20 ianuarie 2009

Biografia secreta a lui Ion Iliescu (XXIV)


AFACEREA AEROFINA:
SISTEME DE OCHIRE PENTRU RACHETELE LUI SADDAM


PROGRAMUL SECRET WMD AL LUI SADDAM

Un raport din octombrie 1999 al Camerei Reprezentantilor din Statele Unite, alcatuit de Comisia pentru Activitati Teroriste si Razboi Neconventional (Task Force For Terrorism & Unconventional Warefare) - document bazat pe rapoarte ale serviclilor secrete americane (CIA, NSA, ONI) - dezvaluia, pentru prima data, amploarea programului secret al lui Saddam privind mijloacele de distrugere in masa ("Weapons of mass destruction" W.M.D.). In acelasi timp, raportul confirma achizitiile secrete de sisteme sofisticate pentru cresterea eficacitatii rachetelor balistice irakiene, program reluat de Saddam de la sfarsitul lui 1994. Datele si informatiile din acest raport, inca inedit, demonstreaza pregatirile intense, cu caracter ofensiv, pe care Saddam le-a intreprins in ultimli cinci ani in directia Arabiei Saudite (via Kuweit) si Israelului. Raportul exprima totodata, ingrijorarea profunda a Washingtonului fata de capacitatile balistice - cu incacrcaturi nucleare, chimice si bacteriologice - de care dispune Saddam, capacitati pe care Irakul a reusit sa le eludeze controalelor internationale, transferandu-le in mare parte in Libia si Sudan. Totodata, raportul arunca indirect o lumina noua asuspra relatiior regimului Iliescu cu Saddam, initiate inca din februarie 1993, prin mijiocirea unui important lider de partid si de Parlament din Roman.
In ciuda numeroaselor controale intemationale, Saddam Hussein a reusit, dupa Razboiul din Golf, sa-si conserve importante capacitati tip WMD ("Weapons of mass destruction", capacitati de distrugere in masa, atat din clasa NW (Nuclear Weapons), cat si BW (Bacteriological Weapons). In ianuarie 1996, serviciul secret israelian a apreciat ca in urmatorii patru ani, regimul Saddam va dispune de 10 lansatoare SCUD, cu 150 de rachete, operationale in orice moment, echipate cu capete WMD nucleare, chimice si biologice. La inceputul lui 1998, Irakul dispunea deja de 48 rachete SCUD, cu raza de actiune de 600 de km, precum si de 6 lansatoare. Un indiciu important al amplorii programului balistic irakian, de tip WMD, l-a constituit numirea, la sfarsitul lui 1997 si inceputul lui 1998, a gen. Abd-Al-Rizzaq, din fortele terestre, si a gen. Muzahm Tassab Al-Hassan, din fortele aeriene, in fruntea industriei militare irakiene si a programelor speciale. Ambii generali au detinut pozitii cheie in cadrul sistemului de rachete al Irakului in cursul Razboiului din Golf. Cei doi sunt considerati experti in domeniul rachetelor balistice. In decembrie 1996, serviciul secret german a raportat ca tehnicienii irakieni realizeaza un tip de avion-transportor cu o raza de 700 de km, capabil sa transporte la bord circa 3040 kg de agenti chimici si biologici. Avion realizat din fibra de plastic, nedetectabil de radar. Se apreciaza ca circa 45 de capete cu incarcatura biologici (BW) si bombe chimice, realizate la sfarsitul anilor '80, au fost conservate dupi Rizboiul din Golf si au ramas nedetectate de inspectorii ONU. Potrivit guvernului britanic, Saddam dispune de 30 de capete cu incarcaturi chimice si biologice, operationale in acest moment, 8.400 litrii de antrax, putand produce si 200 de tone de gaz VX, din care o singuri picituri poate fi fatala.

NOUA GENERAŢIE "WMD" A FOST TRANSFERATA DE SADDAM IN LIBIA SI SUDAN

Conform raportului "Task Force", "centrul programului irakian de tip WMD, din generatia a doua, a fost transferat in siguranta, in Libia si Sudan". La sfarsitul lui 1997 si inceputul lui 1998, rachetele irakiene SCUD "au fost stocate in silozuri bine protejate in Port Sudan". In vara lui 1997, Saddam si-a construit o noua si sofisticata fabrica de arme chimice (CW) in regiunea Kaflifi, la nord de Khartuin (Sudan). Alt centru pentru arme chimice a fost construit de irakieni in apropierea "Centrului Islamic" de la Soba (la sud-vest de Khartum). Acest centru este pus, totodata, si la dispozitia lui Ben Laden. Surse ale opozitiei sudaneze afirma ca instalatiile de la Kafliri, precum si cele de la Mayu (la sud de Khartum), construite de irakieni in Sudan, vor produce arme chimice, la nivelul maximal productiei, injurul anului 2000.
Si mai importante, sunt transferurile de mijloace WMD ale lui Saddam in Libia. In ianuarie 1995, Irakul si Libia au semnat o intelegere secreta, prin care expertii irakieni urmau si realizeze, sub acoperirea data de Gaddafi, rachete balistice cu raza lunga de actiune (100 de km), tip "AL-HUSSEIN" si "BADR". o delegatie irakiana la nivel inalt, condusi de dr. Jafar Diya Jafar - unul din cei mai importanti savanti atomisti ai lui Saddam - a fost in Libia, in octombrie 1995, pentru a investiga posibilitatea instalirii unui mic reactor nuclear. La sfirsitul lui 1997, Irakul si Libia au semnat o noui intelegere secreta. Conform acestei intelegeri, irakienii au initiat un amplu program de dezvoltare de arme chimice (CW) pentru Libia, expediind specialisti atit la centrul de la Rabta, cat si la fabrica (ascunsa in munti) de la Tarhunah (60 km sud-vest de Tripoli). Se estimeaza ca fabrica de la Tarhunah va deveni operationala inainte de anul 2000. Pe baza aceleiasi intelegeri, irakienii au realizat un nou centru pentru arme biologice (BW) chiar la Tripoli, ascuns in cadrul lui "General Health Laboratories" (Laboratoarele de Sanatate Publica). Libia s-a aratat interesata, in acest context, mai ales de bombe si capete de rachete incarcate cu agent,ii antraxului si botulismulul.

REGIMUL ILIESCU A PURTAT NEGOCIERI CU SADDAM DIN 1993, PRIN MIJLOCIREA UNUI
LIDER PARLAMENTAR ROMAN


Raportul "Task Force" al Camerei Reprezentantilor mentioneaza ca "la sfarsitul lui 1994 sistemul irakian de achizitii secrete a fost complet reorganizat". Astfel, sub diverse acoperiri, irakienii au inceput sa cumpere din straina toate sistemele sofisticate, de dirijare si ochire pentru a perfectiona eficacitatea rachetelor WMD. Telmologia de varf, uneori cu dubla folosinta (civila si militara, a fost achizitionata de Saddam din Germania, Austria si Elvetia. Conform raportului american, cel mai adesea tara de tranzit aleasa a fost Bulgaria. Romania avut, in epoca Ceausescu, ample programe si intelegeri secrete in domeniul annamentulul atat cu Irakul (Saddam), cat si cu Libia (Gaddafi). Dupa 1990, regimul Iliescu a refacut, treptat, aceste punti. Astfel, in februarie 1993, sub acoperirea unei vizite in Romania a Partidul Baas Arab Socialist, au inceput primele tatonari intre regimul Iliescu si Saddam, in chestiuni sensibile de achizitii militare. Tatonarile au fost mijlocite de un parlamentar roman si de ambasadorul Irakului la Bucuresti, dl. Ibrahim S. Sultan. Trebuie sa precizam insa aici doua aspecte. Parlamentarul roman avea un frate in M.Ap.N. care, in ultimii ani ai regimului Ceausescu, fusese mutat la o unitate militara specializata de langa Bucuresti, in cadrul careia se ocupa, de fapt, cu comertul de arme. Unitatea, condusa de gen. Andreescu (numele real era altul), indeplinea operat,iuni de tip A.V.E. (Aport Valutar Extem) pentru Ceausescu. Acest profil a fost dezvaluit de gen. Andreescu fostului Rabin Sef al Romaniei, dl. Moses Rosen. In al doilea rand, tatonarile regimului Iliescu cu Saddam la Bucuresti, din februarie 1993, au fost posibile si datorita relatiilor foarte stranse ale parlamentarului roman cu ambasadorul de atunci al Irakului, dl. Ibrahim S. Sultan: vizite reciproce de familie, cadouri, sustinere polifica etc. Parlamentarul roman era binecunoscut si pentru relatiile intretinute cu organizatia libiana Mathaba, in spatele careia se ascunde, de fapt, serviciul secret libian, unul din cele mai numeroase si eficace din lume. Anterior, Mathaba intretinuse stranse legaturi cu regimul Ceausescu, membrii acestei organizatii lucrand in obiective industriale romanesti ori instruindu-se, ca ziaristi, la Academia "Stefan Gheorghiu", in timp ce vara acestia isi perfectionau pregatrea ziaristica intr-o unitate militara de la Fagaras. In aprilie 1997, parlamentarul roman a luat parte, ca invitat, la Congresul Mathabei in Libia, iar in anul urmator a vizitat Irakul. Despre toate aceste pertractari, care au continuat - implicand personaje din conducerea acelor ani a Regiei Grupului Industrial al Armatei -, au avut cunostinta atat SRI, cat si SIE, prin directorii lor din acea perioada.
Conform unul reportaj CNN, in martie 1995, Irak a comandat societatii romane Aerofina sisteme avansate de ghidare pentru rachetele balistice AL-HUSSEIN si BADR iar Aerofina s-a oferit sa vanda chiar tehnologia de productie a unor asemenea sisteme. Tatonarile devenisera, asadar, negocieri. Dupa o ancheta, M.Ap.N. a emis un comunicat din care reiesea ca un reprezentant al societatii Aerofina semnase un contract privind "o posibila livrare de echipamente pentru rachete" printr-o firma intermediara iordaniana. Ideea era ca nu regimul Iliescu incalca in acel moment embargoul ONU contra livrarilor de arme catre Irak, ci doar cativa inalti oficiali ai armatei. S-a sugerat chiar ca nu Aerofina fabrica asemenea sisteme, ci le importa, la randul sau, dintr-o alta tara est-europeana. In felul acesta se incerca, voalat, sa se explice si modul in care au fost eludate licentele de export pe care Agentia Nationala pentru Controlul Exporturilor (cum se numea la acea data) ar fi trebuit sale emita, in cazul unni export romanesc. Afacerea Aerofina, care scotea periculos de mult la iveala duplicitatea internationala a regimulul Iliescu a fost, la randul ei, rapid inmormantata.
Recent, tratativele au fost recunoscute atat de fostul ministru roman al Apararii, dl. Gh. Tinca, cat si de fostul director al SRI, dl. Magureanu. In ceea ce-l priveste pe fostul director al SIE, dl. Talpes, este interesant faptul ca domnia sa si-a anuntat demisia din postul de ambasador la Sofia, imediat dupa ce afacerea telemetrelor a devenit publica, prin dezvaluirile din SUA ale lui Scoff Ridder si ale ambasadorului roman de la Washington, dl. Geoana, facute la CNN. Sistemul telemetric permite rachetelor cu raza Iunga de actiune, de tipul AL-HUSSEIN si BADR, sa loveasca cu maxima precizie obiective situate pe o raza de 1000 km. Cea mai interesanta recunoastere a afacerii telemetrelor apartine insa fostului prim-ministru Nicolae Vacaroiu. Domnia sa a explicat ca, in afacerea telemetrelor, Romania nu ar fi incalcat de fapt nici un embargo, deoarece livrarile ar fi fost facute, intr-o prima etapa, catre o tara de tranzit, Iordania, care nu era supusa embargoului, de unde ulterior acestea au ajuns in Irak. Asadar, utilizand clasicul sistem al falsului end user (ultim beneficiar). Un aspect important, ramas insa in umbra, il constituie si achizitionarea de catre regimul Iliescu, in urma cu cativa ani, a unor echipamente sofisticate de dirijare a rachetelor de la ofirma din Florenta.
O dovada in plus ca pertractarile din februarie 1993, care au continuat in anii urmatori, ale regimului Iliescu cu Saddam au fost fructuoase, in ciuda embargoulul, este si faptul ca unul dintre mijiocitorii lor, dl. ambasador Ibrahim S. Sultan, a fost felicitat personal si decorat de Saddam.

Niciun comentariu: