22 decembrie 2009
Liberalii roşii şi în dungi (III)
Ştiţi cine este “hrebenciucul PNL”? Este eminenţa şobolănie a liberalilor, Dan Radu Ruşanu. Prin 2008, acesta a încercat să ia cu japca un hotel. Şi cum fraierul de proprietar a refuzat să i-l dea, s-au pus instituţiile statului, aflate în 2008 la degetul mic al liberalilor roşii, pe el. Până când fraierul care credea că trăia într-o democraţie regretă şi ziua în care s-a născut, darmite ziua în care a avut tupeul nesimţit să-l refuze pe Ruşanu.
Este vorba, în povestea liberalilor care dau românilor lecţii de democraţie, de hotelul “Predeal” din, evident, Predeal. Acţionarul majoritar, Florin Pistaie, deţinea 80% din acţiunile hotelului. Acesta refuză să vândă hotelul lui Ruşanu. Care credeţi că a fost consecinţa? I-au fost trimise pe cap controale peste controale, era pe punctul să fie executată silit, datorită unei datorii infime la buget, CNVM (Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare) îi blochează acţiunile la bursă, fară motive întemeiate. Şi toate acestea deoarece, în 2008, Dan Radu Ruşanu este foarte influent, datorită PNL-ului de la guvernare, dar şi averii sale imense şi relaţiilor personale. Aceasta ar fi fost România propusă de alianţa roşie Geoană – Antonescu.
Restul amănuntelor în “Academia Caţavencu”, nr.36/2008.
P.S. “Bărbatul” Crin Antonescu dovedeşte o lipsă totală de respect faţă de femei, în decembrie 2009. Chiar dacă este vorba de Elena Udrea, nu vii tu, chiulangiul Parlamentului, cu poante de autobază atunci când vrei să-l ataci pe Băsescu. Dacă Udrea este vinovată de ceva, stabilesc autorităţile statului, dar buna educaţie ar trebui să-l determine pe Crin Antonescu să renunţe la atacuri fără sens la adresa doamnelor. Bădăranul Antonescu se crede în mahalaua lui Vanghelie?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Acest guvern a trecut in mare parte din cauza doamnei Udrea! Felicitari!
Trimiteți un comentariu