17 ianuarie 2009

Despre desfătările occidentale


“Mulţumesc zeilor că sunt bărbat, iar nu femeie, grec, iară nu barbar, om liber, iară nu sclav.” Cam pe-aici, prin perimetrul acestei recunoştinţe greceşti, se învârte dezorientat sentimentul nostru de satisfacţie că nu ne-am născut în Etiopia. Dacă vrem să mulţumim cuiva pentru lucrurile complicate care ne fac să trăim confortabil şi superficial, adică pentru plasme, sateliţi, apă caldă, mobile, călătorii cu avionul, credit ipotecar, aspirină ori site-uri XXX, acum avem ocazia. Destinatarul e descris în ultima carte a lui Lucian Boia* şi răspunde la numele generic “Occident”. Occidentul e un produs de sinteză cu multe ingrediente, nefinalizat, aflat în evoluţie permanentă, născut în zorii neolitici ai Europei printr-un concurs de împrejurări care aduce a conspiraţie norocoasă. Şansele lui istorice acoperă întregul catalog de uimiri şi coincidenţe fericite editat de cronologia umană. De la Gulfstream-ul care a încălzit coastele nordice ale continentului la pădurile germane care au dat lemn pentru corăbii, de la filozofia greacă la creştinismul “orientat”, de la configuraţia optimă a reliefului european la “micul optim climatic” din secolele IX – XII, cel care a permis aventurile vikingilor, de la colaborarea alimentară nord-sud, adică de la sinteza pâine-ulei-vinului cu carne-bere-laptele la milenarism, de la raţionalism la defrişările intensive, de la industria morilor de apă la explozia orologeriei, de la ogoare la burguri, de la populaţia redusă la libertăţi mai mari, de la colonizarea agricolă la ofensiva intelectuală, de la intoleranţă la marea ciumă, de la catolicismul rentabil la marile descoperiri geografice, de la naşterea ştiinţei moderne la mitul progresului, de la ideologiile vizionare la tehnologiile infinitului mic, în fine, de la primul vârf de săgeată făcut pentru vânzare la cucerirea cosmosului, Occidentul n-a obosit să-şi rafineze portretul niciodată terminat. Iar ăsta e, fără discuţie, norocul nostru decisiv.

* Lucian Boia, “Occidentul, o interpretare istorică”, Humanitas, 2007.

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.2/2008 (autor Doru Buşcu)

Niciun comentariu: