Răspunsul este, evident, afirmativ. În absenţa Windows-ului putem apela la un alt sistem de operare. O posibilă variantă este Linux. Acesta este deja un sistem de operare cunoscut în întreaga lume, chiar dacă sunt destui sceptici în înlocuirea ‘tradiţionalului’ Windows. Linux devine pe zi ce trece mai ‘uman’, iar la anumite capitole depăşeşte cu mult Windows-ul. Filmuleţul de prezentare de mai jos dovedeşte ‘forţa’ Linux-ului la capitolul ‘efecte vizuale’ pentru desktop. Linux Ubuntu 10.04 sau Lucid Lynx, cum a mai fost numit, are toate calităţile unui sistem de operare modern şi, poate cel mai important, robust. Este un program de operare gratuit şi se descărca de la http://www.ubuntu.com/desktop/get-ubuntu/download. Noua versiune Linux cuprinde aplicaţii instalate predefinit (CD/DVD Creator 2.30.0-pentru scrierea CD-urilor şi DVD-urilor, Firefox 3.6.3-web browser, Totem 2.30.0-player video pentru DVD-Video, DivX, XviD, WMV, MOV, etc). Se pot adăuga şi alte programe, care nu sunt cuprinse printre cele instalate predefinit.
Eliminarea lui Foriş, secretarul general al PCR aflat în libertate, practic şeful celei de-a treia grupări cu pretenţii legitime la viitoarea conducere a României, a fost un prim episod, ce se va dovedi exemplar, în biografia politică a lui Dej. La începutul lui ’41 avuseseră loc o sumedenie de arestări în rândul comuniştilor şi mulţi îl suspectau pe Foriş de a-şi fi turnat tovarăşii, aşa că lui Dej i-a venit ca o mănuşă chirurgicală situaţia de la începutul lui ’44, când Foriş se ascundea disperat prin Bucureşti, în timp ce Siguranţa îl credea bine-mersi în URSS. Anterior, membrii clubului comunist de pârnâiaşi, Gheorghiu-Dej, Teohari Georgescu, Chişinevschi, Constantin Pîrvulescu, Rangheţ, Bodnăraş, amestec de băştinaşi şi foşti spioni cominternişti, care se apropiaseră la o şuetă stalinistă pe un pat de celulă, se sfătuiseră şi deciseseră că Foriş s-a dat de mult cu capitaliştii şi că susură informaţii către Siguranţă mai ceva ca o fântână arteziană. La drept vorbind, nimeni n-avea nici o dovadă. Cu câţiva ani în urmă, Pîrvulescu, adică exact ăla care se lua în gură cu Ceauşescu în 1979 la Congresul al XII-lea şi care după ’44 a fost puţintel secretar general al partidului, se dusese cu o curvă, pentru nevoi sexuale mic-burgheze, într-o casă conspirativă din Vatra Luminoasă şi-şi uitase pe bancheta din spate a taxiului un plic doldora de adrese, nume conspirative şi alte asemenea. În zilele următoare, o amplă operaţiune a Siguranţei scosese de prin cotloane o droaie de comunişti, mutându-i la pârnaie, iar Pîrvulescu fusese aspru pedepsit de Foriş pentru neglijenţă, aşa că avea şi un cui împotriva lui. În orice caz, faptul că Foriş se afla în libertate, în timp ce mai toţi ceilalţi grei erau la bulău, alimenta şi suspiciunea de colaborare cu Siguranţa, dar şi frustrarea deţinutului faţă de omul liber. Din cei vreo 750 de membri oficiali ai PCR-ului înregistraţi la sosirea sovieticilor, vreo sută se aflau în libertate, 500 în puşcării şi vreo 200 conduceau tancurile. Care va să zică, gaşca lui Dej avea o reală superioritate numerică. Revenind la Foriş, pârnâiaşii mai aveau un motiv să-l demită pe băiat, unul tactic. După victoria de Stalingrad şi contraofensiva rusnacilor către vest, comuniştilor români, ca de altfel şi tuturor capitaliştilor, le-a devenit din ce în ce mai clar că se vor trezi cu Stalin în balcon. Numai că tovarăşilor români Stalin le-ar fi cerut socoteală, i-ar fi întrebat cu ce s-au ocupat cât a lipsit, cât au sabotat, cât au conspirat contra duşmanului hitlerist, iar ei ar fi fost siliţi să ridice din umeri. Exista o singură soluţie ca să nu fie făcuţi de ruşine, ba chiar să facă o chestie fix pe gustul lui Stalin: să omoare unul de-a lor şi să dea vina pe el. Ştiau că generalisimul se bucură când vede un trădător mai ceva ca un copil când primeşte un tort cu lumânări, aşa că s-au organizat. Era, aşadar, aprilie ’44 şi Bodnăraş, dându-se drept agent GRU, l-a arestat pe Foriş, apoi l-a mutat succesiv dintr-o casă conspirativă în alta. În iunie este eliberat, dar deja noua conducere a PCR, formată din membri de vază ai grupului din închisori, era în şa.
Preluare din “Academia Caţavencu” (nr.13/2009), autor Alin Ionescu.
Există, dacă nu ştiaţi, un site numit Cică.ro, acolo unde este un material despre 18 personalităţi ale lumii virtuale. Pentru cei care nu vor să urmeze link-ul, iată câte ceva despre oamenii de success ai Internetului (pentru poze urmaţi, totuşi, legătura).
Sergey Brin si Larry Page (Google Inc.)
Sergey si Larry sunt printre cele mai stralucite personalitati de succes din istoria internetului. Dezvoltatorii a celui mai popular motor de cautare din lume, acesti doi absolventi ai Universitatii Stanford au inceput calatoria pe internet intr-un garaj a prietenului sau din Menlo Park, California. Pentru prima data, Google a fost lansat pe site-ul acestei universitati (google.stanford.edu), apoi in 1997 a fost inregistrat domeniu Google.com.
Sir Tim Berners-Lee (creatorul World Wide Web)
Englezul Sir Tim Berners-Lee – inventatorul Word Wide Web, HTML, creator a primului site din lume, precum si director al W3C.
Mark Zuckerberg (Facebook)
Mark – un absolvent de la Harvard, care la 24 de ani a devenit cel mai tanar miliardar din lume. El a fondat faimoasa retea sociala Facebook. Zuckerberg a inceput sa lucreze la proiectul TheFacebook (FaceMatch) in camera sa de camin in 2004 si la dezvoltat in mod activ. Apoi el a cumparat domeniul Facebook.com.
Shawn Fanning (Napster, Rupture)
Shawn a creat Napster, prima platforma din lume pentru partajarea fisierilor. Shawn e programator de meserie. El a dezvoltat Napster in timp ce studia la Universitatea Northeastern din Boston. Ca urmare a proceselor juridice, Napster a devenit proprietatea Roxio Inc. In decembrie 2006, Shawn a creat Rupture, o retea sociala pentru gameri World of Warcraft.
Kevin Rose (Digg)
Acum Digg este una dintre cele mai populare retele sociale din lume. In 2004 Kevin a creat Digg, prin angajarea unui programator independent, pe care la platit cu 12 dolari pe ora. Un pic mai tarziu, Kevin Rose a platit 1200 de dolari pentru domeniu Digg.com. Digg a facut pasi mari in dezvoltare atunci cand Kevin a primit o investitie de 2.8 milioane de dolari.
Matt Mullenweg (WordPress)
Multe bloguri pur si simplu nu ar exista in cazul in care Matt nu ar fi creat Wordpress, serviciul de blogging cu sursa deschisa. El a creat de asemenea Automatic, un proiect de afaceri bazat pe Wordpress, precum si celebrul Akismet pentru a combate spam-ul. La varsta de 24 de ani, acest programator talentat a parasit compania CNET si sa concetrat pe deplin asupra dezvoltarii platformei Wordpress. Matt a inceput sa creeze Wordpress la varsta de 19 ani.
Bram Cohen (BitTorrent)
Bram Cohen este cunoscut ca un dezvoltator, unul dintre fondatorii si autorul de retea de file-sharing Bittorrent. In 2001 el a demisionat din compania MojoNation pentru a dezvolta Bittorrent. Bram de asemenea a lucrat ceva timp in cadrul companiei Valve (Half Life), dar de asemenea a demisionat pentru a lucra la Bittorrent.
Pierre Omidyar (eBay)
Pierre Omidyar este fondatorul eBay, o companie renumita de comert online. Pierre a scris codul sursa pentru eBay in 1995, cand avea 28 de ani. El a decis sa dea numele“eBay” in onoarea firmei sale de consultanta Echo Bay, dar domeniu echobay.com a fost deja ocupat si a inregistrat ebay.com. Acum valoarea de piata a eBay este estimata la 7.7 miliarde de dolari.
Michael Morhaime (Blizzard Entertainment – World of Warcraft)
Michael Morhaime este presedinte al Blizzard Entertainment, o companie de succes care produce jocuri de calculator. Michael a dezvoltat unu dintre cele mai populare jocuri din lume – Word of Warcraft (WoW). WoW are peste 8 milioane de jucatori online, care aduc lui Morhaime 1.5 miliarde de dolari in fiecare an.
Jimmy Wales (Wikipedia)
Jimmy Wales este unul din creatorii a enciclopediei online Wikipedia, care a fost infiintata in anul 2001. Jimmy a participat de asemenea la crearea de Wikia, o companie de host privat existenta din anul 2004. Jimmy a inceput cariera cu crearea unei enciclopedii Nupedia. Apoi a folosit experienta si cunostintele pentru a crea Wikipedia.
Craig Newmark (Craigslist)
Craig Newmark a creat serviciul popular de anunturi Craigslist, care are mai mult de 14.1 milioane vizualizari de pagini pe luna, dupa acest indicator el ocupa primul loc din lume. Craigslist are o multime de comunitati pe diverse teme.
Chad Hurley si Steve Chen (Youtube)
Chad Hurley si Steve Chen sunt creatorii YouTube, cel mai popular serviciu video din lume. Chad a lucrat in depatamentul firmei de design eBay, unde a creat logo-ul Paypal. Impreuna cu colegii Jawed Karim si Steve Chen el a fondat in anul 2005 serviciul YouTube. La momentul infiintarii YouTube Chad Hurley avea 28 de ani, Steve Chen 27. Mai tarziu Google a achizitionat YouTube penru 1.65 miliarde de dolari.
David Filo si Jerry Yang (Yahoo! Inc)
De asemenea ca si Google, Yahoo a fost fondat de doi absolventi de la Universitatea Stanford. Jerry Yang a inceput cu crearea unui catalog de site-uri “Jerry’s Guide to the World Wide Web”. Apoi impreuna cu David, el a hotarat sa dea numele Yahoo! si directorul a fost mutat la adresa http://akebono.stanford.edu/yaho. in decembrie 1994 site-ul lor a avut mai mult de un milion de vizualizari. Evaluand potentialul, David Filo si Jerry Yang au creat un portal web. Averea lui David Filo este de 2.9 miliarde de dolari, Jerry Yang – 2.3 miliarde.
Jack Ma (Alibaba)
Jack Ma – fondator al portalului de afaceri Alibaba. El a fondat in 1999 alibaba.com, care este un portal chinez pentru cumpararea si vanzarea de produse multiple. Jack a creat de asemenea TaoBao.com (licitatie online), care este foarte similar cu eBay. Yahoo a achizitionat 40% din actiuni pentru 1 miliard de dolari.
Jeff Bezos (Amazon)
Jeff Bezos – fondator si sef al Amazon.com, un serviciu de vanzari de bunuri online. Averea lui Jeff este estimata la 8.2 miliarde de dolari.
Până prin 2008, judeţul Botoşani era roşu, de la presedintele CJ şi până la ultimul asistat social cu averea trecută pe numele părinţilor. Cu ocazia alegerilor parlamentare din 2008, PSD-ul a pierdut teren în judeţul Botoşani, PDL-ul şi PNL-ul având, împreună, un număr mai mare de parlamentari decât PSD-ul. Unul din perdanţii neocomuniştilor din PSD a fost de fapt una, Doina Micşunica Dreţcanu pe numele din cazierul care deocamdată este alb. ‘Academia Caţavencu’ (nr.13/2009) scria că Micşunica, atunci când era parlamentar, semna ilegal condicile de prezenţă pentru toţi colegii domniei sale. Păi, doar fraierii plătesc impozite şi taxe, spre binele pesediştilor din Parlament, cei care, fie că sunt prezenţi, fie că nu, are ‘grijă’ Micşunica să-şi ridice integral veniturile de la casierie sau pe card. După ce n-a mai intrat în Parlament, Micşunica, prin grija partidului, a ajuns, în 2009, director la Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap (ANPH), deşi nu avea nici o pregătire pentru a ocupa acest post. Dar ce mai contează pregătirea, atunci când PSD-ul are ciolanul.
În funcţie de sistemul de operare instalat, de driverele şi programele instalate pe calculator, pornirea (bootarea) calculatorului poate fi, în multe situaţii, lentă sau chiar greoaie. Ce încetineşte bootarea sistemului de operare Windows? Pornirea sistemului de operare este încetinită de către programele care sunt setate să ruleze la pornirea calculatorului. Iar o parte din aceste programe sunt ‘în plus’. Pentru a afla care program este util şi care nu, există un program numit Soluto, compatibil cu sistemele de operare Windows XP, Windows Vista şi Windows 7. Descărcaţi Soluto (urmaţi link-ul de mai sus), instalaţi-l, iar după terminarea instalarii este necesar un restart de sistem. După restart, Soluto va afişa toate aplicaţiile care au rulat la bootarea sistemului de operare şi vor fi afişate şi secundele pe care fiecare aplicaţie le-a ‘adăugat’ bootării.
Aplicaţiile vor fi sortate pe trei categorii: No-brainer, Potentially Removable şi Required. Aplicaţiile din categoria ‘No-brainer’ pot fi înlăturate fără nici o problemă, fără să cauzeze instabilitatea sistemului. Despre cele din categoria ‘Petentially Removable’ trebuie să ştiţi exact ce fac, doar anumite aplicaţii din această categorie putând fi înlăturate, celelalte fiind necesare sistemului de operare şi o eventuală înlăturare a lor ducând la instabilitatea sistemului de operare. În sfârşit, cele din categoria ‘Required’ nu pot fi înlăturate deoarece sunt necesare rulării sistemului de operare.
Pentru înlăturarea unei aplicaţii care vă încetineşte pornirea sistemului de operare există două soluţii: ‘Pause’ şi ‘Delay’. Opţiunea ‘Pause’ va înlătura aplicaţia din secvenţa de bootare, în acest fel acea aplicaţie nu va mai fi pornită la bootarea sistemului de operare. Opţiunea ‘Delay’ va întârzia lansarea aplicaţiei, în acest fel aplicaţiile marcate cu ‘Delay’ vor porni abia după ce bootarea sistemului de operare a avut deja loc şi calculatorul este în starea de ‘idle’ (stare de neutilizare).
În situaţia în care nu ştiţi ce face fiecare aplicaţie, dacă o puteţi înlătura sau nu, există PC Genome, unde veţi găsi o bază de date care conţine acţiunile a mii, sau poate chiar milioane, de utilizatori, acţiuni din care vă puteţi inspira. Dacă peste 90% dintre utilizatori au ales opţiunea ‘Pause’ pentru o anumită aplicaţie, puteţi fi siguri că această alegere nu va afecta funcţionarea corectă a sistemului vostru de operare Windows.
Ascunzându-se în spatele (sau în faţa) unui Parlament roşu-infracţional, Năstase Adrian a avut şi are un dispreţ profund faţă de Justiţia română. Cât de vinovat, oare, trebuie să fii pentru a-ţi fi frică de o justiţie obedientă faţă de infractori şi suspect de politizată. Cu 0,001% corupţi băgaţi după gratii, justiţia română este, totuşi, o sperietoare pentru penalul Bombonel. Dar iată un alt tun dat de foştii securişti bolşevici în guvernarea Adrian Năstase. Datele sunt preluate dintr-un articol publicat de “Academia Caţavencu” (nr.13/2009).
"În 2003, ministrul Agriculturii era Ilie Sârbu. În acel an, Guvernul a dat subvenţii pentru îngrăşăminte la tot ţăranul agricultor. Fabricile care le produceau au obţinut profit din plin din acele subvenţii. Este şi cazul combinatului de la Turnu Măgurele, care atunci era de stat. Cu 200 de miliarde de lei primiţi pe filiera subvenţiilor din mâinile agricultorilor care au luat de aici îngrăşăminte, combinatul de la Turnu s-a retehnologizat. Şi ce se face la noi cu un combinat de stat modernizat pe banii statului? Intră brusc în faliment. Moment în care a venit firma de lichidare Sierra Quadrant din Bacău, oraşul lui Hrebenciuc, şi l-a subevaluat la maxim. Combinatul a fost vândut securistului Ioan Niculae pentru 177 de miliarde de lei, deşi, cum spuneam, numai retehnologizarea recentă făcuse 200 de miliarde de lei. În plus, combinatul deţinea active bune de dat la fier vechi în valoare de peste 10 milioane de dolari, deci alte 300 de miliarde de lei. Trăgând linie, securistul Niculae a luat cu 177 de miliarde de lei un combinat ce cu siguranţă valora peste 500 de miliarde. Surse oficiale ne-au declarat, şi o vor face şi în faţa DNA, că acea afacere a fost instrumentată din biroul fostului ofiţer de Securitate Ristea Priboi şi a fost girată de prea civilul Adrian Năstase şi de prea popitul Ilie Sârbu."
Dar ce aflăm despre securistul Ion Nicolae în 2010 (12 martie):
Nou intrat în clasament, omul de afaceri Ioan Niculae figurează, cu o avere de 1,1 miliarde de dolari, pe locul 880, sursa veniturilor fiind agricultura. În vârstă de 55 de ani, a lucrat în industria chimică întreaga sa viaţă, mai întâi pentru o companie deţinută de stat, ulterior pe cont propriu, scrie Forbes. În prezent este acţionarul majoritar în cinci mari uzine chimice din România. Deţine InterAgro, cel mai mare producător intern din domeniul agriculturii. Anul trecut a achiziţionat teren la preţuri mici. A investit peste 100 de milioane de dolari într-o uzină de bioetanol în Zimnicea, în septembrie 2009. Are un portofoliu divers de afaceri, care include acţiuni în rafinării, hoteluri de patru stele, firme de consultanţă, restaurante, abatoare, echipe de fotbal şi imobiliare. Spune că, de departe, preferă România altor destinaţii îndepărtate şi că preferă Dunărea litoralului, scrie Forbes despre Ioan Niculae."
Şi tovarăşul preferă România, după cum se vede mai sus. Normal, doar în România poţi să dai tunuri financiare de proporţii cosmice şi să nu te întrebe nimeni de sănătate. Aceasta deoarece dosarul de care se amintea în articolul din ‘Caţavencu’ zace printr-un sertar prăfuit al justiţie române de cacao.
După răsturnarea regimului Antonescu, lupta pentru putere între facţiunile comuniste ce puteau ridica pretenţii la stăpânirea României, sub apăsarea cizmei sovietice, era deja în toi. Taberele erau deja conturate la acel moment şi chiar se dăduse o bătălie preliminară, al cărui perdant fusese Foriş şi câştigător Gheorghiu-Dej. Primăvara anului ’44 a fost, pentru toţi, timpul planurilor decisive. La Moscova, Ana Pauker împreună cu Vasile Luca şi Teohari Georgescu se pregăteau intens să descindă în România, imediat ce Armata Roşie va ajunge să deţină controlul. Gheorghiu-Dej evada din lagărul de la Tîrgu-Jiu, ajutat de fostul său avocat Ion Gheorghe Maurer, hotărât să se prezinte la putere când sovieticii vor aşterne la Bucureşti faţa de masă roşie. Dispariţia lui Foriş din ecuaţie a fost o mişcare în acelaşi timp strategică, dar şi resentimentară, în care fostul sindicalist mărunt, ajuns lider al pârnâiaşilor comunişti, l-a eliminat de pe lista scurtă pe kominternistul titrat, cult, tobă de marxism-leninism, plimbat prin Europa, şcolit de marele maestru al intrigilor Willy Munzenberg, geniul propagandei antifasciste din anii ’30. Foriş şi Dej se întâlniseră pentru prima dată la închisoarea Văcăreşti, unde Foriş fusese închis din ’32, după ce fusese arestat şi acuzat de apartenenţa la reţeaua comunistă şi de spionaj în favoarea sovieticilor (sub acoperirea de corespondent TASS în România), iar Dej apăruse în ’33, după procesul sindicaliştilor de la Griviţa. Nu se ştie mare lucru despre acest episod din biografia celor doi, cert este însă că mai târziu, la Doftana, în ’35, s-au cam luat la păruieli. Motivul era simplu şi ţine de logica puşcăriei: câţiva, în frunte cu Foriş, liderul, nu voiau să muncească sau să pună osu’ la activităţi mic-burgheze în atelierele Doftanei, în timp ce grupul mai numeros, cu condamnări mai lungi, din care făcea parte şi Dej, voia să aibă un regim de detenţie mai acomodant. Mai târziu, Gheorghiu-Dej va trage pe spuza lui morala acestui episod, susţinând că Foriş n-a contribuit la “prezervarea rezervei de cadre a partidului”, în traducere liberă, n-a vrut să se facă frate cu dracul burghez ca să treacă puntea şi tovarăşii lui. Dar să revenim la începuturile lui aprilie ’44, când americanii au bombardat Bucureştiul, iar ruşii înaintau agil către vest. De câţiva ani, legăturile comuniştilor băştinaşi cu Moscova erau rupte din cauza frontului, dar şi a faptului că Siguranţa română stătea călare pe ei, temându-se de spionaj şi posibile sabotaje. În aceste condiţii, Foriş schimba casele conspirative ca pe ciorapi, aşteptând apariţia sovieticilor prin zonă, când s-a pomenit contactat de Bodnăraş, omul lui Dej, care i-a dat de înţeles că el e cel desemnat de Moscova pentru a reface legătura pierdută în timpul războiului. Era pe dracu’! Dar despre cum a decurs prima crimă fondatoare a puterii comuniste de după ’44 în episodul următor.
Preluare din “Academia Caţavencu” (nr.12/2009), autor Alin Ionescu.
Dezinformarea masivă a populaţiei de către Antena3 şi (i)Realitatea pare o îndeletnicire normală pentru un delapidator, precum Vîntu, sau pentru un securist dovedit de CNSAS, precum Voiculescu. Cu ce ramâne telespectatorul neinformat, care-i priveşte pe ziariştii lu’ Peşte de la cele două televiziuni? Rămâne fix cu următoarea idee: penalul Puiu Popoviciu este omul lui Băsescu, adică pedeleii sunt ‘promotori de infractori’, iar imaculaţii liberali şi pesedei au adus doar îngeraşi în viaţa publică românească. Cum adevărul este altul, haideţi să facem ceva lumină, în cazul ‘Puiu Popoviciu’. Informaţiile sunt preluate din ‘Academia Caţavencu’, nr.13/2009.
1. Cine este Puiu Popoviciu? Este ginerele tavarăşului Ion Dincă, fost membru în Comitetul Central al PCR, judecat în 1990 şi condamnat pentru măcelul din decembrie 1989, ulterior graţiat de o justiţie roşie, obedientă lui Ilici. Doar nu-şi imaginează cineva că România a fost furată de marţieni. Ţărişoara noastră a fost pusă pe butuci de foştii comunişti şi securişti transformaţi în bananieri capitalişti.
2. Ce făcut Puiu Popoviciu? Dosarul penal, care nu va ajunge niciodată în instanţele din România, prietenii ştiu de ce, cuprinde, în principal, următorul mare şmen: Băneasa Investments, firma lui Popoviciu, obţine prin trafic de influenţă, încălcări de legi şi alte asemenea terenul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMVB).
4. Cine-s magistraţii care l-au ajutat în jefuirea USAMVB? Gheorghe Cuzuc, judecător la Curtea Funciară Bucureşti, Viorica Costiniu, soţia judecătorului penal Florin Costiniu, arestat în lotul ‘VoicuPSD’, fostă preşedintă a Asociaţiei Magistraţilor din România. Şi ne mai mirăm că UE ne penalizează mereu pentru justiţia de cacao, independentă de orice urmă de profesionalism.
5. Unde apare numele Preşedintelui României? Nicăieri, dar trebuie să injure şi Mircea Badea pe cineva, doar nu vreţi să muncească băiatul ăsta (de Ferentari prin limbaj şi apucături).
Ce vor păţi toţi aceşti infractori? Nimic, în România moştenită de la IliciKGB, dominată parlamentar de PSD+PNL=PCR (pile-cunoştinţe-relaţii). Ce au păţit neocomuniştii din PSD şi liberalii roşii că au votat amputarea ANI şi alte legi antiromâneşti? S-au ridicat în sondaje. Doar nu ne imaginăm că ‘boborul’ gură-cască are timp de nuanţe sau alte asemenea. Nu contează adevărul, doar avem Realitatea şi Antena3 care ne servesc, seară de seară, ‘adevăruri’ fundamentale. Cum ne-a servit şi Tăriceanu măriri de pensii şi număr de bugetari în 2008, iar acum sunt înjuraţi cei care împrumută bani pentru a putea plăti. De ce nu-l acuză nimeni pe Tăriceanu pentru subminarea economică a României, ţarişoara noastră fiind condamnată să ‘întreţină’ pensionarii de lux, bugetarii care taie frunză la câini prin primării, asistaţi social cu averi considerabile produşi de guvernarea liberală? Acest Tăriceanu a făcut din tinerii activi ai României sclavii unui sistem public ineficient, condamnând România, deşi membră UE, la subdezvoltare încă mulţi ani de acum încolo.
Cum Inchiziţia a pierdut meciul, urmează o recomandare pentru atei (de la un creştin nepracticant). Înainte de asta, însă, câteva scurte consideraţii despre Biserica Ortodoxă din România. Clerul ortodox a făcut pactul cu diavolul roşu, în dictatura comunistă. Refuzul acestui cler a face publice dosarele preoţilor turnători la securitatea comunistă şi de a-şi cere iertare poporului român pentru răul făcut mi se pare strigător la cer. Biserica Ortodoxă a fost o parte a politicii bolşevice de demolare a acestei ţari, chiar dacă au existat şi martiri ucişi sau întemniţaţi, din rândurile preoţilor ortodocşi. Şi dacă în Polonia Biserica Catolică a fost unul din instrumentele demolării dictaturii comuniste, fiind o parte a ‘Solidarităţii’, în România Biserica Ortodoxă nu a mişcat un deget în acest sens. Mai mult de atât, fostul Patriarh Teoctist, a trimis o scrisoare de felicitare dictatorului ateu Ceauşescu, după masacrul de la Timişoara. În prezent, Biserica Ortodoxă din România nu face nimic pentru o îndreptare morală a societăţii româneşti. Preafericiţii din BOR se tot bat cu mâna în piept că 87% dintre români sunt ortodocşi. Păi, se vede din avion: crime, violuri, hoţii, cerşetorii, imoralitate etc se petrec zilnic în România. Şi aceste fapte sunt produse de indivizi care la ultimul recensământ s-au declarat ortodocşi. Mai este şi povestea cu încrederea în Biserică a ‘boborului’. Sigur că ‘boborul’ care locuieşte prin crâşme toată ziua, care fură pe rupte, care nu are habar de învăţăturile creştine, pentru care ‘Decalogul creştin’ sau ‘Fericirile’ sunt nişte nebuloase îndepărtate, ei bine, toţi aceşti ‘creştini’ au maximă încredere în Biserica Ortodoxă. Cred că Hristos, dacă ar ajunge din nou pe Pământ, ar găsi acelaşi fariseism de acum 2000 de ani la ortodocşii de ziua a opta din România (cel puţin de pe aici). România este o ţară de doi lei şi deoarece BOR este cel mai decăzut cult creştin, transformat într-o afacere profitabilă pentru preoţi, cei posesori de vile şi maşini scumpe, în timp ce România se zbate în imoralitate şi infracţionalitate. Oare nu ştie Daniel Ilie Ciobotea, patriarhul BOR, că bisericile sunt goale, iar creştinismul e o religie pentru cei vii, nu pentru cei morţi? Se pare că BOR pare mai preocupată de plimbarea de moaşte, decât de sufletele şi problemele celor vii, ei având nevoie de ‘adăpost’ şi ‘îndrumare’. Dar să revenim la recomandare. Se numeşte blogul Sclavii lui Dumnezeu, cu subtitlul “Blasfemia e sfântă!”. Câteva titluri de pe acest blog: “Biserica - organizaţie de tip mafiot”, “Anacronismul religiei în secolul XXI”, “Hora popirii” (restul le puteţi descoperi urmând link-ul). În final, pentru cei care nu vor urma legătura, iată cum arată ‘Hora popirii’:
Hora popirii
Hai să dăm mână cu mână Cei cu inima hapsână, Să’nvârtim hora hoţiei Pe pământul României.
Raţiunea din minţi să piară, Piară ateii din ţară, Între noi să nu mai fie Decât creştini şi prostie.
Măi guvernante, măi vecine, Vino să te prinzi cu mine, Şi la minciuni cu unire Si la furat cu-nfrăţire.
Unde-i unul nu-i putere La-ndoctrinat mamifere Unde's doi puterea creşte, Raţionalul nu sporeşte.
Amândoi suntem de-o mamă, De-o faptură şi de-o seamă, Ca doi şoareci la făină, Ca doi spini dintr'o tulpină.
Amândoi avem un nume, Amândoi o soartă'n lume. Eu ţi's frate, tu mi-eşti frate, Noi doi ştim fura cu acte.
Vin' la buget cu grăbire, Să-l golim dintr'o sorbire, Să le treacă criza mare, La români prin buzunare.
Şi să vadă sfântul soare, Într'o zi de ruinare, Hora noastră cea hoţească Pe câmpia românească.
Alte câteva site-uri pe aceeaşi temă sau pe teme adiacente:
Câteva ştiri interesante din domeniul IT, preluate de pe site-ul http://www.hotnews.ro/.
Portalul Yahoo.ro şi mail-ul în limba română se vor lansa în ultimul trimestru din 2010
Homepage-ul Yahoo! si mail-ul in romana vor fi functionale incepand cu ultimul trimestru al acestui an, cu cateva luni intarziere din nevoia pregatirii unei noi versiuni a e-mail-ului. Ca o confirmare a viitoarelor planuri de extindere Yahoo! a anuntat miercuri ca aria de servicii oferite de centrul de suport IBM din Cairo se extinde pentru limba romana si alte sapte limbi europene. Centrul deserveste clienti din Africa, Orientul Mijlociu si Europa care folosesc produse Yahoo! In primavara, tinta era ca portalul si e-mail-ul in romana sa fie lansate in iulie, insa lansarea se va petrece probabil in noiembrie din necesitatea de a pregati o noua versiune a mail-ului. Cat despre o versiune a Yahoo! Messenger in limba romana, este foarte posibil sa nu apara asa ceva.
Domeniul de internet .xxx a primit aprobarea oficiala, primele site-uri pornografice cu aceasta terminatie vor aparea la inceput de 2011
ICANN, forul care gestioneaza domeniile de internet a aprobat crearea unui nou nume de domeniu - .xxx care va reuni site-uri cu continut pornografic, scrie BBC. O companie numita ICM Registry cere de ani buni crearea acestui domeniu, iar acum ICANN a considerat ca exista sustinere suficienta pentru el. Se pare ca exista 110.000 de pre-rezervari de adrese ce se vor termina in .xxx, iar primele site-uri ar trebui sa apara in 2011. Consiliul de conducere al ICANN (Internet Corporation for Assigned Names and Numbers) a dat unda verde noului domeniu intr-o intalnire la Bruxelles, iar compania ICM Registry - care sustine de ani buni infiintarea domeniului dedcat site-urilor porno - saluta ideea. ICM spune ca de acum incolo cei care vor sa evite continutul pornografic pe internet vor putea face acest lucru mult mai usor, iar cel care il cauta, il vor gasi mai repede. Regulamentul ICANN prevede ca pentru ca un nou nume de domeniu sa primeasca aprobare, acesta trebuie sa fie sustinut de o anumita "comunitate online" ale carei interese sa fie servite de acest nou domeniu. ICM Registry spune ca sunt deja rezervari pentru 110.000 de adrese si ca primele vor fi online chiar la inceput de 2011. Practic s-a mai dat o aprobare pentru crearea domeniului .xxx in 2005, insa decizia a fost anulata la presiunea unor grupuri conservatoare. Instanta americana a decis in februarie ca ICANN a comis erori in acea anulare a deciziei, iar forul de resort a acceptat situatia si a inceput consultarile publice care au dus la aprobarea de vineri. Industria pornografica are proportii uriase pe internet si estimarile arata ca exista peste 370 de milioane de site-uri cu continut sexual explicit, iar pe ele se cheltuiesc in total 3.000 de dolari/secunda. In plus, cuvantul "sex" e locul intai in topul cautarilor pe internet, cu un sfert din total.
Inca 40 de romani ar putea fi cercetati si amendati pentru ca au pus la dispozitie pe internet fisiere muzicale piratate
Inspectorii Asociatiei Industriei Muzicale din Romania (AIMR), care reprezinta producatorii de muzica, au strans probe in luna iunie din acest an impotriva a 40 de internauti utilizatori de DC++, care prin intermediul acestui program au pus la dispozitie pe internet fisiere muzicale protejate de copyright, a anuntat miercuri asociatia. Dosarele cu probe sunt trimise la serviciile de investigare a fradudelor din cadrul fiecarui inspectorat judetean de politie, care pot incepe cercetarea prin perchezitie domiciliara. Daca sunt gasiti vinovati, utilizatorii in cauza risca amenzi si chiar inchisoare de la 1 an la 4 ani.
Facebook ajunge saptamana aceasta la nivelul de 500 milioane de utilizatori
Facebook va anunta in cursul acestei saptamani ca a depasit pragul de jumatate de miliard de utilizatori, cel mai mare atins vreodata de o retea sociala, scrie PC Magazine. Numarul utilizatorilor s-a dublat intr-un an, iar SUA este singura tara in care s-a depasit nivelul de 100 milioane de utilziatori, in timp ce romanii au facut 1,5 milioane de conturi. Reteaua va da drumul unei ample campanii de marketing prin care utilizatorii vor putea descrie in ce mod Facebook le-a schimbat viata, scrie All Things Digital.
De multe ori trebuie să pleci de acasă, dar calculatorul mai are ‘ceva treabă’. Cum poţi să-l mai laşi, iar apoi să se oprească singur? Simplu. Opreşti totul, inclusiv monitorul, şi laşi doar unitatea. Iar pe aceasta o programezi să se închidă cu ajutorul unui program ‘free’ numit ShutDown Timer. Programul se instalează uşor, iar cu ajutorul lui se poate seta oprirea calculatorului peste un anumit timp. Se pot face şi alte setări cu ajutorul lui ShutDown Timer, ‘Restart’, ‘Standby’, …. Pentru activarea programului, după ce s-au făcut setările dorite, se apasă butonul ‘Activate’.
Ca sistem politic, comunismul este acum un cadavru în descompunere, dovedindu-se un fertilizator propice al “capitalismului” ce înfloreşte victorios. Procesul acesta este însă unul lent şi are diverse stadii: e mai rapid în zonele marginale ale fostului imperiu sovietic, precum fosta Germanie de Est, unde probabil n-au mai rămas decât câteva zgârciuri pe oscioare, şi mult mai lent pe măsură ce ne apropiem de Moscova, inima sa ideologică, zona organelor interne. La fel, nici viaţa sa n-a avut aceeaşi omogenitate ideologică pe tot cuprinsul fostului imperiu. Fiindcă, deşi Kremlinul a făcut tot posibilul să-şi construiască o reputaţie de unitate şi omogenitate desăvârşite, realitatea e că în interiorul lagărului socialist diferenţele au fost extreme de mari. E important să avem chestiunea asta în vedere dacă vrem să pricepem transformările declanşate după 1944-1945 în zona de influenţă a Moscovei. Chiar dacă tehnicile de preluare a puterii de către comunişti în ţările Europei de Est, sub stricta îndrumare a lui Stalin, au fost similare, totuşi rezultatele au fost destul de diferite. În cazul României, reţeta a fost urmată cu stricteţe şi instalarea comuniştilor la putere n-a pus probleme deosebite pentru Moscova. Pe de altă parte, paranoia lui Stalin, schimbările lui obscure de interese şi dinamica, adesea impredictibilă, a relaţiilor de putere din zona zero a conducerii moscovite a PCUS deformau la rândul lor, adesea decisiv, structura de putere din ţările satelit. În România, procesul instalării comuniştilor la cârmă a început, practic, prin arestarea mareşalului Antonescu, în după-amiaza zilei de 23 august 1944, de către regale Mihai. Mareşalul a fost închis împreună cu ministrul de Externe, Mihai Antonescu, într-un seif al Palatului Regal, de unde au fost preluaţi de către Emil Bodnăraş, iar Antonescu a ajuns într-un apartament dintr-o casă conspirativă a comuniştilor din cartierul Vatra Luminoasă. Ulterior a fost împachetat şi pus la tren către URSS, unde a fost anchetat cu pricepere şi sârguinţă pentru ca în final să fie retrimis în ţară, unde a fost judecat în procesul “Marii Trădări Naţionale” din mai 1946, în urma căruia a fost executat pe 11 iunie. În aceste momente iniţiale ale apariţiei umbrei lui Stalin peste România, după 23 august ’44, comunismul a avut chiar momente de “galanterie”, precum decorarea regelui Mihai cu ordinul “Victoria” (“Pobeda” pe ruseşte), cea mai înaltă distincţie militară sovietică, Regele Mihai fiind singurul care încă mai trăieşte dintre cei cinci străini care au beneficiat de această medalie. În plus, Majestatea Sa a mai primit cadou din partea sovieticilor două avioane. Decretul Sovietului Suprem al URSS, înmânat personal regelui de către mareşalul Tolbuhin pe 20 iunie 1945, motiva decorarea suveranului roman: “… pentru actul curajos al cotiturii hotărâte a politicii României (…) în clipa când nu se precizase clar înfrângerea Germaniei”. Acest aspect a contat, pare-se mult, pentru sovietici şi pentru asta s-au purtat “civilizat” cu suveranul român.
Preluare din “Academia Caţavencu” (nr.11/2009), autor Alin Ionescu.
György Frunda, omul care a căsăpit Agenția Națională de Integritate, și-a ascuns 30 de conturi bancare deschise în perioada 2000-2007. Dacă legea va fi promulgată de președinte în varianta Frunda, politicianul UDMR nu va mai putea fi cercetat de ANI pentru nedeclararea celor 30 de conturi.
Cum să ascunzi 30 de conturi în șapte ani
Din 1992 încoace, György Frunda este senator. Completează declarații de avere de dinainte de 2000. (Pentru cei mai neduși la Parlament, trebuie spus că, într-o formă mai simplă – și nepublică –, declarații de avere se depun în România de dinainte de 2000.)
Cu tot acest exercițiu îndelungat, Frunda a reușit performanța să uite să-și declare 30 (da, treizeci) de conturi bancare deschise în perioada 2000-2007. Și-a adus, totuși, aminte de aceste treizeci de conturi în 2009. An în care cele zece conturi pe care le declarase pînă atunci au devenit, brusc, 40. Deci cu 30 în plus.
Despre aceste 30 de conturi, Frunda nu suflase o vorbă în declarațiile de avere anterioare. În ordine cronologică, conturile au fost deschise astfel: șapte în 2000 (însumînd 134.000 de lei noi, 4.000 de dolari și 4.000 de euro), patru în 2001 (de numai 2.600 de lei noi), 12 în 2006 (22.000 RON și 10.000 de dolari) și șapte în 2007 (170.000 RON și 58.500 de euro). În total, cele 30 de conturi nedeclarate totalizează peste 330.000 de lei noi, 62.500 de euro și 14.000 de dolari americani. Cînd l-am întrebat de unde au apărut toate aceste conturi și de ce nu le-a trecut pînă în 2009 în declarațiile de avere, deși ele existau, ungurul a vorbit o păsărească pe care numai el o poate înțelege. Pe scurt, a încercat să explice că, de fapt, sumele din conturi ar proveni din venituri. Ceea ce e perfect normal, dar tot nu explică nedeclararea acestora.
Pe noua lege ANI, Frunda nu mai poate fi cercetat
Buuun, astea-s cifrele. Acum, să vedeți ce interesant: legea de funcționare a ANI, în varianta susținută de Frunda, prevede că demnitarii pot fi cercetați la avere numai în intervalul de un an de la expirarea mandatului. Or, ce coincidență, conturile deschise de Frunda (și nedeclarate) fac obiectul mandatelor parlamentare 2000-2004 și 2004-2008. Deci, canci, că acum sîntem în 2010, deci a expirat de mult termenul de un an pentru a mai putea fi făcute verificări. Dom’le, extraordinar, cine ar fi crezut? Conform vechii legi de funcționare a ANI, declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională, termenul de verificare a averilor era de trei ani de la expirarea mandatului. Așadar, pe vechea lege, Frunda ar fi putut fi cercetat de ANI pînă în 2011, inclusiv. Ceea ce era, clar, o nesimțire și nu putea fi tolerat.
În ce limbaj matematic 15% dintr-o firmă sînt, de fapt, 55%?
Cît despre veniturile lui Frunda, trebuie spus că ele nu provin doar din activitatea de senator și din cea de avocat. Nu. Frunda este acționar, împreună cu soția, în nouă societăți comerciale. Societatea de la care încasează cei mai mulți bani este Ortoprofil Prod România SRL. Profitul societății pe 2008, așa cum apare pe site-ul Ministerului de Finanțe, este de 5,8 milioane RON. Și da, dacă vă întrebați ce face această firmă, ea lucrează cu statul.
Este producător de dispozitive medicale ortopedice și lucrează foarte bine cu CNAS (Casa Națională de Asigurări de Sănătate). Astfel, cei care au nevoie de o proteză se adresează Casei Județene de Asigurări de Sănătate în raza căreia pacientul are domiciliul și primește unul dintre produsele firmei deținute de Frunda. În declarația de avere, Frunda a scris că deține 15 procente din părțile sociale ale societății. Dar la Registrul Comerțului, udemeristul apare ca fiind acționar majoritar, cu 55 de procente. Cum explică Frunda asta? După cum ne-a povestit, udemeristul deținea 25 de procente din părțile sociale ale unei firme cu același nume din Ungaria, care firmă din Ungaria era acționar la cea din România.
Conform declarațiilor lui Frunda, el și-ar fi cedat acțiunile de la firma din țara vecină și a obținut 40 de procente la cea din țara noastră. Numai că și aici Frunda și-a furat singur căciula: în declarația de avere menționează că deține 15 procente din firma ungurească Ortoprofil KFT, și nu 25. S-or scrie cifrele arabe altfel în ungurește?
Udemeristul investește cu sute de mii de lei mai mult decît cîștigă
Și dacă tot este acționar în nouă societăți și cîștigă peste 300.000 RON pe an din activitatea de avocat, Frunda s-a decis să fie și investitor. Unul care joacă la sigur, de altfel. În prima declarație de avere semnată în actualul mandat, cea din decembrie 2008, Frunda a menționat că a investit în titluri de stat, depozite ori fonduri de investiții suma de 796.543 RON și 55.000 de euro. Asta în condițiile în care veniturile declarate pe anul respectiv sînt de 664.067 RON și 18.000 de euro.
Dacă facem niște calcule simple, rezultă că senatorul udemerist a reușit să investească mai mult decît a declarat că a cîștigat. Suma care nu are justificare conform cifrelor menționate în documentul oficial al declarației de avere este de 132.000 RON și 37.000 de euro.
Adică vreo 300.000 RON. Ei bine, senatorul ne-a declarat: „E simplu! În ce am titluri de stat, fonduri de investiții, este vorba de sumele de bani pe care le-am avut la bancă și înainte“. Numai că din acele conturi pe care Frunda le declara în anul anterior investițiilor în titluri de stat și fonduri de investiție nu lipsesc mai mult de 100.000 RON. Iar cele două investiții făcute de Frunda se ridică la 634.000 RON. Așa că, indiferent de limba în care vorbește, senatorul tot nu poate justifica niște sute de mii de lei noi.
Frunda o urăște pe ANI din 2005
Încă din 2005, cînd a fost inițiată prima lege ANI, udemeristul György Frunda s-a opus vehement. Argumentul forte al senatorului era că nicăieri în cele 26 de țări membre ale UE nu există o agenție similară și că demnitarii ar trebui să fie controlați de instituția pentru care lucrează. Senatorul se simțea hăituit de Agenție, era tot timpul ca o rață în bătaia puștii. Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, cea care se luptă pentru ANI încă de la înființare, i-a bătut obrazul lui Frunda pentru amendamentele propuse și adoptate de colegii senatori. Numai că ungurul o dă înainte că a făcut foarte bine și că este spre binele tuturor să nu se mai poată uita peste tot ce mișună prin declarațiile de avere ale demnitarilor.
A turnat Frunda la Securitate?
În anul 2006, fostul șef al Securității din Mureș, Gheorghe Mărieș, declara răspicat că senatorul Frunda a colaborat cu Securitatea. Urechile de la CNSAS, însă, care ar fi trebuit să audă și să cerceteze, au rămas bine înfundate. Iar Frunda a continuat să fie senator și avocat, c-a turnat, că n-a turnat. Unul dintre clienții pentru care s-a luptat: Balneoclimaterica Sovata, care a fost privatizată în anul 2000. Cumpărător: firma Danubius din Ungaria. După ce românii s-au trezit că privatizarea a fost mai mult o hoție, au încercat să anuleze în instanță actul. Doar au încercat. Pentru că, dacă îl ai ca adversar pe avocatul Frunda, mai bine te muți în Ungaria decît să încerci să-ți faci dreptate în România. (ALINA MOSCALU)
Existenta unei republici separate de Romania, intre Prut si Nistru, este o monstruozitate, este un lucru nefiresc, sustine istoricul Neagu Djuvara.
Potrivit acestuia, la inceputul anilor '90, imediat dupa Revolutie, s-ar fi putut realiza unirea celor doua state, vinovat pentru neinfaptuirea acestia facandu-se Ion Iliescu si sotia sa, Nina, care este de origine rusoiaca, scrie Adevarul.
"Sunt destul de multi cei care au dorit unirea in acel moment, insa s-a opus Ion Iliescu cu sotia lui, care este rusoaica (...) Am fi putut retrai la inceputul anilor '90 un al doilea 27 martie 1918", a precizat Neagu Djuvara intr-un interviu acordat cu prilejul dezbaterii cu tema "Unirea, o provocare actuala, din perspectiva interactionarii celor doua medii educationale", organizata de Clubului Studentilor Basarabeni si Bucuvineni "Stefan cel Mare si Sfant" din cadrul Ligii Studentilor Galati.
Istoricul a afirmat ca Romania trebuia sa aiba o rezistenta in momentul iunie 1940. "Adica cum? Am cedat fara sa tragem un foc de pusca o provincie intreaga", s-a intrebat retoric Neagu Djuvara.
Pentru a înţelege mai bine ce s-a întâmplat în România după 1989, trebuie spus că educaţia în această ţară a fost făcută vreme de 20 de ani, într-un procent de peste 50% (astăzi procentul este mai mic), de indivizi cu creierul spălat de dictatura comunistă. Pentru cei care nu ştiu, înainte de 1989, periodic (suficient de des), erau prelucrate cadrelor didactice indicaţiile ‘preţioase’ ale partidului bolşevic şi ‘ideile geniale’ ale ‘cârmaciului’ Ceaşcă. Era o metodă de spălare a creierelor, inclusiv pentru profesorii de ştiinţe reale. Cei mai afectaţi au fost, însă, profesorii de ştiinţe sociale (istorie, …), asupra cărora s-a exercitat o presiune constantă, de a contribui, prin intermediul şcolii, la ‘formarea omului nou, pregătit pentru societatea comunistă’. Este unul din motivele pentru care se poate afirma că, în România, au fost executaţi doi ceuşeşti în 1989, dar au rămas un milion care au făcut legea în această ţară. Poate şi de aceea, România a intrat ultima (alături de Bulgaria) în UE, iar în NATO mult timp după Ungaria. Un exemplu, din această zonă, de bolşevic cu creierul spălat. Se numeşte Zvîncă Petru, unul din miile de motive pentru care Moldova a fost (şi va fi ?) roşie. În perioada dictaturii comuniste, când era ‘ordine’, vorba unora, tovarăşul Zvîncă răspundea de UTC (Uniunea Tineretului Comunist) prin această zonă. Şi cum în acea perioadă elevii de liceu făceau, obligatoriu, două săptămâni de muncă în folosul ţării (ce ar mai fi furat după 1989 gaşca lui Ilici dacă elevii, studenţii, militarii n-ar fi muncit înainte de 1990?), tovarăşul Zvîncă a luat nişte elevi, printre care şi subsemnatul, la muncă la propria casă, aflată atunci în construcţie. După cum se vede, încă de atunci comuniştii au confundat ţara cu propria lor moşie. Şi dacă tot se afirmă pe la tembeliziunile mogulilor că înainte de 1989 aveai probleme dacă încălcai legea, ei bine, aşa-i, cu o completare: aveai probleme dacă nu făceai parte din nomenclatura comunistă. N-a fost cazul tovarăşului Zvîncă, cel care n-a avut nici un fel de probleme în a lua copii să-i muncească precum nişte sclavi, cărora nu le-a dat nimic, doar sunt foarte ‘omenoşi’ bolşevicii, nici măcar un pachet de biscuiţi. Timpul a trecut, tovarăşul profesor a devenit “dom’ profesor, lider de sindicat”, cu avantajele de rigoare. Mai grav este la acest bolşevic modul de gândire. Odată am fost vecini la o masă, cu prilejul unui cerc pedagogic. La un moment dat, înconjurat fiind de nostalgici ai ciumei roşii, îmi permit o remarcă mai acidă la adresa dictaturii comuniste. Tovarăşul Zvîncă îmi reproşează ceva de genul: “Ar trebui să-i mulţumeşti lui Ceuşescu, nu să-l critici, deoarece dacă nu era el, nu terminai o facultate!”. Am rămas fără grai, îmi era jenă de penibilul în care plutea mintea acestui om. Pentru bolşevici, Ceaşcă era stăpânul, România era a lui, i-a lăsat-o maică-sa moştenire, iar noi, supuşi umili ai Cârmaciului, trebuie să-i lingem tălpile că ne-a dat voie să respirăm. Acesta este, dragii mei, modul de gândire a (de)formatorilor de generaţii din învăţământul rural, şi nu numai, aşa sunt pregătite noile generaţii pentru o societate liberă, democratică, civilizată, concurenţială. Indivizi care n-au ieşit intelectual din comuna primitivă dau ‘lumină’ electoratului roşu rural. Având drept singure lecturi cuvântările ‘geniului Carpaţilor’, considerând metodele pedagogice moderne drept pierdere de timp, făcând în continuare apologia educaţiei prin violenţă, indivizi precum cel din exemplul de mai sus continuă să ţină România în lanţurile subdezvoltării, dacă admitem faptul că o ţară se dezvoltă întâi la nivel de morală publică şi apoi face şi pasul economic. Noi trăim prost pentru că indivizii care fură, poluează, nu-şi fac bine treaba, deformează conştiinţe, sunt ineficienţi, gândesc prost etc sunt foarte mulţi (majoritari?) în România. Mulţumită PSD-ului şi, mai nou, PNL-ului, aceste ‘valori’ nu vor muri foarte repede în această ţară. Ca noi să fim europeni autentici, trebuie să moară componenta bolşevică moştenită din dictatură. Altfel vom trăi într-o lungă şi dureroasă agonie.
Prezent zeci de ani în programele şcolare, romanul ‘Moromeţii’, scris de Marin Preda, a fost şi mai este un reper pentru mulţi tineri, şi nu numai, din România. Cum este, de fapt, ‘Moromeţii’, raportat la un criteriu estetic şi, de ce nu, raportat şi la etica societăţii democratice, în care pretindem că vrem să trăim? Un posibil răspuns îl găsim în “Academia Caţavencu”, nr.10/2009, acolo unde scriitorul Ştefan Agopian are un articol intitulat ‘Marin Preda, azi’. Este cel puţin interesant, aşa încât iată-l mai jos.
Romanele lui Marin Preda au avut în timpul vieţii autorului, şi destulă vreme după moartea lui, un succes uriaş atât la critică, cât şi la public. ‘Moromeţii I’ a fost considerată o capodoperă şi s-a scris despre această carte cum nu s-a scris despre vreun roman apărut în perioada comunistă. Apărut în 1955, în plin îngheţ ideologic, când se scria numai după regulile realismului socialist, nimeni n-a mai fost atent la faptul că ţăranului român interbelic i se aplicau aceleaşi reguli. Astăzi, la mai bine de cincizeci de ani de la apariţie, criticii citesc cu alţi ochi romanul: “«Moromeţii» este un roman executat conform regulilor realismului, în care nu se încearcă nici măcar de probă depăşirea limitelor impuse speciei prin teoria şi practica sovietică”, scrie Marian Popa în ‘Istoria literaturii române de azi pe mâine’. Şi tot el constată în aceeaşi ‘Istorie’: “Toate relele (din roman, n.m.) vin neverosimil deodată; se sugerează cam mecanic explicaţii social-politice în linia comunistă oficială …’. Şi tot el: “Sub raport compoziţional şi stilistic, ambiţiile performatorii sunt minime … Se relatează greoi, tern, adeseori neglijent … Un roman de care s-a făcut mult caz, ceea ce nu e rău decât în măsura în care textul a fost citit eronat, pentru supralicitarea autorului”. Nici Eugen Negrici, în ‘Iluziile literaturii române’, nu este prea drăgăstos cu romanul: “Dacă am da la o parte stratul, încă prezent, de simpatie paraliterară pe care i-o purtăm unei cărţi care ne-a umplut existenţa mohorâtă în anii terni ai realismului socialist, am zări uşor azi, după decenii de istorie literară – cu experienţe narative adesea spectaculoase -, limitele şi ridurile romanului. ‘Moromeţii’ este un roman de tinereţe linear, cronicăresc, bolovănos, respectând regulile realismului, fără nici o ambiţie constructivă şi cu destule neglijenţe” şi “«Moromeţii I» a fost, cum spuneam, cartea aleasă de regimul Gheorghiu-Dej ca reprezentativă pentru ceea ce este specific culturii noi socialiste”. La rândul său, Nicolae Manolescu ne atrage şi el atenţia că romanul ‘Moromeţii I’, considerat de mulţi o capodoperă, amplifică nejustificat de mult tezele ‘istoricilor’ comunişti de felul lui Roller, care susţineau, pe urmele lui Marx, că în perioada interbelică a început declinul gospodăriilor ţărăneşti: “Alegerea lui Preda, care împărtăşea mai mult sau mai puţin opinia cu pricina, de a face din Ilie Moromete un ţăran paradigmatic pentru declinul întregii clase, este greu de justificat”, scrie domnia sa în recenta ‘Istorie critică’. De fapt, Preda nu a făcut, prin exagerările privind sărăcia lui Moromete, decât să justifice colectivizarea forţată de tip stalinist.
În 1941, Ana Pauker este deja la Moscova, unde se pune pe treabă şi, alături de Vasile Luca şi Teohari Georgescu, cei care-i vor deveni principalii colaboratori din România, organizează o celulă externă a PCR. În fişa postului, Pauker avea şi sarcina să se ocupe de munca de convingere a soldaţilor şi ofiţerilor români făcuţi prizionieri de către URSS. Ideea era să le schimbe conştiinţa burgheză şi să le bage în cap înaltele idealuri ale clasei muncitoare, pregătindu-i astfel pentru situaţia în care ruşii ar fi intrat în România cu comunismul la subţioara turelei tancului. Însă, imediat după eliberarea ei din puşcăria românească şi aterizarea la Moscova, pe Ana o aştepta o mare surpriză: Marcel, bărbatul ei iubit, era la ora aceea mort şi îngropat din 1938, din timpul Marii Terori, când Stalin semnase cu ambele mâini condamnări la moarte pentru mai toţi liderii cominternişti din partidele frăţeşti. Tătuca popoarelor fusese convins că Marcel era spion şi trădător al cauzei şi-l adusese pe calea cea dreaptă, pardon, stângă, cu un glonte administrat de oamenii tovarăşului Enjov, în celebra închisoare moscovită a NKVD, de pe strada Lubianka. Dacă Ana a ştiut sau nu de acest lucru la venirea în Moscova, e greu de spus. Cert e că cei doi copii, Tatiana, care avea 13 ani, şi Vlad, de 15, o aşteptau în gară, unde fuseseră aduşi de către sovietici să-şi întâmpine mama. Din mărturia târzie a fiicei, Tatiana, intervievată de Lavinia Betea, se pare că Ana nu ştia de moartea bărbatului şi, într-o primă instanţă, a fost cât pe ce să se ducă la Beria să-i ceară socoteală. S-a calmat însă repede şi şi-a văzut de constituirea diviziei “Tudor Vladimirescu”, aşa încât pe 16 septembrie 1944 intra în Bucureştiul aflat deja sub cizma Armatei Roşii, hotărâtă să vâre icra roşie comunistă pe gâtul românilor. În august, după întoarcerea armelor contra puterilor Axei, trupele sovietice fuseseră întâmpinate de către Gheorghiu-Dej, care evadase prin primăvară din lagărul de la Tîrgu Jiu cu sprijinul fostului său avocat şi om de bază, Ion Gheorghe Maurer. În acele momente, deja se ascuţea confruntarea acerbă pentru putere. Trei grupuri, organizate ca nişte clanuri ideologice, urmau să-şi dispute potul cel mare: puterea politică în România. Şi aşa cum logica ideologică a totalitarismului o cere, numai una singură putea câştiga. Erau ‘grupul din închisori’, al cărui lider era Dej, gruparea Foriş, secretarul general al PCR, formată din comuniştii aflaţi în libertate, şi grupul organizat în jurul Anei Pauker, venit pe urmele Armatei Roşii. Perioada dintre 1944 şi 1953, când este arestată Ana Pauker, e decisivă şi aşază comunismul românesc pe un drum cursiv, din care va fi oprit în 1989. Dar despre cum a ajuns Ana Pauker să piardă puterea în faţa lui Dej, după ce iniţial pareau să se înţeleagă de minune, citiţi în episoadele viitoare!
Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.10/2009, autor Alin Ionescu.
Pentru a sustine acest site, copiaza codul urmator si adauga-l pe site-ul tau. Acesta va afisa pe site-ul tau banerul alaturat. Ctrl+C pentru a copia codul
.JPG)
