O istorie adevãratã: Nãstase Scatiu
Din literatura românã clasicã, liceenii învatã despre Duiliu Zamfirescu si ciclul sãu de romane: VIATA LA TARÓ, TÃNASE SCATIU”, ÎN RÃZBOI”, ANA”. În TÃNASE SCATIU”, este prezentat ciocoiul tipic, setos de avere cu orice pret si prin orice mijloace, viclean, rãu, semianalfabet (nu cunostea nici o limbã strãinã, ci doar româna vulgarã). Deoarece învãtase pe apucate, el avea fatã de boierii adevãrati, intelectuali de rasã, un complex de inferioritate, bine mascat, dublat de o dorintã pãtimasã de a deveni si el boier. Tãnase Scatiu, prototipul ciocoiului vechi, era o copie de revolutionar tip 1848, mai precis, un revoltat care îsi dorea parvenire. Tãnase Scatiu, însã, nu avea convingeri ferme, ci numai interese. El nu-si pretuia prietenii. Din nefericire pentru Poporul Român si pentru România, aceastã categorie ciocoiascã a existat dintotdeauna, si mai cu seamã azi, cînd a apãrut un alt tip: CIOCOIUL NOU-NOUT. EI nu mai are complexul inferioritãtii. Trecut prin multe universitãti si tot felul de alte studii superioare, detinãtor de doctorate, el îsi închipuie cã întruchipeazã nu numai intelectualul sadea, ci, mult mai mult, oxigenul unei natii. Ciocoiul nou nu recunoaste cã ar fi un profitor al momentului, este fudul si convins cã acolo, unde se aflã el, este datoritã calitãtilor si meritelor sale exceptionale, nicidecum datoritã altor factori. El vorbeste limbi strãine, ascunde, siret, panglicãriile demagogice si învîrtelile obscure, se crede superior si invincibil. Fãcînd o comparatie cu vechea noastrã ciocoime, putem observa însã si unele asemãnãri: de pildã, Tãnase Scatiu adora sã fie primit cu lãutari, pîine si sare, dorea mortis sã fie însotit pretutindeni de un alai care, lãudîndu-l continuu, îi mentinea buna dispozitie si încrederea în sine. La fel si ciocoiul nou! Atît Tãnase Scatiu, cît si urmasii lui nu cunosc sentimentul milei crestine, nici compasiunea pentru cei aflati în sãrãcie si suferintã Din contrã, sadici, prin îngîmfare, ei cred în providentialitatea lor. Ciocoiul nou cunoaste stãri de comportament diferite, pare pasnic, jovial, dar numai ce-i sare tîfna, folosind un vocabular suburban, vulgar, tigãnesc uneori, afisînd arogantã si mîndrie nelimitatã, un parvenit orgolios, un veleitar. Ciocoiul vechi se visa, din arendas, proprietarul mosiei. Ciocoiul nou, în general, se lanseazã în politicã, este oportunist, fãrã convingeri ferme, trece din partid în partid, la fiece schimbare de putere, credincios numai partidului acaparatorilor. Prezentãm acum ciocoiul nou numãrul 1 al României, NÃSTASE SCATIU”, care, comparat cu ciocoiul de tip vechi, Tãnase Scatiu, pare un Goliat pe lîngã un pitic ciocoiesc.
Tãrtãsesti, începutul Secolului XX
La o distantã egalã, între Bucuresti si Tîrgoviste, existã un sat din negura vremurilor, numit Tãrtãsesti. A fost si este o asezare de tip Bãrãgan, cu toate aspectele pozitive si negative ale satului românesc de cîmpie. La marginea lui trãia o tigancã, mai focoasã decît alte tigãnci din sat.Tot în acele vremuri, în acelasi Tãrtãsesti, trãia si un tãran necãjit, avînd doar cîteva pogoane de pãmînt, pe numele de familie Dumitru. Acest tãran a prins drag de tigancã si (prin legãtura lor nelegitimã) oachesa, pe numele ei de familie Nãstase, a nãscut un bãiat, cãruia i-a pus numele Marin. Cum în vremurile acelea la declararea nasterii unui copil trebuia prezentat actul de cãsãtorie, în lipsa acestuia, ofiterul Stãrii Civile a trecut în certificatul de nastere copil din flori”, în locul numelui tatãlui. Deci Marin Nãstase era copil din flori, crescut de o mamã sãracã, probabil ajutatã cumva si de tatãl biologic. Tiganca Nãstase nu avea pãmînt, se întretinea muncind cu ziua pe la altii, mai înstãriti. Si tot în acele vremuri exista un obicei, care a continuat pînã la instaurarea comunistilor la putere: acela al copiilor de trupã. Pentru a ajuta familiile sãrace cu multi copii, orfanii, vãduvele cu copii sau copiii din flori, unitãtile militare primeau, fiecare, cîtiva asemenea copii. Din hainele militare reformate li se confectionau si lor mici uniforme, iar la cazan se gãsea mereu o lingurã în plus si pentru ei. Erau un fel de soldati în miniaturã, care respectau regulamentele militare, disciplina, regimul cazon. Dacã mergeau la scoalã, tot regimentul le
asigura cele necesare (cãrti, caiete, rechizite). Unii erau trimisi la scoli de muzicã si rãmîneau în Armatã, la fanfara regimentelor; altii, la vîrsta de 21 de ani, se angajau si deveneau, cu timpul, subofiteri, iar cei mai dotati erau trimisi la liceu si, mai departe, la studii militare superioare. Asa s-a întîmplat si cu puradelul Marin Nãstase, care, fiind copil din flori si fãrã tatã legal, a fost acceptat copil de trupã la un regiment. Deoarece puradelul s-a dovedit foarte bun la învãlãturã, destept, inteligent si disciplinat, comandantul a hotãrît sã-l trimitã la Liceul Militar Mînãstirea Dealu”, pe cheltuiala regimentului. Marin Nãstase nu i-a dezamãgit pe cei care au investit în el, terminînd în fiecare an de studiu primul si, ca sef de promotie, ciclul. Comandantul regimentului a hotãrît sã-l mai trimitã si la Scoala de Ofiteri de Artilerie, pe care Marin Nãstase a absolvit-o, tot ca sef de promotie, dupã ce an de an a fost primul, dovedind a fi foarte inteligent, cu memorie bunã si extrem de disciplinat. Este promotia anului 1943 si, ca proaspãt sublocotenent, a fost invitat, împreunã cu toti ceilalti sefi de promotie ai celorlalte arme din promotia 1943, la un dejun oferit de Regele Mihai, care a dãruit fiecãruia, cu aceastã ocazie, cîte o sabie si tresele cuvenite. Dupã regulamentele atunci în vigoare, primii 3 (seful de promotie si urmãtorii doi) de la fiecare scoalã militarã aveau dreptul sã-si aleagã garnizoana. Sublocotenentul Marin Nãstase a dat prima mare loviturã a vietii sale: în loc sã meargã pe front, ca ofiter de artilerie, el a ales artileria antiaerianã si garnizoana Brasov, unde domneau pacea, linistea si nici un pericol. La Brasov, sublocotenentul Marin Nãstase a devenit afacerist, avînd mult timp liber. Aceastã nouã preocupare a fost cea de-a doua mare loviturã a vietii sale: a românizat” 2 magazine evreiesti. Aici sîntem obligati sã dãm explicatii: în regimul Maresalului lon Antonescu, una din legile cu caracter antisemit a fost interzicerea evreilor de a avea magazine. Cum românii, ca si evreii, au simtul dezvoltat al smecheriei” s-a gãsit si solutia: UN ROMÂN (de încredere) devenea legal proprietarul magazinului, cu numele sãu trecut pe firmã, ca proprietar de drept, dar, în fapt, magazinul apartinea tot vechiului proprietar. Nimic nu se schimba, noul proprietar-paravan nu se amesteca în comert, dar primea lunar o cotã de 25-40% din veniturile realizate. De la cele 2 magazine de încãltãminte, Marin Nãstase încasa astfel (ca proprietar-fantomã) sume frumoase, lunar, afacerea fiind înfloritoare. Ca urmare, cu încetul, a devenit foarte bogat. Trebuie spus cã, între timp, tãranul Dumitru din Tãrtãsesti s-a cãsãtorit oficial cu tiganca Nãstase - mama sublocotenentului Marin Nãstase. Din cãsãtoria celor doi au mai rezultat 2 copii: un bãiat, Constantin (Costel), si o fatã, ambii cu numele de familie al tatãlui, Dumitru. Sublocotenentul Marin Nãstase a cumpãrat cîteva zeci de hectare de pãmînt agricol în Tãrtãsesti, zeci de stupi de albine si oi, 2 autoturisme, toate asigurîndu-i o viatã trãitã din plin, ceea ce un ofiter tînãr nu-si prea putea permite doar din soldã. Ulterior, el a dovedit un apetit de îmbogãtire greu de egalat.
Nãstase (Scatiu) are o cãdere
A venit 23 August 1944, cu toate nenorocirile aduse de Armata Rosie. Slt. Marin Nãstase, zis si Titi, într-o zi, în Bucuresti, si-a parcat masina pe o stradã oarecare. Cînd s-a întors, masina ia-o de unde nu-i! Dupã cîteva zile, a vãzut-o cu un sovietic la volan. A tipat, a strigat hotu’”, a fugit dupã masinã si chiar s-a aruncat pe botul ei. A fost arestat de politistii români si anchetat, sub stare de arest, în subsolul blocului Dragomir Niculescu (Romarta) de pe Calea Victoriei, bloc devenit al MAI. Nu a fost retinut mai mult decît durata anchetei, l-au eliberat, dar masina sa a trecut pentru totdeauna la sovietici. A doua masinã si-a ascuns-o, de fricã, în ograda pãrinteascã, sub o sirã de coceni de porumb. În urma unui denunt, i-a fost si ea confiscatã. Pãmîntul l-a împãrtit, formal, între membrii familiei, ca si stupii, oile sau animalele de povarã, asa, ca sã nu mai poatã fi acuzat cã e mosier sau chiabur. Si, cum o nenorocire nu vine niciodatã singurã, în 1946 a fost epurat din rîndurile Armatei (încã regale), devenind somer, prin vointa generalului Walter Neulander, zis mai apoi Roman. Conform legilor de atunci, ofiterii deblocati se mai bucurau de unele avantaje. Li se echivalau
(în majoritate) examenele din scolile militare, urmînd a sustine un numãr mic de examene de diferentã, plus întelegerea profesorilor universitari fatã de acesti studenti tomnatici. Astfel, fostii ofiteri de infanterie, jandarmi s.a.m.d. deveneau licentiati în drept, iar fostii ofiteri de artilerie, geniu, aviatie sau marinã se transformau în ingineri. Asa a ajuns, în 1947-48, si fostul slt. Marin Nãstase (Titi) inginer.
Inginer Nãstase (Scatiu), necazuri, bucurii, succese
Inginer ca inginer, dar sãrac, Marin Nãstase primise o grea loviturã din partea regimului comunist, chiar în trãsãtura lui esentialã: aviditatea de bani. A început o viatã precarã, cu un salariu modest (în urma averii pierdute). Cãsãtorit si repede divortat, avea de ce sã se considere un visceral anticomunist si antisovietic. Cînd discuta cu cei mai apropiati, sub impresia pierderilor suferite, devenea nervos, vînãt la fatã de urã si profera cele mai grave acuzatii împotriva comunistilor locali si sovietici. În 1949 a cunoscut-o, întîmplãtor, pe aceea care îi va fi sotie pînã la moarte, domnisoara Elena Dragomirescu, fatã de Bucuresti, fiica lui Gheorghe Dragomirescu (salariat la Grivita Rosie”) si a Amaliei, nãscutã Gush, de origine germanã, din Bucovina. Elena Dragomirescu era foarte frumoasã. S-au întîlnit-vãzut-plãcut-iubit, cãsãtorindu-se în acelasi an. Elena Nãstase, finã, delicatã, orãseancã, nu cunoscuse muncile agricole. Ea a fost repede transformatã în mînã de lucru, sclava lui Titi-tiranul, care, încã de la începutul cãsãtoriei, s-a purtat abuziv; vara o ducea la Tãrtãsesti, la muncile casnice si ale cîmpului, ca sã facã mãmãligã, într-un ceaun urias, pentru muncitorii zilieri ai pãmînturilor împãrtite formal între rude. Asta sub supravegherea atentã a soacrei tuciurii, din cale-afarã de rea. În 1950, la un an de la cãsãtorie, s-a nãscut primul copil, Adrian, alintat Ady de cãtre pãrinti. Apoi, în 1952, s-a nãscut sora lui, Dana. Desigur cã se stie cît de greu se trãia în acei ani. O mamã cu doi copii mici nu putea obtine un serviciu, iar sotul, desi inginer, primea un salariu care nu îi asigura o viatã prosperã. Noroc cu ceva zarzavaturi sau alte alimente venite de la Tãrtãsesti. Initial, au locuit pe Colentina, în casa cumpãratã de Nãstase cînd activa ca ofiter la Brasov, pe numele surorii sale, dupã legalizarea relatiei tatãlui sãu cu tiganca Nãstase, dar sora lui Marin a decedat, tînãrã si nemãritatã, dupã care proprietarul real a intrat în posesia imobilului. Comportarea lui ca sot a fost mizerabilã. Dimineata lãsa o infimã sumã de bani pentru hrana din acea zi, încît copiii au crescut cu cartofi prãjiti si ciorbã de fasole. Frumoasa lui consoartã a purtat o hainã de iarnã timp de 20 de ani, îmbrãcãmintea ei fiind de-a dreptul sãrãcãcioasã. Niciodatã nu au intrat împreunã la vreun restaurant sau spectacol. Chiar mai tîrziu, cînd a devenit cadru universitar la nou înfiintatul Institut de Petrol si Gaze Bucuresti, financiar sau material, nu s-a schimbat nimic în viata de familie. Decît cã Marin Nãstase, care era fumãtor, a trecut de la tigara Carpati” la Kent” si a continuat sã ia prînzul la cantina Institutului, la COS” sau la vreun alt restaurant. Aproape a uitat cã are si o sotie, pe care o neglija total. Dacã aceasta încerca sã-l mîngîie, sau mãcar sã-l atingã, el o lovea. Foarte violentã aceastã corciturã tigãneascã, mereu irascibilã fatã de sotie. A lovit-o si a bãtut-o de zeci de ori, din motive cunoscute numai de firea lui agresivã. Cînd se enerva (mai din nimic), se îngãlbenea si tremura de furie. Rar, la cîte 6 luni, ba chiar un an, îsi mai aducea aminte cã trebuie sã fie si bãrbatul sotiei sale. Atît! Ciudat! Niciodatã Elena Nãstase nu si-a explicat de ce Titi al ei este asa de rece cu ea si de ce timpul liber si-l petrece cu prietenul” sãu bun, prezentat familiei ca un fost ofiter, camarad si amic de-al sãu. Întîmplãtor, odatã, un cumnat, cãutîndu-l la prieten” acasã, l-a surprins pe Titi în pat cu amicul sãu bun, însã nimeni nu-si putea închipui - în naivitatea si în necunoasterea de atunci sau în lipsa de educatie sexualã crasã - cã ar putea exista relatii amoroase între bãrbati. Deci, Marin Nãstase-Titi, zis Tapu printre cunoscuti - era... BISEXUAL! Si-a mai fãcut un pas: a vîndut casa din Colentina, s-a mutat cu chirie într-o locuintã de pe Str. 7 Scaune si si-a cumpãrat o masinã. Apoi încã un pas: dupã putini ani, s-a mutat într-un
apartament confortabil, dintr-un bloc cu 4 etaje care, nationalizat acum, apartinuse Fundatiei Elias”, bloc situat pe o stradã perpendicularã cu Calea Mosilor, foarte aproape de aceasta si de Piata Mosilor. Fiul lui Titi, Adrian, a urmat cursurile Liceului Sfîntul Sava” (devenit Nr.1) din Bucuresti si a fost un elev mediocru în primele clase. Vacantele de varã si le petrecea la Tãrtãsesti, unde Marin Nãstase îsi ducea întreaga familie, an de an. Acolo îl chema casa pãrinteascã (renovatã si mãritã), acolo îi erau pãrintii, unchii, mãtusile, verisorii. Doamna Elena Nãstase muncea din greu, iar Ady zburda, împreunã cu alti copii din sat, adicã prietenii copilãriei sale: Toma Zaharia (devenit general în Regimul Iliescu-Nãstase); Gregorian Bivolaru (actualul mare guru” al yoghinilor sectei MISA); Gabriel Bivolaru (gangsterul deputat PDSR, care, împreunã cu escroaca Mona de Freitas, originarã din Bacãu si devenitã cetãtean englez, au furat statului 2300 miliarde lei); Marin Bucur (noul proprietar, de formã, al faimosului restaurant CAPSA, fost nationalizat). Ady se juca voios cu prietenii lui, varã de varã, fãcînd tot felul de nebunii copilãresti: pãsteau vitele împreunã, sau furau fructe din livezile oamenilor. Cînd a ajuns mare om politic, Ady nu si-a uitat prietenii: pe Toma Zaharia (politaiul corupt care si-a construit o vilã de miliarde la Tãrtãsesti) l-a fãcut general si mai marele politistilor pe Capitalã; pe Marin Bucur, rudã cu familiile Nãstase si Zaharia, l-a folosit ca paravan la cumpãrarea restaurantului CAPSA. Aceastã metodã de camuflare a proprietarului adevãrat o folosise si Marin Nãstase, uzînd de numele rudelor, atunci cînd a divizat suprafata de teren agricol, stupii de albine si oile cumpãrate din biata lui soldã de sublocotenent, ca sã nu fie trecut la chiaburi”. Metoda aceasta de camuflare a adevãratului proprietar va fi perfectionatã de Ady în cariera sa financiarã si politicã. În cazul lui Gabriel Bivolaru (cînd acesta a fost descoperit ca inginer financiar”, pãgubind statul cu 2300 miliarde lei si a fost invitat la Procuraturã, desi era deputat PDSR în opozitie”), Ady, prietenul din copilãrie, ajuns presedinte de partid si deputat, a organizat, la repezealã, un mars la Procuraturã, cu circa 40 de deputati si senatori PDSR, unde au protestat, considerînd actul ca o persecutie politicã! Dupã ani de tergiversãri si disparitii de probe din dosare, în domnia bunului plac a lui Ady, Gabriel Bivolaru s-a ales cu o condamnare de 5 ani închisoare, în vreme ce un hot de gãini primeste 2 ani. Organizatia MISA, extrem de periculoasã, a lui Gregorian Bivolaru se bucura de toleranta autoritãtilor, cu sprijin tacit guvernamental, în ciuda reactiei presei din tarã, care a dezvãluit multe din activitãtile yoghinilor si ale lui Bivolaru. Deodatã însã, ca la un semnal, dupã multi ani de armonie si pace, autoritãtile s-au pornit împotriva toleratilor, sã le urmãreascã atent activitatea, sã-l ancheteze si sã-l aresteze pe Guru-Gregorian. Pãrerea generalã este cã aceastã sectã, incredibil de profitabilã, cu un important venit financiar, si-a cam uitat protectorii. Gregorian Bivolaru a neglijat sã mai dea darul” prietenului tãrtãsestean, uitînd lamentabil zicala mafiot-dîmboviteanã: prieten, prieten, dar brînza-i pe bani! Si de aici i se trage tot necazul...
NOTÃ. Îmi asum toatã responsabilitatea pentru afirmatiile fãcute în acest articol si îi multumesc, pe aceastã cale, domnului Grigore L. CULIAN, editorul ziarului New York Magazin”, pentru curajul, demnitatea si hotãrîrea cu care a luat decizia publicãrii unui material care aduce la cunostinta opiniei publice fapte adevãrate, legate de ascensiunea politicã fulminantã a unui alt fost nomenclaturist comunist care, iatã, doreste sã devinã presedintele României.
Aurel Sergiu MARINESCU, Scriitor, fost detinut politic (Text reprodus din ziarul New York Magazin“, numerele din 8 si 15 septembrie 2004)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu