15 iulie 2009
“Specialiştii” guvernării Năstase-Iliescu
Nu ştiu dacă vă mai amintiţi, dar înainte de a fi DNA-ul, era odată PNA (Parchetul Naţional Anticorupţie). Iar acel organism a apărut pentru ca fraierii din UE să creadă că tovarăşul Năstase chiar luptă împotriva corupţiei. Numai că, pentru cel mai corupt demnitar din România, corupţia era o simplă durere în cot sau nici măcar atât. Aşa se face că PNA-ul năstasist nu a anchetat nici un politician mai răsărit, ocupându-se de amărâţii care luau şpagă în reaua tradiţie mioritică. Un personaj al PNA-ului a fost Gheorghe Şuhan, directorul adjunct. Acesta era renumit între magistraţi prin prostia pe care o emana. (Aceasta nu l-a împiedicat să ajungă în funcţia sus-amintită, c-aşa era în regimul bananier Năstase-Iliescu). Se povesteşte* că pe la sfârşitul anilor ’80, a fost prins un român care a trecut ilegal Prutul (până şi în URSS-ul lui Gorbaciov era mai multă libertate decât în gulagul cizmarului din Scorniceşti). Procurorul desemnat să facă reconstituirea cazului acelui om a fost Gheorghe Şuhan. Numai că, la reconstituire, românul fuge de-a binelea peste Prut, lăsându-l pe “specialistul” Gheorghe Şuhan cu buzele umflate. Aceştia erau oamenii pe care s-a bazat regimul securisto-mafiot Năstase-Iliescu.
*Informaţie preluată din “Academia Caţavencu”
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu