Despre încălzirea globală, dincolo de discuţiile după ureche

Toţi am auzit, deja, despre gazele de seră. Alea de încălzesc atmosfera prin blocarea radiaţiei infraroşii dinspre Pământ spre marele şi recele spaţiu cosmic. Toţi ştiu că maşinile şi termocentralele degajă dioxid de carbon în cantităţi de neimaginat. Toţi au auzit că vacile şi oile sunt principalii contribuitori la emisiile de metan (de 25 de ori mai ‘de seră’ decât aceeaşi cantitate de CO₂, cu un timp de înjumătăţire în atmosferă de 7 ani). La fel, se ştie că prin tăierea copacilor, CO₂-ul îşi întrerupe circuitul în natură şi se acumulează în aer, ceea ce nu este deloc bine. Nu mulţi ştiu, însă, despre unul dintre cele mai afurisite gaze de seră: NF₃, adică trifluorura de azot. Care e de 17.200 de ori mai nocivă pentru temperatura aerului decât dioxidul de carbon şi îşi înjumătăţeşte prezenţa în atmosferă în vreo 740 de ani! Asta, fără intervenţia omului. Că dacă luăm în calcul şi ce facem noi, vedem o creştere anuală de 11%. E drept, deocamdată cantităţile sunt mici: “doar” vreo 5.500 de tone în 2008. Numai că în 1978, concentraţia NF₃ era de 0,02 părţi pe trilion, acum este 0,54 părţi pe trilion. Ştiţi de unde vine creşterea de peste 25 de ori în 30 de ani? Din ecranele nostre cu cristale lichide, din microcircuite şi celule fotovoltaice, unde este folosit NF₃ în procesul de producţie şi mai scapă, discret, în atmosferă. Studiile recente susţin că impactul tehnologiei informaţiilor asupra mediului este comparabil cu cel al industriei aeronautice. Şi mai trist este că trifluorura de azot nici măcar nu apărea în lista cu gaze de seră a Protocolului de la Kyoto privind mediul, deşi ar lua medalia de argint, devansată doar de hexafluorura de sulf. Să nu mai vorbim de faptul că microprocesoarele şi cristalele lichide de-abia au ieşit din copilărie, urmând să fie găsite absolut peste tot în jurul nostru. Iar ca să le găsim peste tot trebuie să le producem. Şi uite aşa omenirea intră într-o perioadă de îmbătrânire prematură, în care generaţiile viitoare se vor simţi la 45 de ani ca la 80, nu invers ca un tătuc celebru de pe lângă Dâmboviţa.