la Bucureşti, şi simţindu-se flatat din pricina relaţiei constante, însă bine tinută în secret de toată lumea, cu actriţa Elvira Godeanu.

Preluare din „Academia Caţavencu”, nr.22/2009, autor Alin Ionescu.
1 noiembrie 2010

Chromium, un browser de folosit


Foarte mulţi sunt cei care, dacă vor să folosească intens browser-ul, preferă Mozilla Firefox. Şi aceasta din multe motive, unul dintre acestea fiind numărul mare de suplimente (Add-ons for Firefox). Recent, însă, am descoperit un articol pe net care făcea referire la un browser ce depăşeşte Firefox la viteza de încărcare a paginilor web. Se numeşte Chromium şi a ajuns la versiunea 9.0.564.0. Am încercat o versiune anterioară, ştiut fiind că ultima versiune este de probă, necesitând, de obicei, mici/mari corecţii. Versiunea încercată este 8.0.558.0 şi se poate face download de aici. Un avantaj pentru Chromium este acela că nu trebuie instalat. După ce dezarhivaţi fişierele undeva pe calculatorul vostru, căutaţi fişierul chrome.exe (pictograma aplicaţiei), daţi dublu-click şi se va deschide automat browser-ul. Chromium are opţiunea de salvare a paginilor net preferate, are şi suplimente, plus alte câteva opţiuni (nu le-am încercat pe toate). Pentru cineva fără mari pretenţii de la un browser, Chromium este foarte bun. În special viteza de încărcare a paginilor web este de apreciat. În concluzie, merită încercat acest browser şi dacă vă place îl puteţi selecta ca browser predefinit.

Şi dacă tot veni vorba de browsere, unul dintre ele este Opera. Dacă sunteţi curioşi cum arată un site pe telefonul mobil, există Opera Mini Simulator, care ne ajută să vedem cum arată un site pe telefonul mobil. Pentru a funcţiona acest simulator, trebuie să aveţi Java pe calculatorul vostru. Dacă nu aveţi, puteţi descărca Java for Windows. După ce aţi încărcat şi instalat Java, intraţi pe Opera Mini 5 Simulator, tastaţi adresa URL a site-ului şi daţi ‘enter’. Aşteptaţi câteva momente şi pe simulator va apărea imaginea site-ului pe telefonul mobil. Aici sunt alte opţiuni, iar dacă nu aţi văzut site-uri pe mobil vă puteţi ‘juca’ cu simulatorul respectiv ca şi cum ar fi un telefon mobil.