În 1957, în Statele Unite, s-au creat două rețele de cercetare, Interstate Highway System şi Advanced Research Projects Agency, pentru promovarea şi dezvoltarea tehnologiilor avansate. Primele cercetări privind Internetul s-au făcut în cadrul Departamentului Apărării al SUA (DoD, Department of Defense), Agenția pentru proiecte de cercetare avansată (ARPA, Advanced Reasearch Projects Agency) la mijlocul anilor ’60 în forma ARPAnet, o rețea între mai multe calculatoare din unele instituții americane, ce lucrau pentru ARPA. Paul Baran, programator în cadrul companiei Rand Corporation din Statele Unite, a fost primul care s-a gândit, în 1961, la acoperirea planetei cu o rețea de transmisii de date, ca urmare a cererii forțelor aeriene americane de a întocmi un studiu cu privire la menținerea comenzilor şi controlul asupra rachetelor intercontinentale în cazul unui atac nuclear. În 1968, National Physical Laboratory din Marea Britanie realizează şi testează prima rețea construită după principiile lui Baran.
Internetul ‘civil’ a început cu o rețea de 4 calculatoare între Universitățile din Utah, Santa Barbara, Los Angeles şi Institutul de Cercetare din Stanford. Sfârşitul anului 1968 şi începutul lui 1969 marchează debutul practic al Internetului. La scurt timp, ARPA din cadrul Pentagonului decide realizarea unei rețele mai mari. În toamna lui 1969, la Universitatea din Los Angeles, California (UCLA) se realizează primul nod al acestei rețele, iar până în decembrie 1969 mai apar încă trei. Internetul a început ca o rețea de patru calculatoare între Los Angeles (UCLA – 2 septembrie 1969, primul nod), Stanford Research Institute (SRI, 1 octombrie 1969, al doilea nod), Universitatea din Santa Barbara (USB, 1 noiembrie 1969, al treilea nod) şi Universitatea din Utah (UTAH, decembrie 1969, al patrulea nod). Primele pachete au fost trimise de către Charley Kline de la UCLA, atunci când încerca să se conecteze la SRI (Stanford Research Institute). Încercarea s-a soldat prin căderea sistemului la introducerea literei G din LOGIN. Iată cum îşi aminteşte prof. Kleinrock prima comunicare (29 octombrie 1969): ‘Am stabilit o legătură telefonică între noi şi băieții de la SRI. Am tastat litera L şi am întrebat la telefon “Ați văzut L-ul?”. “Da, am văzut L-ul”, a venit răspunsul. Am tastat O şi am întrebat “Ați văzut O-ul?”. “Da, am văzut O-ul.” Apoi am tastat litera G şi a căzut sistemul. Peste ani, Bill Gates pățeşte la fel, în direct la televiziune, când se blochează sistemul la prezentarea noului sistem de operare Windows 98. La sfârşitul anilor ‘60 şi şi începutul anilor ’70, pe când Internetul număra în jur de 50 de calculatoare, s-au dezvoltat primele servicii, folosite şi în prezent pentru transferul inforamției.
Anul de referință în istoria Web-ului este considerat 1965, când Theodor Holm Nelson introduce termenul hypertext, definindu-l drept “material scris sau grafic interconectat într-o manieră complexă, care, în mod convențional, nu poate fi reprezentat pe hârtie. El poate include cuprinsuri ale propriului său conținut şi relațiile dintre diverse părți componente; poate, de asemenea, conține adnotări, adăugiri şi note de subsol pentru cei care doresc să-l examineze”. Hypertextul, aşa cum a fost descries de Ted Nelson, ‘leagă’ documentele formând un ‘păienjeniş’ (web, în limba engleză, de aici termenul Web) de relații care se bazează pe posibilitățile de a extinde un text ‘plat’ cu ajutorul ‘legăturilor’ către alte texte. Tot Ted Nelson a conceput termenul hypermedia, care extinde hypertextul prin prezența elementelor multimedia, adică a graficii, imaginilor, sunetelor şi filmelor.
Noțiunea de hypertext, aşa cum o cunoaştem astăzi, a fost imaginată însă în 1989 de cercetătorul Tim Berners-Lee (este considerat acum între primii 20 de gânditori ai secolului XX, alaturi de Einstein, Freud, Wittgenstein, Fermi, Piaget, Turing etc.). Oamenii de ştiință de la Centrul European de Cercetări Nucleare de la Geneva (CERN, Centre European pour la Recherche Nucleaire), între care şi Tim Berners-Lee, erau interesați de realizarea unei legături mai simple între documente pentru a facilita găsirea rapidă a informațiilor tehnice cuprinse în manualele de utilizare a calculatoarelor. Explicând structura hypertextului, Tim Berners-Lee face referire la structura neuronală a creierului uman, la modul logic în care aceasta depozitează informația acumulată, o combină cu date de acelaşi calibru, urmând ca rezultatul să fie o nouă idee, opinie sau concept.
Prima versiune a programelor destinate navigării (browser-e) era bazată pe text. De aceea, sistemul era neprietenos cu utilizatorii. Browser-ul Lynx face parte din primele încercări. Până în 1993, centrul de greutate al tehnologiilor Web se afla la CERN, în Elveția. Însă, de la inceputul acelui an, un tânăr absolvent al Universității din Illinois, Marc Andreessen a modificat balanța in favoarea Statelor Unite. Lucrând la un proiect pentru NCSA (National Center for Supercomputing Applications), Andreessen a condus o echipă ce a dezvoltat primul browser web grafic, numit Mosaic, acesta fiind primul browser bazat pe interfață grafică GUI (Graphical User Interface). Prima versiune a fost distribuită în februarie 1993 prin Internet. Programul Mosaic, cu aspectul modern şi interfață garfică, a provocat explozia Web-ului. Ulterior, tânărul Marc s-a asociat cu patronul de la Sillicon Graphic şi au fondat o companie care, mai târziu, avea să fie cunoscută sub numele de Netscape Communications Corporation, unde va fi creată o versiune evoluată a Mosaic-ului. Aşa a luat naştere Netscape Navigator, noul program de navigare pe Internet, distribuit gratuit din toamna anului 1994.
Comunicațiile folosind sistemul Web au început să crească şi, începând cu anul 1994, mai multe companii au anunțat versiuni comerciale ale acestor programe. În iunie 1994, datorită interesului crescut, s-a organizat la Geneva prima conferință internațională WWW, conferință la care participarea a depăşit orice aşteptări. Existau atunci în lume circa 1500 servere Web. Integrarea în 1998, în cadrul sistemului de operare Windows 98, a browser-ului Internet Explorer a confirmat dorința de implicare în programele de navigare pe Internet a lui Bill Gates. Succesul Microsoft a condus, însă, şi la implicarea companiei în numeroase procese.
Data de naştere a Internetului este discutabilă. Unii autori consideră anul 1969 şi momentul când au fost conectate cele 4 calculatoare la ARPAnet ca dată de naştere a Internetului. Alți autori, printre care şi Tim Berners-Lee, consideră ca data de naştere a Internetului este în momentul despărțirii părții academice de cercetările militare. În sfârşit, alții sunt de părere că Internetul apare doar în 1982, când este folosit prima oară acest nume şi când bob Khan, Vint Cerf şi alții definesc şi implementează protocolul TCP/IP considerat limbajul de comunicație al Internetului. Pe 22 iunie 2001, Consiliul Europei finalizează tratatul internațional pentru activitățile desfăşurate în spațiul virtual. Adoptat în 9 noiembrie, acesta este primul document oficial care condamnă actele criminale desfăşuarate prin intermediul Internetului.
Internetul este cea mai mare rețea de calculatoare din lume. Unii consideră apariția Internetului cel mai mare eveniment tehnologic şi social din toate timpurile.
Bibliografie
Ioan Porof, Prietenul meu-calculatorul, editura Porțile Orientului Iaşi, 2008.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu