În Moldova kaghebistului Iliescu, educaţia se face, de multe ori, după ureche

Pentru cei care sunt străini de domeniul educaţiei, trebuie ştiut că, la un curs predat elevilor, există mai multe aspecte ce trebuie urmărite (de profesor sau de cel care-l inspectează pe profesor). Unul dintre aspecte este corectitudinea ştiinţfică a informaţiilor transmise. Iar pentru a obţine această corectitudine se studiază materiale legate de domeniul în care predai. În România rurală, însă, studiul este, vorba unui ‘colhoznic’, pierdere de timp. Pentru a nu teoretiza prea mult, am să exemplific. În perioada 1996-2005 am lucrat la Şcoala Tătărăşeni (o şcoală de pe aici), unde am avut ghinionul să fiu coleg cu doi veritabili ‘răzeşi’ (în sensul rău al cuvântului), Şuhan Valeriu şi Şuhan Georgeta, soţ şi soţie. (Aceştia se lăudau des că sunt rude cu Gheorghe Şuhan, fost adjunct la PNA, acolo unde tăia frunze la câini, pe vremea lui Infractorian Năstase. Iar pentru asta, tovarăşul Gheorghe Şuhan are azi o pensie de 20.927 lei brut lunar, adica peste 200 de milioane de lei vechi, la care se adaugă ce mai câştigă din avocatură, respectivul fiind în prezent înregistrat la Baroul Botoşani. (Vedeţi şi Gheorghe Şuhan, cel mai bine plătit pensionar din Iaşi sau ”Specialiştii" guvernării Năstase-Iliescu.) Ei bine, dragii mei, respectiva familie, de-a lungul timpului, s-a ocupat de cu totul alte activităţi (agricultură, trasul la măsea-domnul) decât cititul cărţilor. De exemplu, la absolvirea facultăţii (cursuri fără frecvenţă), stimabila tovarăşă Şuhan a aruncat cursurile spunând că nu mai are de gând să mai citească ceva, citind destul până atunci (şi s-a ţinut de cuvânt) sau, tot tovaraşa Şuhan: “Mă uit la OTV şi la manele; şi care-i problema?”. Problema era ignoranţa totală a acestui specimen, care era obligată de ‘criminalul’ ministru Andrei Marga să citească manuale alternative, pe când dumneaei nu avea chef sau timp de citit (doar lucra la prăşitul culturilor agricole). Cum arată generaţiile (de)formate de această nostalgică a regimului bolşevic, regim care nu te punea să citeşti decât cuvântările ‘cârmaciului’? Veniţi în România profundă să vedeţi ignoranţa în toată splendoarea sa. Revenind la tovarăşul Şuhan, în afara alcoolului consumat uneori la ore matinale, iar în România mai sunt şi cursuri în acea perioadă a zilei, stimabilul nu dădea doi lei pe elitele româneşti care au gândit şi înfaptuit România modernă. Pentru acest tovarăş, fost comunist de nădejde şi turnător, după unii, împreună cu soţia, la Securitatea bolşevică, istoria a făcut-o ‘boborul’, că aşa a auzit el la cursurile de spălare a creierelor, organizate periodic, înainte de 1989, de dictatura comunistă. Ce face poporul vedem cu ocazia inundaţiilor: stă în crâşmă şi bea, aşteptând ca alţii să le facă treaba. Ce mai face ‘boborul’ vedem în munţile de gunoaie din România sau în numărul de infracţiuni comise zilnic. Aceştia au fost, dragii mei, “minţile luminate” care au făcut educaţie pe aici. Cu faţa întoarsă spre trecut, cu o ignoranţă crasă, fără valori morale clare, cu un dispreţ profund faţă de valorile democraţiei, aceşti tovarăşi au făcut din Modova regiunea cu imaginea cea mai proastă în România, prin modul în care cei de aici au votat şi nu numai. În final alte două exemple: (1) cei doi au fost titulari la Şcoala Tătărăşeni, deşi aveau în specialitate 16 ore, amândoi, iar legea prevedea un minim de 9 ore în specialitate, pentru a fi titular, adică 18 ore pentru amândoi, iar aceasta până în 1997, atunci când a ajuns Andrei Marga ministru la Educaţie (cel mai bun de până acum); (2) singurul argument al tovarăşului Şuhan era bâta, ameninţarea cu folosirea violenţei sau chiar violenţa fiind folosite în multe împrejurări, inclusiv faţă de subsemnatul. Acest individ, de multe ori violent şi de foarte multe ori beat în ultimul hal, a fost peste treizeci de ani “farul călăuzitor” al colhoznicului de pe aici, rătăcit în tranziţie. Chiar şi imaginaţia lui Kafka este depăşită de realităţile din România profundă.

P.S. La şcoala unde lucrez în prezent, discutând într-o pauză cu nişte copii, am aflat că Pluto nu mai este planetă (!?). “Dar de unde ştiţi?” i-am întrebat. “Aşa ne-a spus domnul profesor”, au răspuns copii. Nu am comentat, deşi am învăţat că Pluto este planetă. Şi a rămas planetă, drept dovadă şi link-ul Cea mai mică planetă a sistemului solar, Pluto, devine din ce în ce mai roşie.