Dacă doriţi să construiţi un site cu costuri minime, sau chiar zero, trebuie parcurse câteva etape ce pot fi diferite în funcţie de varianta aleasă. Oricum, prima dată putem hotărî dacă alegem o platformă gratuită, precum Blogger sau WordPress, ori cumpărăm un domeniu, de exemplu pe eDomenii.ro, sau beneficiem de un subdomeniu gratuit, de exemplu pe lx.ro. Se achiziţionează un nume de domeniu, de exemplu asapteadimensiune.ro, sau, în cazul hostingului gratuit, numele site-ului va fi de genul asapteadimensiune.lx.ro. Dacă aţi ales Blogger sau WordPress, sunt fixe anumite şabloane, acestea putând fi modificate dacă posedaţi ceva cunoştinţe legate de limbajele de programare. Dacă doriţi altceva, există CMS-uri (Content Management System), adică softuri ce permit realizarea unui site web complex, fără să fie nevoie să fiţi programator. Aveţi nevoie, totuşi, de o scurtă lectură preliminară, dar nu este o sarcină prea dificilă dacă nu sunteţi mulţumiţi de ce oferă platformele de bloguri, precum ‘blogspot’. Un top al celor mai bune CMS-uri găsiţi aici. Dintre ele, puteţi folosi Joomla, CMS ajuns la versiunea 1.6. Pentru Joomla există şi un forum în limba română (vezi aici), de unde puteţi afla anumite informaţii. Iar dacă nu vreţi site pe WordPress.com, există WordPress.org, un CMS ajuns la versiunea 3.0.5, disponibilă şi în limba română.
18 februarie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu