Famiglia Iliescu (preluare din Cotidianul)

Natura criminală a regimului Iliescu este relevată prin metodele tipic mafiote de a nu lăsa urme.
Sistemul judiciar românesc a căzut pradă, zilele acestea, unui aparent paradox: deşi responsabilitatea fostului preşedinte Ion Iliescu în declanşarea oribilelor violenţe ale anului 1990 este mai presus de orice îndoială, el nu va putea fi niciodată inculpat pentru aceste fapte. Adevăratul paradox constă în aceea că Iliescu ar putea fi condamnat doar de un tribunal de tip bolşevic, de un „tribunal al poporului“, pentru care convingerile ţin loc de probe.
Fostul preşedinte a incitat la violenţă doar indirect, prin dezinformare, or, dezinformarea nu este sancţionată penal de nici un sistem modern de drept decât dacă se poate proba fără dubiu că a existat intenţia declanşării unei infracţiuni.
Iliescu nu le-a spus niciodată răspicat minerilor în 1990: „Ciomăgiţi-i pe studenţi!“ sau poliţiştilor: „Arestaţi tot ce poartă barbă, ochelari sau mini-jupe!“ Dezbaterile de atunci la nivelul conducerii statului s-au purtat sub semnul sugestiei de genul „necesitatea restabilirii ordinii“, nu al ordinului concret al declanşării represiunii, care ar fi atras ulterior răspunderea penală a fostului preşedinte.
În ce-i priveşte pe mineri, Iliescu, sprijinit de TVR şi de presa aservită, le-a fluturat un fantasmagoric pericol legionar, dezinformare care a dezlănţuit brutalitatea proletară. Responsabilitatea lui Iliescu este şi în acest caz mai mult decât evidentă, dar iarăşi neîncadrabilă penal, căci lipseşte proba intenţiei de a declanşa violenţele de stradă.
Modul de acţiune al protagoniştilor regimului Iliescu este foarte asemănător „famigliilor“ mafiote. Şi-au luat toate precauţiile pentru a nu lăsa urme valorificabile penal. Dublul limbaj, tipic comunist („restabilirea ordinii publice“, ca sinonim al expresiei directe „ciomăgiţi golanii!“), nu este, în fond, decât o formă de Omerta, de lege a tăcerii. În ambele cazuri - Mafia şi regimuri de tip comunist -, ordinele sunt evazive şi verbale, dar fiecare membru al acestor organizaţii cunoaşte semnificaţia precisă a misiunii criminale. Expresii aparent inofensive, în contextul acelei perioade tulburi, au fost în măsură să declanşeze un măcel oripilant pe străzile Bucureştiului.
Singura cale prin care Iliescu ar putea fi inculpat ar fi ca mai mulţi dintre membrii „famigliei“ să spargă tăcerea, să depună mărturie despre intenţiile criminale ale fostului preşedinte. Mă îndoiesc însă că acest lucru se va întâmpla.