În România, incompetenţa se premiază

Să presupunem că te numeşti Lazăr Traianiţa şi în calitate de profesor de limbă şi literatură română la Şcoala Tătărăşeni (o şcoală de pe aici) stâlceşti vreme de vreo treizeci de ani … limba română. Exemplu: conjugi verbul “a copia” la persoana a III-a singular “copie”, pe când corect este “copiază”. Pe lângă aceasta, lecturile tale literare sunt suficient de reduse pentru a încurca operele diverşilor scriitori. Faptul că locuieşti în ultimul cătun din România, iar moş Gheorghe de la coada vacii nu poate aprecia cunoştinţele tale de limbă română nu este o scuză. După cum simpatia pentru regimul comunist, pe care-l promovezi cel puţin cincisprezece ani după revoluţie, constituie o batjocură la adresa eroilor anticomunişti morţi în temniţe sau la Revoluţie. Recompensa, dragi cititori, pentru aceste “fapte măreţe” a fost încasarea de către stimabila doamnă a pensiei şi salariului timp de 5 (cinci) ani, doar statul (fraierii care plătesc impozit) au bani. Pentru cei ca ea, 60 de ani e o vârstă total nepotrivită de pensionare în învăţământ. Măcar 65, cu condiţia să nu te consumi prea tare, adică să rămâi ignorant şi rece. Nu vă plângeţi stimaţi profesori, cu ceva mai multă incultură şi la fel de multă agricultură se poate lucra în învăţământ până la adânci bătrâneţi.