OSCE, agenţie de turism pentru mafia postsovietică

KGB-ul rusesc, rebotezat FSB, este în acelaşi rol ca în 1940, atunci când tovarăşii bolşevici ruşi ne-au răpit Basarabia, pe care o consideră, în continuare, o gubernie rusească. Altfel cum poate fi explicat gestul rusnacilor de a aresta un diplomat roman, deşi tratatele internaţionale, pe care şi porcii de ruşi le-au semnat, interzic acest lucru. România n-ar trebui să fie izolată în demersul corect de a nu ţine cont de pactul diabolic Rebbentrop-Molotov, pe baza căruia rusnacii îşi revendică influenţa asupra Basarabiei. Lăsând la o parte propriile noastre probleme (un partid neocomunist numit PSD, slugarnic faţă de ruşi, este încă o forţă în România), ne vom opri la organizaţiile europene care trebuie să vegheze la respectarea de către autorităţile naţionale a legilor şi normelor europene. Una dintre aceste organizaţii este Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Ce face această organizaţie în situaţii de criză, aflăm dintr-un material publicat în „Academia Caţavencu” (nr.16/2009, autor Mircea Toma). Iar situaţia de criză a fost în aprilie 2009, atunci când regimul criminal bolşevic din Moldova a torturat şi ucis tineri nevinovaţi, la umbra rusnacilor, ocrotitorii lui Voronin. Spre a nu uita de crimele bolşevicilor din Basarabia şi de indiferenţa unor ‘europeni’, iată materialul:

Abuzurile comuniştilor din Moldova, băgate sub preş de OSCE

O jurnalistă aflată în arest la domiciliu, opt ziarişti ridicaţi din stradă şi ţinuţi captivi ore sau zile, zeci de reporteri loviţi, hărţuiţi, ameninţaţi, aproape 30 de jurnalişti expulzaţi sau cărora li s-a interzis accesul în Republica Moldova, acreditări şi vize inventate. Totul pentru a ţine presa de limbă română cât mai departe de Chişinău. Acestea sunt victimele media, după o săptămână de coşmar în Chişinău, capitala unui stat vecin cu Uniunea Europeană. Se adaugă cererea de azil politic în bloc a jurnaliştilor print, online şi TV de la cea mai aprig afectată redacţie. Internetul blocat, comunicaţiile telefonice bruiate, propagandă la televiziunea publică. Eforturile de blocare a informaţiilor au fost făcute pentru a ascunde trei tineri morţi, sute spre o mie de tineri arestaţi şi bătuţi în beciurile Poliţiei, un preşedinte şi prim-ministru care ameninţă tinerii protestatari cu rafale de mitralieră şi ordonă sechestrarea elevilor şi studenţilor. Totul s-a întâmplat sub privirea blajină şi îngăduitoare a misiunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Moldova. Instituţia, finanţată cu două milioane de euro anual, a fost ocupată mai degrabă cu sărbătorirea Paştelui catolic.

Săptămâna patimilor jurnalistice (şi, după cum spuneam, catolice)

Patimile jurnaliştilor care au vrut să relateze despre protestele din Chişinău au început marţi, 7 aprilie. Principalii actori în filmul represiunilor violente sunt serviciul secret SIS şi brigăzile speciale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI). De reţinut – MAI este condus de un anume Gheorghe Papuc. Anul trecut, Papuc a fost implicat ca ministru de interne, însă de partea făptaşilor, într-o investigaţie legată de traficul a 200 de kilograme de heroină. Agenţia Interfax menţionează un scurt arest la domiciliu al ministrului, care ştia de transportul de heroină. După ce valurile scandalului s-au liniştit, Papuc şi-a reluat funcţia, la vârful MAI. Un yesmen perfect.

Protestele au început marţi seara, pe 7 aprilie. Prin sms-uri şi reţele de socializare, a fost organizat un flash mob. Tinerii s-au înţeles să protesteze împotriva alegerilor, pe care le consideră fraudate de comunişti. Şi-au dat întâlnire a doua zi, pe 8 aprilie. Mulţimea a fost mai mare iar protestele au degenerat în violenţe. Fotografii şi filmări din timpul violenţelor arată că manifestaţia a fost infiltrată de provocatori profesionişti: oameni solizi, raşi în cap, geacă neagră şi staţie emisie recepţie la purtător. Poliţia a fost retrasă din dispozitiv, invitând practic orice doritor să dea o tură prin birourile autorităţilor. Sediile Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului au fost vandalizate. Steagul UE a fost arborat pe sediul Parlamentului şi al Preşedinţiei, de către doi tineri de 17 şi 19 ani, însoţiţi de poliţişti în uniformă. Violenţele au fost pretextul operaţiunilor de coşmar care au urmat. Noaptea dintre marţi şi miercuri trupele speciale ale MAI au intrat în forţă în puţinii protestatari care mai stăteau pe străzile Chişinăului. S-au tras focuri de arm`. Arestări s-au operat în zilele următoare în stradă, în licee şi universităţi, în casele tinerilor. MAI spune că a arestat 200. Opoziţia spune că au fost arestaţi între 800 şi 1000. Până acum au ieşit la iveală numele a 3 tineri ucişi. Cauza morţii, în versiunea oficială: intoxicat cu gaze lacrimogene ori spânzuraţi de şireturi. Fotografiile arată însă că tinerii erau acoperiţi de vânătăi şi aveau oase rupte.
După zile de arest au început să iasă tinerii ridicaţi în stradă. Zeci dintre ei prezintă urme vizibile de violenţă. Oficialii MAI susţin că aceştia şi le-au aplicat singuri, cu penelul.

Zonă închisă pentru jurnalişti

De marţi dimineaţa jurnalişti din România s-au îndreptat către Chişinău. Unii dintre ei fotografi pentru agenţiile de presă internaţionale ca Reuters, Agence France Press, EPA, Associated Press. Toţi au fost respinşi la frontieră. Grănicerii moldoveni au invocat tot felul de motive absurde, fără nici o acoperire legală. Alţi ziarişti au luat avionul către Chişinău. Pe aeroport au fost reţinuţi şi fără nici o explicaţie au fost forţaţi să urce în prima cursă către Bucureşti. Colegi de-ai lor care veneau de la Moscova nu au avut nici o problemă să intre. Cu totul, aproape 30 de jurnalişti au fost întorşi din drum. Singura cale de acces în Moldova a rămas Transnistria, deoarece pe graniţa de est a Moldovei nu există grăniceri. Începând cu data de 7, serviciile speciale moldovene au început să fileze toţi jurnaliştii care lucrau în Chişinău. Până luni, 13, au reuşit să-i expulzeze pe cei cu cetăţenia română, trecându-i în tot acest timp prim şicane, ameninţări, glume macabre şi arestări. Autorităţile au urmărit mai discret echipele de jurnalişti străini. Au arestat un tânăr pentru vina de a traduce pentru o echipă de jurnalişti suedezi. Tânărul a ieşit după mai multe zile, cu ochii umflaţi, urme de bocanci pe mâini, pe cap şi pe spinare. Avântul arestărilor de ziarişti a crescut spre sfârşitul săptămânii. Vineri au fost ridicaţi din stradă corespondentul TVR, redactorul şef al Jurnal de Chişinău şi un corespondent al Antenei 3. Ore întregi nimeni nu a ştiut ce s-a întâmplat cu aceştia, până când au fost eliberaţi. Redacţia Jurnal TV şi Jurnal de Chişinău, sătulă de arestări, bocancii încasaţi şi echipamentul video distrus, a cerut în bloc azil politic în SUA.

OSCE în vacanţă de Paşte

În faţa valului de teroare a comuniştilor, ziariştii s-au îndreptat către misiunea OSCE pentru sprijin şi protecţie. O mişcare greşită, după cum au aflat pe pielea lor ziarişti ai Antena 3. Echipa formată din Petru Terguţă, Dan Niţescu şi Victor Ciprian Alexandru a fost hărţuită, filată şi ameninţată până Joi, 9 aprilie. O echipă în civil i-a căutat la hotel iar pe telefoane primeau mesaje de ameninţare. Antena 3 a hotărât să-i retragă din ţară şi i-a trimis la sediul OSCE să ceară protecţie. Terguţă, cetăţean moldovean, fusese avertizat că va fi arestat şi nu putea fi protejat de consulatul României. Aura Ţiţirigă, director editorial Antena 3, ne-a relatat că ziariştii au fost invitaţi în sediul OSCE, după care însuşi şeful misiunii, Philip Remler, i-a agresat verbal, devenind din ce în ce mai violent în a-i convinge să părăsească sediul misiunii. Remler a ameninţat că va chema poliţia, care oricum îi căuta pe ziarişti. În cele din urmă, un reprezentant OSCE i-a însoţit pe jurnalişti în oraş şi până la ieşirea din ţară. A doua zi, fratele lui Terguţă, Ion Terguţă, a fost arestat pe stradă împreună cu corespondentul TVR Doru Dendiu.

Sâmbătă, după zile întregi de abuzuri din ce în ce mai evidente asupra ziariştilor, corespondentul Deutsche Welle, Vitalie Călugăreanu a încercat să contacteze misiunea OSCE să afle cum îşi îndeplinesc mandatul în ceea ce priveşte libertatea media. Misiunea OSCE era goală, o singură persoană prelua apeluri, persoană care a spus că nu vorbeşte decât rusă şi că toţi sunt plecaţi în vacanţa de Paşti.

În loc de condamnarea abuzurilor, sfaturi arogante ziariştilor

Oficial, versiunea celor de la OSCE este că misiunea din Moldova doar monitorizează şi raportează cazurile de abuzuri asupra jurnaliştilor şi le înaintează Guvernului de la Chişinău. Ei nu pot oferi protecţie consulară sau azil politic. Practic, ziariştii moldoveni bătuţi sau arestaţi în stradă de către Poliţie trebuie să treacă printr-un aparat birocratic internaţional pentru ca în cele din urmă abuzul să fie reclamat la aceiaşi poliţişti care i-au ciomăgit. Această entitate internaţională este pe cât de inutilă, pe atât de costisitoare. Mandatul OSCE are patru coordonate, una dintre ele fiind mass-media şi drepturile omului. 48 de angajaţi cu un buget anual de două milioane de euro, din care 300.000 numai pentru mass-media, totul pentru ca OSCE să poată intra în vacanţă în mijlocul celor mai grave abuzuri din ultimii 20 de ani.

Singurele declaraţii publice pe care le-a făcut biroul OSCE au fost pe 6 şi 7 aprilie. Pe 6 s-a grăbit să spună că alegerile au fost corecte. Pe 7 a condamnat violenţele din Chişinău. Nici un cuvânt în zilele care au urmat, zile în care ziariştii moldoveni se temeau să iasă din casă şi se aşteptau să fie oricând arestaţi. Abia pe 14 aprilie OSCE s-a trezit din vacanţa de Paşte. Un comunicat de la reprezentantul OSCE pe Freedom of Media, Miklos Haraszti, a condamnat abuzurile autorităţilor de la Chişinău. Lucru ciudat, deşi comunicatul OSCE ar fi trebuit să se refere strict la abuzurile grosolane ale Poliţiei şi servicilor speciale, Haraszti a ţinut să le dea lecţii de conduită şi etică profesională jurnaliştilor. Pătruns de sentimente creştine după un week-end pascal, Haraszti i-a îndemnat pe jurnalişti să nu „inflameze situaţia“ şi „să nu se implice personal în evenimentele despre care relatează“. Eventual să-şi părăsească trupurile ciomăgite şi arestate şi să relateze din ceruri.

De ce nu mai avem nevoie de OSCE

Organizaţia a fost înfiinţată în anii ’70. Una dintre liniile prioritare este protejarea valorilor democratice şi a drepturilor omului. După 30 de ani, în septembrie 2008, ambasadorul rus la Viena a cerut formal OSCE să renunţe la această prioritate şi să se concentreze pe problemele economice şi de securitate. În particular, s-a solicitat neutralizarea Biroului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR), agenţia care răspunde de monitorizarea alegerilor şi care are un grad de obrăznicie (citeşte independenţă) inacceptabil. Rusia este unul dintre principalii cotizanţi (aproximativ 35% din bugetul OSCE) şi nu înţelege să fie criticată pe banii ei. Revolta elitelor politice de sorginte sovietică s-a înăsprit după criza din Cecenia, când OSCE a făcut unul dintre cele mai severe rapoarte nefavorabile Guvernului rus şi după „revoluţiile portocalii“ din Ucraina şi Georgia, stârnite de încălcări ale proceselor democratice semnalate şi de OSCE. Practic, şi mai ales din 2004, rapoartele de monitorizare a alegerilor au fost cenzurate politic de diplomaţii organizaţiei. Au dispărut, din rapoartele finale ale OSCE/ ODIHR, relatări de genul „Poliţia a înconjurat sediul principalului partid de opoziţie“ (Rusia, 2003); în general, în rândul observatorilor care-şi rup oasele în campaniile de monitorizare s-a aşternut, de câţiva ani, frustrarea: informaţiile pentru obţinerea cărora se riscă vieţi sunt atenuate până la dispariţie de negocierea diplomatică la nivelul reprezentanţilor politici ai OSCE cu autorităţile locale.

OSCE, agenţie de turism pentru mafia postsovietică

În prezent, Georgia nu mai vrea să audă de OSCE, pe care o consideră organizaţie care reprezintă interesele Kremlinului. În Rusia, misiunea de asistenţă pentru Cecenia a fost închisă, iar din 2007 s-a renunţat cu totul la observarea alegerilor în ţara supărată. În Moldova, raportul privind alegerile a fost făcut public luni, după câteva ore de la închiderea urnelor, şi nu semnala probleme majore. Au fost eliminate până şi sesizările parlamentarilor europeni care au observat alegerile sub „pălăria“ OSCE: baroneasa Emma Nicholson a sesizat blocarea accesului transnistrenilor la urnele de vot de peste Nistru; Marian Jean Marinescu a sesizat că au apărut pe listele electorale 200.000 de oameni în plus faţă de alegerile anterioare şi multe alte vicii care nu aveau caracter de incidente, ci afectau profund procesul electoral. Asemenea probleme care au lipsit din raport au scos în stradă zecile de mii de moldoveni. Aşa că cecitatea OSCE faţă de agresiunile împotriva ziariştilor nu este decât un simptom al unei boli mult mai grave a organizaţiei. Dacă Guvernul rus reuşeşte să controleze prin şantaj – deci cu o rudimentară metodă mafiotă – activitatea unei instituţii multinaţionale destinate, prioritar, să protejeze drepturile omului în Europa, rostul organizaţiei este compromis. Iar dacă adăugăm că accesul românilor în structura misiunii OSCE din Moldova este practic interzis, în timp ce limba rusă devine o limbă obligatorie pentru funcţii de top în structura OSCE, ajungi să te întrebi dacă merită ca România să mai cotizeze ceva la această organizaţie care pare să fi devenit o agenţie de turism pentru mafia postsovietică.

Reprezentanţii OSCE din Chişinău nu cunoşteau limba română, deşi este limba oficială a Republicii Moldova. Cunoşteau, însă, limba rusă.
Corespondentul Deutsche Welle, Vitalie Calugareanu, in dialog cu secretariatul OSCE