Într-o perioadă foarte agitată a României economice, în care trei milioane de oameni susţin un buget din care trăiesc 22 de milioane, putem avea multe probleme. De aceea, dacă cineva nu are bani, l-a părăsit ‘jumătatea’, este stresat de ţiganii care-i fură banii, de asistenţa medicală îndoielnică şi toate celelalte, în loc să-l injure pe Băsescu, a cărui singură vină este incapacitatea de a fi ‘dictatorul’ pe care-l descriu ‘ziariştii’ lu’ Felix-Securistul, ei bine, în aceste condiţii grele, în loc să-l tutuieşti pe alesul românilor, chiar dacă eşti din gaşca şantajistului ordinar Roşca Stănescu, poţi juca Travian. Este un joc de strategie, online şi multiplayer. Pe site-ul românesc al Travian sunt peste 10.000 de jucători înregistraţi, iar ca variante, poţi alege să fii dac, roman sau barbar. Dacii sunt descrişi astfel: “Iubitori de pace, aprigi apărători, călăreți excelenți și foarte rapizi.” Iubitori de pace nu prea erau ei, altfel nu i-ar fi ‘deranjat’ pe romani cu incursiunile în sudul Dunării, până i-au scos de tot din sandale şi s-au hotărât să le facă o vizită dacilor. Romanii sunt puşi la locul lor istoric bine definit: “Maeștri ai arhitecturii, soldați de elită și cu unități de infanterie legendare.” Iar barabarii se ştiu, uneori se mai şi văd în acţiune, după cum arată de ‘curat’ localităţile româneşti. Jocul îl începi ca şi căpetenie a unui mic sat, apoi poţi înainta în clasament, fără şpăgi, trafic de influenţă şi toate păcatele românilor, de care este vinovat, evident, Traian Băsescu. Travian-ul e o lume dură, în care eşti atacat tot timpul şi din cauza asta trebuie să te aliezi obligatoriu, ba cu unul, ba cu altul. Uneori, jocul seamănă cu o alianţă de state libere, dar agresive, ca în vechea Grecie, unde Miletul, Athena, Rhodosul şi Samosul se aliau ca nu cumva Sparta să le spargă faţa la toţi pe rând. Travian este o joc de care trebuie să te ocupi, dar cel puţin nu faci mizerie în cetate, ca cei care sparg seminţe de sute de ani pe malurile Dîmboviţei.
26 august 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
pai nu se ia/da destula mita in real, ne mai trebuie si in virtual?...eu as vrea un game in care vanez corupti socialisti cu un tunuletz rotativ Gatling cu 6 tevi de calibru 30 mm...incep cu curuletz si familia lui...hai si la mine pe bloc sa ne distram...
Nu-i o idee rea. Pe masura ce trece timpul, doar in jocuri se mai vaneaza corupti in Romania. In rest, toti incep sa urle la tembelizor ca sunt vanati politic, iar dupa aceea sunt lasati in pace. Pentru Nastase cea mai 'placuta' pedeapsa ar fi macar un an la mititica, in aceeasi celula cu cativa baieti cu organul tare (cum a fost si coruptia lui Bombonel).
Trimiteți un comentariu