Sunt Eugen Istodor, redactor la “Academia Caţavencu”, şi în 24 decembrie (2008 – n.m.) era ziua mea. Conduceam pe străzi semipustii. Şi, pe Mîntuleasa cred, unul îmi bagă farurile în ochi, mă claxonează. Am tras pe dreapta şi l-am lăsat pe nebun să-şi calce p…da mă-sii lui. Era ziua mea. S-a dus. Am ajuns la Unirii, în zona aia ce duce spre parcarea supraetajată. Voiam să-mi arunc maşina într-un colţ şi să umblu după cadouri de năuc. Stau înţepenit în traffic. Cred că n-am avansat şase centimetri, cât se depărtase maşina din faţă, că iarăşi mă trezesc cu fostul nebun, actualul dement, în cârcă. Iar claxon, iar lumini. Mă uit la el, chiar nu aveam unde să mă dau din loc. Începe în oglindă să-mi dea muie. Amuzat, îi fac semne de cruntă labă. El, muie, eu, dă-i labă. Şi iar n-am unde să fug.
Mă tamponează. Tamponez şi eu, în marşarier. Şi mă trezesc cu el la portiera mea. Strigă, nu-i deschid geamul. El, muie, io, labă. Îmi frânge oglinda din stânga. Asta m-a călcat pe bătături. Sar din maşină şi-l întreb ce vrea. Grohăie: “Bă, te bat, eşti smardoi?”. “Ce ce mi-ai rupt oglinda?” Nici un răspuns, dar răspunsul lui era creţul muşchilor adunaţi în piept, pumnul gros adus în dreptul lanţului de WC de la gât. Şi când văd că ridică pumnul să mă bage în pământ, fug şi îi rup şi eu oglinda, dar mai rău. El mă aleargă. Eu îi deschid uşa din dreapta şi i-o dau peste cap. Alerg, mă urc în maşina mea. Un bou moş şi Opel sare pe mine că eu sunt de vină. Şi-mpreună cu umflatul cu forţa aleargă să mă bată. Până să trag uşa, îmi iau pumni peste tâmplă, umăr, ochi, nas. Jigodia personală îmi rupe puloverul. Apăs pe acceleraţie şi dă-i bice. Fug. Şi, din oglinda de unde a pornit totul, îmi notez numele criminalului. Şi fug, ajung într-o parcare, nervos cârpă. Mă duc la Poliţie?
Nu-mi fac ăia dreptate. Să dau telefoane pentru pile? N-am chef. Ca simplu cetăţean? IML. Să pierd juma’ de zi să-mi numere vânătăile? Nu. Nu pierd, e doar ziua mea, Ajunul Crăciunului. Las’, că merge şi aşa! Cine poate, să dea relaţii despre Dacia albă cu numărul CL 02 AUJ. Nu de altceva, dar vreau ca Dumnezeu să ştie pe cine să se răzbune. Era ziua mea, eram un laş, un nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu