27 iulie 2010
Din nou despre guvernarea securisto-comunistă Adrian Năstase
Ascunzându-se în spatele (sau în faţa) unui Parlament roşu-infracţional, Năstase Adrian a avut şi are un dispreţ profund faţă de Justiţia română. Cât de vinovat, oare, trebuie să fii pentru a-ţi fi frică de o justiţie obedientă faţă de infractori şi suspect de politizată. Cu 0,001% corupţi băgaţi după gratii, justiţia română este, totuşi, o sperietoare pentru penalul Bombonel. Dar iată un alt tun dat de foştii securişti bolşevici în guvernarea Adrian Năstase. Datele sunt preluate dintr-un articol publicat de “Academia Caţavencu” (nr.13/2009).
"În 2003, ministrul Agriculturii era Ilie Sârbu. În acel an, Guvernul a dat subvenţii pentru îngrăşăminte la tot ţăranul agricultor. Fabricile care le produceau au obţinut profit din plin din acele subvenţii. Este şi cazul combinatului de la Turnu Măgurele, care atunci era de stat. Cu 200 de miliarde de lei primiţi pe filiera subvenţiilor din mâinile agricultorilor care au luat de aici îngrăşăminte, combinatul de la Turnu s-a retehnologizat. Şi ce se face la noi cu un combinat de stat modernizat pe banii statului? Intră brusc în faliment. Moment în care a venit firma de lichidare Sierra Quadrant din Bacău, oraşul lui Hrebenciuc, şi l-a subevaluat la maxim. Combinatul a fost vândut securistului Ioan Niculae pentru 177 de miliarde de lei, deşi, cum spuneam, numai retehnologizarea recentă făcuse 200 de miliarde de lei. În plus, combinatul deţinea active bune de dat la fier vechi în valoare de peste 10 milioane de dolari, deci alte 300 de miliarde de lei. Trăgând linie, securistul Niculae a luat cu 177 de miliarde de lei un combinat ce cu siguranţă valora peste 500 de miliarde. Surse oficiale ne-au declarat, şi o vor face şi în faţa DNA, că acea afacere a fost instrumentată din biroul fostului ofiţer de Securitate Ristea Priboi şi a fost girată de prea civilul Adrian Năstase şi de prea popitul Ilie Sârbu."
Dar ce aflăm despre securistul Ion Nicolae în 2010 (12 martie):
"Omul de afaceri Ion Niculae este noul roman intrat in topul miliardarilor lumii realizat de revista Forbes.
Nou intrat în clasament, omul de afaceri Ioan Niculae figurează, cu o avere de 1,1 miliarde de dolari, pe locul 880, sursa veniturilor fiind agricultura.
În vârstă de 55 de ani, a lucrat în industria chimică întreaga sa viaţă, mai întâi pentru o companie deţinută de stat, ulterior pe cont propriu, scrie Forbes. În prezent este acţionarul majoritar în cinci mari uzine chimice din România. Deţine InterAgro, cel mai mare producător intern din domeniul agriculturii. Anul trecut a achiziţionat teren la preţuri mici. A investit peste 100 de milioane de dolari într-o uzină de bioetanol în Zimnicea, în septembrie 2009. Are un portofoliu divers de afaceri, care include acţiuni în rafinării, hoteluri de patru stele, firme de consultanţă, restaurante, abatoare, echipe de fotbal şi imobiliare. Spune că, de departe, preferă România altor destinaţii îndepărtate şi că preferă Dunărea litoralului, scrie Forbes despre Ioan Niculae."
Şi tovarăşul preferă România, după cum se vede mai sus. Normal, doar în România poţi să dai tunuri financiare de proporţii cosmice şi să nu te întrebe nimeni de sănătate. Aceasta deoarece dosarul de care se amintea în articolul din ‘Caţavencu’ zace printr-un sertar prăfuit al justiţie române de cacao.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
un alt tun, un alt ramas bun de la banii nostri!!!! si cand te gandesti ca sunt atatia cretini care il ling in cur zilnic pe blogul lui si aiurea pt ca deh, el e "profesor" si basescu e birjar...ma tem ca si nastase o sa crape fara ca sa plateasca cu o zi in puscarie pt infractiunile lui...la noi se pare ca doar timpul judeca oamenii, justitia niciodata...
Asa-i, din pacate, odata cu trecerea timpului, sansele ca justitia sa mai inchida vreun mare corupt scad exponential.
Trimiteți un comentariu