Analiza dictaturii comuniste (VI)
Comuniştii români şi Congresul al XX-lea al PCUS
Schimbările care începuseră după moartea lui Stalin au fost accelerate de Congresul al XX-lea al PCUS În timpul acestuia, la 25 februarie 1956, Nikita Hruşciov a denunţat crimele lui Stalin referindu-se în special la persecuţia cadrelor de partid şi din guvern, la distrugerea Statului Major şi a corpului ofiţeresc al Armatei Roşii, la lipsa de pregătire în faţa atacului lui Hitler din iunie 1941 etc. Aceste fapte fuseseră făcute publice de multă vreme de către Troţki, Boris Souvarine, Bertram Wolfe şi de către alţi antistalinişti, şi erau binecunoscute în Occident. Noutatea consta în faptul că atrocităţile lui Stalin (în realitate, numai o parte dintre ele, din moment ce Hruşciov nu a amintit de ororile colectivizării, de farsele judiciare din anii 1930, inclusiv de cele trei procese spectacol de la Moscova, sau de exterminarea foştilor membri ai Comitetului Antifascist Evreiesc) nu mai fuseseră recunoscute din perspectiva oficială comunistă. Însă Hruşciov – care, în poziţia sa de prim-secretar al Comitetului Central al PCUS, reprezenta instanţa cu cea mai mare autoritate a comunismului mondial – a denunţat păcate care erau teoretic de neiertat din punctul de vedere leninist.
În „raportul secret” (scris de o comisie condusă de veteranul ideolog al partidului Piotr Pospelov), Hruşciov a recunoscut şi existenţa, îndelung negată, a „testamentului” lui Lenin, care avertiza partidul în privinţa lui Stalin. Ceea ce liderii sovietici s-au limitat să denumească drept „cult al personalităţii” lui Stalin era însă consecinţa tragică, dar logică a unui sistem inuman, bazat pe instituţii despotic-autoritare, ostile structural regulilor democraţiei tradiţionale, a unei ordini sociale în care teroarea ideologică şi poliţienească reprezentau principala sursă de legitimare politică şi reproducere economică, politică, socială şi culturală120. Congresul al XX-lea al PCUS a afectat dramatic relaţiile Moscovei cu sateliţii săi. Atacând modul în care Stalin condusese PCUS, Hruşciov a pus implicit sub semnul întrebării supremaţia Moscovei în cadrul mişcării internaţionale şi multe dintre partidele
118 Când Chişinevschi şi-a sărbătorit a 50-a aniversare în 1956, Ceauşescu a fost unul dintre foarte puţinii membri ai elitei comuniste invitaţi să ia parte la o reuniune particulară specială ce s-a desfăşurat la reşedinţa celui care ocupa atunci poziţia a doua în ierarhia partidului. Cuplurile Ceauşescu şi Chişinevschi obişnuiau să facă împreună lungi plimbări pe jos prin Parcul Herăstrău (pe atunci Parcul Stalin), aflat într-una dintre cele mai selecte zone rezidenţiale ale Bucureştiului. Desigur, ca în toate vânătorile staliniste de vrăjitoare, după eliminarea lui Chişinevschi, Ceauşescu a fost primul care şi-a denunţat fostul protector.
119 Ghiţă Ionescu, Communism in Rumania, pp. 240-241.
120 Vezi Vladimir Tismăneanu, The Crisis of Marxist Ideology in Eastern Europe. The Poverty of Utopia, London, Routledge, 1988 şi Kolakowski, Main Currents of Marxism, vol. 3, The Breakdown.
comuniste – chinez, francez, italian, albanez şi român – au început să pună sub semnul întrebării politicile sovietice.
Delegaţia română la Congresul al XX-lea a fost condusă de Gheorghiu-Dej şi i-a inclus pe Miron Constantinescu, Iosif Chişinevschi şi Petre Borilă121. Delegaţia nu avea cum să prevadă că fusese pregătită o bombă precum discursul lui Hruşciov. Evident, Gheorghiu-Dej nu a fost deloc încântat de criticile aduse lui Stalin. După afirmaţiile lui Constantinescu, Gheorghiu-Dej a fost profund deranjat de revelaţiile din raportul secret al lui Hruşciov. Consternarea lui Gheorghiu-Dej faţă de iniţiativa antistalinistă a liderului sovietic poate fi considerată ca primul stadiu al disputei româno-sovietice. Ca urmare, Gheorghiu-Dej a început să-i curteze pe chinezi. După 1956, în ce priveşte atitudinea faţă de Stalin şi destalinizare, comuniştii români aveau mai multe în comun cu China lui Mao sau cu Albania lui Hodja decât cu Polonia lui Gomułka. Totuşi, Gheorghiu-Dej şi-a folosit aptitudinile de manipulator pentru a îmbunătăţi relaţiile ţării sale cu Iugoslavia, pe ai cărei lideri îi stigmatizase la întrunirea Cominformului din noiembrie 1949 ca fiind „o bandă de asasini şi spioni”.
La Moscova, la sfârşitul acelui februarie 1956, Gheorghiu-Dej şi însoţitorii săi se aflau în stare de şoc: fostul lor idol fusese defăimat de către succesorii săi, iar interpretarea stalinistă a leninismului, elogiată pe vremuri, fusese denunţată ca fiind falsă. Stalin a fost criticat nu numai pentru încălcări grosolane ale legalităţii socialiste, dar şi pentru că a fost un aventurier în relaţiile internaţionale. Congresul al XX-lea a cerut întoarcerea la leninismul „creativ”, considerat ca fiind opus rigidităţii şi sterilităţii simplistei dogme jdanoviste.
Pe baza unor afirmaţii ulterioare şi a mărturisirilor spontane, în special a revelaţiilor din timpul Plenarei Comitetului Central din noiembrie-decembrie 1961, membrii delegaţiei române la Congresul al XX-lea îşi petreceau serile jucând domino şi încercând să-şi dea seama ce se întâmpla la vârful partidului sovietic. Când a fost informat despre raportul secret al lui Hruşciov, Miron Constantinescu a luat o atitudine distantă, pretinzând că avea nevoie de timp ca să studieze cu atenţie documentele, în loc să-şi piardă timpul cu bârfe mărunte sau la masa de joc împreună cu Gheorghiu-Dej. După cum îşi va aminti în prefaţa volumului de scrieri ale lui Palmiro Togliatti, traduse în limba română în anii 1970, Constantinescu a purtat la vremea respectivă câteva conversaţii cu liderul italian. (Togliatti a fost cel care, într-un faimos interviu dat în 1956 revistei „Nuovi argumenti”, a cerut o adâncire a criticii aduse de Hruşciov lui Stalin de la nivelul psiho-personal la cel structural-instituţional122.) Această atitudine distantă, extrem de precaută, pe care Constantinescu a avut-o la Moscova a reprezentat pentru Gheorghiu-Dej primul semnal că Miron Constantinescu încerca să se disocieze de vechea conducere şi să-şi creeze o platformă personală hruşciovistă.
După Congresul al XX-lea al PCUS, liderii comunişti români erau dezorientaţi, traumatizaţi şi indignaţi. Fostul lor idol fusese demascat ca un criminal paranoic şi ca o nulitate din punct de vedere militar: întreaga lor lume se prăbuşea. Oricare ar fi fost sentimentele sale faţă de Hruşciov înainte de februarie 1956, este evident că, din acel moment înainte, Gheorghiu-Dej nu a mai avut nici un fel de încredere în prim-secretarul sovietic. Pentru el, ca şi pentru Maurice Thorez, Antonin Novotny şi Walter Ulbricht, ridiculizarea mitului lui Stalin a reprezentat o imensă greşeală strategică şi ideologică, un dar ceresc pentru propaganda imperialistă şi o concesie făcută „revizionismului decadent” titoist.
121 Pentru detalii suplimentare privind discuţiile dintre membrii delegaţiei PCR, vezi Paul Sfetcu, 13 ani în anticamera lui Dej, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000, pp. 273-274. Cam în această perioadă, Dej a stabilit o relaţie foarte apropiată cu Petre Borilă, pe care l-a inclus în cercul său intim, acolo unde se discutau cele mai secrete probleme şi se luau deciziile cruciale.
122 Pentru interviul lui Togliatti, 9 domande sullo Stalinismo, vezi Russian Institute, Columbia University, The Anti-Stalin Campaign and International Communism, New York, Columbia University Press, 1956, pp. 97-139.
După ce au citit textul complet al raportului secret al lui Hruşciov, participanţii români la Congresul al XX-lea trebuiau să hotărască cum să discute aceste documente cu restul conducerii PMR. Din moment ce noua linie a Kremlinului îl ameninţa personal, Gheorghiu-Dej a trebuit să amâne dezbaterile care ameninţau să ia naştere la nivelul conducerii de partid. În consecinţă, el a invocat criza din Partidul Comunist Grec şi implicarea sa, timp de o lună, în luptele interne din acel partid, pretinzând că nu avusese posibilitatea să prezideze discuţiile interne din PMR referitoare la lecţiile Congresului al XX-lea. Dej încerca să câştige timp, ducându-i cu vorba pe diverşii membri ai Biroului Politic, evaluând atitudinile acestora şi calculând strategia optimă în vederea discuţiilor iminente. În această privinţă, el conta pe sprijinul lui Gheorghe Apostol, Chivu Stoica, Alexandru Moghioroş, Petre Borilă, Emil Bodnăraş, Alexandru Drăghici şi avea motive să spere la sprijinul lui Nicolae Ceauşescu. Sofismele dialectice ale lui Leonte Răutu îi puteau servi la camuflarea eforturilor de a preveni destalinizarea din punct de vedere ideologic.
În cele din urmă, în martie-aprilie 1956, au avut loc o serie de întâlniri ale Comitetului Central pentru informarea cadrelor de la vârf despre Congresul al XX-lea. La aceste sesiuni bine orchestrate, fiecărui membru al eşalonului comunist suprem i se cerea să se angajeze în cunoscuta practică leninistă a criticii şi autocriticii. La plenara din 23-25 martie, Gheorghiu-Dej a prezentat o dare de seamă a Biroului Politic, în care l-a criticat pe Stalin şi cultul personalităţii acestuia, deşi raportul secret nu a fost menţionat explicit.
Cât despre stalinismul din propriul său partid, Gheorghiu-Dej a vorbit despre staliniştii români fără a pronunţa nume şi a insistat asupra faptului că PMR îi eliminase încă din 1952, insinuând că singurii stalinişti din România fuseseră Pauker, Luca şi Georgescu, şi că el, Gheorghiu-Dej, avea meritul de a fi declanşat cu curaj o destalinizare avant la lettre, cu mult înainte de Congresul al XX-lea. Dej a subliniat că Congresul al II-lea al PMR marcase o nouă etapă deoarece fusese stabilită o conducere colectivă, iar centralismul democratic guverna acum viaţa internă de partid. Pe scurt, jocul lui Gheorghiu-Dej a fost să invoce lupta împotriva „moscoviţilor” epuraţi ca argument al propriului comportament politic „corect anticipat”. Comparativ cu alte partide est-europene, a susţinut Gheorghiu-Dej, conducerea PMR a reuşit să evite cele mai grave excese asociate cu cultul personalităţii lui Stalin. Rectificările necesare fuseseră deja făcute în principiu ca urmare a epurărilor îndreptate împotriva lui Pauker. Nu s-a spus absolut nimic despre Foriş, Koffler şi Pătrăşcanu, care fuseseră lichidaţi cu toţii din ordinul lui Gheorghiu-Dej, sau despre tratamentul arbitrar aplicat lui Luca, Anei Pauker, lui Teohari Georgescu şi multor altor activişti ai partidului.
La această plenară, Iosif Chişinevschi şi Miron Constantinescu, amândoi membri ai delegaţiei la Congresul al XX-lea, fiecare din motive foarte diferite, au pus sub semnul întrebării autoritatea lui Gheorghiu-Dej, astfel încât întâlnirea s-a transformat într-o dezbatere adevărată123. Acesta este motivul pentru care, dintre toate documentele acestei plenare, a fost publicat numai raportul lui Gheorghiu-Dej asupra Congresului al XX-lea (chiar şi acesta fiind reprodus într-o variantă cosmetizată). Constantinescu, susţinut de Chişinevschi, a pledat pentru o „regenerare” a partidului în spiritul liniei antistaliniste promovate de Hruşciov. Cei doi au invocat sloganul Congresului al XX-lea referitor la „revenirea la normele leniniste ale vieţii interne de partid” pentru a slăbi poziţia lui Gheorghiu-Dej şi a restructura conducerea partidului. Constantinescu a criticat şi Securitatea, inclusiv faptul că poliţia secretă opera în ministere fără ca funcţionarii superiori să fie consultaţi, nici măcar atunci când aceştia, ca în cazul lui, erau membri ai Biroului Politic.
Gheorghiu-Dej a răspuns criticilor lui Constantinescu şi Chişinevschi admiţând că existase într-adevăr un cult al personalităţii în PMR, dar a afirmat că acesta luase sfârşit odată
123 Pentru punctul de vedere al lui Gheoghe Apostol, cel mai înflăcărat susţinător al lui Gheorghiu-Dej, în timpul şedinţei Biroului Politic al CC al PMR din 3, 4, 6, 12 aprilie 1956, vezi „Sfera Politicii”, nr. 27, aprilie 1995, p. 39.
cu eliminarea lui Pauker, Luca şi Teohari. După 1952, au pretins Gheorghiu-Dej şi susţinătorii săi, a fost reinstalată conducerea colectivă124. Mai târziu, la Plenara Comitetului Central din noiembrie 1961, Gheorghiu-Dej a susţinut din nou, secondat de o cohortă de sicofanţi, că viaţa normală de partid începuse numai după 1952 şi că acest lucru s-a datorat în primul rând lui Gheorghiu-Dej însuşi.
Cei doi oponenţi ai lui Gheorghiu-Dej l-au atacat pe acesta din motive diferite. În cazul lui Chişinevschi era vorba de oportunism. Un adevărat susţinător al liniei Moscovei, indiferent de meandrele acesteia, el a prins ocazia de a-l submina pe Gheorghiu-Dej şi de a poza în luptător pentru democraţie intrapartinică. Deoarece se părea că Hruşciov dirija evoluţiile de la Moscova, Chişinevschi a crezut că o reevaluare critică a epurărilor staliniste din România era inevitabilă125.
La rândul său, Constantinescu s-a gândit că el era cel destinat să promoveze o nouă linie politică în România şi a sperat să-l detroneze pe Gheorghiu-Dej. La următoarea şedinţă a Biroului Politic el l-a atacat direct pe Gheorghiu-Dej spunând că, deşi recunoştea meritele primului secretar, dorea să sublinieze defectele acestuia, considerând că lipsa de până atunci a unei atitudini critice faţă de Gheorghiu-Dej reprezenta o poziţie greşită, neleninistă126. Constantinescu a crezut că putea conta pe sprijinul intelectualilor din partid, precum şi pe cel al unor figuri culturale principale, care fuseseră marginalizate după preluarea puterii de către comunişti.
În acel moment, situaţia din ţară era fluidă. Membrii de partid, în special cei din aparatul ideologic, discutau despre nevoia de a stabili responsabilitatea pentru erori strategice ca proiectul Canalului Dunăre-Marea Neagră, epurarea grupului Pauker-Luca, marginalizarea veteranilor din partid, sufocarea libertăţii de creaţie, interpretarea dogmatică a istoriei naţionale şi rusificarea impusă culturii române şi sistemului de educaţie. Activiştii români care studiau în şcolile sovietice pentru elita de partid erau conştienţi de implicaţiile raportului secret şi de efectele acestuia asupra celorlalte ţări ale blocului estic. În cercuri restrânse aveau loc „discuţii neoficiale” (ulterior criticate şi pedepsite ca fiind „discuţii neprincipiale”). Era o perioadă în care liberalizarea se strecura pe nesimţite în partid. Studenţii erau din ce în ce mai critici faţă de ideologia oficială, iar informaţiile despre liberalizarea din Polonia şi Ungaria se răspândeau în centre intelectuale majore ca Bucureşti, Cluj şi Timişoara.
Principalii oameni de încredere şi susţinători ai lui Gheorghiu-Dej erau Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraş, Alexandru Moghioroş şi Petre Borilă. Încercarea lui Constantinescu de a-l câştiga de partea sa pe Moghioroş a eşuat: Moghioroş, care înainte îi trădase pe Vasile Luca şi pe Ana Pauker, s-a dus imediat să-l informeze pe Gheorghiu-Dej despre formarea unei „platforme antipartinice”. Chişinevschi l-a abordat pe Constantin Pîrvulescu, care îl dispreţuia pe Gheorghiu-Dej, şi a încercat să-l convingă să participe la condamnarea primului secretar pentru abuzurile care avuseseră loc. Pîrvulescu nu a înţeles că propunerea lui Chişinevschi echivala cu eliminarea lui Gheorghiu-Dej sau a pretins că nu pricepuse mesajul cu claritate. Faptul că a omis să raporteze despre abordarea sa de către Chişinevschi şi invitaţia de a „discuta trecutul în lumina direcţiei leniniste impuse de Congresul al XX-lea” îl va costa scump. La Plenara Comitetului Central din iunie 1957, Pîrvulescu a fost sever criticat, la Congresul al III-lea al PMR din 1960 şi-a pierdut locul din Biroul Politic, iar la plenara din noiembrie-decembrie 1961 a fost atacat pentru miopie politică şi oportunism.
124 Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate, p. 182.
125 Evaluarea pe care am făcut-o cu privire la motivele lui Chişinevschi de a lansa un atac împotriva lui Gheorghiu-Dej a fost confirmată, de fapt, de către fiul său, Gheorghe Chişinevschi, în articolul intitulat Iosif Chişinevschi şi PMR-ul în anii cincizeci, în „Alergătorul de la Marathon”, nr. 4, 1989, pp. 191-199.
126 Vezi stenograma şedinţei Biroului Politic al CC al PMR din 3, 4, 6, 12 aprilie 1956, în „Sfera Politicii”, nr. 25, februarie 1995, p. 18.
Rivalitatea dintre Ceauşescu şi Drăghici a început să se manifeste în timpul acestor şedinţe din primăvara lui 1956, când viitorul secretar general a încercat să se prezinte ca un liberal, atacând brutalitatea poliţiei secrete comandate de Drăghici. Rolul lui Ceauşescu în aceste dezbateri politice a fost echivoc. El a adoptat o poziţie „liberală“, criticându-l pe Drăghici şi poliţia secretă pentru „inadmisibila practică de a ignora controlul partidului asupra organelor de securitate”127. Pe de altă parte, a subliniat că raportul lui Hruşciov la Congresul al XX-lea menţionase şi meritele lui Stalin, nu numai în desăvârşirea revoluţiei şi construirea socialismului, dar şi în lupta împotriva troţkiştilor şi a buhariniştilor. „Nu există printre noi nici unul care să nu fi citit ceva din operele lui şi să nu fi învăţat ceva din ele”, a spus Ceauşescu128.
Discuţiile din Biroul Politic din perioada martie-aprilie 1956 au dus la decizia de a menţine un control strict asupra dezbaterile de masă cu membrii de partid în privinţa destalinizării lui Hruşciov. Toţi membrii Biroului Politic au fost instruiţi să se opună tendinţelor revizioniste şi „liberal-anarhice”. Leonte Răutu a fost însărcinat să orienteze propaganda în aşa fel încât să ascundă adevăratele implicaţii ale campaniei de destalinizare a lui Hruşciov. S-a subliniat faptul că partidul român respinsese de la început „excesele” huliţilor „moscoviţi” Pauker, Luca şi Georgescu. Originile stalinismului naţional se găsesc în aceste reacţii la Congresul al XX-lea al PCUS.
Ecourile destalinizării printre intelectuali
Pentru conducerea PMR, efectele Congresului al XX-lea asupra celorlalte ţări din blocul estic au reprezentat argumente pentru înăsprirea politicii interne şi evitarea a ceea ce maşina propagandistică a lui Leonte Răutu numea „stihia liberalist-mic-burgheză”. Iritaţi de destalinizare, liderii comunişti români s-au opus încercărilor de a slăbi „vigilenţa ideologică”. S-a decis ca să aibă loc şedinţe în fiecare organizaţie de partid pentru a discuta documentele Congresului al XX-lea.
Şedinţa din 22 mai 1956, în care documentele congresului au fost prezentate aparatului de partid din raionul „I. V. Stalin”, în care locuiau cei mai mulţi dintre conducătorii comunişti, a fost orchestrată în aşa fel încât să fie compromisă linia aparent „moderată” adoptată de Constantinescu şi să fie zdrobită orice ambiţie de a introduce o politică de „democratizare” culturală şi ideologică în România.
În mod paradoxal, atacul împotriva despotismului stalinist a venit din partea lui Alexandru Jar, un scriitor mediocru, promotor al realismului socialist. De fapt, a fost însuşi Gheorghiu-Dej – care îl cunoştea pe Jar din închisoare şi folosea încă numele lui evreiesc real, Paşchela – cel care, atunci când Jar i s-a plâns în legătură cu dictatura partidului asupra literaturii şi artei, îl încurajase pe acesta să-şi exprime nemulţumirea în mod public. Provocarea a reuşit. Jar a fost convins că Gheorghiu-Dej chiar dorea ca el să iniţieze o dezbatere asupra abuzurilor staliniste. În realitate, alegerea lui Jar – care beneficiase absolut nemeritat de o poziţie proeminentă în lumea literară – pentru a susţine libertatea de gândire şi de exprimare arată cât de bine stăpâneau Gheorghiu-Dej şi Răutu arta manipulării politice. Puţini scriitori erau mai dispreţuiţi de către colegii lor decât era Jar pentru rolul său în excesele propagandistice din perioada stalinistă. A-l pune să se prezinte ca vocea „liberalizării” făcea subiectul în sine ridicol în faţa majorităţii scriitorilor români, care îl percepeau astfel ca pe o dispută de familie între stalinişti129.
127 Vezi Nicolae Ceauşescu, Cuvântare la consfătuirea cu activul de partid al municipiului Bucureşti din 26 aprilie 1968, în România pe drumul făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Rapoarte, cuvântări, articole, ianuarie 1968-martie 1969, Bucureşti, Editura Politică, 1969, p. 178; vezi şi Dennis Deletant, Ceauşescu and the Securitate. Coercion and Dissent in Romania, 1965-1989, Armonk, N.Y., M. E. Sharpe, 1995.
128 Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate, p. 184.
129 Ibidem, p. 185; vezi şi Petre Pandrea, în Memoriile mandarinului valah, p. 86, pp. 556-557, pp. 561-562.
Scopul acestei înscenări era acela de a compromite facţiunea care ar fi putut insista pentru „liberalizare”. Faptul că lui Jar îi lipsea credibilitatea pentru a-şi susţine acuzaţiile împotriva lui Gheorghiu-Dej nu însemna că el nu avea dreptate. Dimpotrivă, tocmai pentru că folosea jargonul de partid, pe care îl împăna cu referinţe la ideologia marxist-leninistă, atacul său, ca şi cel al celorlalţi scriitori care l-au susţinut (toţi de origine evreiască, toţi foşti stalinişti înfocaţi), a fost un asalt asupra monopolului ideologic al partidului. Constantinescu, care se afla la Cluj, a fost chemat înapoi din ordinul lui Gheorghiu-Dej pentru a participa la şedinţă. Prezenţa sa era indispensabilă pentru discreditarea „tendinţelor intelectualist-liberaliste” ale lui Jar. El, Gheorghiu-Dej şi Răutu, care în mod normal nu ar fi participat la o şedinţă a activiştilor de partid de la un nivel ierarhic atât de scăzut, au fost totuşi prezenţi la aceasta şi l-au anatemizat pe Jar. Publicarea discursurilor lor a fost, de asemenea, senzaţională prin faptul că au insistat asupra deciziei partidului de a pune capăt tuturor abuzurilor staliniste130.
La şedinţa organizaţiei de partid a scriitorilor din 29 mai 1956, Alexandru Jar şi cei doi susţinători ai săi, dramaturgul Mihail Davidoglu şi criticul literar Ion Vitner, au fost criticaţi fără milă131. Nici un scriitor nu i-a luat apărarea lui Jar atunci când s-a luat decizia să fie exclus din partid. Nu a crezut nimeni că Jar putea să se fi îndoit în credinţa lui şi că era posibil ca acest fost zelot comunist – a cărui soţie, Olga Bancic, o eroină a Rezistenţei Franceze, fusese decapitată de Gestapo – să fi înţeles, în sfârşit, că stalinismul reprezenta un dezastru moral şi să fi avut o criză de conştiinţă.
În timp ce scriitorii din Polonia şi Ungaria începuseră să se afirme ca un grup autonom, cu interese şi scopuri bine definite, în România exista un calm relativ. Cel puţin în sfera publică, nimic nou nu părea să se întâmple pe frontul românesc. Intelectualii polonezi şi maghiari îşi câştigaseră drepturile după conflicte repetate cu aparatul ideologic, ceea ce, având în vedere formele virulente ale stalinismului din acele ţări, nu fusese deloc uşor. Fiecare concesie a fost câştigată prin rezistenţă unită şi prin exprimarea publică a solidarităţii. Departe de a încerca să-şi sincronizeze acţiunile cu cele ale colegilor lor maghiari şi polonezi, care se aflau în avangarda luptei antitotalitare, scriitorii români erau fericiţi de foarte mica marjă de libertate care li s-a oferit după moartea lui Stalin.
Stratagema lui Gheorghiu-Dej de a identifica ofensiva antistalinistă cu numele compromise ale lui Alexandru Jar, Mihail Davidoglu şi Ion Vitner a dat astfel roade. Cu excepţia unui grup relativ restrâns de adevăraţi intelectuali de stânga (Petru Dumitriu, A. E. Baconsky, Geo Dumitrescu, Eugen Jebeleanu, Geo Bogza, Paul Georgescu, N. Tertulian, Mihail Petroveanu, Gheorghe Haupt şi Ov. S. Crohmălniceanu), foarte puţini erau capabili să înţeleagă miza reorganizărilor care aveau loc în 1956. Cu toate acestea, nici unul dintre ei nu şi-a exprimat public solidaritatea cu revolta intelectualilor maghiari. Romancierul Petru Dumitriu a fost printre primii care au criticat Revoluţia Maghiară în paginile săptămânalului Uniunii Scriitorilor din România.
Leonte Răutu, care, după înlocuirea lui Iosif Chişinevschi în 1952, a devenit şeful propagandei, a simulat o „deschidere” ideologică şi a reuşit să înăbuşească în faşă orice liberalizare. Primul Congres al Scriitorilor din 18-24 iunie 1956 – care a fost manipulat de Răutu şi de zelosul său subaltern, poetul stalinist Mihai Beniuc – a reafirmat principiul potrivit căruia arta şi literatura trebuiau să urmeze directivele partidului132.
130 Vezi dezbaterea activului comitetului raionului I. V. Stalin, Bucureşti al Partidului Muncitoresc Român în „Scânteia”, 23 mai 1956.
131 Pentru raportul privind această şedinţă, vezi „Scânteia”, 1 iunie 1956. Pentru o analiză a cazului Jar, vezi şi „News from behind the Iron Curtain”, iulie 1956, pp. 54-55.
132 Vezi Referat prezentat de Direcţia de Propagandă şi Cultură prin care se aprobă proiectul de salut al CC al PMR adresat Congresului Uniunii Scriitorilor din RPR în Gheorghe Buzatu, Mircea Chiriţoiu (editori), Agresiunea comunismului în România, pp. 236-240. Documentul era semnat de Leonte Răutu şi, dincolo de
S-au făcut anumite concesii, cum ar fi reintegrarea unor valori culturale în circuitul public. Operele poeţilor Octavian Goga, George Bacovia şi Tudor Arghezi, precum şi cele ale romancierilor Liviu Rebreanu şi Camil Petrescu, au fost reintroduse în circulaţie. Birocraţia de partid a încercat să cultive mitul respectului faţă de valorile fundamentale ale trecutului, trecând sub tăcere faptul că purta răspunderea pentru abuzurile faţă de aceste valori. Ruptura cu stalinismul rigid şi reabilitarea istoriei naţionale s-au produs în România din încercarea oportunistă a elitei partidului de a ascunde refuzul de a înfăptui o destalinizare reală133. Mai mult, regimul a încercat să-i atragă pe intelectualii români importanţi aflaţi în exil, cum ar fi Mircea Eliade şi Emil Cioran134.
Atraşi de falsa destalinizare înscenată de partid, intelectualii români au capitulat înainte de a porni lupta. Editorialele „Gazetei Literare” şi ale „Vieţii Româneşti” din epocă ilustrează exact această strategie de voluntară supunere etică şi abdicare politică. Urmând directivele comisarilor ideologici, reprezentanţii elitei intelectuale oficiale au anatemizat „spiritul liberalist”, ispita „revizionistă” şi alte asemenea „halucinaţii” mic-burgheze. Anul 1956 – momentul în care a putut fi pusă pentru prima dată sub semnul întrebării şi în mod direct ordinea leninistă şi când se putea merge în direcţia tendinţei internaţionale de reînnoire a idealurilor radical-democratice – a fost un eşec pentru cultura română postbelică. A fost ceea ce francezii numesc un moment manqué, o ocazie ratată.
Intelectualii români nu au înţeles că modestele libertăţi oferite în 1956 nu se datorau bunăvoinţei gardienilor ideologici, ci fricii lor. Exact acesta a fost motivul pentru care, odată ce punctul culminant al „dezgheţului” trecuse, a fost declanşat un nou val de represiune, iar cel mai greu loviţi au fost chiar intelectualii. Dacă mai era nevoie de încă o lecţie amară cu privire la etica înşelătoare a comunismului românesc, aceasta a fost dată după 1958, când mulţi intelectuali importanţi au fost trimişi în judecată135.
Cazul Jar, epurarea Uniunii Scriitorilor, tiradele antirevizioniste din presa literară românească şi diatribele furioase ale lui Mihai Beniuc împotriva manifestelor umaniste ale intelectualilor maghiari şi polonezi ilustrează particularitatea reacţiei elitei politice româneşti faţă de procesul de destalinizare care se desfăşura în celelalte state comuniste. Denunţarea poetului Nicolae Labiş la Congresul Tinerilor Scriitori şi perfidul atac al lui Mihai Beniuc, regizat de Leonte Răutu, erau în mod evident privite ca avertismente pentru calmarea pasiunilor radicale136.
Totuşi, spre deosebire de intelectualii din Ungaria şi Polonia, ceea ce le-a lipsit intelectualilor români în 1956 a fost susţinerea din partea unei facţiuni reformiste de la vârful birocraţiei de partid. În timp ce ungurii puteau conta pe Imre Nagy şi pe tovarăşii săi, iar
mesaj – se menţiona clar faptul că realismul socialist oferea o paletă largă de genuri şi stiluri pentru dezvoltarea creativităţii scriitorilor – conţinea şi o listă a celor care urmau să fie aleşi în conducerea Uniunii Scriitorilor.
133 Cu privire la încercările de rescriere a istoriei României în perioada poststalinistă, vezi Pavel Ţugui, Istoria şi limba română în vremea lui Gheorghiu-Dej, ed. cit.
134 Marieta Sadova, o regizoare de teatru care, în perioada interbelică, făcuse parte din acelaşi cerc de intelectuali cu Mircea Eliade şi Emil Cioran, dar care rămăsese în România după război şi fusese cooptată ulterior de către regimul comunist, a fost trimisă la Paris să stabilească legătura cu aceştia. Deşi i-a fost cerut de către Constanţa Crăciun, pe atunci ministru al Culturii, şi de către Pavel Ţugui, şeful secţiei culturale a Comitetului Central între 1956 şi 1960, acest fapt a fost folosit ulterior împotriva sa într-un proces din februarie 1960, în care a fost implicat un grup mai mare de intelectuali; vezi Pavel Ţugui, Istoria şi limba română în vremea lui Gheorghiu-Dej, ed. cit. şi Stelian Tănase, Anatomia mistificării 1944-1989, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997.
135 Pentru procesul unui important grup de intelectuali proeminenţi, din care au făcut parte filosoful Constantin Noica, scriitorii Constantin Pillat, Al. O. Teodoreanu, Sergiu Al. George, Alexandru Paleologu, Nicolae Steinhardt şi Arşavir Acterian, vezi Documente ale procesului C. Noica, C. Pillat, Al. Paleologu, A. Acterian, S. Al-George, Al. O. Teodoreanu, Bucureşti, Editura Vremea, 1996. Vezi şi Stelian Tănase, Anatomia mistificării.
136 Printre cei care au criticat sufocarea intelectualităţii în perioada stalinistă a fost şi Nicolae Labiş. Atacat de Mihai Beniuc, care fusese manipulat de către Leonte Răutu, Labiş a continuat să publice poezii care arătau dezamăgire faţă de stalinism şi cereau o înnoire a socialismului în România, cum ar fi Legenda pasiunii defuncte. Informaţii oferite de Tita Chiper-Ivasiuc.
polonezii pe Władysław Gomułka şi pe grupul său, puţinii scriitori rebeli din România nu aveau asemenea protectori. Lucreţiu Pătrăşcanu fusese ucis în aprilie 1954, iar Miron Constantinescu era prea izolat în conducerea PMR pentru a deveni promotorul unei campanii antistaliniste. Exista o anumită frămîntare în rândurile vechii gărzi a partidului, dar nici un efort colectiv nu a reuşit vreodată să pună într-adevăr în pericol controlul staliniştilor asupra puterii.
Pseudocugetari
Este dovedit statistic faptul ca 100% din divorturi au la baza casatorii.
Viata e asa de tragica: azi esti aici, miine iarasi.
Poate ca banii vorbesc, dar cu auzul nu stau prea bine, pentru ca niciodata nu vin, cind ii chem.
Daca Dumnezeu ar fi vrut sa fim specialisti informaticieni, ne-ar fi creat cu 16 degete la miini.
Traieste fiecare zi, ca si cum ar fi ultima. Pentru ca, intr-o zi, asa se va si intimpla.
Viata mea e ca un film care nu are distributia prea reusita. Si nu ii inteleg nici actiunea.
Femeile sunt ca medaliile olimpice : trebuie sa lupti pentru ele, apoi iti atirna de git o viata intreaga.
Timpul vindeca orice, insa nu e un bun chirurg plastician.
Dupa ce te casatoresti, vei afla ce e fericirea. Numai ca va fi prea tirziu.
Un semn sigur ca ai imbatrinit este ca luminarile de pe tort costa mai mult decit tortul.
Poti invata o pisica sa faca orice vrea ea:-))))
Foarte multi oameni isi petrec viata culcindu-se cind nu le e somn si trezindu-se cind inca le este.
Mult mai multi barbati si-ar parasi nevestele, daca ar sti sa isi faca bagajele.
Nu e destul sa fii tu norocos, trebuie ca ceilalti sa nu fie.
Nu conteaza daca esti sarac sau bogat. Conteaza sa ai bani!
Daca ti-e foame - maninca sare : o sa iti fie sete!
Stresul inseamna sa te trezesti urlind, apoi iti dai seama ca nu dormeai.
Nu ma duce pe mine in ispita, gasesc drumul singur.
Daca ajuti pe cineva, ai sa vezi ca isi va aminti de tine si data viitoare cind are nevoie de ajutor.
Dumnezeu a creat lumea din nimic. Nimicul se mai vede pe ici-colo.
Vacanta de vara este perioada cind parintii isi dau seama ca profesorii nu sunt platiti suficient de bine.
Colţul pupincuristului
Dedicăm câteva mii de pixeli celor care, sfidând un popor înrobit de bolşevism, pentru binele propriu, şi-au înfipt adânc limba în cu*ul lui Ceaşcă, al „savantei de renume mondial”sau al partidului înfiinţat şi susţinut de Moscova.
Iată un fragment scris de Iulian Tănase în ‘Caţavencu’ (2009): Figuranţii din Antologia ruşinii după Virgil Ierunca au fost, de fapt, actori principali în filmul propriului servilism. Au mâncat rahat de plăcere sau de nevoie; au mâncat rahat cu talent sau fără; au mâncat rahat din imprudenţă sau din culpă; au mâncat rahat dintr-un greţos interes sau dintr-o suspectă naivitate. Dintr-un motiv sau altul, ori din mai multe deodată, au mâncat rahat, şi mâncaţi rămân. Faptul că unii dintre aceştia, indexaţi de Virgil Ierunca, au o operă care rezistă intemperiilor caracterului nu face decât să îi pună într-o lumină şi mai ciudată. A-l despărţi pe poetul talentat de mâncătorul de rahat e ca şi cum ai face o operaţie estetică pe creier. Nu merge.(…) S-ar fi cuvenit ca mâncătorii de rahat să deschidă gura mai puţin după 1990. Să deschidă gura cât mai puţin, pentru că aromele acumulate în ani grei de alimentaţie dubioasă nu trec cu una, cu două. Nu s-a întâmplat aşa, dimpotrivă.
Deschidem rubrica în stil mare, cu un pupincurist notoriu, care, probabil, acum îi scrie ode Necuratului, dacă tot a servit ateismul bolşevic. Iată ce limbi îi dădea Adrian Paunescu ‘marelui Cârmaci’:
"Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă. (…)
Îndoliat de rele, acum mă nasc din nou,
Slujindu-mi cu credinţă, după putere, ţara,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Din Geniul dumneavoastră, ca un fertil ecou, (…)"
Un alt pupincurist celebru al dictatorului a fost şi Corneliu Vadim Tudor. Acest bufon, care a transformat spaţiul public românesc într-o imensă mahala, adică locul unde se poate calomnia, eticheta jignitor etc oricine, de la Preşedintele României (toţi au fost ponegriţi de acest măscărici ieşit din grotele dictaturii) la orice cetăţean care gândea altfel în România, era înainte de 1989 pupincuristul oficial al ‘savantei de renume mondial’. În paralel, se ocupa cu proxenetism şi pedofilie, în acest sens fiind dovezi pe care numai nişte indivizi alienaţi şi cu creierul spălat, precum votanţii PRM, le pot ignora. Mai jos este dovada limbilor pe care acest fanariot bolşevic le trăgea fundurilor cuplului dictatorial care a transformat România într-un imens colhoz, izolând-o total de lumea civilizată. Lege a lustraţiei ochii plânşi vor să te vadă.
Au existat şi pupincurişti mai puţin vizibili pentru publicul înfometat şi ţinut în întuneric din România comunistă. Este vorba de reprezentanţii ‘bisericii strămoşeşti’, cei care au înţeles repede că bunăstarea lor depinde de ateii bolşevici. Iar de aici şi până la linsul fundului lui Ceaşcă n-a mai fost decât un pas. Mic pentru ei, catastrofal pentru libertatea din România. Dacă există o Judecată de apoi, mă întreb cum vor justifica patriarhii Iustin Moisescu şi Teoctist osanalele adresate ultimului dictator bolşevic. Parcă în Biblie scrie că doar Dumnezeu, creator şi mântuitor, merită închinarea noastră. Iată mai jos ce limbi dădeau patriarhii României ‘marelui cârmaci’.
Iustin MOISESCU, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
„Îmbogăţită în ultimele două decenii de ideile valoroase şi îndrumările permanente ale domnului preşedinte Nicolae Ceauşescu, activitatea externă a ţării noastre s-a remarcat prin apeluri perseverente la raţiune, prin propuneri concrete şi iniţiative bine apreciate de forurile internaţionale. Domnul preşedinte al României s-a impus în conştiinţa lumii ca o mare personalitate politică, indisolubil legată de marile şi nobilele cauze ale umanităţii, ca unul din cei mai de frunte militanţi pentru pace, pentru o lume mai bună şi mai dreaptă, pentru libertatea şi independenţa popoarelor“ (Cuvânt rostit la Plenara Consiliului Naţional al FDUS, România liberă, 29 martie 1986)
TEOCTIST, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
„Încă din primul moment, convins că am asentimentul vostru, al tuturor, ne îndreptăm gândurile noastre spre mult iubitul preşedinte al republicii noastre, domnul Nicolae Ceauşescu, asigurându-l de decizia noastră unanimă de a sprijini politica internă şi externă a autorităţilor supreme ale statului nostru, iniţiativele de colaborare şi de pace, de dezarmare şi protejare a vieţii pe planeta noastră, lansate fără încetare în numele poporului român de către fiul lui cel mai demn, recunoscut pe plan mondial ca «erou al păcii»“ („La 50-e Conférence Théologique interconfessionnelle“, Romanian Orthodox Church News, noiembrie–decembrie 1987)
Se spune că adevărul doare. Dar, ca orice medicament, face bine organismului. Cum România este o ţară bolnavă, n-ar fi rău să ştim cine a lustruit cizmele roşii ale comunismului românesc. Iar unul dintre cei care au avut limba în fundul lui Ceaşcă a fost şi Florin Piersic. Nu-mi place Florin Piersic, nici în filme, nici în teatru, iar rolul cu scuipatul seminţelor îmi aminteşte mereu despre eticheta de ‘ţigani’ aplicată românilor. Îl admir pe Rebengiuc fie şi numai pentru că nu i-a dat limbi lui Ceaşcă, aşa cum făcea Florin Piersic în 1978. Ce mândri erau părinţii lui, probabil, atunci! Iar ţaţele isterice care îl cred un geniu e bine să nu uite că în întunericul dictaturii comuniste Florin Piersic nu avea rival, iar un mare actor se şlefuieşte într-o competiţie cinstită şi corectă. Dacă Partidul Comunist vi l-a băgat pe gât, nu-i cazul să exageraţi cu laudele stimaţi nostalgici. Dar iată şi limbile: „Cea mai sinceră urare mi se pare a fi, totodată, cea mai simplă. Cea mai frumoasă urare trebuie adresată celui mai devotat fiu al partidului, celui mai important conducător modern din istoria modernă. Cele mai fierbinţi mulţumiri sunt destinate omului politic care ne-a oferit nouă, slujitorii Thaliei şi-ai Melpomenei, şansa unei afirmări plenare, a unor inegalabile satisfacţii artistice, trăite sub cupolele celor mai minunate lăcaşe pe care le-a avut vreodată teatrul românesc“ (România literară, 26 ianuarie 1978).
Dintre mâncătorii de rahat roşu, actorul Radu Beligan se distinge prin culmile de absurd şi ridicol pe care le atinge, atunci când penetrează cu limba moale şi catifelată fundul dictatorului. Să spui tu, român creştin integru (?), că bolşevicul ateu Ceaşcă, venit la putere datorită armatei sovietice cotropitoare, ‘a şters din dicţionar cuvintele: oboseală, inerţie, stagnare, nepăsare, imposibilitate’ dovedeşte cam cine l-a ţinut în braţe pe cel care, în 25 de ani, a întors România din drumul ei spre progres şi civilizaţie europeană, transformând-o într-un colhoz, unde toţi furau, toţi minţeau, iar indivizi precum Radu Beligan aveau limba ocupată cu fundul ‘demiurgului’. Dar iată mai jos întreg citatul. „Trăim o experienţă fascinantă, unul din acele timpuri înalte când omul îşi dă măsura şi mai mult decât măsura lui. Şi mă gândesc, fireşte, în primul rând la acel om exemplar la care ne gândim cu toţii: tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Cel care nu cunoaşte nevoia de repaus. Cel care se odihneşte de o muncă prin altă muncă. Cel care a şters din dicţionar cuvintele: oboseală, inerţie, stagnare, nepăsare, imposibilitate. Cel ce poate fi văzut zilnic, uneori dis-de-dimineaţă, pe unul din nenumăratele şantiere ale patriei. Cel care ascultă respiraţia ţării şi care, de peste cinci decenii şi jumătate, îşi dăruieşte fiecare clipă pentru măreţia de azi şi pentru măreţia de mâine a României. Cel care transformă sub ochii noştri, ca un demiurg, un oraş cu uliţe chinuite şi întortocheate într-o cetate cu bulevarde ample, cu linii de metrou şi cu o Dâmboviţă care abia acum are, vorba cântecului, apă dulce“ („Cuvântare la Congresul al III-lea al Educaţiei şi culturii socialiste“, Scînteia, 19 august 1987).
Se pare că cizmarul-dictator era mai mult decât extaziat de limbile celor care făceau filme la kilogram în România comunistă. Iar cel care explica tractoriştilor analfabeţi ce buni erau comuniştii şi ce răi erau cei exterminaţi de bolşevici era Sergiu Nicolaescu. Iată mai jos ce limbi catifelate avea Sergiu Nicolaescu, atunci când lustruia fundul lui Ceaşcă. „Sunt îndemnuri desprinse din lucrările recentului congres, din litera şi spiritul expunerii tovarăşului Nicolae Ceauşescu. În lumina lor, suntem hotărâţi să dăm un nou curs şi noi valori muncii noastre. Vom face totul ca filmul românesc să devină o oglindă vie a eroismului milenar al poporului nostru în lupta sa pentru independenţă şi unitate naţională, a eroismului omului de astăzi, constructor al socialismului, a unei Românii multilateral dezvoltate, a patosului revoluţionar ce animă întregul popor pentru îndeplinirea Programului partidului, pentru edificarea omului nou, a dragostei cu care acest popor îşi urmează preşedintele tării, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Astfel se va materializa devotamentul nostru faţă de politica internă şi externă a partidului, adeziunea faţă de hotărârile congresului, hotărârea de a transpune în viaţă sarcinile ce ne revin, recunoştinţa pentru îndrumările preţioase care asigură filmului românesc ridicarea pe noi trepte calitative, mândria că putem sluji cu arta noastră idealurile nobile ale unui popor stăpân pe destinul său.“ („Filme cu o mare şi nobilă putere de înrâurire“, Scînteia, 10 iunie 1976)
Pupincuristul amintit azi se încadrează în categoria celor care, din lipsă de talent, devin ‘nişte ţărani’, în sensul rău al cuvântului, şi ating fundul catifelat al ‘savantei de renume mondial’ cu limba moale a celor care au lustruit vreme de 50 de ani cizmele roşii ale bolşevismului rusesc. Se numeşte Dinu Săraru, iar tovarăşii din PSD=PCR nu l-au uitat, aşa încât a prins ceva funcţii atunci când bunicuţa kaghebistă dansa kazacioc la Cotroceni. Iată-l pe ‘nişte ţărani’ uitând de ţăranii care au sfârşit cu un glonţ în ceafă tras de securiştii care se ocupau cu colectivizarea agriculturii. „O nobilă tradiţie istorică a consacrat pentru totdeauna drept simbol nepieritor al ctitoriei de neam şi de ţară imaginea conducătorului iubit al poporului însoţit necontenit în stânga de inimă şi de credinţă de cel mai apropiat tovarăş de viaţă şi de muncă şi de luptă pentru mai binele patriei şi pentru izbânda marilor ei idealuri de libertate, de neatârnare şi de neistovit progres. Imaginea a trecut în legendă, legitimând vocaţia acestui popor de a ridica din rândurile sale fiice tulburător inspirate de o covârşitoare dragoste de ţară şi însufleţite de o mare putere de jertfă în slujba propăşirii cauzei naţionale, făclia arderii lor exemplare pe vatra patriotismului rămânând să le lumineze pilduitor un timp chipul eroic.“ („O mare fiică a unui popor eroic“, în vol. omagial Buchet de purpură şi soare: flori alese din creaţia închinată tovarăşei Elena Ceauşescu, Editura Eminescu, 1988, p. 135)
Prezent în programele şcolare de limba şi literatura română, pentru liceu, Geo Bogza a fost unul din autorii rusificării României. Iar în România, moştenită de la IliciKGB, chiar o şcoală din Bucureşti se numeşte Geo Bogza. Dar iată ce scria ‘marele’ Geo Bogza: „Iar dragostea, admiraţia şi respectul întregii omeniri muncitoare, dragostea, admiraţia şi respectul celor mai luminoase con- ştiinţe ale vremii, n-au aşteptat ca pe cer să apară cometa de natriu artificială, ci le-a fost de ajuns steaua în cinci colţuri pe care o purtau la chipiu soldaţii Armatei Roşii, cei care flămânzi şi goi dar înflăcăraţi de cel mai mare ideal al tuturor timpurilor zguduiau temeliile lumii cu uralele lor“ („Patosul Revoluţiei“, Contemporanul, 6 noiembrie 1959). Sau: „Pământul e a treia planetă din sistemul/ Solar, având surori mai mari sau/ Mai mici, unele fierbinţi şi altele/ Îngheţate,/ Voi iubiţi-l pe Lenin! (…) Pe Pământ apar uneori conducători de/ Popoare, întunecaţi ca noaptea, care/ Dau istoria lumii cu sute de ani/ În urmă, şi alţii a căror minte/ Şi inimă strălucesc ca Soarele şi o/ Duc cu o mie de ani înainte,/ Voi, fraţii mei, iubiţi-l, iubiţi-l pe Lenin!” („Cosmogonie”, Contemporanul, 18 aprilie 1958).
În România bolşevizată, Ceaşcă a ‘demonstrat’ cât de laşi sunt unii români şi cu ce uşurinţă poţi fi lins în fund, inclusiv de cei care aveau, nu-i aşa, o fărâmă de geniu. Este şi cazul poetului Nichita Stănescu. Iată două fragmente sugestive pentru ‘curajul’ românului Stănescu de a înfrunta dictatura. „Sărbătorim a 60-a aniversare a scumpului nostru preşedinte Nicolae Ceauşescu şi a 45 de ani de activitate a acestui bărbat depusă în slujba şi idealurile poporului nostru. El este cel mai muncitor dintre muncitori şi cel mai ţăran dintre ţărani, cum toţi ştim, noi suntem o patrie pe care adesea istoria a izbit-o din toate părţile. Prin conducătorul nostru şi prin munca depusă de comuni şti, asigurăm cu toţii dezvoltarea naţiunii noastre către o independenţă demnă, către măreţie a statului nostru şi demnitatea statului nostru între celelalte state ale lumii.“ (Radio Bucureşti, 19 ianuarie 1978) „Cu o deosebită bucurie – ca o îndreptăţire şi ca un sprijin real dat culturii, am primit lucrările teoretice ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu apărute în iulie: «Propunerile pentru îmbunătăţirea activităţii politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii» şi «Expunerea la consfătuirea de lucru a activului de partid din domeniul ideologiei şi al activităţii politice şi cultural-educative». Cum era şi firesc, «Tezele din iunie», cum au fost botezate, au stârnit o înaltă efervescenţă de gândire şi în rândul scriitorilor. Ele reprezintă expresia consecvenţei partidului nostrum, expresia aprofundării permanente a teoriei marxist-leniniste, în destinul României de azi. (Scînteia, 18 octombrie 1971)
Pentru a înțelege de ce Mitzura Arghezi, fiica poetului Tudor Arghezi, a ajuns în troaca bolşevico-securistă PRM, haideți să vedem ce limbi catifelate dădea ‘marele’ poet Tudor Arghezi Partidului bolşevic, cel care din bube, mucegaiuri şi noroi a adus genocidul pe culmi noi. “Speranța, imboldul fiecărei vieți, popoarele şi-o pierduseră rînd pe rînd, pretutindeni copleşite de obezitatea stăpânirilor depravate. Ele şi-au regăsit-o în Revoluția din Octombrie. (‘Din şapte în şaapte’, Contemporanul, noiembrie 1959). Sau: “În presă şi vorbire, în adunări, în viața politică, socială, în toată viața trăită, a intrat şi circulă, pe lângă o seamă de vocabule menite să reflecte, după 23 august 1944, spiritul noii orânduiri, cuvîntul PARTID. (…) La 40 de ani de la întemeierea lui, partidul şi-a dovedit semnificația întreagă, în total contrast cu ce fuseseră partidele politice de până la el. Partidul (la singular) cu înțelesul lui deosebit de sintetic, nu e un simplu cuvînt din 3 silabe. Partidul este o entitate, partid substanță, partid prestigiu, partid criteriu, partid suveranitate: severanitate care emană de la popor.” (‘Partidul’, Scînteia, 8 mai 1961)
Un alt exemplu de pupincurism şi slugărnicie l-a reprezentat Dan Hatmanu (n. 31 oct. 1926, Scobinţi, jud. Iaşi, pictor şi grafician). Iată ce limbi catifelate primeau fundurile dictatoriale: “Strălucit om politic, savant de renume mondial, tovarăşa Elena Ceauşescu este şi un mare iubitor al artelor, asupra cărora se apleacă cu interes, respect şi admiraţie, ştiind să preţuiască deopotrivă opera şi artistul, ştiind că lucrătorul din uzină sau de pe ogor, beneficiind de cuceririle cele mai avansate ale ştiinţei, are nevoie pentru îndeplinirea planurilor şi de condiţia spirituală. Îi sîntem recunoscători şi ne angajăm să realizăm în continuare lucrări valoroase şi originale, care să contribuie la îmbogăţirea patrimoniului naţional.” (“Din inimă”, Convorbiri literare, ianuarie 1987) Sau: “Pentru condiţia superioară creată, artiştii ţării poartă o vie recunoştinţă tovarăşului Nicolae Ceauşescu, ctitor şi arhitect al României noi, al unei culturi şi arte valoroase străbătute de nobilele percepte ale umanismului socialist, personalitate fără egal a istoriei noastre contemporane.” (“Vie recunoştinţă”, Amfiteatru, ianuarie 1988)
Analiza dictaturii comuniste (V)
Undele de şoc ale Congresului al XX-lea al PCUS, 1957-1960
Moartea lui Stalin a produs confuzie în rândul elitelor conducătoare ale URSS şi ale sateliţilor acesteia. Climatul politic al vremii a fost definit cu ajutorul unei metafore literare, „dezgheţul”. A apărut conceptul de „nou curs”. În perioada martie-septembrie 1953, urmaşii lui Stalin au făcut eforturi pentru a limita teroarea de masă, i-au asigurat pe oameni că nu se pregăteau alte epurări şi au redus simţitor retorica antioccidentală şi antititoistă. Competiţia pentru putere dintre facţiunile rivale de la Kremlin a dus, printre altele, la expulzarea şi uciderea fostului şef al Ministerului Securităţii Statului (MGB) al URSS, mareşalul Lavrenti Pavlovici Beria.
105 Vezi Note regarding the Conversation of I. V. Stalin with Gh. Gheorghiu-Dej and A. Pauker on the Situation within the RCP and the State of Affairs in Romania in Connection with the Peace Treaty, No. 191, 2 februarie 1947, în Galina P. Muraşko, Albina F. Noskova, Tatiana Volokitina (editori), Vostocinaia Evropa v dokumentah arhivov, 1944-1953, vol. 1, Moscova, 1997, pp. 564-565.
106 Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate, p. 171.
107 Congresul al II-lea al Partidului Muncitoresc Român, Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatura Politică, 1956.
Ştirile privind eliberarea din închisoare a doctorilor de la Kremlin în aprilie 1953 şi eliberarea din Gulag a sute de mii de prizonieri reprezentau semnale încurajatoare ale începutului „dezgheţului”. Valul de reabilitări politice de după 1954 şi reafirmarea demult uitatelor „norme leniniste ale vieţii de partid” au dus la creşterea aşteptărilor pentru schimbare, nu numai în URSS, ci şi în ţările satelite. Beria şi asasinii săi de la MGB erau ţapii ispăşitori ideali, iar „conducerea colectivă” a lui Malenkov şi Hruşciov s-a folosit de lichidarea lor pentru a-şi reafirma angajamentul pentru relaxare politică internă, condiţii de viaţă mai bune pentru poporul sovietic şi relaţii mai bune în interiorul blocului sovietic. Influenţa exercitată de Beria asupra lui Stalin, în special în ultimii ani de viaţă ai tiranului, a fost invocată ca o explicaţie pentru acţiunile întreprinse între 1948 şi 1953, inclusiv pentru ruptura cu Iugoslavia, procesele spectacol din democraţiile populare şi violentele campanii antisemite care avuseseră loc. Cominformul, cândva atotputernic, a început să se destrame, iar periodicul său, „Pentru pace trainică, pentru democraţie populară”, s-a cufundat într-o binemeritată uitare108. Diminuarea şi chiar dispariţia retoricii antiiugoslave după 1953 şi, după 1954, începutul reconcilierii sovieto-iugoslave au semnalat faptul că un nou sistem de relaţii se forma nu numai în interiorul blocului, dar şi în mişcarea comunistă mondială.
Revolta de la Berlin din iunie 1953, declanşată de mărirea normelor de producţie în construcţii, a fost primul episod dintr-o serie de evenimente care urmau să ducă la dezintegrarea imaginii monolitice, omogene a blocului sovietic. Mişcarea antitotalitară a muncitorilor din Berlin, înecată în sânge de poliţia est-germană, susţinută de forţele sovietice, a atras atenţia Vestului asupra fenomenelor centrifuge din lumea comunistă. Numirea lui Imre Nagy ca prim-ministru al Ungariei în iunie 1953, programul său politic moderat, îngrădirea influenţei lui Mátyás Rákosi în cadrul conducerii maghiare, deschiderea URSS către Vest după 1955 şi începerea procesului de reabilitare a unora dintre cele mai importante victime comuniste ale represiunii staliniste erau fără îndoială menite să încurajeze iluzia că sistemul putea fi reformat de la vârf prin renunţarea la dogmele staliniste.
Perioada dintre 1953 şi 1956 a coincis cu disoluţia dramatică a mitului lui Stalin şi cu începutul căutărilor unor modele socialiste alternative. Mai puternică în Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, dar prezentă şi în România, RDG şi chiar în URSS, tentaţia socialismului democratic a afectat un segment semnificativ al intelighenţiei. Revizionismul reprezenta expresia articulată a revoltei pe care o resimţiseră mulţi dintre intelectualii marxişti înregimentaţi faţă de prăpastia dintre idealurile proclamate şi practică.
Mai mult, mediul internaţional era în schimbare: spiritul Genevei, numit astfel după locul conferinţei la vârf din iulie 1955, promisa cooperare paşnică dintre Est şi Vest, neutralitatea Austriei şi retragerea trupelor sovietice din zona de ocupaţie rusească din acea ţară, în conformitate cu tratatul de pace semnat pe 15 mai 1955, au crescut aşteptările unor ţări ca Ungaria, România şi Polonia. Dar rezultatul luptelor pentru putere dintre staliniştii şi antistaliniştii de la Kremlin era departe de a fi clar, iar ca urmare a acestei situaţii politice şi ideologice complicate au apărut probleme semnificative.
108 În 1957 s-a făcut un efort de a reînfiinţa o instituţie internaţională pentru consultaţii şi colaborare la nivel teoretic între partidele comuniste. Astfel, a fost fondată la Praga revista, publicată lunar, „Problems of Peace and Socialism” (cunoscută şi sub numele de „World Marxist Review”), primul redactor şef al acesteia fiind ideologul sovietic Alexei Rumianţev, membru al CC al PCUS. Reprezentantul francez era Jean Kanapa, iniţial un înveterat doctrinar stalinist, ulterior una dintre principalele voci ale Eurocomunismului. În prima fază, reprezentantul comuniştilor români a fost Leonte Tismăneanu, la vremea aceea şef al catedrei de socialism ştiinţific de la Universitatea din Bucureşti şi director adjunct al Editurii Politice (directorul editurii era Valter Roman). Între redactori au avut loc discuţii aprinse cu privire la noul program al Ligii Comuniştilor din Iugoslavia (1958) şi la recentele divergenţe sovieto-chineze. Leonte Tismăneanu a fost rechemat de la Praga în septembrie 1958, acuzat de fracţionism şi exclus din partid în 1960. Mulţi dintre reprezentanţii sovietici asociaţi la publicaţia de la Praga au devenit ulterior membri ai cercului intim de intelectuali de partid al lui Gorbaciov (de exemplu, Fiodor Burlaţki, Gheorghi Şahnazarov şi Ivan Frolov). Revista şi-a încetat apariţia la sfârşitul anilor 1980.
În ciuda succesului său din 1955, când l-a destituit pe Malenkov din funcţia de prim-ministru, Nikita Hruşciov, care devenise susţinătorul fervent al forţelor antistaliniste din Prezidiul PCUS, nu putea conta pe majoritatea colegilor săi. Molotov, Kaganovici, Malenkov, Voroşilov şi alţi adepţi ai liniei dure controlau încă sectoare cheie ale partidului şi guvernului şi nutreau resentimente adânci faţă de eforturile de demascare a crimelor staliniste.
În 1955, Imre Nagy a fost obligat să se retragă din funcţia de premier al Ungariei, iar Rákosi şi staliniştii săi păreau să-şi recâştige influenţa politică pierdută. În realitate, însă, victoria lor a fost de scurtă durată: intelectualii şi studenţii maghiari înţeleseseră că Moscova nu-i va susţine necondiţionat pe vechii lideri stalinişti, iar mitul infailibilităţii partidului fusese sfărâmat. Lupta pentru reabilitarea lui László Rajk şi a celorlalte victime ale rákosismului era în plină desfăşurare, fiind favorizată de încălzirea relaţiilor dintre liderii sovietici şi Tito. Rajk fusese executat în 1949 sub acuzaţia că era spionul lui Tito şi, implicit, un agent al Occidentului imperialist. Acum, când Tito era sărbătorit ca un tovarăş comunist, nu mai exista nici un motiv pentru menţinerea vechilor acuzaţii de la procesul împotriva lui Rajk. Panica, teama şi insecuritatea se răspândeau rapid printre eşaloanele staliniste de la vârful partidelor din Europa Centrală şi de Est.
Liderii comunişti români au înţeles că vremurile se schimbau şi că vechile metode trebuiau revizuite radical: prin urmare, a fost iniţiată o anumită relaxare a politicii interne după 1953. Una dintre primele măsuri luate a fost decizia de a pune căpăt construcţiei canalului Dunăre-Marea Neagră, o întreprindere enormă, impusă de Stalin, care se potrivise cu politica de represiune a lui Gheorghiu-Dej109. În timpul Plenarei Comitetului Central din 19-20 august 1953, sub influenţa noului curs şi a retoricii sovietice poststaliniste, Gheorghiu-Dej a criticat încercările de a promova cultul personalităţii, părerea lui fiind că Secţia de Propagandă şi Agitaţie a partidului trebuia să se concentreze asupra meritelor conducerii ca un organism colectiv şi nu să idealizeze un singur individ. A fost criticat şi accentul exagerat pus pe industria grea în detrimentul bunurilor de consum, iar Gheorghiu-Dej a insistat asupra necesităţii de a se concentra asupra creşterii standardului de viaţă al populaţiei. Puteau fi distribuite sume mai mari de la bugetul de stat industriilor producătoare de bunuri de consum, a anunţat Gheorghiu-Dej, urmând linia lui Malenkov din URSS110.
La Festivalul Internaţional al Tineretului, din vara anului 1953, regimul a făcut tot ce a putut pentru a prezenta imaginea unei generaţii vesele şi entuziaste de tineri români, iar cantităţi imense de mărfuri au fost expuse în magazine, spre uimirea românilor, care de ani de zile nici nu visaseră la aşa ceva. Oamenii îşi vor aminti festivalul ca pe o prezenţă occidentală trecătoare pe străzile Bucureştiului, prin vizibilitatea redusă a forţelor poliţieneşti şi prin parţiala liberalizare culturală.
În 1955, Miron Constantinescu a fost numit viceprim-ministru însărcinat cu problemele culturale şi intelectuale, pierzându-şi astfel poziţia de preşedinte al Comitetului de Stat pentru Planificare111. Numirea sa a coincis cu o deschidere faţă de intelectualii influenţi care fuseseră persecutaţi sau reduşi la tăcere în timpul „jdanovşcinei” din România112. Tot în 1955 a fost introdusă o politică mai permisivă în privinţa admiterii la facultate, noile reglementări reducând duritatea sistemului restrictiv bazat pe promovarea celor care
109 Cu privire la procesul înscenat la Canalul Dunăre-Marea Neagră şi execuţiile ce i-au urmat, după modelul stalinist al cazului de sabotaj din 1929 din Donbas, vezi Doina Jela, Cazul Nichita Dumitru, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995. Lucrările la canal au fost sistate pe 18 iulie 1953.
110 Vezi decizia Plenarei lărgite a CC al PMR din 19-29 august 1953, în Rezoluţii şi hotărâri ale Comitetului Central al PMR, Bucureşti, ESPLP, 1952.
111 Înlocuitorul său a fost inginerul Gheorghe Gaston Marin, un fost luptător în Rezistenţa Franceză, care a deţinut această poziţie între 1955 şi 1966; vezi Gheorghe Gaston Marin, În serviciul României lui Gheorghiu-Dej. Însemnări din viaţă, Bucureşti, Editura Evenimentul Românesc, 2000.
112 Printre intelectualii consacraţi în perioada interbelică care au fost reabilitaţi s-au numărat istoricii Andrei Oţetea, Constantin C. Giurescu, filosoful Lucian Blaga, precum şi poetul Tudor Arghezi.
proveneau din familii muncitoreşti. Nu au fost desfiinţate însă cotele alocate în conformitate cu „originea socială”, care îi dezavantajau pe candidaţii provenind din familii intelectuale, „burgheze” sau din familii de „chiaburi”.
Congresul al II-lea al PMR fusese programat iniţial pentru anul 1954, la şase ani după cel precedent, dar a fost amânat de câteva ori113. După cum am arătat, în aprilie 1954, în urma unui proces înscenat, Gheorghiu-Dej obţinuse executarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, cel care îi putea provoca prăbuşirea politică şi era rivalul său potenţial. Pentru a emula, în aparenţă, schimbările de la Moscova, la Plenara Comitetului Central din 19 aprilie 1954, a fost instituită o „conducere colectivă”. Poziţia de secretar general a fost înlocuită cu un Secretariat format din patru membri, condus de un prim-secretar. Gheorghiu-Dej, imitându-l pe Malenkov, a devenit prim-ministru, poziţie pe care a deţinut-o până în octombrie 1955, când, înţelegând că sursa puterii era în continuare Secretariatul Comitetului Central, a preluat funcţia de prim-secretar (care era titlul purtat de Hruşciov în URSS).
În perioada aprilie 1954-octombrie 1955, Gheorghe Apostol, omul de încredere al lui Gheorghiu-Dej, a deţinut poziţia de prim-secretar. Până în acel moment, cele mai importante poziţii deţinute de Apostol fuseseră la sindicate sau în guvern. Prin urmare, el nu avea nici o bază de putere în cadrul birocraţiei partidului, rolul său principal fiind acela de a crea aparenţa unei împărţiri a puterii la vârful PMR. Pe de altă parte, după cum susţin unii foşti aparatcici comunişti, Apostol a jucat un rol cheie în reorientarea propagandei de partid într-o direcţie mai puţin dogmatică114. În realitate, Gheorghe Apostol era câinele credincios al stăpânului său şi orice iniţiativă semnificativă a sa necesita obţinerea aprobării lui Gheorghiu-Dej.
De fapt, Plenara din aprilie 1954 a avut loc la două zile după executarea lui Pătrăşcanu, ceea ce arată că Gheorghiu-Dej a avut grijă să elimine orice posibil adversar capabil să introducă reforme la timpul potrivit. Printre secretarii Comitetului Central nou promovaţi la această plenară erau Nicolae Ceauşescu – care a devenit şi membru supleant al Biroului Politic – şi Alexandru Drăghici115.
Congresul al II-lea al PMR s-a ţinut pe 23-28 decembrie 1955, la scurtă vreme după admiterea României în Organizaţia Naţiunilor Unite împreună cu Bulgaria şi Ungaria, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 1955. La congres au participat figuri importante ale comunismului mondial, precum Alexei Kiricenko, prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Ucrainean şi membru în Prezidiul PCUS, mareşalul Ciu Te, viceprim-ministru al Republicii Populare Chineze şi secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, Dolores Ibárruri, secretar general al Partidului Comunist Spaniol în exil, Mátyás Rákosi, prim-secretar al Partidului Comunist Ungar şi Todor Jivkov, prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar116. Un subcomitet, format din Gheorghiu-Dej, Iosif Chişinevschi, Miron Constantinescu şi Leonte Răutu, a pregătit raportul politic al Comitetului Central, care nu propunea nici o inovaţie ideologică117.
113 Decizia de a amâna Congresul al II-lea al PMR a fost luată pe la mijlocul anului 1954, în timpul unei şedinţe secrete la care au luat parte Gheorghiu-Dej, Gheorghe Apostol, Iosif Chişinevschi şi Mark Borisovici Mitin. Aceasta s-a întâmplat cu câteva luni înainte ca hotărârea să fie făcută publică. Între timp, pregătirile pentru congres au continuat ca şi cum acesta urma să fie organizat, în conformitate cu decizia iniţială, în ultima parte a anului 1954. Înformaţia privind decizia secretă de a amâna congresul i-a fost oferită lui VT de către dr. Nehama Tismineţki, care o aflase de la soţia lui Mitin, cu care se afla în relaţii amicale.
114 Vezi afirmaţia lui Pavel Ţugui, care susţine că reabilitarea poetului Tudor Arghezi a fost iniţiată de Gheorghe Apostol. Contrar celor susţinute de Ţugui în cartea sa Istoria şi limba română în vremea lui Gheorghiu-Dej. Memoriile unui fost Şef de Secţie a CC al PMR, Bucureşti, Editura Ion Cristoiu, 1999, reabilitarea lui Arghezi a făcut parte din strategia lui Dej de a coopta figuri importante ale intelectualităţii naţionale şi de a evita o autentică liberalizare culturală. Această politică a fost pusă la punct de către Dej împreună cu colaboratorul său apropiat, Leonte Răutu, şeful direcţiei ideologice şi superiorul direct al lui Ţugui.
115 Ghiţă Ionescu, Communism in Rumania, pp. 231-233.
116 Vezi „News from behind the Iron Curtain”, ianuarie 1956, p. 8.
117 Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate, p. 178.
De la eliminarea „deviaţioniştilor de dreapta” în 1952, Gheorghiu-Dej l-a considerat pe Iosif Chişinevschi colaboratorul său cel mai apropiat şi mai devotat. Ca dovadă a acestei relaţii speciale stă faptul că sarcina lui Chişinevschi în Secretariat includea şi supravegherea cadrelor şi a „organelor speciale” (Securitatea, justiţia, miliţia şi procuratura). Probabil că principalul susţinător al lui Ceauşescu în numirea acestuia ca secretar însărcinat cu organizaţiile şi aparatul de partid a fost Chişinevschi118.
Noul Birou Politic era compus din toţi membrii vechi, Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Iosif Chişinevschi, Gheorghe Apostol, Alexandru Moghioroş, Emil Bodnăraş, Miron Constantinescu şi Constantin Pîrvulescu, la care se adăugau trei noi membri: Petre Borilă, Alexandru Drăghici şi Nicolae Ceauşescu119. Lui Ceauşescu i-a fost încredinţată prezentarea raportului privind statutul partidului, în care acesta a subliniat tradiţionalele teme leniniste privind „centralismul democratic” şi „internaţionalismul socialist”. Promovarea lui Drăghici a fost un semn clar că Ministerul de Interne, adică Securitatea, continua să joace un rol esenţial ca „scutul şi sabia” regimului. Cât despre Borilă, acesta era un stalinist înveterat, care fusese comisar în Brigăzile Internaţionale în timpul Războiului Civil din Spania şi care avea contacte excelente la Moscova.
Peneliştii lui Peşte
Anii au trecut şi s-a constatat că liberalii nu sunt mai prejos de prietenii lor din psd. De exemplu, un fost viceprimar liberal al comunei Mileanca, căruia limba română îi este straină, deşi lucrează într-o şcoală – probabil matematica se predă în limba rusă - , acum un număr de ani considera postul pe care-l ocupa ocazional la Şcoala Codreni ca fiind proprietate personală, subsemnatul riscând să primească, dac-ar fi rămas la acea şcoală în 1997, cuvinte de genul “ vine şi … , în locul soţului meu”, cum se exprima educata lui soţie. Ce conta că Inspectoratul Şcolar a emis o decizie în acest sens sau că tu eşti inginer şi nu ai nici o treabă cu şcoala. Pentru liberalul lui peşte nu conta legea, cum nu contează nici pentru Tăriceanu. Aceşti aşa-zişi liberali nu dau doi lei pe doctrină, n-au citit o pagină despre doctrina liberală, dar se pretind reformatori. Să nu ştii să scrii în limba română, dar să obţii prin pcr (pile – cunoştinţe – relaţii) ceea ce nu ţi se cuvine sau să-ţi imaginezi că alţii trebuie săpaţi pentru ca tu, nulitate intelectuală, să-i aduci soţiei şi copiilor tăi o sumă de bani, în care se află şi amărăciunea celui pe care-l sapi, doar aşa te-a învăţat pnl-ul, mi se pare cam mult. Iar această hidoşenie se întâmplă zilnic într-un învăţământ tot mai hulit de unii şi pentru că este locul unde nulităţile îşi află adăpostul. Rezultatul: societatea pe care o vedem la televizor sau pe care-o suportăm pe propria piele. Aceşti indivizi n-ar rezista nici o lună într-un învătământ competitiv, unde valorile sunt apreciate şi respectate. Ei trăiesc din bârfa ieftină, gen otv, şi din prostia celor care le ascultă tâmpeniile. Devii un profesor bun prin studiu şi muncă. Din păcate tot ce clădeşti tu se demolează la prima adiere a “spiritului de mahala”, iar ei sunt prea mulţi şi tu eşti prea obosit să mai lupţi cu prostia şi ignoranţa lor. Şi atunci pleci în alt domeniu, iar cei care ştiu foarte puţin fac educaţie. Iar finalul îl simţim atunci când francezul sau englezul, privindu-ne paşaportul sau cartea de identitate, ne va privi ciudat, ca pe nişte potenţiali infractori.
Atentie femei (I)
intelegem o data pentru totdeauna: De foarte mult timp noi,
barbatii, am fost impartiti in numele egalitatii,
feminismului si multe alte teorii. S-a terminat acum,
insa! Spuneti-le prietenelor si prietenilor dumneavoastra
ca barbatul anilor 90 a murit...
Traiasca barbatul anului 2002!
Iata cum se vor desfasura lucrurile de acum inainte:
1. Daca credeti ca sunteti grase, chiar sunteti. Nu ne mai
intrebati. Miscati-va fesele si inscrieti-va la un club de
gimnastica.
2. Invatati sa utilizati capacul de la toaleta: daca este
ridicat, coborati-l la loc, nu e ceva complicat, si incetati
sa va mai plangeti.
3. Nu va mai tundeti niciodata scurt. Asta declanseaza
certuri inutile cand indraznim sa facem comentarii.
4. Aniversarile, sarbatorile si zilele de Sfantul Valentin nu
sunt teste pentru a verifica daca suntem capabili sau nu sa
gasim cadoul ideal... inca o data.
5. Cateodata nu ne gandim la voi. Trebuie sa stiti si sa
invatati sa acceptati asta.
6. Sambata = golf / rugby / fotbal / formula 1 si dupa aia
iar golf. E ceva de genul asta.
7. Shopping-ul NU e un sport.
8. Va sta PERFECT cu ce v-ati imbracat. Serios!!!
9. Intrebati-ne ceea ce vreti CU ADEVARAT. Aluziile subtile
nu tin.
10. Sa stiti ca a urina din picioare exact in fata este mai
greu decat a urina pe vine exact dedesubt. Chiar daca suntem
foarte experimentati, mai ratam cateodata tinta. Atata tot!
11. Majoritatea barbatilor au 3 sau 4 perechi de sosete
maxim. Atunci ce va face sa credeti ca suntem capabili sa
alegem perechea din alte 30 care se potriveste cu fusta
dumneavoastra?!
12. O migrena care dureaza 17 luni este o BOALA. Ar trebui sa
consultati un doctor.
13. Mama dumneavoastra nu este neaparat cea mai buna prietena
a noastra.
14. Verificati uleiul si apa din cand in cand. Sunt doua
elemente ESENTIALE ale masinii dumneavoastra.
15. Relatia noastra nu va mai fi niciodata ca in primele luni
in care am iesit impreuna.
16. Tot ceea ce am putut spune acum 6 sau 8 luni este
irelevant intr-o cearta astazi.
17. Nu fusta va face grasa. E toata porcaria aia de
ciocolata!!
18. Faptul ca ne spuneti ca toate top-modelele sunt false ne
face sa credem ca sunteti niste meschine geloase si asta nu ne
va impiedica in nici un caz sa continuam sa rasfoim revistele.
19. Top-modelele barbati cu corp de vis pe care le vedeti in
reviste sunt toti niste poponari!
20. Daca ceea ce spunem poate fi interpretat in doua moduri,
dintre care unul va intristeaza sau enerveaza, atunci luati-l
pe celalalt pentru ca este exact ceea ce vroiam sa spunem.
21. Lasati-ne sa incercam si pe altcineva!!! Daca nu o facem
cum vreti sa va putem spune ca sunteti mult mai bune decat
altele?!
22. Daca este posibil, v-am fi recunoscatori daca ne-ati
spune tot ceea ce aveti de spus in timpul publicitatii sau in
pauze, pentru ca atunci mergem si noi la toaleta, ne cautam
inca o bere pentru a doua repriza sau ascultam analizele
"expertilor".
23. Cand suntem in pat si parem obositi este pentru ca suntem
chiar obositi si asta nu inseamna in nici un caz ca avem chef
sa discutam despre relatia noastra.
24. Daca vreti un desert dupa masa, luati-va unul. Nu sunteti
OBLIGATE sa-l terminati. Puteti sa-l gustati numai daca vreti,
dar dupa aceea nu spuneti "Nu, nu pot / vreau / ar trebui"
pentru ca ulterior sa mancati jumatate dintr-al nostru.
25. Un regim fara exercitiu NU EXISTA.
26. Daca sunteti la regim asta nu inseamna ca si noi trebuie
sa facem la fel.
27. Cele 4 elemente esentiale ale barbatului sunt carnea
alba, carnea rosie, cafeaua si berea rece.
28. Asigurati-va ca toate mesele contin o cantitate
rezonabila din elementele sus numite, tot restul intra in
categoria "fara gust".
29. Nu puneti la indoiala simtul nostru de orientare, daca se
poate.
Ce ne invata filmele americane?
cele imprimate definitiv in mintea spectatorilor.
Despre ce este vorba? Sa vedem:
1. Apartamentele mari, etajate, din New York, au o chirie convenabila pentru oricine, fie el somer sau director.
2. Cel putin unul din doi gemeni identici este diabolic.
3. Daca trebuie sa dezamorsezi o bomba nu ai de ce sa-ti faci griji, intotdeauna vei alege corect firul care trebuie taiat.
4. Mai toate computerele laptop sunt suficient de puternice pentru a patrunde in sistemul de comunicatii al oricarei
civilizatii extraterestre invadatoare.
5. Nu conteaza daca intr-o lupta martiala numarul adversarilor este foarte mare: inamicii tai vor astepta rabdatori sa
te atace unul cate unul, dansand in jurul tau intr-o maniera amenintatoare, pana cand ii faci knock-out pe cei dinainte.
6. Cand stingi lumina pentru a te duce la culcare, tot ce se afla in dormitorul tau se vede perfect, numai ca intr-o usoara
penumbra.
7. Daca esti blonda si draguta, este foarte probabil sa ajungi expert mondial in fisiune nucleara la varsta de 22 de ani.
8. Politistii cinstiti si muncitori sunt in mod traditional impuscati cu trei zile inainte de pensionare.
9. Decat sa risipeasca gloantele, megalomaniacii prefera sa-si ucida adversarii pe care-i prind folosind masinarii
complicate, care cuprind rachete, sisteme electronice, gaze mortale, lasere sau rechini mancatori de oameni, ce le ofera
prizonierilor cam 20 de minute pentru a evada.
10. Toate paturile au cearsafuri speciale, probabil in forma de L, care ajung pana la subratul femeii care doarme, dar
depasesc numai cu putin coapsele barbatului de langa ea.
11. Toate pungile cu cumparaturi contin cel putin o paine-bagheta.
12. Este foarte usor pentru oricine sa piloteze un avion, pana la aterizare, urmand instructiunile cuiva din turnul
de control.
13. O data pus pe buze, rujul nu mai dispare de acolo, orice ai face, inclusiv scufundari submarine.
14. Cel mai probabil vei supravietui unei batalii, dar numai daca nu faci greseala sa arati inainte cuiva fotografia
iubitei care te asteapta acasa.
15. Daca vrei se te dai drept ofiter german sau rus, nu-i nevoie sa stii limbi straine, este suficient un accent potrivit.
16. Turnul Eiffel se vede pe orice fereastra din Paris.
17. Un barbat nu va arata nici un semn de durere in cursul celor mai feroce lupte, dar se va crispa cu totul cand o
femeie incearca sa-i curete zgarieturile.
18. Daca undeva se vede un panou de sticla, mai devreme sau mai tarziu cineva va trece prin el.
19. Daca locuiesc intr-o casa bantuita, femeile vor iesi - dar numai in cele mai transparente desuuri - sa vada ce este
cu sunetele ciudate pe care le aud.
20. Un computer pe care trebuie sa deschizi un fisier text nu va avea cursor, dar va spune in-totdeauna: "Introdu parola".
21. Cand conduci pe un drum perfect drept este intotdeauna necesar sa rotesti voiniceste de volan in stanga si in dreapta
la fiecare cateva momente.
22. Toate bombele au un ceas electronic cu cifre mari si rosii, pentru a sti exact cat mai este pana la explozie.
23. Un detectiv poate rezolva un caz numai dupa ce a fost suspendat.
24. Daca te hotarasti sa dansezi pe strada, toti cei pe care ii vei intalni vor cunoaste perfect pasii.
25. In timpul tuturor investigatiilor politiei, detectivii viziteaza obligatoriu, cel putin o data, un club de stiptease.
26. Toate numerele de telefon din America incep cu 555.
27. Majoritatea cainilor sunt nemuritori.
28. Daca esti urmarit prin oras, poti sa te ascunzi intr-o parada de ziua Sfantului Patrick indiferent de anotimpul in
care se petrece actiunea.
29. Sistemul de ventilatie al unei cladiri este locul perfect in care sa te ascunzi. Nimeni, nici o data, nu se va gandi
sa caute in locul in care poti sa te deplasezi dintr-o parte a cladirii in cealalta fara nici o greutate.
30. Cand platesti un taxi, nu te uita la portofel. Apuca o bancnota la intamplare si sigur va fi suma exacta ce trebuie
achitata.
31. Orice rasa extraterestra poate sa lase insarcinata o pamanteanca.
32. Bucatariile nu sunt echipate cu intrerupatoare. Cand folosesti o bucatarie noaptea, trebuie sa lasi frigiderul
deschis pentru a avea lumina in incapere.
33. Un singur bat de chibrit aprins, este suficient pentru a ilumina o camera de marimea unui stadion.
34. Toti oamenii din vechime, indiferent de epoca, au dinti perfecti.
35. Cu toate ca in secolul XX este posibil sa tragi cu o arma intr-un obiect aflat in afara razei vizuale, oamenii
secolului XXIII vor pierde aceasta abilitate.
36. Nu este necesar sa saluti atunci cand incepi sau termini o convorbire telefonica.
37. Cand sunt singuri, toti strainii prefera sa vorbeasca in engleza unul cu celalalt.
38. Orice incuietoare poate fi deschisa cu o carte de credit sau o agrafa in cateva secunde. Exceptie fac cazurile
cand dincolo de usa este un copil amenintat de un incediu.
39. Toate buletinele de stiri contin materiale care te afecteaza direct si sunt difuzate in momentul in care tu deschizi
televizorul.
40. Departamentele de politie dau ofiterilor teste de
Upgrade-ul la programul Nevasta 1.0 (ghid de instalare)
Prietena 8.0 la Nevasta 1.0 si a realizat ca aceasta duce la un consum
exagerat de memorie, lasand sistemului extrem de putine resurse disponibile
pentru alte aplicatii. El a observat de asemenea ca Nevasta 1.0 doreste din
rasputeri sa se perpetueze (asemanator unui virus), ceea ce consuma de
asemenea resurse deosebit de valoroase. Nici o mentiune a acestui fenomen
particular nu a fost inclusa in brosura produsului si nici in documentatie,
chiar daca alti utilizatori l-au informat ca era un lucru la care trebuia sa
se astepte datorita naturii acestei aplicatii. Dar nu este doar atat, Nevasta
1.0 se instaleaza de una singura in asa fel incat se lanseaza singura la
initializarea sistemului, de unde poate monitoriza toate celelalte activitati
ale acestuia. El a observat cu tristete ca alte aplicatii cum ar fi PokerNight
10.06, BeerParty 5.5, si Noaptea-n Bar 7.7 nu mai pot rula in sistem deoarece
il fac sa se blocheze cand sunt selectate, desi inainte mergeau de minune. In
timpul instalarii Nevasta 1.0 nu atentioneaza asupra instalarii simultane a
unor plug-in-uri nedorite precum Soacra 55.8 respectiv Cumnatul 16.1 in
versiune Beta. De asemenea si performanta sistemului se pare ca se diminueaza
cu fiecare zi ce trece. Iata cateva facilitati pe care le-ar dori in
urmatoarea versiune, Nevasta 2.0: Un buton "Nu mai spune asta inca o data!" Un
buton de minimizare disponibil la fiecare rulare a programului. Programul de
instalare sa aiba doua optiuni, una care sa permita dezinstalarea ulterioara
in orice moment fara pierderea de cache sau de alte resurse ale sistemului si
alta care sa permita rularea driverului de retea, fapt ce ar permite sondei
hardware a sistemului sa poata fi utilizata. Eu insumi m-am decis sa evit
durerile de cap asociate cu Nevasta 1.0 si am pastrat inca Prietena 9.0.
Oricum, chiar si aici am gasit multe probleme. Se pare ca nu se poate instala
Prietena 9.0 peste Nevasta 1.0. Trebuie neaparat sa dezinstalezi mai intai
Nevasta 1.0. Alti utilizatori spun ca acesta este un vechi bug de care ar fi
trebuit sa stiu. Este clar ca toate versiunile de Prietene au conflicte pe
utilizarea comuna a portului I/O . Ca lucrurile sa fie si mai rele nici
programul de dezinstalare pentru Prietena 8.0 nu functioneaza prea bine,
lasand urme nedorite ale aplicatiei in sistem. In plus toate versiunile
existente de Prietene continua sa lanseze mesaje deranjante (chiar si dupa
dezinstalare!) privind avantajele upgrade-ului la Nevasta 1.0...
***** BUG WARNING ***** Nevasta 1.0 mai are un alt bug nedocumentat. Daca
incerci sa instalezi Amanta 1.1 inainte de a dezinstala Nevasta 1.0, Nevasta
1.0 va sterge fisierele MSMoney inainte de a se dezinstala singura. Si apoi...
Amanta 1.1 va refuza sa se instaleze, pretextand ca sistemul are resurse
insuficiente.
***** EVITAREA BUG-ULUI ***** Pentru a evita acest bug, incercati sa instalati
Amanta 1.1 pe un sistem diferit si nu rulati vreodata aplicatii de transfer de
fisiere intre cele doua sisteme. De asemenea, aveti grija cu aplicatiile
freeware sau shareware similare pentru ca se stie ca sunt purtatoare de virusi
ce pot afecta Nevasta 1.0.
Bancuri cu si despre medici
- Domnule doctor, stiti am o problema.. nu-mi ajunge numai barbatul meu...
- Se poate, sunteti tanara, este normal, se mai intampla, ..mai luati-va un amant..
- Pai stiti, mi-am luat..
- Si tot nu va ajunge ?
- Pai sa vedeti, nu..
- Se poate, sunteti tanara, este normal, se mai intampla, ..mai luati-va unul ..
- Pai stiti, mi-am mai luat..
- Si tot nu va ajunge ?
- Pai sa vedeti, nu..
- Se poate, sunteti tunara, este normal, se mai intampla, ..mai luati-va unul ..
- Pai mi-am mai luat...
- si cum cu un barbat si trei amanti tot nu va ajunge ?
- Pai sa vedeti, nu..
- Ei mai luati-va un amant !
- Pai mi-am mai luat..
- Si tot nu va ajunge ?
- Pai nu !
- Ei atunci e grav...
- O domnule doctor, va rog da-ti o adeverinta ca sunt bolnava, ca barbatu-meu zice ca sunt curva !
--------------------------------------------------------------------------------
Doctorul intra in dormitor, lasandu-l pe sotul foarte agitat sa astepte afara. Peste doua minute, doctorul iese din dormitor si cere un cutit de bucatarie. Sotul se executa si doctorul dispare din nou in dormitor. Peste putin timp iese din nou, de data asta cerand un ciocan si-o dalta. Sotul da fuga pana jos si se intoarce cu un ciocan si o dalta. Acum bietul om era intr-o groaznica stare de agitatie. Doctorul reintra in dormitor, reapare din nou dupa vreo cinci minute.
- Imi pare rau, spune el. Ma tem ca am nevoie de o ranga.
- O ranga?! Tipa sotul cu glasul sugrumat? Ce are? spuneti-mi si mie.
- N-am avut cum sa constat, a spus doctorul. Incerc de atunci sa-mi deschid trusa.
--------------------------------------------------------------------------------
- Va rog urmatorul !
Intra o tanara, draguta. Incearca timida:
- Stiti... eu as vrea...
- Bine... bine!... o intrerupse medicul nervos. Lasati vorba si dezbracati-va!
- Stati domnule doctor, eu as vrea...
- Fara jena! intervine medicul energic. Dezbracati-va imediat!
Tanara se dezbraca, punandu-si toata imbracamintea pe paravan.
- Asa, zice multumit medicul si privind-o atent o intreaba:
- Spune-mi acum, unde te doare?
- Nu ma doare nimic. V-am adus o scrisoare din provincie, de la matusa mea. Va cere un sfat asupra gutei ei...
--------------------------------------------------------------------------------
Un tip intra disperat pe usa cabinetului:
- Domnule doctor, domnule doctor, sunt disperat, in fiecare seara, cand ma bag in pat am impresia ca este cineva sub pat. Cand ma uit sub pat, am impresia ca este cineva pe pat... si tot asa... pe pat, sub pat, pe pat, sub pat... o sa innebunesc.
- Domnule, asta o vom rezolva fara nici o problema in trei ani de sedinte. Vino de trei ori pe saptamana!
- Dar cat costa o sedinta la dumneavoastra?
- Numai o suta de dolari...
Tipul pleaca dezamagit. Peste cateva luni doctorul il intalneste din intamplare pe respectivul plimbandu-se linistit pe strada:
- De ce nu ai venit la mine ca sa facem tratamenul?
- O suta de dolari sedinta? Am rezolvat-o cu 10 dolari! Mi-a spus un barman cum sa scap de obsesie...
- Pai cum asa, un barman?
- Da, mi-a dat solutia: am taiat picioarele patului....
--------------------------------------------------------------------------------
Se facea ca un ginecolog se gandeste sa se faca mecanic... Si se duce omul nostru la cursul de mecanici. Ionescu ia 8, Popescu ia 10, iar ginecologul nostru se captuseste cu un 15. Uimit se duce si el la prof si intreaba cum se poate ?
- Ti-am dat 5 puncte pentru ca ai desfacut motorul, inca 5 pentru ca l-ai montat la loc cum trebuie, si inca 5 ca bonus ca ai lucrat prin teava de esapament !
--------------------------------------------------------------------------------
- Mergeti in camera de alaturi si dezbracati-va! -ii spune doctorul unei tinere paciente.
Dupa un timp, doctorul intreaba:
- Sunteti gata ?
- Da, domnule doctor, dar dumneavoastra ?
--------------------------------------------------------------------------------
O gagica faina se duce la ginecolog. Ginecologu' cand o vede, intra in calduri. Ii spune tipei sa se dezbrace. Dupa ce se dezbraca, doctorul incepe sa o pipaie cu foc si o intreaba:
- Stii ce fac acum ? la care gagica ii raspunde:
- Da, faceti un examen dermatologic.
- Corect, raspunde doctorul dupa care se apuca sa-i maseze sanii...
- Stii ce fac acum ?
- Da, ma verificati de cancer la sani.
- Corect, raspunde doctorul, dupa care isi da pantalonii jos si i-o trage pe la spate.
- Stii ce fac acum ?
- Da. Iei SIDA...
--------------------------------------------------------------------------------
Un tip la doctor:
- Dom' doctor, sunt indecis ..... sau nu ?!
--------------------------------------------------------------------------------
Aceelasi tip la doctor:
- Domn' doctor am o problema : nu prea ma baga lumea in seama....
- Urmatorullll....
--------------------------------------------------------------------------------
Domnu' doctor, in ultima vreme am impresia ca sunt cam nehotarat. Sau nu sunt ?
--------------------------------------------------------------------------------
- Domnu' doctor, in ultima vreme sunt cam uituc.
- Si de cand asta ?
- De cand ce ?
--------------------------------------------------------------------------------
Un balbait vine la doctor.
- Va balbaiti intotdeauna asa ?
- N-nu, ddocc-ctore, dd-doarr c-cand v-vor-besc.
--------------------------------------------------------------------------------
O tipa se duce la doctor. Dupa ce o consulta, doctorul ii spune:
- Doamna, trebuie sa vorbesc cu sotul dvs.
Tipa iese din cabinet si ii spune barbatului:
- Cred ca am ceva grav, doctorul n-a vrut sa-mi spuna ce, dar vrea sa vorbeasca cu tine.
Tipul intra in cabinet si doctorul ii zice:
- Sotia ta e foarte bolnava. Daca nu i-o tragi de 3 ori pe noapte, in fiecare noapte, o sa moara.
Tipul iese iar sotia il intreaba:
- Ei, draga, ce a zis doctorul ?
- A zis ca o sa mori.
--------------------------------------------------------------------------------
- Domnule doctor, va rog sa ma ajutati in legatura cu sotul meu...
- Dar ce anume il supara ?
- Nu-l supara nimic deosebit, dar ii plac ciorapii de dama...
- Bine, doamna, dar asta nu e ceva deosebit... sint multi carora le plac...
- Da, dar lui ii plac ciorapii de dama...
- V-am mai spus, doamna, ca nu e nimic... Si mie imi plac...
- Simpli sau cu mustar ?
--------------------------------------------------------------------------------
Un barbat se duce la medic si ii spune:
- Domnule doctor vreau sa ma castrati !
- Ma omule ,esti sigur ? Vad ca esti tanar si puternic...
- Sigur domnule.
- Bine, semneaza aici...asa si aici. Nu am timp acum sa discutam mai mult.
Dupa operatie,doctorul vine la pacient si-l intreaba:
- Spune-mi si mie de ce ai facut-o ?
- Pai m-am imprietenit cu o fata evreica si stiti la ei e un obicei mai ciudat ...
- Da ma dar asta e circumcizie.
- Pai eu cum am zis...
--------------------------------------------------------------------------------
- Domnule doctor, am avut un cosmar toata noaptea: se facea ca trageam de o usa pe care scria ceva.
- Si ce scria ?
- Impinge !
--------------------------------------------------------------------------------
Unui tip, dupa ce este analizat de doctor, i se spune ca nu mai are mult de trait. Fara nici o speranta, il intreaba pe doctor cat mai are de trait.
- 10, spune doctorul.
- Zece ce ? intreaba pacientul. Zece ani, luni, zile ?
- 9, 8, 7... continua doctorul.
--------------------------------------------------------------------------------
Nea Vasile la doctor...
Doctorul: Dezbraca-te, omule !
Nea Vasile: Mie rusine d-le doctor...
Doctorul: Du-te dupa cortina aia omule !
Nea Vasile dupa cortina s-a dezbracat si a venit cu mana in fata acoperindu-si..........
Doctorul: Da ce tii mana in fata omule ?
Nea Vasile: Pai asa mi-a zis frati-meu Costica sa nu viu cu mana goala la doctor.
--------------------------------------------------------------------------------
- Doctore, sunt extrem de deprimat, nu mai am nici pofta de viata. Ce ma sfatuiesti: sa ma sinucid ori sa-mi inec disperarea in bautura. Cum e mai bine ?
- Depinde cum stai cu ficatul...
--------------------------------------------------------------------------------
Un tip vine la doctor sa-l vindece de balbaiala.
- Da'cu ce te ocupi dta ?
- E-eu cresc ga-ga-ini !
- Pentru asta nu-i nevoie sa vorbesti cursiv, merge si-asa.
- Pai pai,eu chem di-dimineata ga-gainile sa le dau boabe: pi pi pi ! Si vin cinci mii de ga-gaini. Seara iar: pi pi pi, maninca. Apoi, le zic sa plece la cul-culcare. Se duc toate, afara de una. Ii zic: Du-du-te de te culca! Nu vrea. Iar: Du-te la culcare, iar nu vrea. Ma enervez si-i zic: Du-du-te-n pi-pi-pi...Si vin cinci mii de gaini...
--------------------------------------------------------------------------------
Cica unu' se duce la doctor si-i spune:
- Dom' doctor, am sa va spun ceva, da' sa nu ziceti la nimeni !
- Da, dom'ne.. etica profesionala, nu ?
- Dom' doctor, eu sunt poponar.
- Cum, dom'ne ? D-ta care eshti barbat bine, trapez, muschi, cum poti fi tu poponar ?
- Pai sa vedetzi: la noi e o chestie de traditie...Strabunicu' a fost poponar, bunicu, tata, eu, fiu-miu, pana si mos Ion care era ruda indepartata a fost..
- Da' bine dom'ne ! In familia d-tale nu-i plac nimanui fetele ?
- Ba da, lu' bunica.
--------------------------------------------------------------------------------
O persoana este la spital. Vine doctorul si-i spune:
- Am doua vesti: una buna si una rea.
La care pacientul intreaba:
- Care-i cea rea ?
- Trebuie sa va amputam ambele picioare.
- Si cea buna ?
- Pacientul din patul de alaturi vrea sa va cumpere pantofii.
--------------------------------------------------------------------------------
- Spuneti-mi, medicamentul pe care vi l-am prescris, v-a ajutat ?
- Da, foarte mult, eu mi-am vindecat reumatismul, baiatul nu mai tuseste, iar cu ce-a mai ramas sotia a curatat si argintaria !
--------------------------------------------------------------------------------
- Doctore, nu mai inteleg nimic, de cate ori imi beau ceasca de cafea, incepe sa ma doara ochiul drept !
- Nu e nimic grav. Nu trebuie decat sa scoateti lingurita.
--------------------------------------------------------------------------------
In cabinetul unui medic intra o femeie eleganta care se adreseaza medicului.
- Va rog foarte mult sa ma ajutati. In vara asta vreau sa merg undeva la bai. Ati putea sa-mi spuneti care este la ora actuala cea mai moderna boala ?
--------------------------------------------------------------------------------
Intr-un sanatoriu de munte, un barbat venit la tratament se plange medicului ca respira foarte greu.
- Ciudat, spune medicul, fiindca nicaieri nu gasiti un aer mai curat ca aici.
- Tocmai, eu sunt obisnuit sa vad ce respir.
--------------------------------------------------------------------------------
Durerea de stomac incepe sambata dupa amiaza, se accentueaza duminica toata ziua si inceteaza brusc luni de dimineata, cand se deschide farmacia din cartier.
--------------------------------------------------------------------------------
Medicul: - Sa stiti ca principalul vinovat al bolii dumneavoastra este alcoolul.
Pacientul: - Multumesc, domnule doctor, bine ca nu sunt eu vinovat.
--------------------------------------------------------------------------------
Doctorul: Scoate limba, micutule !
Pacientul: Nu pot, d-le doctor, celalalt capat este prins !
Bancuri cu "Genialu'"
R:Pentru ca nu a fost zidita Leana la temelie.
Î:De ce în România (socialista) magazinele se faceau la minimum 5 km distanta unul de celalalt?
R:Sa nu se încurce cozile.
Î:Stiti ca Elena îi spunea lui Nicu Maiestate?!
R:Asa: Nicule, mai ie state de vizitat...
Studentul arab se scuza ca a întârziat la cursuri:
- Sa vedeti a stat pe loc tramvaiul ca trecut tov. Ceausescu cu camasa în gura!
- Cum cu camasa?
- Pai, asa zice tot omeni din tramvai: Uite-l, iar trece, cucamas în gura lui!
Pe vremea lui Ceausescu, iese un timbru cu Ceausescu. Se duce Ceausescu, deghizat, la un oficiu postal, sa vada cum se vinde timbrul.
- Nu se vinde, spune functionarul.
- De ce?
- Nu se lipeste.
Cere Ceausescu un timbru, scuipa pe lipici, îl pune pe un plic si-i arata functionarului:
- De ce spui ca nu se lipeste? Uite, se lipeste!
- Da, spune functionarul, dar toti scuipa pe partea ailalta.
1970 Ceao în vizita în judetul Harghita. Un pionier voios ofera florile ceremoniale lasându-se îmbratisat.
- Cum te cheama, pui de dac?
- Istvan Attila, tovarase Nicolae Ceausescu.
În vizita la Scornicesti, la parinti, Ceausescu gaseste televizorul spart. Suparat, îl ia la rost pe taica-su, de ce n-a chemat pe cineva sa-l repare. Tatal îi raspunde în doi peri:
- Apai vin mereu si pun geamu' ala, da cum îl pun, cum îl sparg!
- Pai de ce tata?
- Vezi tu, când erai mic si spuneai câte o prostie, îti dadeam câte una peste bot, si am ramas cu obiceiul asta...
- Domle, stii ca Ceasca al nostru era tot atât de tare ca si Kasparov?
- ...!?!
- Multi ar fi vrut sa-l bata, dar înca nici unul n-a reusit!
Era Ceausescu la Neptun. Se scoala într-o dimineata mai devreme iese pe terasa cu priveliste la mare si spune.
- Buna-dimineata Soare !
- Sa traiti Tovarase Ceausescu!
Vazând asta îi spune lui Leana ce i s-a întâmplat!
A doua zi dimineata se scoala împreuna cu Leana, ies pe terasa si:
- Buna-dimineata Soare!
- Sa traiti tovarase Ceausescu dar eu nu sunt Soare eu sunt capitan State Dorin, maiorul Popescu Soare a fost ieri de garda!
Un reporter occidental îl întreba pe Ceasca, prin 1989:
- Am auzit ca în România e frig în case. Asa e?
- Da, dar n-a murit nimeni din cauza asta.
- Dar am auzit ca nu e nici mâncare?
- Da, dar n-a murit nimeni de foame.
- Si am mai auzit ca trebuie sa te bati ca sa prinzi un loc în autobuz ca sa te-ntorci acasa de la servici?
- Da, dar nici din asta n-a murit nimeni.
- Atunci, domnule prsedinte, de ce nu încercati cu cianura?
Ceausescu cu nevasta, în elicopter. Leana îi zice:
- Uite, Nicule, se vede râurile!...
- Nu tu, astea nu e râurile astea e soselele!...
Pilotul intervine:
- Nu, astea-s cozile!...
Dupa marile inundatii, Ceausescu îsi convoaca apropiatii ca sa faca un bilant al ajutoarelor. Privind rapoartele în care se centraliza aportul de valuta forte, seful exclama:
- Bravo! Luati masuri de pe acum: peste doi ani dam foc!
Leana îi spune într-o zi lui Nicu:
- Auzi, Nicule...Ce ar fi sa ma pui si pe mine prim-ministru ca Dascalescu?
- Esti nebuna, Leano! Unde mai vazusi tu tara cu doi prim-ministri?
- Pai cum nu!? În Franta: Jac si Rac.
Doi tipi calca un porc cu masina, la marginea unui sat. Unu zice:
- Hai s-o stergem!
Celalat zice:
- E mai corect sa-l gasim pe proprietar, sa-i spunem ce s-a întâmplat si sa-l despagubim.
Zi si facut; unu pazeste masina si porcu. Celalalt pleaca în sat sa anunte trista veste. Trece o ora, trec doua si "solul" nu se întoarce. Cel ramas, ascunde porcu', închide masina si se duce în sat sa dezlege misterul neîntoarcerii amicului. Satul pu
- Am venit aici ,am aflat cine e proprietarul am spus cam ce i-am facut si oamenii m-au sfatuit sa-i spun pe ocolite ca e cardiac. Asa ca i-am atinut calea asa ca din întâmplare si am gasit un pretext de a intra în vorba si i-am trântit-o: "Traiasca 2
Omul,bine pregatit politic a intrat în vorba si mi-a replicat voios:
- Traiasca, traiasca si sa traiasca si Partidul nostru în frunte cu cel mai iubit fiu tov. Niculae Ceausescu"
- Eu când am vazut ca e vesel mi-am luat inima în dinti si i-am spus trist: "Stii? porcu a murit" Si el ,nu stiu de ce a dat de baut la tot satul de ne-am îmbatat ca porcii!...
Ceausescu se intorcea o data cu avionul cu nevasta din strainatate. La intrarea în tara se aude subit un sunet de tonalitate joasa si intensitate mare si avionul se zguduie puternic.
- Ce s-a întâmplat? întreaba Ceausescu foarte afectat.
- Tovarase Nicolae Ceausescu, permiteti sa raportez: ne-am lovit de nivelul de trai ridicat!
Episod între profesorul de istorie si un elev, într-o scoala primara a epocii de aur:
- Spune-mi, Goguta, ce eveniment marcant a avut loc în anul 1918?
- S-a nascut la Scornicesti tovarasul Nicolae Ceausescu, iubitul nostru presedinte!
- Foarte bine. Dar în 1944?
Dupa un scurt timp de gândire, Goguta raspunde:
- S-au sarbatorit 26 de ani de la nasterea tovarasului Nicolae Ceausescu!
Ceausescu merge în Rusia în vizita la Brejnev. Uimit de luxul în care traieste acesta îl întreaba de unde are atâtia bani. Rusul îi zice:
- Ei bine, vezi podul de acolo?
- Da...
- Acel pod costa 100 000 000 de ruble. Si dintr-o suma asa de mare o parte ajunge îb buzunarul meu...
Peste un an vine brejnev la Bucuresti si uimit la rândul lui de luxul în care traieste Ceausescu întreaba cum de îsi poate permite asa ceva. Ceausescu îi raspunde:
- Ei bine. Vezi podul acela?
- Care pod?
- Podul acela costa 100 000 000 de lei...
Manifestatie mare, mare (unii stiu despre ce e vorba). Lumea striga:
- Ceausescu, PCR! Ura! Ura!
Unul singur, mai amarat, sta mai in spate si nu spune nici un cuvant. Un "om de ordine" (citeste securist) se apropie de el si îl întreaba:
- Ce faci tovarase, de ce nu strigi ura?
- Sunt ragusit, raspunde cel interpelat, dar ura e aici, în suflet.
Ceausecu, Bush si Gorbaciov au vrut sa vada care soldat este mai devotattarii sale. Se duc toti trei la Washington.
Bush: - John, la mine!
John: - Da, sa traiti!
Bush: - Soldat esti gata sa faci orice pentru patrie...
John: - Da, sa traiti!
Bush: - Atunci intra în Oceanul Atlantic si adu-mi un rechin în 5 minute!
John intra în apa, se scufunda, iese la suprafata...si peste 5 minute apare epuizat si fara un picior cu un rechin.
Gorbaciov este indiferent si le propune celor trei sa mearga la Moscova. La Moscova:
Gorbaciov:- Ivan, la mine!
Ivan: - Da, sa traiti!
Gorbaciov:- Soldat tu esti gata sa mori pentru patrie si partid!
Ivan: - Da, sa traiti!
Gorbaciov:- Du-te în Oceanul înghetat si adu-mi 2 rechini în 5 minute!
Ivan intra în apa, se scufunda....peste 5 minute iese cu 2 rechini aproape morti...
Ceausescu:- Ba, la noi asta e treaba de muiere...
Bush: - Bine, hai sa mergem la Bucuresti sa vedem. La Bucuresti:
Ceausescu:- Ion, la mine!
Ion: - Ce e, ba!
Ceausescu:- Ba tu esti gata sa mori pentru tara ta?
Ion: - Ntziu...
Ceausescu:- Atunci mars în Marea Neagra si adu 3 rechini în 5 minute!
Ion: - Ba, sa se duca mata...
Ceausescu:- E..., nu v-am spus eu ca asta la noi e treaba de muiere...
Dupa discutia cu Prunaru, primul român trimis în Cosmos, cam nedumerit, Ceausescu o ia deoparte pe Leana.
- Asculta, Lenuto, Prunaru zicea ca a avut unele probleme din cauza legii gravitatiei. Nu tii tu minte când am dat eu legea asta?
- Ce ma-ntrebi pe mine, Nicule, eu sunt cu stiinta, tu esti cu legile!
Era pe timpul lui Ceausescu si trebuia la o fabrica sa de-a afara personal. Începe directorul:
- Eu ar trebui sa plec ca sunt cel mai mare în grad! Dar ce-ar zice tovarasul X prietenul meu bun de familie când aude ca voi fi dat afara?
Personalul:
- Asa e nu poate sa plece dom' director!
Inginerul sef:
- Având în vedere ca eu sunt al doilea în grad dupa director eu trebe sa plec acasa dar ce-ar spune tovarasul Y care e mai sus ca tovarasul X?
Personalul:
- Asa e nu puteti sa plecati dom'n inginer sef !
Si asa mai departe pâna vine rândul lui Ne'a Vasile portarul.
Personalul:
- Ne'a Vasile ne pare rau pentru dv. dar trebe sa parasiti intreprinderea!
- Mai baieti eu am trei copii de hranit! De ce nu ma mai tineti si pe mine!
Personalul:
- Bine Nea Vasile! Cum spui dumneata!
Peste o saptamâna trece Ceausescu pe la fabrica. I se explica cum functioneaza masinile (nu întelege) dar deodata îl vede pe Ne'a Vasile!
Ceausescu:
- Ne'a Vasile ce mai faci mai sti când jucam noi fotbal în bocanci facuti de tata!
Ne'a Vasile:
- Da! Tu ce mai faci Nicule? Tot cu Leana o mai freci?
Ceausescu:
- Da! Ce pot sa fac! Fii atent aici nea Vasile uite aici zece (10) numere de telefon daca ai vre-o problema suna la orice ora!
Ne-a Vasile:
- Multumesc dar nu e nevoie!
Ceausescu pleaca.
Directorul:
- Vasile îl cunosti pe Ceausescu?
Vasile:
- Bineînteles de când eram copil!
Directorul:
- Pai de ce nu ai spus. Uite te trimit la o scoala de maistri sa înveti mai mult!
Acolo la scoala de maistri vine Elena Ceauseascu în inspectie. I se explica cum functioneaza masinile (nu întelege) dar deodata îl vede pe Vasile!
Elena:
- Vasilee! Ce mai faci omule!
Vasile:
- Bine Leano pe aici si eu!
Elena:
- Mai sti când ne pupam noi în tufisuri!
Vasile:
- Mai stiu cu sa uit asa ceva! Tot cu Nicu o mai freci?
Elena:
- Tot cu el doar e un om bun nu? Fii atent aici daca ai vreo problema ia aici 20 de numere de telefon daca se iveste ceva suna!
Vasile:
- Multumesc dar nu e nevoie!
Directorul de acolo ramâne masca!
Directorul:
- De ce n-ai spus ne-a Vasile ca o cunosti pe Elena Ceausesu?
Vasile:
- Eu cunosc pe toata lumea!
Directorul:
- Si pe Papa de la Roma?
Vasile:
- Da!
Directorul:
- Daca îl cunosti pe Papa eu te avansez în grad pâna la inginer sef si o sa lucrezi toata viata!
Vasile:
- Bine baieti!
Se duc la Vatican cu elicopterul!
Vasile:
- Uite baieti cum faceti pe mine ma stiu baieti de la paza dar pe voi nu asa ca intru si o sa apar cu Papa pe terasa aia.
Personalul:
- Ok Vasile!
Peste o jumatate de ora apare si nea Vasile cu Papa pe terasa. Personalul nu îl stia cum arata papa asa ca a întrebat un catolic înrait din Australia!
Personalul:
- Ia zii domne ala de la balcon e Papa?
Australianul:
- Nu prea vad bine pâna acolo dar ala de lânga el e sigur NEA VASILE!!!
Sedinta de partid de pe vremea odiosului cu tema 'datoria patriotica a femeii române de a darui tarii copii. Vine secretarul de partid si le explica la oameni de ce în România natalitatea trebuie sa creasca si, ca sa fie si mai convingator, le tot spu
- Ati înteles, mai tovarasi, tovarasul Ceausescu vrea copii... cât mai multi copii...'
Zice el asta de mai multe ori, le mai da niste statistici, mai pomeneste iar de tovarasul Ceausescu care vrea cât mai multi copii si la urma întreaba:
- Are cineva de pus vreo întrebare?
Se ridica Bula:
- Pai, tovarase, am înteles ce vrea tovarasul Ceausescu - cum sa nu înteleg? - dar un singur lucru nu mi-e clar: o aduceti pe tovarasa Ceausescu aici la noi, sau mergem noi, barbatii, la ea?
Presedintele Frantei e în vizita la Bucuresti. Dupa prima zi de vizita demnitarii se retrag în camerele lor. Nicu are niste microfoane plantate în camerele francezilor si îl aude pe la miezul noptii pe presedintele Frantei batând la usa nevestei sale.
- Qui c'est la? întreaba prima doamna a Frantei.
- C'est moi, îi raspunde sotul.
Hotarât sa-si impresioneze nevasta, Nicu da si el fuga la dormitorul nevestei si bate la usa.
- Care esti acolo ba?, sare Leana din pat.
La care Nicu îl citeaza pe francez:
- Se moaie, se moaie!...
Doi oameni stau de vorba. La un moment dat unul dintre ei zice:
- Hai dom'le sa-ti zic si eu ultimul banc cu Ceausescu pe care l-am auzit.
Celalalt raspunde:
- Dom'le, e pacat de d-ta, te vad om de treaba, de ce sa ai necazuri? Eu lucrez la Securitate.
- Aaa, lucrezi la Securitate? Atunci nu-i nici o problema, o sa-ti repet bancul pâna te prinzi de poanta.
Ceausescu în drum spre o vizita de lucru. Deodata, vede din elicopter o cladire mai mare, în plin câmp, si-i întreaba pe însotitori ce este acolo. Era o închisoare...dar cum sa-i spuna asa ceva Tovarasului. Deci îi spun ca e o gradinita. La care Ceaus
- Hai jos, vreau s-o vizitez.
Intrati în panica, pilotii reusesc sa anunte "organele" sa ia masuri, asa ca pâna elicopterul aterizeaza, detinutii sunt îmbracati în soimii patriei, scosi afara în curte si pusi sa cânte si sa se joace cu lopatica în nisip. Ceausescu se duce la unul
- Baietel, e bine aici la gradinita?
- Mda...
- Si aveti mâncare buna, jucarii?
- Mda...
- Da' tu câti anisori ai?
- Pai... Sase.
- Ciudat! Eu ti-as fi dat vreo doispe...
- Ia mai du-te dracului, ca ajung sase pentru un viol!
Ceausescu împreuna cu Elena, în vizita de lucru în Franta. La Luvru, în fata unui tablou, Elena exclama:
- Vai,ce Dogea minunat!
Ghidul intervine cu discretie:
- Dar este un Rembrandt, doamna!
La un altul,din nou:
- Uii! un Rembrandt remarcabil!
Ghidul se vede nevoit sa corecteze:
- Acesta este un Monet, doamna!
Într-un alt salon Elena exclama fericita:
- O, asta nu ma poate însela: E "Tiganca" lui Grigorescu!
- Nu, doamna. Ne aflam în " Salonul oglinzilor".
Saptamâna prezidentiala. Ceausescu vine la TVR îl ia pe Razvan Teodorescude par si îi spune:
- Baa, asta e saptamâna prezidentiala. Bagi emisiuni în felul urmator:
Luni: - Vorbiti despre mine;
Marti: - Vorbiti despre mine si sotia mea;
Miercuri: - Vorbiti despre Nicusor
Joi: - Vorbiti despre familia mea
Vineri: - Vorbiti despre mine si comitetul central al partidului
Sâmbata: - Trageti concluziile
Duminica: - Nu ma intereseaza.
Zis si facut:(emisinile de rigoare:omagiu etc.si acum filmele)
Luni: - Nebunul
Marti: - piesa de teatru Omul si mârtoaga
Miercuri: - Vagabondul
Joi: - Satra
Vineri: - Ali-baba si cei 40 de hoti
Sâmbata: - Drumul oaselor
Ceausescu inspecta felul în care taranii executau lucrarile de primavara. Din elicopter vede un tractor oprit si doi tipi dormind la umbra lui. Comanda coborârea, se duce la ei, aia se trezisera. Ceausescu:
- Cum te cheama pe tine?
Unul din ei:
- Apai, eu mi-s Petru...
- Dar pe tine, cum te cheama?, zice el celuilalt.
- Io mi-s Semion...
- Si voi acum de ce nu semanati?
- Apoi, dara, cum sa semanam, daca nu suntem frati?
La al XIII-lea Congres al Partidului unul din sala adoarme în scaunul sau comod. Dintr-o data apare un sobolan în sala. Femeile sar sus pe scaune, iar barbatii sar în urmarirea fiarei:
- Omorâti-l, puneti mâna pe el, calcati-l în picioare! striga lumea în sala.
De atâtea strigate omul nostru se trezeste buimac si striga si el din toti rarunchii:
- Si pe ea, si pe ea!...
Pe vremea lui nea Nicu Ceausescu, erau acele interminabile rânduri la toate alimentele (pâine, carne, etc). Intr-o buna dimineata un om iesind pe strada vazu o "coada" formându-se la un colt. Acesta curios întreba pe ultimul asezat la rând:
- Nu va suparati, ce se vinde aci?
- Nu stiu dom'le, întrebati mai în fata!
Merse omul nostru la mijlocul cozi si întreaba din nou:
- Nu va suparati, ce se vinde aci?
- Nu stiu domnu, întreaba si mata mai în fata!
Acesta merse în fata:
- Fiti amabil, de ce stati la coada?
- Nu stiu dom'le întreaba pe domnul din fata!
Suparat de atâta "întreba mai în fata", merse la primul din rând.
- Domnule la ce stai aici la rând?
Mirat, se uita la cel care-l întreba:
- Care coada? Domnule, uite care-i treaba, mi s-a facut rau si m-am sprijinit de zidul asta.
- Atunci la ce mai stai aci?
- Hm! esti prost. N-am fost niciodata primu la un rând asa de mare.
Va aduceti aminte de celebrii cartofi din vremae împuscatului?
Când se raporta productia agricola erau declarati ca: "50 tone cartofi boabe la hectar"...
În "Iepoca de aur" au fost atinse recorduri incredibile la productia de cereale si carne. Astfel, porumbul crestea ca stâlpii de telegraf, adica din cincizeci în cincizeci de metri unu; vacile stateau în grajduri ca si cartile în biblioteca, adica sco
Stie dealtfel toata lumea de ce pe vremea abuziv împuscatului mergeam tot înainte: înainte era mai bine.
Bula merge pe strada. Un amic îl striga:
- Bai Bula, am auzit ca ai intrat în partid (pentru cine nu stie, inainte de marea învalmaseala din decembrie 1989 in Romania era un singur partid).
La care Bula ridica pe rând câte un picior, si privind cu atentie talpa întreaba:
- În ce zici c-am intrat?
Î:Pe vremea lu' împuscatu' ce era iarna mai rece dacât apa rece?
R:Apa calda.
Bula este întrebat daca Partidul poate gresi:
- Binenteles, tovarasi, ca si Partidul greseste: Ce vreti? E si el om ...
Pe vremea lu' împuscatu':
Pancarta pe aeroportul Otopeni, la Plecari:
"Ultimul care pleaca sa stinga lumina."
Ceausestii sositi de la un vernisaj:
- Ei cum ti-a placut, o întreaba el.
- Nicule trebuie sa dam cu ei de pamânt.
- Pai de ce draga.
- Pai nu vazusi ca sub statuia ta scria Jalea si sub pictura mea Baba.
Ceausescu are nevoie de un ministru de finante. Se organizeaza un concurs.Se prezinta un rus, un american si un evreu. Intra rusul.
- Cât fac doi si cu doi?
- Permiteti-mi, va rog, sa dau un telefon la Moscova!
Se duce, da telefon si raspunde:
- Moscova mi-a acordat permisiunea sa raspund ca doi si cu doi fac patru.
Intra americanul; aceeasi întrebare. Da drumul americanul la calculatoare, programeaza, scoate la imprimanta...
- Toate calculele atesta ca doi si cu doi fac patru.
Intra evreul.
- Pai,depinde. Doi si cu doi pot face trei, pot face patru pot face cinci...
Î:Pe cine a numit Ceausescu ministru de finante?
R:Pe frate-sau!
Elena Ceausescu nevasta lui Nicolae Ceausescu avea tot ce-si dorea. Intr-o zi a auzit si e de papuci de crocodil. Cheama la ea doi securisti si le zice ca vrea papuci de crocodil, astia pleaca in Egipt si dupa 6 luni tot nu apar cu papuci de crocodil,
Satui de asteptat, conducatorii partidului comunist introduc în calculator un maldar de date si-i pun întrebarea:
- Cît mai avem pâna la comunism?
Dupa pârâituri, chitaituri, calculatorul raspunde:
- 11 kilometri.
Verificari, nedumeriri, în fine, calculatorul, iar:
- 11 kilometri.
Verifica ei datele, cauta, în fine, se dumiresc. La congresul X tov. Ceausescu spusese foarte clar: "Fiecare cincinal înseamna un pas înainte spre comunism."
Feciorul unui demnitar comunist pleaca în State pentru studii. Acasa trimite o telegrama scurta:
"TRAIASCA PARTIDUL COMUNIST. RAMÂN!"
43.În rai, Dumnezeu sta de vorba cu câtiva români :
- Cum o duc moldovenii tai Stefane?
- Rau, Doamne ...
- Cum asa?
- Pai jumatate sunt în C.A.P., jumatate în U.R.S.S.
- Da ardelenii tai, Iancule?
- Binisor Doamne...
- I-auzi! Pai de ce?
- Jumatate sunt în C.A.P., jumatate sunt în R.F.G.!
- Da' oltenii tai, Tudore?
- Foarte bine, Doamne!
- Bravo! Cum asa?
- Pai jumatate sunt în C.A.P., jumatate în C.C.!!!...
Pe vremea lui Ceausescu un tip intra într-un magazin:
- Nu va suparati, nu aveti peste aici?
- Nu, aici nu avem carne, peste nu au alaturi...