Pentru nostalgicii dictaturii comuniste, cei pentru care întrega lume se reducea la activiştii bolşevici care gândeau pentru ei, avem o descriere a modului în care erau ţinuţi închişi deţinuţii politici în temniţele comuniste. Pentru vina că s-au născut în România, şi nu în Franţa, de exemplu, ofiţerii armatei române, medicii, preoţii sau profesorii, care gândeau altfel decât trădătorii de neam şi ţară veniţi pe tancurile ruşilor, au sfârşit în lagărele bolşevice, comparabile cu lagărele naziste de tortură. Iată cum povesteşte fostul deţinut politic Gheorghe Grecu (“Academia Caţavencu”, nr.36/2008) condiţiile din temniţa comunistă “Neagra”:
“Un beci complet închis, în care era mereu noaptea. Nu exista lumină … Întunericul din ea era mai negru decât întunericul unei nopţi fără lună şi stele în mijlocul unei păduri. Pe jos era mereu o mâzgă de câteva palme. Era noroi amestecat cu fecale şi urină. Nu exista tinetă unde să-şi facă nevoile deţinutul închis aici. Aerul nu era aer, era miros de iad. Prin întuneric mişunau şobolanii. Când deţinutul se aşeza pe scaun, dacă dibuia acest singur obiect pe care se putea sta, şobolanii i se urcau pe cap. După 48 de ore de întuneric profund, deţinutul pierdea noţiunea timpului, nu mai ştia dacă afară e zi sau noapte. După alte 48 de ore surveneau halucinaţiile.”
Iar toate aceste suferinţe devin obiect de batjocură, atunci când zeroTV face emisiuni despre 1989, în care acest popor este tratat ca popor de sclavi, vândut unui cizmar. Se aude mereu clişeul “Ne-am ucis conducătorul!”. Despre care conducător este vorba: de cel care s-a autoproclamat preşedintele Republicii Socialiste România în 1971, de cel care şi-a eliminat, precum Hitler, toţi adversarii politici, de cel care provinea dintr-un partid adus la putere în România de cel mai mare criminal al tuturor timpurilor, adică Stalin? Pentru foştii pupincurişti bolşevici, o informaţie utilă: primul preşedinte al României a fost cel ales la 20 mai 1990.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu