Cum să le iei fraierilor banii şi voturile

Pentru sindicaliştii lu’ Peşte care se agită pe la Bucureşti, şi nu numai, avem o veste proastă: ce fac guvernanţii în Capitală face şi ‘boborul’ la nivel de ultim cătun din România. Pentru exemplificare, voi alege două personaje de pe aici, modele de gândire pe bază de şpăgi şi relaţii. Astfel, cea mai bogată familie din Tătărăşeni (un cătun de pe aici) are masculul consilier local din partea PSD (bogaţii care-i plâng pe săraci, dar nu fac nimic pentru a elimina corupţia aducătoare de sărăcie, ci doar o încurajează), tovarăşul fiind absolvent al şcolii de partid, evident comunist, o şcoală care l-a ajutat să se descurce în democraţia creată de comunişti, pentru comunişti. Se numeşte Marcel Clicinschi şi din propria vilă se văd perfect inegalităţile aduse, netam-nesam, de actualii guvernanţi. Stimabila sa consoartă, de o cultură şi o fineţe demne de o bucătăreasă de cazarmă, se consideră intelectuală. Iar în această calitate, ce partid credeţi că vota prin anii ’90? Păi, dragi tovarăşi şi ‘preteni’, vota PSM-ul (Partidul Socialist al Muncii) al tovarăşului Verdeţ, prim-ministru în dictatura comunistă. Acest PSM (un fel de PCR mai roşu decât PCR-ul normal, adică PSD-ul) nu avea, după cum se vede, doar votanţi care nu aveau de-o pâine sau intelectuali idealişti dornici s-o facă cu Marx, Lenin şi restul celor care populează acum Iadul, ci şi personaje bogate, cu latura intelectuală şubrezită sau lipsă de la data punerii în funcţiune. România azi este săracă, dar familia Cilinschi este bogată. Credeţi că l-a controlat cineva pe tovarăşul Clicinschi în privinţa banilor luaţi drept subvenţii pentru agricultură? După părerea mea, inspectorii financiari au adus prejudicii imense bugetului României, majoritatea sunt corupţi, mai primejdioşi decât Nuţu Cămătaru, de exemplu. Câţi au fost arestaţi? 0,0001% dintre cei care au luat şpăgi grase, trimiţând România la FMI după bani. Revenind la familia Clicinschi, aceasta cuprindea un al treilea membru al familiei, o fetiţă, Clicinschi Diana pe numele său. Ce poate face familia Clicinschi pentru fetiţa lor, în partea a doua.

Al doilea personaj al articolului se numeşte Ioan Stan. A fost numit în septembrie 2009 director cooordonator al Şcolii cu cl. I-VIII Havîrna (sau Havârna) pe criterii politice. Este absolvent al unui Institut Pedagogic de trei ani, un fel de şcoală profesională a învăţământului superior. Adică este profesor II, gradul ‘definitiv’. Deşi în respectivă şcoală existau profesori I, cu gradul didactic minim II, relaţiile domnului director au făcut legea. Doar nu suntem în Germania. Profesor de matematică fiind, Ioan Stan este bun şi la abureli. Astfel, abureşte suficient familia Clicinschi încât aceştia hotărăsc să-şi dea fiica să facă meditaţii cu stimabilul (în 2003). După un an de intense meditaţii, Clicinschi Diana obţine nota 8 (opt). O notă obţinută de alţi copii fără meditaţii sau alte abureli. Dar, nu-i aşa, reclama este sufletul comerţului. Într-un alt an şcolar (2005/2006), scenariul se repetă. Cea mai bună elevă a şcolii Tătărăşeni, din cl. a VIII-a, Maşala Andreea, apelează la acelaşi ‘eminent’ profesor Ioan Stan. Rezultatul? 7,70 nota obţinută. Nu merită dumnealui să fie director? Cam acestea ar fi calităţile profesionale ale domnului director. Trecem la alte ‘calităţi’ (pe aici sunt calităţi). Să presupunem că în comuna europeană Havîrna te supără cineva, nu contează cine. În acest caz, doar fraierii apelează la Poliţie sau la Justiţie. Iar domnul Ioan Stan nu e fraier. Dacă l-ai supărat, rişti să fii bătut în cel mai pur stil mafiot. Pentru a înţelege mai bine situaţia, trebuie precizat că, pe aici, toată lumea este rudă cu toată lumea, din ‘crema’ localităţii. Primarul este văr de-al nu-ştiu-câtelea cu Directorul şi amândoi fac legea. Ce poliţie, ce justiţie, găseşti câţiva fomişti sau ţigani (sunt şi aşa ceva pe aici) şi ţi-l aranjează pe respectivul mai ceva decât orice justiţie. Şi aceasta ca să reţii, odată pentru totdeauna, cine e cel mai iubit dintre pământeni pe aici. Aceasta-i România care trăieşte din ajutoare şi subvenţii, aceasta-i România care pretinde respect, aceasta-i România în care se moare cu poza lui Ilici în braţe, aceasta-i România unde nu contează ce ştii sau la ce eşti bun, ci contează ce relaţii ai.