În 1941, Ana Pauker este deja la Moscova, unde se pune pe treabă şi, alături de Vasile Luca şi Teohari Georgescu, cei care-i vor deveni principalii colaboratori din România, organizează o celulă externă a PCR. În fişa postului, Pauker avea şi sarcina să se ocupe de munca de convingere a soldaţilor şi ofiţerilor români făcuţi prizionieri de către URSS. Ideea era să le schimbe conştiinţa burgheză şi să le bage în cap înaltele idealuri ale clasei muncitoare, pregătindu-i astfel pentru situaţia în care ruşii ar fi intrat în România cu comunismul la subţioara turelei tancului. Însă, imediat după eliberarea ei din puşcăria românească şi aterizarea la Moscova, pe Ana o aştepta o mare surpriză: Marcel, bărbatul ei iubit, era la ora aceea mort şi îngropat din 1938, din timpul Marii Terori, când Stalin semnase cu ambele mâini condamnări la moarte pentru mai toţi liderii cominternişti din partidele frăţeşti. Tătuca popoarelor fusese convins că Marcel era spion şi trădător al cauzei şi-l adusese pe calea cea dreaptă, pardon, stângă, cu un glonte administrat de oamenii tovarăşului Enjov, în celebra închisoare moscovită a NKVD, de pe strada Lubianka. Dacă Ana a ştiut sau nu de acest lucru la venirea în Moscova, e greu de spus. Cert e că cei doi copii, Tatiana, care avea 13 ani, şi Vlad, de 15, o aşteptau în gară, unde fuseseră aduşi de către sovietici să-şi întâmpine mama. Din mărturia târzie a fiicei, Tatiana, intervievată de Lavinia Betea, se pare că Ana nu ştia de moartea bărbatului şi, într-o primă instanţă, a fost cât pe ce să se ducă la Beria să-i ceară socoteală. S-a calmat însă repede şi şi-a văzut de constituirea diviziei “Tudor Vladimirescu”, aşa încât pe 16 septembrie 1944 intra în Bucureştiul aflat deja sub cizma Armatei Roşii, hotărâtă să vâre icra roşie comunistă pe gâtul românilor. În august, după întoarcerea armelor contra puterilor Axei, trupele sovietice fuseseră întâmpinate de către Gheorghiu-Dej, care evadase prin primăvară din lagărul de la Tîrgu Jiu cu sprijinul fostului său avocat şi om de bază, Ion Gheorghe Maurer. În acele momente, deja se ascuţea confruntarea acerbă pentru putere. Trei grupuri, organizate ca nişte clanuri ideologice, urmau să-şi dispute potul cel mare: puterea politică în România. Şi aşa cum logica ideologică a totalitarismului o cere, numai una singură putea câştiga. Erau ‘grupul din închisori’, al cărui lider era Dej, gruparea Foriş, secretarul general al PCR, formată din comuniştii aflaţi în libertate, şi grupul organizat în jurul Anei Pauker, venit pe urmele Armatei Roşii. Perioada dintre 1944 şi 1953, când este arestată Ana Pauker, e decisivă şi aşază comunismul românesc pe un drum cursiv, din care va fi oprit în 1989. Dar despre cum a ajuns Ana Pauker să piardă puterea în faţa lui Dej, după ce iniţial pareau să se înţeleagă de minune, citiţi în episoadele viitoare!
Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.10/2009, autor Alin Ionescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu