5 februarie 2010

În Moldova kaghebistului Iliescu, educaţia se face, de multe ori, după ureche


Pentru cei care sunt străini de domeniul educaţiei, trebuie ştiut că, la un curs predat elevilor, există mai multe aspecte ce trebuie urmărite (de profesor sau de cel care-l inspectează pe profesor). Unul dintre aspecte este corectitudinea ştiinţfică a informaţiilor transmise. Iar pentru a obţine această corectitudine se studiază materiale legate de domeniul în care predai. În România rurală, însă, studiul este, vorba unui ‘colhoznic’, pierdere de timp. Pentru a nu teoretiza prea mult, am să exemplific. În perioada 1996-2005 am lucrat la Şcoala Tătărăşeni (o şcoală de pe aici), unde am avut ghinionul să fiu coleg cu doi veritabili ‘răzeşi’ (în sensul rău al cuvântului), Şuhan Valeriu şi Şuhan Georgeta, soţ şi soţie. (Aceştia se lăudau des că sunt rude cu Gheorghe Şuhan, fost adjunct la PNA, acolo unde tăia frunze la câini, pe vremea lui Infractorian Năstase. Iar pentru asta, tovarăşul Gheorghe Şuhan are azi o pensie de 20.927 lei brut lunar, adica peste 200 de milioane de lei vechi, la care se adaugă ce mai câştigă din avocatură, respectivul fiind în prezent înregistrat la Baroul Botoşani. (Vedeţi şi Gheorghe Şuhan, cel mai bine plătit pensionar din Iaşi sau ”Specialiştii" guvernării Năstase-Iliescu.) Ei bine, dragii mei, respectiva familie, de-a lungul timpului, s-a ocupat de cu totul alte activităţi (agricultură, trasul la măsea-domnul) decât cititul cărţilor. De exemplu, la absolvirea facultăţii (cursuri fără frecvenţă), stimabila tovarăşă Şuhan a aruncat cursurile spunând că nu mai are de gând să mai citească ceva, citind destul până atunci (şi s-a ţinut de cuvânt) sau, tot tovaraşa Şuhan: “Mă uit la OTV şi la manele; şi care-i problema?”. Problema era ignoranţa totală a acestui specimen, care era obligată de ‘criminalul’ ministru Andrei Marga să citească manuale alternative, pe când dumneaei nu avea chef sau timp de citit (doar lucra la prăşitul culturilor agricole). Cum arată generaţiile (de)formate de această nostalgică a regimului bolşevic, regim care nu te punea să citeşti decât cuvântările ‘cârmaciului’? Veniţi în România profundă să vedeţi ignoranţa în toată splendoarea sa. Revenind la tovarăşul Şuhan, în afara alcoolului consumat uneori la ore matinale, iar în România mai sunt şi cursuri în acea perioadă a zilei, stimabilul nu dădea doi lei pe elitele româneşti care au gândit şi înfaptuit România modernă. Pentru acest tovarăş, fost comunist de nădejde şi turnător, după unii, împreună cu soţia, la Securitatea bolşevică, istoria a făcut-o ‘boborul’, că aşa a auzit el la cursurile de spălare a creierelor, organizate periodic, înainte de 1989, de dictatura comunistă. Ce face poporul vedem cu ocazia inundaţiilor: stă în crâşmă şi bea, aşteptând ca alţii să le facă treaba. Ce mai face ‘boborul’ vedem în munţile de gunoaie din România sau în numărul de infracţiuni comise zilnic. Aceştia au fost, dragii mei, “minţile luminate” care au făcut educaţie pe aici. Cu faţa întoarsă spre trecut, cu o ignoranţă crasă, fără valori morale clare, cu un dispreţ profund faţă de valorile democraţiei, aceşti tovarăşi au făcut din Modova regiunea cu imaginea cea mai proastă în România, prin modul în care cei de aici au votat şi nu numai. În final alte două exemple: (1) cei doi au fost titulari la Şcoala Tătărăşeni, deşi aveau în specialitate 16 ore, amândoi, iar legea prevedea un minim de 9 ore în specialitate, pentru a fi titular, adică 18 ore pentru amândoi, iar aceasta până în 1997, atunci când a ajuns Andrei Marga ministru la Educaţie (cel mai bun de până acum); (2) singurul argument al tovarăşului Şuhan era bâta, ameninţarea cu folosirea violenţei sau chiar violenţa fiind folosite în multe împrejurări, inclusiv faţă de subsemnatul. Acest individ, de multe ori violent şi de foarte multe ori beat în ultimul hal, a fost peste treizeci de ani “farul călăuzitor” al colhoznicului de pe aici, rătăcit în tranziţie. Chiar şi imaginaţia lui Kafka este depăşită de realităţile din România profundă.

P.S. La şcoala unde lucrez în prezent, discutând într-o pauză cu nişte copii, am aflat că Pluto nu mai este planetă (!?). “Dar de unde ştiţi?” i-am întrebat. “Aşa ne-a spus domnul profesor”, au răspuns copii. Nu am comentat, deşi am învăţat că Pluto este planetă. Şi a rămas planetă, drept dovadă şi link-ul Cea mai mică planetă a sistemului solar, Pluto, devine din ce în ce mai roşie.


9 comentarii:

Adrian Stoica spunea...

Omule ...
Nu iti plac manelele? Sigur? Nici macar asta?
http://www.youtube.com/watch?v=Yp0dfBvI9bM&feature=related
Eu cred asa: ori, intr-adevar, esti antimanele, si atunci nu te poti identifica cu astfel de specimene, ori...
S-auzim de bine...

Dumitru Caruntu spunea...

Nu imi plac manelele. Cred, totusi, in liberul arbitru. Adica, oricine este liber sa aleaga. Iar pentru a alege in cunostinta de cauza, trebuie avertizat. Din pacate, peste 50% din cei ce asculta manele au garve carente educationale. Iar modelul de societate in care cred este cel in care se asculta alta muzica, nu accea in care se da din buric.

Charon spunea...

1. Problemele copiilor incep in familie. Scoala si lumea exterioara reprezinta o evadare.
2. Manelele nu reprezinta muzica.
3. Nu pot sa imi dau cu parerea despre perioada comunista pentru ca eram mult prea tanar ca sa imi aduc aminte.
4. In legatura cu tovarasul/tovarasa Suhan, omul de la inceputurile istoriei a fost egoist si rau. La varsta dumneavoastra, ar fi trebuit sa stiti asta mult mai bine decat mine si sa nu va surprinda acest aspect.
5. Pluto este pe cale sa isi piarda statutul de planeta. Elevii dumneavoastra au avut dreptate. In acest moment se cauta un alt corp cosmic, pornind de la ipoteza ca Pluto este luna acelui corp. Pluto are o miscare cel putin ciudata si se presupune ca exista un corp mult mai mare langa el care ii afecteaza directia/rotatia/axele/etc.

O zi frumoasa va doresc

Charon spunea...

Va recomand urmatoarea pagina: ---> http://quadratus.wordpress.com/

Dumitru Caruntu spunea...

1. Scoala nu trebuie sa agraveze carentele din familie. Dimpotriva.
2. Asa-i.
4. Omul a fost egoist si rau, la inceputurile istoriei, dar si pentru acest fapt a venit Hristos pe pamant. Daca tot ne pretindem crestini (cel putin respectivele personaje se pretindeau). Personal, cred ca maximum 25% dintr ortodocsi traiesc in spiritul Evangheliei. Poate si de aceea suntem tara cu cel mai mare procent de infractori.
5. "Este pe cale sa isi piarda" nu inseamna ca si l-a pierdut, deocamdata. Acei copii stiau doar ca nu este, adica jumatate de adevar. Iar trunchierea adevarului este mai periculoasa decat falsul pur.

Multumesc pentru recomandare.
O zi la fel de frumoasa.

Adrian Stoica spunea...

Ok.
Multumesc pentru raspuns, dar a fost incomplet.
Din cate am vazut:
1. esti foarte harnic
2. in blogul tau sunt si multe lucruri interesante
dar
3. este, in mod clar, un blog "portocaliu"
Cu toate acestea, nu pari a fi victima a ceea ce numesc eu "autismul blogosferei portocalii" (nu e problema, nu numai blogosfera portocalie are aceasta problema). Sau, nu o victima "irecuperabila".
Voiam sa stiu daca vezi vreo contradictie intre faptul ca esti impotriva manelelor, simpatia ta pentru PDL si faptul ca acest partid a uzat de acest gen - nu stiu daca se poate numi gen, dar asta e - muzical pentru a-si face campanie electorala.
Ei, nici altii nu sunt, din punctul meu de vedere, mai breji. Daca vrei sa te amuzi (sau nu), te poti uita la acest imn(?!) PSD (nu e manea).
http://www.youtube.com/watch?v=jzMM2DqZp7I&feature=related
Am ajuns din intamplare pe blogul tau si ti-am scris ... nici eu nu stiu de ce, probabil din "solidaritate de breasla". Si eu sunt interesat de educatie, sunt, de asemenea, profesor de matematica, dar nu am terminat la A.I.Cuza, in schimb am doi fosti colegi de liceu care au terminat matematica acolo.
Relativ la ce ai spus: eu consider ca peste 75% dintre romani au grave carente educationale ... si dintre "antimanelisti" sunt destui in aceasta situatie.
Poate mai vb, poate nu. O zi buna!

Dumitru Caruntu spunea...

Multumesc pentru aprecieri. Nu sunt atat 'portocaliu', cat revoltat de ce pot face 'ceilalti'. Dar, stii cum e, gusturile nu se discuta. Cat priveste manelele cu Basescu, nu cred ca poate fi un motiv de a-l uri pe Basescu sau de a iubi manelele. Trebuie tratat ca un fapt divers. De acord cu tine: sunt si printre 'antimanelisti' destui agramati. Dar parca, totusi, procentul este mai mic. Cu siguranta vom mai vorbi. O zi buna si pentru tine.

aStirum spunea...

E prima oara cand intru pe blog-ul dumneavoastra, dar mi se pare destul de interesant. Eu sunt destul de tanar, am abia 25 de ani, si experienta de 3 ani ca suplinitor necalificat. Invatamantul din ziua de azi nu se poate compara cu cel de acum 5-10 ani. Acum este o debandada totala si, de ce sa nu recunoastem, totul a luat aceasta turnura de cand au aparut manelele. Nu-mi este rusine sa recunosc faptul ca am ascultat primele manele aparute: Adrian Minune si Costi, Carmen Serban, Stana Izbasa, Nicu Paleru. Dar acelea aveau cat de cat substanta...majoritatea vorbeau despre dragostea si femeia iubita. Dar cu timpul s-au schimbat, au inceput sa apara cu dusmani, bani, masini, fetite la produs, "te sparg" etc. (nu are rost sa dau detalii prea multe) De la versuri pana la "smecherirea" pustanilor si "evadarea" rromilor in civilizatie, nu a fost decat un pas (care s-a si infaptuit cu o rapiditate uimitoare). Concluzionand pe acest domeniu, cum ati dori dumneavoastra sa ne revenim daca noi inca mai avem asemenea specimene coborate direct din bananier in A6 sau Seria 3?... Cat despre educatie, nu cred ca vina o au numai profesorii in ziua de azi. Educatia pleaca din familie si din cei 7 ani de acasa. Daca parintii se implica in educarea copilului, vor reusi ceva. Dar majoritatea ii lasa la gradinita sau la scoala, ii iau de acolo, discuta cu educatoarea sau invatatoarea numai ca sa nu spuna ca nu au schimbat 2 vorbe tot anul si aici se opreste implicarea lor. Referindu-ma la elevii de gimnaziu si liceu, eu as propune reintroducerea pedepsei cu bataia a unui elev, dar NUMAI IN CAZURI EXCEPTIONALE! Vi se pare normal ca un elev sa aiba voie sa dea cu pumnul in masa, sa ameninte sau chiar sa loveasca un profesor iar acesta sa nu poata decat sa ii scada un punct la purtare? Iar daca un profesor loveste sau doar trage de ureche un elev, acesta sa il poata da in judecata si sa aiba si castig de cauza? Nu spun ca trebuie sa rupem spinarile elevilor, Doamne fereste! Dar nici ca profesorii sa stie de frica elevii...

Dumitru Caruntu spunea...

Multumesc pentru aprecieri. Exista multa dreptate in ceea ce spui. Din pacate, sunt multe cauze care conduc la situatiile descrise. De exemplu, modelele negative prezentate de televiziuni (Becali, Vanghelie), coruptia din Romania, prin care cei cu adevarat buni intr-un domeniu sunt depasiti de cei cu pile si relatii si asa mai departe. Iar atata vreme cat 'baietii destepti' din Romania, gen Adrian Nastase, vor sfida autoritatile statului si legea, sa nu te astepti ca elevii de la noi, de la liceu mai ales, sa fie altfel. Atunci cand toti cei care incalca legea in Romania vor fi trasi la raspundere si in scoala romaneasca va fi ordine si se va face carte mai bine ca acum.