File din isteria comunismului românesc (VI)

Ajunsă în Franţa, Ana Pauker e integrată rapid de către Komintern ca instructoare şi începe să lucreze cu militantul cehoslovac Eugen Fried, consilierul-şef al Kominternului pe lângă Comitetul Central al PC Francez. E o perioadă plină de efervescenţă în viaţa Anei, în care iubirea pentru clasa muncitoare se îmbină cu amorul pentru reprezentanţii ei; are o idilă cu tovarăşul Fried în urma căreia se naşte Maria, care devine astfel al treilea copil al familiei Pauker, alături de Vladimir şi Tania, fructul iubirii dintre Ana şi Marcel (‘aka’ Luximin). După doi ani, în 1933, Ana revine în ţară, unde lupta dintre bisericuţele comuniste era în toi. Cei doi soţi nu se mai văzuseră de ceva vreme şi asta pentru că Marcel era deja la Moscova din 1930, unde emigrase după ce Kominternul îl cam împinsese pe linie moartă din cauza poziţiei sale, considerată ‘stângistă’ în luptele intestine din PCR. De fapt, tot acest aparent balamuc al relaţiilor de putere din interiorul minusculei enclave de comunişti din România e uşor de înţeles dacă ne gândim că, în realitate, Stalin era cel care decidea totul şi era destul de greu să-i estimezi reacţiile. În 1935, pe 14 iulie, Ana Pauker este arestată împreună cu un întreg lot de comunişti români şi judecată la Craiova, unde obţine zece ani de închisoare. Din acest moment, celebritatea ei ajunge să crească încet, dar sigur. E plimbată prin puşcării, iar în 1940 e eliberată la schimb cu un român naţionalist din Basarabia, Moş Ion Codreanu, şi ia drumul Moscovei. Despre cum făceau pârnaie comuniştii în acea perioadă ne spune, paradoxal, Corneliu Coposu, care s-a întâlnit şi întreţinut cordial cu Ana Pauker în puşcăria de la Cluj. Era în 1937, după celebrul proces “Skoda” care dusese, în octombrie 1933, la căderea Guvernului Vaida-Voevod, şi nepotul lui Maniu, Romulus Boilă, a fost acuzat că ar fi luat comision uriaş în urma contractului de armament cu firma cehoslovacă. Coposu a fost şi el adus în instanţă şi a fost condamnat în final la trei luni şi o zi de puşcărie pentru lez-majestate, pedeapsă pe care a executat-o la Cluj într-o boierie absolută: avea dreptul la aşternuturi personale, îşi cumpăra mâncarea de la cârciumă, ba chiar avea un chelner în frac care-l servea; dispunea de radio în celulă din care putea ieşi când dorea, uneori pentru a se întâlni şi întreţine la o conversaţie cu Ana Pauker, în celula ei, unde Coposu, galant, mergea cu portocale şi prăjituri. Vă daţi seama ce viaţă! Iată ce-i mărturisea Coposu lui Vartan Arachelian, după 1990 (‘Dialoguri …’, Ed. Anastasia, 1991): “Nu era o femeie frumoasă, era o femeie cu aspect de femeie senzuală. (…) nu se lăsa combătută şi avea argumente la îndemână pentru a suporta un dialog contradictoriu (…) mi-a spus că fiind, încă, la vârstă tânără, pe la 15-16 ani s-a convins de superioritatea doctrinei marxiste şi a îmbrăţişat leninismul”. Imaginaţi-vă preţ de câteva secunde această scenă: Corneliu şi Ana stând pe marginea unui pat de puşcărie, el decojind o portocală din care-i oferea felii, ea strângându-şi părul la spate, în timp ce discutau lejer despre marxism! Nu-i aşa că istoria e tare ironică?

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.9/2009; autor Alin Ionescu.