File din isteria comunismului românesc (XII)

Aţi văzut cu toţii Goodfellas al lui Martin Scorsese, cu De Niro, Liotta şi Joe Pesci, şi aţi observat cât de bine sudează o crimă comisă în comun o gaşcă de mafioţi. Cam aşa a stat treaba şi cu uciderea lui Foriş de către banda lui Gheorghiu-Dej, singurele diferenţe fiind că băieţii lui Dej nu erau nişte bieţi mafioţi, ci oameni-cheie în aparatul de partid şi de stat al României anilor ’50. Dar astea sunt cel mult detalii istorice! Care va să zică, în 4 aprilie ’44, Foriş e săltat sub ameninţarea ciocanului de către Bodnăraş. În iunie, i se dă drumul, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Descumpănit şi speriat, Foriş înţelege în linii mari care-i mişcarea, dar nu ştie cum să reacţioneze altfel decât îi impunea logica de comunist credincios şi vechi ilegalist. El nu ştie altceva decât să se pună în slujba partidului şi să aibă o încredere prostească că liderii sunt infailibili. Trecea pe la sediul PCR ca un câine credincios care caută să fie acceptat din nou de către haită; haita însă, în frunte cu noul ei mascul alfa, Gheorghiu-Dej, îl alungă, dându-i câte-un oscior de ros: primeşte sarcina să pună mâna să scrie la noul ziar România liberă. La începutul lunii septembrie, auzind de venirea Anei Pauker şi a găştii ei, Dej înţelege că lupta pentru putere se va ascuţi brusc şi că nu-şi poate permite să-i dea o şansă lui Foriş, aşa că îl trimite pe Bodnăraş să-l aresteze din nou. E dus într-o casă conspirativă, împreună cu Victoria Sîrbu, nevastă-sa, şi este anchetat la sânge. Dej îl voia mort, dar nu se putea hotărî asupra momentului. În ianuarie, cei doi sunt eliberaţi din nou. În martie 1945 e din nou arestat şi acuzat de trădare pe baza unui jurnal cu însemnări personale în care nici cel mai dogmatic comunist n-ar fi găsit un cuvinţel contra PCR-ului. Şi totuşi, cine are puterea are şi dreptul suprem la interpretarea dogmei şi la evidenţierea devierilor de la ea. Iar e eliberat, pentru ca, în iunie ’45, Foriş să fie dat dispărut de nevastă în zona Piaţa Universităţii. Avea să dispară pentru totdeauna. Maică-sa, Ana Foriş, se duce să-l caute la Poliţie, apoi la partid. Ajunge şi la morgă, umblă şi pe la spitale, dar Foriş e de negăsit. Era bine-mersi în sediul PCR din Aleea Alexandru, unde este anchetat zile şi nopţi la rând timp de un an. În final, după o discuţie în cadrul Secretariatului Biroului Politic, Dej propune să fie lichidat. Iniţial, Ana Pauker se opune, dar Dej insistă, susţinut de Chişinevski şi Teohari Georgescu, care susţin că Foriş a fost informator al Siguranţei. Sarcina îi revine lui Pantiuşa Bodnarenko, tov. Pintilie de mai târziu, omul lui Dej, care il rezolvă cu o rangă în cap, apoi îl îngroapă într-o magazine, sub câteva straturi de cărămidă măcinată, umezită cu apa de la robinet. Şi încă ceva: Ana Foriş, maică-sa, care tot umbla disperată să afle ce-i cu fiu-său, a fost găsită în Criş, cu un bolovan legat de gât.

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.15/2009, autor Alin Ionescu.