Amintiri din Gulag (III)

Omul e supus (sus-pus ) greşelii, iar mândria este un păcat. După ce greşeşti, dacă realizezi răul făcut, îţi ceri iertare. Iar dictatura comunistă a fost un mare rău pentru acest popor, căruia i-a retezat aripile spre civilizaţie, umilindu-l material şi spiritual. Unul din pilonii pe care s-au sprijinit bolşevicii a fost apatia Bisericii Ortodoxe din România (BOR). Aceasta n-a mişcat un deget pentru a opri regimul ateu comunist să spele creiere, în încercarea de a anula latura divină a personalităţii unui individ. Mai mult, numeroşi preoţi au fost turnători la Securitate, iar fostul patriarh Teoctist a trimis o scrisoare de felicitare Marelui Cîrmaci, în timp ce copii şi tinerii din Timişoara erau împuşcati pe străzi şi în spitale de către securişti şi militari. Judecându-le creştineşte atitudinea, m-am aşteptat vreme de 18 ani ca BOR să-şi ceară iertare poporului român pentru colaborarea cu regimul comunist. Nu s-a întâmplat aşa. Mai mult orice încercare de a rosti adevărul despre trecutul unor clerici este considerată un atac la adresa BOR, ca şi cum crimele trebuie să rămână tăinuite. Şi dacă preşedintele României şi-a cerut iertare în numele statului pentru durerea pricinuită atâtor români de dictatura comunistă, biserica ortodoxă nu a făcut nici un pas spre a mă convinge pe mine, român oarecare, că merită să-mi încredinţez durerile unei instituţii care a produs durere. Nu-i de mirare atunci că numai în BOR se ucid oameni (cazul Tanacu), sunt bătute măicuţe care erau împotriva patriarhului roşu Teoctist (măicuţele de la Vladimireşti) sau că infractorii din România, în marea lor majoritate, sunt ortodocşi. Ritualul steril nu ţine locul unei trăiri creştine.
Dintr-o experienţă personală, de acum 12 ani, am realizat cât de departe poate fi un preot ortodox de Cuvântul Domnului. La o afirmaţie mai abruptă de-a mea, acesta mi-a spus: “Tu nu eşti decât un biet profesoraş de la ţară, iar ceea ce spui tu nu contează”. Atunci am realizat aroganţa şi nepăsarea marii majorităţi a clerului (sunt şi excepţii, bineînţeles) faţă de sufletul omului, pe care, culmea ironiei, trebuie să-l păstorească. Creştinismul e o religie a celor vii nu a celor morţi, asta nu înţelege BOR. Iar de la asemenea clerici nu putem aştepta să-şi ceară vreodată iertare, chiar şi când e vorba de crimele dictaturii comuniste.
Pentru ei sunt importante veniturile (cele mai corupte instituţii de învăţământ sunt cele din ograda BOR, ca să nu mai spunem de obţinerea unei parohii). Ce conta că pcr-ul desfiinţa sufletul atâta vreme cât, într-un fel sau altul, o duceai bine ca preot. Măcar nu aveai nevoie de cartelă pentru raţia de pâine din Gulagul roşu. Cei din BOR au primit ceva talanţi vreme de 50 de ani, dar i-au risipit. Odată vor da socoteală.