Este ‘Moromeţii’ lui Marin Preda o scriere proletcultistă?

Prezent zeci de ani în programele şcolare, romanul ‘Moromeţii’, scris de Marin Preda, a fost şi mai este un reper pentru mulţi tineri, şi nu numai, din România. Cum este, de fapt, ‘Moromeţii’, raportat la un criteriu estetic şi, de ce nu, raportat şi la etica societăţii democratice, în care pretindem că vrem să trăim? Un posibil răspuns îl găsim în “Academia Caţavencu”, nr.10/2009, acolo unde scriitorul Ştefan Agopian are un articol intitulat ‘Marin Preda, azi’. Este cel puţin interesant, aşa încât iată-l mai jos.

Romanele lui Marin Preda au avut în timpul vieţii autorului, şi destulă vreme după moartea lui, un succes uriaş atât la critică, cât şi la public. ‘Moromeţii I’ a fost considerată o capodoperă şi s-a scris despre această carte cum nu s-a scris despre vreun roman apărut în perioada comunistă. Apărut în 1955, în plin îngheţ ideologic, când se scria numai după regulile realismului socialist, nimeni n-a mai fost atent la faptul că ţăranului român interbelic i se aplicau aceleaşi reguli. Astăzi, la mai bine de cincizeci de ani de la apariţie, criticii citesc cu alţi ochi romanul: “«Moromeţii» este un roman executat conform regulilor realismului, în care nu se încearcă nici măcar de probă depăşirea limitelor impuse speciei prin teoria şi practica sovietică”, scrie Marian Popa în ‘Istoria literaturii române de azi pe mâine’. Şi tot el constată în aceeaşi ‘Istorie’: “Toate relele (din roman, n.m.) vin neverosimil deodată; se sugerează cam mecanic explicaţii social-politice în linia comunistă oficială …’. Şi tot el: “Sub raport compoziţional şi stilistic, ambiţiile performatorii sunt minime … Se relatează greoi, tern, adeseori neglijent … Un roman de care s-a făcut mult caz, ceea ce nu e rău decât în măsura în care textul a fost citit eronat, pentru supralicitarea autorului”. Nici Eugen Negrici, în ‘Iluziile literaturii române’, nu este prea drăgăstos cu romanul: “Dacă am da la o parte stratul, încă prezent, de simpatie paraliterară pe care i-o purtăm unei cărţi care ne-a umplut existenţa mohorâtă în anii terni ai realismului socialist, am zări uşor azi, după decenii de istorie literară – cu experienţe narative adesea spectaculoase -, limitele şi ridurile romanului. ‘Moromeţii’ este un roman de tinereţe linear, cronicăresc, bolovănos, respectând regulile realismului, fără nici o ambiţie constructivă şi cu destule neglijenţe” şi “«Moromeţii I» a fost, cum spuneam, cartea aleasă de regimul Gheorghiu-Dej ca reprezentativă pentru ceea ce este specific culturii noi socialiste”. La rândul său, Nicolae Manolescu ne atrage şi el atenţia că romanul ‘Moromeţii I’, considerat de mulţi o capodoperă, amplifică nejustificat de mult tezele ‘istoricilor’ comunişti de felul lui Roller, care susţineau, pe urmele lui Marx, că în perioada interbelică a început declinul gospodăriilor ţărăneşti: “Alegerea lui Preda, care împărtăşea mai mult sau mai puţin opinia cu pricina, de a face din Ilie Moromete un ţăran paradigmatic pentru declinul întregii clase, este greu de justificat”, scrie domnia sa în recenta ‘Istorie critică’. De fapt, Preda nu a făcut, prin exagerările privind sărăcia lui Moromete, decât să justifice colectivizarea forţată de tip stalinist.