Ce este dincolo de ‘marginile’ Universului

Universul este tot ceea ce se vede plus tot ceea ce mai poate exista, găsim pe Wikipedia. Sunt mai multe ipoteze de formare a Universului, dar cea mai răspândită este Big Bang-ul, modelul cosmogonic ce oferă informațiile cele mai complete şi mai corecte, din punct de vedere ştiințific. Pe Scientia.ro am găsit o întrebare pe care mi-am pus-o de multe ori: Ce a fost înainte de Big Bang? Am să redau mai jos dialogul pe această temă între persoane care sunt, probabil, destul de informate asupra subiectului originii Universului. Dintre toate argumentele, pentru mine, cel mai plauzibil, legat de ce a fost înainte de formarea Universului, mi se pare următorul: “Nu e nimic dincolo de marginile Universului nostru. Odata ca Universul nu are margini, desi volumul este finit (asa cum suprafata unei sfere are o arie finita, dar nu are nici o margine). A doua oara pentru ca spatiul s-a nascut cu Universul odata si exista numai aici. Cel putin asta de-l stim noi. Ca sa existe ceva din punctul nostru de vedere, intai trebuie sa existe si spatiul care sa-l contina. De asemenea, si timpul s-a nascut tot cu Universul, deci notiunea de "inainte" de Big Bang (sau sa zicem inceput, in caz ca n-am avut parte chiar de Big Bang) nu are sens.” Dar iată şi alte puncte de vedere, mai mult sau mai putin argumentate.

S-a plecat de la întrebarea: Cum arata limita Universului? Ce spun fizicienii despre acest lucru? Gandindu-ma la acest lucru, am mintea pur si simplu blocata. Vidul spatiului cosmic este parte din Univers, deci nimicul de dincolo de Univers trebuie sa aiba alta factura. Ce era inainte de BigBang? Ce este dincolo de marginile Universului nostru?
(R1)Nu ştiam că s-a demonstrat că Universul are limite! :-(
(R2)Cel putin fizica de azi cam asta spune, ca universul are un inceput si ca se afla in expansiune. Rezulta ca ar avea, teoretic, si niste limite.
Ce mai sustine fizica, cel putin in integelerea mea, este ca daca ne-am indrepta cu viteze superluminice catre o limita a universului, am ajunge dupa o vreme in punctul de plecare. Explicatia ar fi aceea ca spatiul este curbat, intr-un mod care nu este posibil sa fie reprezentat de mintea noastra.
(R3)Din ceea ce-ai scris deduc că nu vom fi niciodată capabili să atingem limita fizică a Universului, din moment ce fiecare încercare se va finaliza în punctul iniţial de plecere, asta dacă nu se inventează un tip de călătorie în spaţiu care să se opună aşa-zisei forme curbe a universului.
Dacă universul este într-o continuă expansiune, până unde şi cât - în spaţiu şi timp - se poate întinde (extinde) el?!
(R4)Stiu ca nu sunt in trend, dar eu nu cred in teoria Big Bang-ului. Nu pentru ca as avea eu o teorie alternativa, ci pentru ca este prea ciudata, prea nefinalizata de fizicieni, cu prea multe semne de intrebare pentru a-mi permite luxul sa nu cred asa ceva. Suna fascinat si imposibil de inteles cum tot acest univers enorm sa fi fost la un moment dat un singur punct, cam cat punctul de la acest i. Si mai fascinant este ca fizicienii nu pot spune nimic despre ce a fost inainte, cum arata ce era in jurul acelei singularitati care a explodat one day. Probabil ca un mare fizician va privi cu ochi proaspeti lumea noastra si ne va lua valul de pe ochi, asa cum au facut-o atatia altii, ca Newton ori Einstein. Limita universului? Nu stim nimic.
(R5)Limita universului ? Nu se stie unde este si cat de departe este. Se stie doar despre cele mai indepartate corpuri ceresti pe care noi le putem detecta/observa, ceea ce este considerat de catre noi "limita". Este posibil ca in X ani de zile sa se dezvolte tehnologia astfel incat sa vedem si mai departe... Dar daca teoria big bang este buna .. atunci teoretic trebuie sa fie o limita.
Teoria Big Bang este cea mai plauzibila teorie de pana acum, avand in vedere ca s-au demonstrat 3 mari caracteristici ale teoriei: expansiunea, radiatia cosmica, varsta celor mai indepartate corpuri ceresti.
PS: Lipsa dovezii nu este dovada lipsei...
(R6)Nu e nimic dincolo de marginile Universului nostru. Odata ca Universul nu are margini, desi volumul este finit (asa cum suprafata unei sfere are o arie finita dar nu are nicio margine). A doua oara pentru ca spatiul s-a nascut cu Universul odata si exista numai aici. Cel putin asta de-l stim noi. Ca sa existe ceva din punctul nostru de vedere, intai tre sa existe si spatiul care sa-l contina.
De asemenea si timpul s-a nascut tot cu Universul, deci notiunea de "inainte" de Big Bang (sau sa zicem inceput in caz ca n-am avut parte chiar de Big Bang) nu are sens.
(R7)Now the question that has occurred to all of us at some point is: what would happen if you traveled out to the edge of the universe and, as it were, put your head through the curtains? Where would your head be if it were no longer in the universe? What would you find beyond? The answer, disappointingly, is that you can never get to the edge of the universe. That’s not because it would take too long to get there—though of course it would—but because even if you traveled outward and outward in a straight line, indefinitely and pugnaciously, you would never arrive at an outer boundary. Instead, you would come back to where you began (at which point, presumably, you would rather lose heart in the exercise and give up). The reason for this is that the universe bends, in a way we can’t adequately imagine, in conformance with Einstein’s theory of relativity (which we will get to in due course). For the moment it is enough to know that we are not adrift in some large, ever-expanding bubble. Rather, space curves, in a way that allows it to be boundless but finite.
Byll Briason, A short history of nearly everything
(R8)In 2004, Bryson won the prestigious Aventis Prize for best general science book with A Short History of Nearly Everything. This 500-page popular literature piece explores not only the histories and current statuses of the sciences, but also reveals their humble and often humorous beginnings. Although one "top scientist" is alleged to have jokingly described the book as "annoyingly free of mistakes", Bryson himself makes no such claim, and a list of reported errors in the book is available online...
Nu neg faptul ca se distorsioneaza spatiul-timp datorita gravitatiei, este dovedita chestia. Dar daca ar fi asa cum el zice, ar insemna sa ne uitam in orice directie si sa ne vedem pe noi in oglinda. Ceea ce ar insemna ca am putea sa masuram distanta pana la "noi", ceea ce ar insemna sa stii unde-i limita universului. S-ar forma un fel de "inel" cu lungimea de la noi pana la "noi in oglinda" .. ceea ce ar insemna ca limita universului ai fi la jumatatea distantei sau maximum la distanta pana la "noi"... Corect ?:)

Ce ar mai fi de spus? Asteptam alte descoperiri importante care ne pot apropia de adevar.