17 decembrie 2009

Cum erau furaţi banii UE în guvernarea liberalo-pesedistă


Dacă tot dau din gură pe la tembelizor, liberalii lui Patriciu n-ar trebui să uite cum, în primii doi ani de apartenenţă la UE, România n-a atras fonduri europene, mai mult chiar au fost furaţi din banii UE. Astfel, în iulie 2008, UE oferea României peste 15.000.000 kg de zahăr. O singură problemă exista: zahărul era vrac şi trebuia ambalat. Ambalarea se făcea în ţara care primea zahărul. Ce credeţi că a făcut Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, în mandatul liberalului roşu Tăriceanu? Este angajată o firmă din Ungaria (doar UDMR era partenerul PNL la guvernare), firmă care ambalează zahărul la un preţ de aproximativ 2.250.000 de euro, în condiţiile în care întreaga cantitate de zahăr costa aproximativ 6.600.000 de euro. Adică firma maghiară ia statului român 42% din întreaga cantitate de zahăr pentru ambalaj. Preţul real, la nivelul pieţii, al ambalării întregii cantităţi de zahăr fiind de aproximativ 272.000 de euro. Peneliştii lui peşte, prin firmele “prietene”, iau de zece ori mai scump, doar fraierii de români necăjiţi pot aştepta mult şi bine. Diferenţa dintre 2.250.000 de euro şi 272.000 de euro a intrat, probabil, în comisioanele camarilei liberale. Cu aceşti bani în conturi, dacă te numeşti Orban sau Antonescu, ai energia necesară să-l înjuri zilnic, la televiziunile mogulilor, pe Preşedintele României. Revenind la zahărul UE, prin această inginerie financiară s-au pierdut, în 2008, 5.500.000 kg de zahăr. Cinci milioane de români săraci au rămas să înghită în sec după darul dulce al UE. Pe pungile de zahăr care ajungeau în România era obligatoriu să existe inscripţia “AJUTOR UE. NU ESTE DE VÎNZARE”. Mai corectă ar fi fost varianta: “REST DIN AJUTORUL UE, NEPRĂDUIT DE LIBERALI”.

Preluat şi adaptat din “Academia Caţavencu”, nr. 35/2008.

Niciun comentariu: