De ce Ion Ţiriac a fost prieten cu fostul încasator de şpăgi Adrian Năstase?

Răspunsul îl găsim în numărul 4/2009 al “Academiei Caţavencu”. Materialul respectiv ne arată ce a însemnat democraţia originală a lui Ilici: o ţară unde orice şmenar ajungea repede bogătaş. Ce merite, ce dreptate socială, în epoca Iliescu ‘prostimea’ plătea pentru toate hoţiile din România. În 1990 debuta perioada “corupţiei fără corupţi”, “hoţiei fără hoţi”, “terorismului fără terorişti”.

“În 1990 apare banca ‘Ion Ţiriac’. Acum, haideţi să ne imaginăm că eşti unul dintre cei care aveau atunci, în 1990, echivalentul a 5.000 de dolari în buzunar şi ai decis să faci o investiţie profitabilă. După o cercetare a pieţei, ai decis să cumperi acţiuni la prima bancă cu capital autohton, pentru că este girată de numele glorios al tenismanului Ion Ţiriac. Bravo, tocmai ai devenit unul dintre cei 5.000 de papagali români care şi-au depus banii în capcana Ţiriac în anul 1990. Tot atâtea familii din România ar fi putut să-şi cumpere atunci, cu 5.000 de dolari, câte un apartament de două camere pe care, azi, cu toată criza, l-ar fi vândut cu 50.000 de dolari. Sigur, tu ai ales o cale mai elegantă de a-ţi înmulţi banii, devenind acţionar la o bancă. Ei bine, chestia asta cu eleganţa, frate, costă: nu numai că n-ai pupat vreun bănuţ din dividende din anul 1995 până azi, în 2009, dar în 2005 te-ai trezit cu o scrisoare care seamană mai mult cu o ameninţare mafiotă decât cu o epistolă între asociaţi. Pe scurt, prin mecanisme contestate azi (feb.2009, n.m.) în Justiţie, Ţiriac a puces la succesive majorări de capital care i-au transformat pe cei 5.000 de papagali din deţinători a 70% din acţiuni, într-un grup suficient de minoritar încât să-l ignore pur şi simplu. Nici dividende, nici listare la Bursă să-ţi poţi vinde acţiunile, cum a promis în 1990. Eşti pur şi simplu un papagal de banii căruia Ţiriac s-a folosit să pornească o bancă, iar după 18 ani îţi oferă şansa unică de a ţi-i da înapoi la valoarea din 1990, punct. Bun.

Cum niciodată nu eşti papagal destul, te hotărăşti să nu înghiţi ceea ce ţi se pare a fi o escrocherie şi te adresezi Justiţiei. Între timp, banca are noi acţionari, alt preşedinte şi o puternică firmă de avocatură. Şi descoperi că trebuie să te judeci cu alde Dan Pescariu – preşedintele băncii - , care este apărat de casa de avocatură Zamfirescu-Racoţi-Predoiu. Domnul Cătălin Predoiu, devenit ministru, declară că s-a retras din respectiva societate de avocatură, dar retragerea nu a inclus şi ştergerea Predoiului din denumirea societăţii. Or, în instanţă, prezenţa simbolică a ministrului ca apărător al uneia dintre părţi pune la grea încercare legendara împarţialitate a magistraţilor români. Bun, putem zice, asta e, în fond e un avocat pentru care Unicredit este doar un client. Doar un client? Ia holbaţi-va ce relaţie are clientul cu avocatul: firma Romfelt real Estate – cu afaceri de zeci de miliaone de euro în domeniul imobiliar – îi are printre acţionari atât pe preşedintele, cât şi pe avocatul Unicredit, respectiv Dan Pescariu şi Călin Zamfirescu. O asociere care are cu atât mai mult şarm cu cât domnul Zamfirescu este socrul actualului ministru al Justiţiei. Deci, papagal nenorocit ce eşti, tu vrei să câştigi un proces cu o bancă al carei preşedinte este nu doar apărat, ci şi asociat la afaceri grele cu familia ministrului Predoiu? Tu nu vezi că te pui cu marii maeştri în arta conflictului de interese? La cât de mistreţ eşti, mă şi mir că nu te-a împuşcat Ţiriac la vânătoarea de la Balc!”