19 ianuarie 2010

Pentru unii, un preşedinte bun este un preşedinte mort


Proverbul care circula prin America secolului XIX, conform căruia “un indian bun este un indian mort”, a fost suficient de actual şi în secolul XX. Urmează două exemple, în acest sens. Primul se referă la marele Corneliu Coposu. După ce vreme de cinci ani oamenii kaghebistului Iliescu au asmuţit “minerii ziarişti” pentru a-l ponegri în fel şi chip pe acest martir al neamului românesc, cu o săptămână înainte de a muri, predecesorii pesediştilor de azi au început să fredoneze refrene laudative la adresa sa. Un gest care şi astăzi semnifică un singur lucru: cât de jos au putut coborî aplaudacii bolşevici în democraţia originală a Tătucului Ilici.

În sens invers stau lucrurile pentru al doilea exemplu, mult mai celebru decât Corneliu Coposu. Este vorba de John F. Kennedy, fostul preşedinte al SUA, asasinat în 1963 la Dallas. În cartea sa, “John F. & Jacqueline Kennedy”, Alan Posener povesteşte viaţa politică şi sexuală a cuplului prezidenţial american. Povestea începe în 1940, cu 21 de ani înainte ca John F. Kennedy să devină preşedinte şi cu 23 înainte să ia un glonţ în cap la Dallas. Atunci, în 1940, tatăl său, Jack Kennedy, un catolic care se îmbogăţise din comerţul cu alcool, producţiile de filme hollywoodiene de categoria B şi speculaţii bursiere, ei bine, tatăl viitorului preşedinte a eşuat în încercarea de a-l împiedica pe Roosevelt să obţină nou mandat. De-atunci, cu o ambiţie nesfârşită, şi-a antrenat băieţii, pe Joe Jr., John, Robert (Bobby) şi Edward (Ted), ca pe nişte cai de cursă pentru a se răzbuna. Cât despre soţia fostului preşedinte, Jacqueline Kennedy, aceasta şi-a calculat cu precizie paşii pe care trebuia să-i facă pentru a ajunge o primă doamnă, la braţul unui soţ hipercurvar şi obsedat de putere mai ceva decât ursul de mure. Ce înseamnă astăzi John F. Kennedy? Un posibil scenariu despre cât de răi sunt agenţii FBI (?) care l-au asasinat.


Niciun comentariu: