23 decembrie 2008

Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (VII)


Ce ţi-e, dom’le, şi cu oamenii ăştia care se ştiu cu problemele ferestiere! De mai bine de un sfert de secol, senatorul pesedist (sau fost) Ion Dumitru s-a tot perfecţionat în ale silviculturii. Şi cu toate acestea, omu’ tot nu a învăţat să îşi completeze declaraţia de avere. Anul trecut (2007) făceam o sesizare penală, unde îl menţionam şi pe silvicultorul nostru. Aberaţia din declaraţie se referea la o sumă frumuşică, de vreo 68 de mii de euro, pe care pesedistul a împrumutat-o unor prieteni. Nu tu un nume acolo, nu tu cel mai mic detaliu despre fericiţii ajutoraţi. Am şi vorbit atunci cu pesedistul, dar nu am aflat mare lucru. Explicaţia noastră, cum că formularul declaraţiei cere să fie menţionate numele celor pe care îi împrumuţi cu bani, nu l-a convins. Documentul actualizat după ce am depus noi sesizarea conţine aceleaşi anomalii. Adică bani împrumutaţi unor “prieteni”.Răspunsul senatorului e hilar: “Dacă vă interesează personal, o să iau elementele de identificare şi bineînţeles şi acceptul lor pentru că, vă daţi seama, nu?”. Nu, nun e dăm seama. Dacă parlamentarii nu şi-au dat seama când au votat legea prin care sunt obligaţi să precizeze aceste detalii, atunci noi, alegătorii, nu ne dăm seama. Ne dăm doar seama că aleşii noştri nu dau doi bani pe ce au votat ei înşişi. Sfatul părintesc al pesedistului ne-a impresionat până la lacrimi: “Aţi făcut o sesizare penală, lăsaţi să aibă cursul normal şi după aceea discutăm”. Şi ca să ne liniştească, recidivistul nostrum ne-a râs în telefon: “Între timp, prietenii respectiv mi-au şi returnat împrumutul şi atunci, la actualizare, cauza rămâne fără obiect”.

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.1/2008

Niciun comentariu: