Poveste din cartierul pesedisto-peremist

Dacă vei discuta cu cineva despre nivelul învăţământului de azi din România, acel cineva s-ar putea să-ţi spună ce decăzut este sistemul educaţional şi cât de bun era acesta înainte de 1989 (ca de obicei, adevărul este undeva la mijloc). Dar cine l-a făcut pe acest sistem atât de jalnic în clasamentele internaţionale şi în ochii multora? Răspunsul la întrebare poate fi vânare de vânt, dar poate fi înţeles şi din faptele următoare, mărunte poate, doar că viaţa este formată din lucruri mărunte. Iar de veţi spune că nu contează asemenea ‘mizilicuri’, înmulţiţi mărunţişul de aici cu miile de cazuri asemănătoare şi veţi înţelege de ce trăim într-o ţară de indivizi needucaţi, care aruncă gunoaie peste tot, cărora nu le pasă de lege, morală, Dumnezeu.

Personajul principal al poveştii este o fată, provenită dintr-o familie cu probleme. Tata – beţivan notoriu, mama – creier semidezvoltat, nu reuşea să deosebească nici măcar banii (să-i numere). Numele personajului principal: Pavăl Elena-Ancuţa. Adresa: satul Tătărăşeni, comuna Havîrna, judeţul Botoşani, România. În clasa a IV-a fură banii învăţătoarei Clicinschi Camelia din poşetă, fără să păţească nimic (nu cunosc alte amănunte). Încă din fragedă pruncie fura de la vecini, rude etc., probabil pentru a uita de imaginea tatălui său, plin de urină pe haine, după multe pahare de alcool. Ajunge în clasa a V-a, fără nici o problemă. Întâmplător am avut ghinionul să fiu diriginte la clasa unde aceasta a fost elevă, începând cu clasa a VI-a. În anumite momente ale anului şcolar, unii copii se plângeau că le dispar din lucruri, toată lumea bănuia cine fură, dar era greu de dovedit. În clasa a VIII-a, Pavăl Ancuţa nu mai vine la şcoală vreo trei luni, fiind preocupată de cu totul altceva. Iar cu parinţii nu aveai ce discuta. Unii copii din clasă erau chiar bucuroşi că nu mai vine, aceasta fiind o sursă permanentă de probleme (nu învăţa nimic, crea probleme la oră). Directoarea şcolii de atunci, Şuhan Georgeta (o comunistă înfocată, privitoare la OTV şi admiratoare de Vadimi nebunatici) mă trimite s-o aduc la şcoală cu orice preţ, doarece ‘iese şcoala prost’. Adică pentru tovarăşa Şuhan n-a contat că respectiva trei luni a absentat, că ceilalţi copii s-au pregătit în acest timp şi merită să promoveze clasa a VIII-a, iar Pavăl Ancuţa nu. Reuşesc s-o aduc la şcoală şi, deşi era semianalfabetă (nu reuşea să scrie toate literele unui cuvânt), o promovez spre, nu-i aşa, binele şcolii în ochii Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Abolventă fiind de opt clase, în care nu a deprins minime reguli de comportament social, Pavăl Ancuţa a continuat să încalce legea. Prin 2007 avea amenzi acumulate de aproximativ 1300 lei, din care nu plătise nimic. Pentru cei care nu ştiu, plata amenzilor în România este un sport pentru fraieri, datorită Ordonanţei de Urgenţă 2/2001, emisă de Guvernul Adrian Năstase, actualizată la 27 aprilie 2007 de prietenul lui Bombonel, Tăriceanu. Aceasta prevede la art.8, alin. 4: „Sumele provenite din amenzile aplicate persoaneler fizice în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetele locale”. Doar nu o să vină autoritatea locală, formată din indivizi pe care-i doare-n cot de bugetul local, să-ţi ia ţie, Pavăl Ancuţa, din banii de buzunar. Amenzile le plătesc fraierii în România, de aceea sunt şi salarii mici pentru bugetari. Dar să revenim. După un stagiu în Italia, unde s-a dus probabil l-a produs, nefiind capabilă de o anumită muncă pe perioade lungi de timp (un număr de ore pe zi), Pavăl Ancuţa revine în satul natal, unde se află şi acum. De prin 2007, face trotuarul vreme de aproximativ un an. Între timp rămâne însărcinată, autorităţile nu o întreabă nimic de sănătate pe viitoarea mămică (tatăl incert), numai că sărmanul copil moare, iar Pavăl Ancuţa nu păţeşte nimic, deşi se credea că a murit din vina ei, doar acţiunea se desfăşoară în România. Pe lângă făcut trotuarul, aceasta se mai ocupa şi de furturi, prima ei dragoste. Mamei mele, bătrână şi bolnavă, i-a făcut viată un iad vreme de vreo doi ani, furându-i în repetate rânduri flori din curte, porumb din grădină etc. Reclamând aceste furturi la Postul de poliţie Havîrna, agentul Oistric Ovidiu informa scurt ‘s-a dispus aplicarea măsurilor legale’ sau ‘dosarul s-a înaintat Procuraturii Darabani’ iar situaţia rămânea aceeaşi. În schimb, un fost lucrător al Postului de poliţie Havîrna, responsabil de satul Tătărăşeni în 2007, o lua mereu cu maşina pe numita Pavăl Ancuţa, probabil pentru a o instrui în ‘tainele’ respectării legii. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani, prim procurorul Nicu-Paul Ioniţă, în toate dosarele trimise de poliţiştii din Havîrna, a considerat că nu există elemente suficiente pentru începerea urmăririi penale. Acest ‘prieten al infractorilor’ (figură de stil, domnule procuror) stă cam prost cu gramatica limbii române. De exemplu, deşi corect în limba română este sus-numit, omul legii ‘interpretabile în folosul celor care o încalcă’ (metaforă) scrie ‘susnumitul’. Deşi pe documentele de identitate ale celor de pe aici scrie ‘Havîrna’, stimabilul procuror scrie ‘Havârna’, doar ce contează un document de identitate. Îi mai trage şi cu ‘principiul unei justiţii democratice’, doar vedem ce ‘justiţie democratică’ este în România, cu infractori eliberaţi sau neajunşi vreodată după gratii. La o căutare pe net, nu am găsit nimic despre faptul protejării posibililor infractori, în cazul unei ‘justiţii democratice’. Dar aşa o fi, domnu’ procuror, aşa ne trebuie dacă am vrut justiţie liberă de orice responsabilitate, în care binele public înseamnă doar protecţia învinuiţilor. Recent, mi-a căzut privirea pe ştire ce spunea că, în SUA, un individ a fost arestat după ce şi-a bătut câinele în lift. Pe aici, şi datorită prim procurorului Nicu Paul-Ioniţă, poţi să faci orice, de la uciderea cu cruzime a animalelor şi până la prostituţie, furturi, vătămări corporale etc., de păţit nu vei păţi nimic. Dimpotrivă, vor avea mereu probleme cei care mai cred că România este un stat de drept, în care proprietatea este garantată. De procurorul Nicu Paul-Ioniţă (hă, hăă, hăăă…).