România ieşită din bezna dictaturii comuniste a fost ținta atacurilor serviciilor ruseşti de informații, mai ales că foşti kaghebişti erau stăpânii României după 1989. De la kaghebistul Ilici Iliescu şi până la kaghebistul dovedit încă dinainte de 1989, generalul Nicolae Militaru, numit de IliciKGB în funcția de ministru, deşi era autorul moral al masacrului de la Otopeni din decembrie 1989, atunci când au fost trimişi la moarte tineri nevinovați, elita politică a României democratice (hă, hă, hă) lingea tălpile țarilor de la Kremlin. Tradiția kaghebistă este dusă mai departe de USL (Uniunea Sovietico-Liberală), grupare ce aplică metode kaghebiste de dezinformare, prin intermediul tembeliziunilor deținute de securistul Dan Voiculescu (Antena 3, în special) şi a postului Realitatea TV. Pentru a înțelege cum se produce dezinformarea, se recomandă lectura cărții Tratat de dezinformare, scrisă de Vladimir Volkoff, în care acesta povesteşte metodele folosite de KGB pentru dezinformare şi intoxicare. Am găsit postate pe net câteva idei din această carte şi modul lor de aplicare de către USL-ul ce aruncă flegme. Iată, mai jos, cum fac useliştii din România un nou gulag rusesc, deocamdată la nivel de proiect.
O operatiune tipica de dezinformare include in mod obligatoriu mai multe elemente aflate intr-o relatie de interdependenta:
1. Clientul este cel care beneficiaza de pe urma operatiunii de dezinformare si cel care achita nota de plata. El poate fi o persoana particulara, o organizatie, un partid politic sau chiar un guvern.
2. Agentul este cel care, la cererea clientului, concepe, instrumenteaza si raspunde de intreaga campanie de dezinformare. Specialistii considera ca cea mai buna agentie de dezinformare care a existat vreodata a fost Departamentul A din cadrul KGB.
3. Studiul de piata. Inaintea lansarii oricarei campanii de dezinformare, cei care o concep studiaza cu maxima atentie publicul careia urmeaza sa i se adreseze si elaboreaza strategii speciale pentru fiecare categorie ce face obiectul dezinformarii (intelectuali, tarani, populatii din tari subdezvoltate etc.).
4. Suporturile. Acestea sunt definite ca fiind fapte marunte, adevarate sau pretinse ca fiind adevarate, prin intermediul carora publicul este determinat sa creada un anumit lucru avut in vedere de dezinformatori.
5. Transmitatorii sunt mijloacele pe care le foloseste dezinformatorul pentru a inocula mesajul sau in constiinta publica: cuvantul si imaginea transmise de presa scrisa, vorbita, filmata, televizata sau informatizata. Spre deosebire de propaganda, in cazul dezinformarii sunt indispensabili mai multi transmitatori complici, daca se poate inconstienti, care vor putea deveni tapii ispasitori ai operatiunii, daca aceasta esueaza.
6. Tema are caracter general si trebuie sa fie cat mai simpla posibil.
7. Tratarea temei se face in mai multe moduri: fie nedifuzand o informatie, fie difuzand o informatie incompleta, tendentioasa ori de-a dreptul falsa, fie saturand atentia publicului printr-o suprainformare care sa determine pierderea sensului a tot ceea ce e important, fie prin comentarii subiective.
8. Cutiile de rezonanta sunt acele mijloace de informare care preiau o informatie lansata de un transmitator. Pentru dezinformare, este esential sa existe cat mai multe cutii de rezonanta.
9. Tinta este, prin definitie, opinia publica.
10. Satanizarea consta in a spune cat mai multe lucruri rele despre inamicul potential, utilizand suporturile dezinformarii: informatii false, declaratii trunchiate, fotografii trucate etc.
11. Psihoza desemneaza reusita operatiunii de dezinformare si se manifesta ca o stare irationala a publicului, care il impinge pe acesta sa nu mai vada decat ceea ce se intampla in sensul dezinformarii, sa o imbogateasca, sa se dezinformeze el insusi, sa devina din dezinformat dezinformator. In acest context, trebuie spus ca dezinformarea profesionista nu se adreseaza decat in aparenta inteligentei publicului, ea tintind de fapt toate nivelurile sensibilitatii, stiut fiind ca pasiunile sunt intotdeauna mai puternice decat convingerile.
Cum se practica dezinformarea
Exista numeroase moduri de a trata o informatie, in asa fel incat ea sa devina apta pentru o actiune de dezinformare:
1. Negarea faptelor (Nu este adevarat ca X i-a furat banii lui Y).
2. Inversarea faptelor (Nu X i-a furat banii lui Y ci, dimpotriva, Y i-a furat banii lui X).
3. Amestecul dintre adevar si minciuna (Este adevarat ca X i-a luat banii lui Y, dar asta din cauza faptului ca Y ii datora lui X acei bani, pe care refuza sa-i mai dea inapoi).
4. Modificarea motivului (Motivul pentru care banii lui Y au fost gasiti la X nu este furtul, ci faptul ca X i-a gasit pe o alee in fata casei lui Y).
5. Estomparea (Se face prea multa galagie pentru o suma atat de mica; altii fura miliarde si nu patesc nimic!).
6. Generalizarea (Toata lumea fura in Romania; cum de l-ati gasit tocmai pe X tap ispasitor?).
7. Utilizarea partilor inegale (In cazul mediatizarii furtului, se va acorda un spatiu restrans faptului in sine, iar evidentierea calitatilor morale si ale faptelor bune ale lui Y va ocupa un spatiu mult mai mare).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu