19 ianuarie 2009

Bilanţul guvernării liberalo-pesediste (III)


“Specialiştii” guvernului Tăriceanu

În 2007 PNL a dat şefia Gărzii Naţionale de Mediu pe mâna unui absolvent de istorie la patruj’ de ani, Octavian Popa. Acesta a avut şi un adjunct pe măsură, Ioan Lazăr, fost electrician, absolvent de drept la privată. Marea calitate a acestuia din urmă nu avea legătură cu studiile, ci cu pasiunea pentru maşini pe care o împărtăşea cu prietenul său premier de atunci, Tăriceanu, şi cu cea pentru femei, pe care o împărtăşea cu alt prieten important, Teodor Atanasiu, pe atunci la AVAS. Acesta împărţea doar pasiunile, nu şi obiectul acestor pasiuni (adică maşinile şi femeile), cu premierul şi şeful de la AVAS ? Niciodată nu se ştie …

N-avem bani de autostrăzi, dar avem bani pentru clientelă

Consilierii şi directorii din Ministerul Justiţiei au dus-o regeşte pe vremea ministeriatului lui Chiuariu. Acesta le lipea la salariu premii lunare substanţiale, de aproximativ 50 de milioane de lei vechi de căciulă. În noiembrie 2007 acestea au atins un record istoric care a dat peste cap toţi indicii bursei salariilor bugetare din România: consilierii săi s-au trezit în cont cu încă 90 de milioane de lei vechi pe lângă salariu. Aşa, ca să aibă şi ei ce pune pe masă de Crăciun. Doar fraierii plătesc în continuare impozite.

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr. 3/2008

Niciun comentariu: