Timp de două decenii s-a auzit hitul ‘În România se fură’. Se pare că foarte puțini se întreabă cine ar trebui să se ocupe de protecția avuției naționale. S-a furat în România 20 de ani cu acordul polițiştilor. Toate hoțiile, mai mari sau mai mici, s-au produs pe fondul atitudinii pasive a unor polițişti, cei care, din motive care-mi scapă, au acceptat să se fure ca-n codru. Cea mai probabilă explicație este corupția polițiştilor, cei care zeci de ani au fost mai mult decât indiferenți la devastarea țării pe care, prin fişa postului, erau datori s-o apere de vandalii care au distrus şi furat totul, de la clădirile abandonate la fierul furat de oriunde. Pentru o şpagă mai mare sau mai mică, polițistul român uită că țara nu-i un sac fără fund, iar la un anumit moment totul se plăteşte. Din povestea de mai jos se poate înțelege frăția dintre polițişti şi infractori, un cancer pentru statul de drept. Nu poate exista o societate civilizată şi prosperă cu polițişti care se trag de şireturi cu infractorii, cum se întâmplă în România. Iată şi povestea promisă.
În plină zi se vinde la șosea pește prohibit
Pescuitul de sturioni pe Dunăre și în Deltă este interzis pentru o perioadă de 10 ani. Interzis pe hîrtie. În realitate, sturionii se prind ca muștele, la vedere, fără nici o jenă. La fel de nonșalant se și comercializează. Cum treci podul de la Vadu Oii, în localitatea Giurgeni, și pe stînga și pe dreapta drumului sînt localnici care deschid larg brațele și dau muțește din gură, „pește, pește“, de cum văd că se apropie o mașină.
Pînă și copii de 10 ani stau pe marginea drumului la Giurgeni, deschid brațele cît pot ei de mult și te invită să cumperi de la ei pește. Am făcut două ture prin localitate cu mașina și i-am filmat cu camera ascunsă pe brățelarii piscicoli. I-am întrebat în gura mare dacă au sturioni proaspeți, prinși în Dunăre.
Fără teamă, au venit cu sacoșe de sturioni abia pescuiți. Primul tip: „Avem sturioni, depinde ce cantitate vreți“. „Vreau pentru o petrecere, sîntem 7-8 inși.“ „A, vă trebuie cam 5 kilograme.“ „Și cu cît se vinde?“ „Cu trei sute cincizeci.“ „Și de care aveți?“ „Păstrugă și cegă acum. Dar facem rost și de nisetru dacă vreți.“ „Dar e proaspăt?“ „Da, proaspăt-proaspăt, azi-noapte l-am prins. Stai să-ți aduc să-i vezi.“ Se duce în curte și vine cu o sacoșă de păstrugi. Imediat apare și un vecin cu un nisetru la sacoșă, ca să fie oferta completă. „Ia un nisetru. Ți-l dau cu trei sute, ne înțelegem la el. Ia uite, tată, nouă kile are. E proaspăt, îți dăm și gheață ca să nu ți se strice pînă acasă.“ Le spun că mă întorc a doua zi, că n-am bani la mine. Le cer numărul de telefon ca să-i pot suna înainte de a veni, să-mi pregătească sturionii. Mi-l dau. „0732.957.190. Dan mă cheamă.“ Îl întreb dacă găsesc și icre negre la el. „Găsești. Cinci milioane un borcan de juma de kil. Cînd vrei, mă suni.“
Merg mai departe la altă poartă, unde imediat se crucifică în aer, în fața mea, alt vînzător de sturioni. „Am cegă. Păstrugă și cegă. Ți-o dau cu două sute cincizeci de mii.“ Îi spun că nu am bani la mine, dar că revin, să-mi dea numărul că-l sun eu. Mi-l dă: „0732.104.726, Stelică mă cheamă“. Îl întreb dacă riscăm ceva cu Poliția. „Ce polițiști? Nu te întreabă nimeni nimic, stai liniștit. Tu ești cumva polițist? Cam ai față de polițist!“, rîde Stelică.
Merg la altul, ieșit tot la stradă, la ieșirea din Giurgeni. Are sturion la 11 kilograme. Îi zic că e prea mare. Îmi dă numărul de telefon să-l sun peste o zi, că prinde ceva mai mic. „0766.919.921, trece-mă George, George Pește ca să știi cine sînt.“ Îl întreb și de icre negre: „Dar niște icre de sturion ai? Dar vreau unele mai interzise, mai prohibite, că vreau să dau o petrecere și să-i uimesc pe prieteni. Care icre sînt mai interzise?“. Rîde și mă asigură: „Da, mă, găsim. Îmi spui de care vrei, de cegă, de morun, și-ți dau. Toate-s interzise, stai liniștit…“
Brățelarii, crucificații de la Giurgeni, cum vreți să le spuneți, sînt niște braconieri la drumul mare. Nu se jenează să vîndă sturioni și icre prohibite. Pentru ei nu există Poliție în zonă. Sau dacă există, probabil că mănîncă tot sturion interzis de Dunăre. Am dat numerele de telefon ale braconierilor cu care am vorbit ca să poată orice polițist din țara asta să-și procure mai ușor pește și icre prohibite. (Academia Catavencu, nr.36/2009)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu