Se poate afla parola de yahoo messenger?

Părerile sunt împărţite.

Unii spun că da. De exemplu, un articol răspândit pe net afirmă:
“Daca vrei sa afli parola de la Messengerul cuiva, citeste cu atentie randurile de mai jos si fa intocmai. Probabil ca multi ti-au spus ca nu se poate asa ceva. Ei, bine, exista o bresa de securitate in Yahoo Messenger care permite aflarea parolelor.
Inainte de toate, trebuie sa stii ca asa ceva este ilegal iar metoda descrisa mai jos este doar cu titlu de exercitiu. Nu trebuie sa o folosesti niciodata deoarece este impotriva legii si daca faci asa ceva incalci intimitatea celorlalti.
Vulnerabilitatea de care sufera Yahoo Messenger se bazeaza pe faptul ca pentru a face posibila comunicarea intre doua sau mai multe computere, fiecare calculator trebuie sa deschida un port de comunicatie. Acest lucru trebuie sa permita accesul fiecarui computer dinspre si spre celalat computer. Adica, fiecare calculator comunica celuilalt calculator parola de acces la contul de Messenger. Comunicarea se face criptat, insa exista o metoda simpla de decodificare a parolei.
De exemplu, parolele tuturor celor pe care ii ai in lista sunt stocate pe computerul tau. Le poti afla pe toate deodata, sau pe rand. Cel mai bine este sa le afli pe toate deodata.
Deci, deschide Messengerul, apasa Ctrl M (tii apasate tastele Ctrl si M in acelasi timp).
Se va deschide o noua fereastra. Faci click pe primul nume din lista de contacte, derulezi pana la ultimul contact, apesi pe tasta Shift si dai click pe ultimul nume. In acest mod ar trebui sa selectezi toata lista.
Dai OK.
In fereastra care se deschide scrii:
password:[xxxxxxxxx]
unde xxxxxxx inlocuiesti cu parola de la Messengerul tau. In acest fel, te autentifici si pacalesti computerul sa-ti afiseze parolele celorlalti. Apesi apoi pe Send.
Cauta dupa aia pe desktop un fisier .xsl care poate sa aiba ca nume toidi sau diputs si-l deschizi. Acolo se afla parolele.”
Materialul de mai sus îl găsim în cel puţin două locuri: http://www.contrasens.com/2008/07/03/cum-afli-parola-de-la-messengerul-cuiva.html sau http://sosorin.wordpress.com/2009/01/12/cum-afli-parola-de-la-messengerul-cuiva/

Alţii spun că nu.
“De ce nu se pot sparge parolele de Yahoo Messenger
Una din cele mai frecvente căutări pe google este : “Cum să afli parola de messenger a cuiva?” sau “Cum spargi o parolă de messenger?”. Ei bine, nu se pot sparge parolele de messenger decât în condiţii excepţionale.
În primul rând - numele de utilizator şi parolele nu intră în server-ul de yahoo aşa cum le scriem noi, fie că sunt cu multe litere, cifre sau paranteze. Ele sunt encodate. De la client pleacă o parolă într-un hash sau md5, care străbate routere până ajunge la server. La server ea este encodată din nou în alte coduri hexadecimale de mulţi biţi şi permite accesul până la delogare. La următoare conectare encodările apar din nou.
Aşa că – pentru a fi hacker trebuie spart mai întâi serverul de la Y!ahoo, ceea ce nu este chiar la îndemâna oricui. După care vor fi decodate parolele în funcţie de username, şi întoarse la client pentru verificare – ceea ce nu este tocmai greu, însă depinde foarte mult de encodarea lor. Dacă sunt pe md5, md4 – diferă.
De ce nu funcţionează programele de hackuire pe dicţionar sau forţare? E simplu. Ele erau programe folosite princ onsolă şi dura foarte mult până ajungea la parola exactă. În altă ordine de idei – programele respective testează toate combinaţiile de caractere posibile până ce o găsesc pe cea corectă. Acum problema este că un server, precum cel de la Yahoo nu-ţi permite decât un număr de încercări. Dacă ai depăşit acel număr, introducând parole greşite, serverul te blochează pe IP şi anunţă apoi ISP-ul (Aici s-a inventat proxy-ul pentru hackeri).
Sunt foarte multe cazuri în care o persoană zice că i-a spart careva parola. Nu i-a spart-o nimeni, ci sunt doar câteva trucuri micuţe învăţate folosind grandiosul zeu al cunoaşterii: Google.
Spre exemplu – KeyLogger-ul. Este un progrămel care, o dată ce a fost instalat pe sistemul de operare, înregistrează toate datele ce au trecut prin el, iar aici includem parole, nume de utilizator, etc. Se poate zice că nu are a face pentru că nu intră în PC-ul fiecăruia ca să afle ce parolă are. Ei bine, nu e tocmai aşa.
Keylogger-ele se pot instala pe sistemele de operare de la şcoală sau de la servici. În momentul în care omul s-a logat din acea locaţie – parola lui rămâne stocată pentru ca alţi utilizatori să o poată vedea şi fura. Pardon – să o hackuiască.
Alte moduri de aflare a parolei – uitarea acesteia pe PC-ului altcuiva. Asta rezolva cazul hackerului necunoscut. Întotdeauna este cunoscut, sau – se mai poate spune- ghicitul. De obicei toată lumea îşi pune ca un sistem de securizare – o parolă oarecare tocmai pentru a nu o uita sau pentru a completa o formaţiune de care, probabil, nu ar fi avut nevoie. În orice caz, ghicitul parolei este una din cele mai frecvente metode de hacking.
Aşa că, atunci când cineva se laudă că e hacker, a nu se crede până când nu şi-a lăsat însemnele pe site-ul celor de la Yahoo.
PS: Informaţiile din acest articol nu sunt precise, însă sunt apropiate de realitate.”
Articolul se găseşte la http://info-it.talentirosit.com/2009/11/14/de-nu-se-pot-sparge-parolele-de-yahoo-messenger/

Dacă vreţi părerea mea, nu cred că se poate. Oricum, nu am reuşit niciodată, deşi am încercat de câteva ori. Plus că este o ilegalitate să intri în contul cuiva.

Aproape totul despre Adrian Năstase, cel mai corupt dintre prim-miniştrii României (IV)

Perfidul Adrian

Adrian Năstase, de 14 ani (în 2004-n.m.), este înalt demnitar neocomunist al PSD-ului actual; în acelasi timp, a facut tot ce i-a fost cu putinta spre a renationaliza proprietatile imobiliare furate de PMR/PCR. Perfidia lui Nastase întrece orice limite; întotdeauna a atacat, la fiecare întâlnire publica, Legea privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv dupa 6 martie 1945. Politica partidului sau, pe care îl si conduce, întotdeauna a fost ostila reconstituirii dreptului de proprietate si dintotdeauna a dorit limitarea serioasa a volumului restituirilor si despagubirilor acordate fostilor chiriasi în propriile case. Concomitent, el, care se opune restituirilor (fapt pentru care poporul român cheltuieste milioane de euro, condamnat sa achite acele amenzi hotarâte de Tribunalul de la Haga), tocmai el se împroprietareste cu o vila fosta nationalizata ilegal, furând dreptul celorlalti 4 mostenitori, egali în drepturi ca si mama sa. Intrând în proprietatea casei, Adrian Nastase, smechereste, declara pios: “Am facut o reparatie morala unchiului nostru, M.Ciolan”! De ce nu a facut aceeasi reparatie morala si celor peste 100.000 de adevarati proprietari?
EPILOG la acest act gangsteresc:

In primavara lui 1999, sora lui Adrian, Dana Maria Barb a “cumparat”, conform actelor, vila din Av. Petre Cretu nr. 60, proprietatea mamei sale, pentru suma de 650 milioane lei. (De unde oare o fi având atâtia bani? Sau a fost o vânzare fictiva?) Ca proprietara de drept, a evacuat pe cei trei chiriasi, a renovat vila, pe care o locuieste singura. Nu poate fi nici un dubiu, actul acesta de vânzare între mama-fiica este un fals, orchestrat de cei doi vicleni, tatal si fiul, M. si A. Nastase. Unii sunt tentati sa creada ca Dana Maria Barb, divortata, cu un copil, functionara, nu a avut cei 650 milioane lei, plata (!?!) casei. Ea însasi declara ca este “un om cu venituri medii”. În plus, învatata de parvenitul ei frate, Adrian, mai declara si o alta uriasa minciuna: “ca a avut de suferit de pe urma comunismului, din cauza DOSARULUI...”!. Care dosar? De agenta a securitatii infiltrata într-o firma de comert exterior ( ia intrebati-l pe VOICULESCU -“Antenna 1” ca el stie cum a facut), cu tatal Marin si fratele Adrian, ambii “colaboratori” ai Securit~]ii, ba înca fratele ei si nomenclaturist?
Unele ziare au acuzat-o ca a acumulat o avere impresionanta în ultimii ani. Dana Maria Barb, sora lui Adrian Nastase, a recunoscut numai 3 locuin]e, nu 5, câte se spune: o casa mostenire la Bucuresti, cu 650 milioane, daca a platit-o (?); un apartament în Centrul Civic, pe care a spus ca l-ar fi vândut (?!?) si un apartament într-o casa de vacanta, la Predeal. Ea a mai recunoscut ca, în anul 2004, era actionara “doar la 3 firme”, nu la 7 cum se insinueaza; dupa ce numeste societatile de la care are actiuni - ALMONTE, VOLTERA, ARMS) afirma ca si-a vândut actiunile ce le avea de la alte doua societati (AVANTI si ODDA). Stiind-o pe Dana Maria Barb o femeie mediocra din punct de vedere intelectual, chiar prostuta, fara calitati de om de afaceri (amoroase, da), deslusim raspunsul la averea impresionanta pe care o declara; este unul din paravanele afacerilor fratelui sau Adrian, care “lucreaza” la fel ca si tatal sau, Marin, asa cum si-a trecut averea pe numele rudelor, la Tartasesti. {si de ce sa nu credem ca Dana Barb nu si-a declarat întreaga avere? Iata de ce: controlul averilor nu se poate face!

Cât mai sus, cu orice preţ!

Dupa a doua casatorie, Adrian Nastase a fost “instruit” nu numai de tatal sau. A început sa-l “dascaleasca” si socrul lui, Angelo Romeo Constantin Miculescu, un alt rechin oportunist care, ca si Marin Nastase, s-a îmbolnavit din ce în ce mai mult de putere si avere, macinat de cele mai respingatoare ambitii de parvenire. Avându-l ca model pe Nicolae Ceausescu, Adrian Nastase începe sa creada despre el însusi ceea ce tatal sau îi repetase de mii de ori inca de când avea 14 ani si ceea ce stia si el de la Securitate: ca i se pregateste o înalta cariera, plus ca era convins ca lumea se învârteste în jurul lui, el fiind soarele Universului, predestinat sa fie conducatorul unor fiinte mai proaste ca el, carora el le va tolera tot, toate jafurile si furturile, deoarece ei vor fura si pentru el, iar prostimea manipulata îl va accepta. De atunci, a început sa fie arogant si îngâmfat. |n dorinta lui de grandoare si agoniseala, îsi da seama ca pentru a ajunge cât mai sus pe scara sociala nu este suficient sa fii ginere de nomenclaturist si informator-colaborator al Securitatii. De aceea, la sfârsitul anilor 80, echipa colonelului Ristea Priboi îl pregatea în graba, pentru a-l implanta ca agent acoperit în strainatate probabil ONU. De fapt, Marin Nastase, cu ani în urma, avansase ideea ca fiul sau va ajunge la ONU sau conducator în România Socialista.
Generalul Neagu Cosma, seful contraspionajului reserist, la un moment dat, a declarat ca între 85-89, printr-un sistem de burse, tinerii bine pregatiti si “bataiosi” au mers la studii la Institutul de Economie Mondiala din USA. Se stie de catre contraspionajul român ca acest institut, aflat la New York, functiona prin acoperire CIA. Prin scoala asta, toti au fost recrutati de CIA si multi au ajuns apoi în fruntea tarii. Este citat numele lui Adrian Nastase, fost student al acestui institut, împreuna cu Mugur Isarescu, Theodor Stolojan, Adrian Severin, Ioan Mircea Pascu... si lista contine circa 30 de nume. Tot generalul Neagu Cosma a mai adaugat: “...era un dosar întreg la Securitate, în care se spunea tot ce se petrecea acolo, la acest institut. Noi nu stateam numai sa ne uitam: pe unii dintre bursierii astia îi mai trimiteam si noi”. Cine stie acum daca nu si Adrian Nastase a fost trimis de Securitate cu bursa americana la susnumitul institut? si în acest caz, el a dat o dubla lovitura: a servit cu informatii despre acest institut Securitatea RSR si a lasat CIA si pe americani sa creada ca pot conta pe el dup 1990. În aceasta situatie conjuncturala l-a gasit lovitura de stat din decembrie 1989, data de garnitura a doua nomenclaturista (din care facea si el parte), cu sprijinul serviciilor speciale sovietice.
Schimbarea politica i-a convenit de minune acestui obsedat de setea de îmbogatire, parvenire si faima. Cu toate ca si în regimul comunist al lui Ceausescu ar fi dobândit o pozitie înalta datorita sustinerii si protectiei Securitatii, nu ar fi putut însa acumula averi ca Harpagon, asa cum i s-au creat posibilitati nevisate dupa 1989. Mai întâi profitase ca ginere al lui Angelo Miculescu, un alt oportunist, care ajunsese în cele mai înalte functii de stat pe timpul lui Ceausescu: ministrul Agriculturii si Industriei Alimentare, ambasador în China si ocupant al înaltei functii de membru în CPEx, dar care era atasat de comunism tot atât cât ar fi fost atasat un român de statul african Burkina Faso. Acest rechin veros a fost “marginalizat” de clanul Ceausescu, fiindca, în calitatea sa de ambasador în China, “uitase” pentru ce fusese trimis acolo si se ocupa numai de afaceri personale, ceea ce atrasese atentia organelor speciale chineze, care au sesizat Securitatea. Dupa revolutia de palat din decembrie 1989, ginerele Adrian Nastase s-a folosit si de “persecutiile” suferite de socrul sau, Angelo Miculescu, din partea lui Ceausescu, pentru a putea acoperi parvenitismul lui feroce.
Imediat dupa decembrie 1989, Adrian Nastase a scos pe piata “persecutii” (imaginare) suferite de el si familia lui. Sora lui Adrian, Dana Maria Barb, a “suferit” din cauza “dosarului”, adica a “originii burgheze” (!?!), desi ea a fost racolata de DIE, plantata într-o firma de comert exterior (la terminarea facultatii) si trimis~ în misiune în Siria, Norvegia si Olanda (în flancul NATO). Marin Nastase a colaborat eficient cu DIE, ca si fiul lui, Adrian, care “activa” în cadrul Sectiei de Straini în trecere pe teritoriul României, etc. De aceea, pare hazliu, azi, când institutia CNSAS, care apartine de PSD, comunica, simplu, ca Adrian Nastase este “curat” si ca nu a lucrat cu DIE (decât cu colonelul Ristea Priboi...), spre rusinea profesorului Onisoru. Dupa decembrie 1989, Adrian Nastase a avut câteva avantaje fata de altii de teapa lui:
1. A fost profesor la “Stefan Gheorghiu”, unde era în rela]ii foarte bune cu Virgil Magureanu, si el profesor acolo (colegi, deci), Magureanu fiind unul din cei mai importanti agenti KGB, complotisti ai loviturii de palat din decembrie ‘89. De asemenea, Adrian Nastase a fost coleg si cu alti complotisti, agenti ai Moscovei, aflati si ei la aceeasi Academie a PCR;
2. Casatorit (în anul 1984) cu Daniela Miculescu, fiica altui nomenclaturist, Angelo Miculescu. Acest socru a lui Adrian Nastase era prieten bun cu Ion Ilici Iliescu (seful complotistilor KGB-isti), caruia i-a facut o calda prezentare a ginerelui sau, dupa 1989, asa cum a facut si la obtinerea aprobarii cumpararii “limuzinei” Trabant. O vorba buna, spusa la timp, a fost regula între nomenclaturisti. Sigur, “papa” Angelo a mai intervenit si pe lânga alti prieteni nomenclaturisti - fosti ai lui Ceausescu (pâna în 1989) si deveniti “democrati” (dupa 1989) - în favoarea ginerelui sau;
3. Cum Securitatea nu a fost desfiintata dupa decembrie 1989 (si-a schimbat doar denumirea, retinând toata puterea discretionara, activând însa dupa aceleasi metode, aproape cu aceleasi cadre, dar cu ceva mai multa discretie), nu putea sa nu sustina un om de-al lor, cum de altfel a facut-o în cazul Adrian Nastase, ca si în multe alte cazuri. Sustinându-l pe Nastase cât mai sus în functii, Securitatea noua, SRI, îsi asigura o existenta durabila, sustinere financiara câta solicita, deci o continuitate “fericita”.
De fapt, aceasta simbioza s-a vazut de nenumarate ori prin atitudinea lui Adrian Nastase de aparare a securistilor “patrioti” împotriva deconspirarii securitatii, împotriva CNSAS-ului, pâna când a gasit solutia: o lichea la conducerea institutiei, în apararea lui Ristea Priboi si altii. Si atunci, imediat dupa lovitura de stat din decembrie 1989, relatiile socrului Angelo Miculescu, “pilele” puse de acesta “persecutatului lui Ceausescu”, combinate cu “vorbele de bine” ale unora cu “ochii albastri” au început sa functioneze, în ajutorul lui Adrian Nastase, la câteva zile dupa încetarea “revolutiei”. Silviu Brucan l-a cooptat în Comisia de politica externa (condusa de el) pe “ginerica” Adrian Nastase - baiat bun. Întrebarea este: cine i l-a recomandat pe Adrian Nastase acestui trdator, zis comunist-ilegalist, care lucreaza pentru KGB si CIA? Si recomandarea a venit fie de la socrul sau; ori de la Securitate; ori de la Ion Ilici Iliescu; ori de la una din cele doua, KGB - CIA sau de la toate aceste surse. Misterul ramâne!
Si, nu mult dupa aceea, dupa primele alegeri falsificate, Adrian Nastase si-a dat demisia din Colegiul Director al FSN si a devenit Ministru de Externe, pâna la alegerile din anul 1996, când a câstigat alegerile “Opozitia”, în frunte cu o alta pramatie: Emil Constantinescu. În acelasi timp, Adrian Nastase a fost si deputat în Adunarea Nationala.
Dupa 1990, Francmasoneria si-a facut simtita prezenta în România, ca de fapt în toate celelalte tari “eliberate de comunism” din Estul Europei. Aceasta prezenta timpurie s-a datorat intentiei conducatorilor masoneriei franceze de a reconstrui masoneria în aceste tari, în care comunismul a lichidat-o prin interzicerea pe teritoriul RPR a oricarei activitati a acestei organizatii oculte internationale si prin pedepsirea grava a fostilor ei conducatori. Dupa anul 1992, contrar regulilor foarte selective de admitere a membrilor, în România au fost acceptati si declarati masoni un mare numar de indivizi, fara nici un criteriu de admitere, persoane nu totdeauna la nivelul care ar face cinste acestei organizatii. Adrian Nastase a devenit si el, cu aceast~ ocazie, mason, alaturi de Luminita, fata “împaratului” tiganilor, Iulian, de la Sibiu. Astazi, aceasta masonerie din România este un caz tipic: cu Marele Mason (seful) - un obscur fost jurnalist la “SCÂNTEIA” - a ajuns aliata cu partidul de guvernamânt, adica cu Adrian Nastase si, prin lege, este Masonerie de stat - subventionata de la buget.
Din 1990, Adrian Nastase a devenit si Cavaler de Malta (al Ordinului Suveran Militar al Cavalerilor de Malta). Cu aceasta din urma organizatie este o alta istorie, acest ordin fiind unul prin care Vaticanul (ca si “Opus Dei”) îsi exercita influenta spirituala în lume. Si, ca sa dea o justificare oarecare - pe care de fapt nu i-a cerut-o nimeni - si ca sa abata atentia ca el nu încearca prin toate mijloacele de a-si satisface pofta patologica pentru avere si putere, Ady a declarat una din marile sale minciuni (tiganii având spirit inventiv) ca el “ar urma traditia familiei” (tatal sau, dupa absolvirea Scolii Militare de Ofiteri, ca sef de promotie, a fost primit în Ordin. Apoi a mai declarat, tot gratuit, ca în România dintre cele doua razboaie mondiale MAJORITATEA cadrelor militare de elita faceau parte din acest Ordin. Or, noi stim bine ca nici Armata Regala si nici ofiterii Armatei Regale NU FACEAU POLITICA0! Lor, prin lege, le era interzisa apartenenta la vreun partid sau organizatie si nu puteau participa la alte activitati ce nu prezentau caracter militar-patriotic. Nu cunoastem punctul de vedere al Patriarhului Teoctist despre modul cum priveste Biserica Ortodoxa Romana masoneria, fie ea de stat, si Ordinul de Malta.
Înlocuirea lui Sergiu Celac din functia de ministru al Afacerilor Externe cu Adrian Nastase a parut observatorilor scenei politice românesti inexplicabila, deoarece Sergiu Celac si-a terminat studiile la Moscova si fusese recrutat în 1978 de serviciile sovietice. El a perfectat vizita la Bucuresti a lui Eduard Sevarnadze, la numai doua saptamâni de la “revolutia din decembrie”; a pastrat si chiar a mai adus alti securisti la Externe; avea farmec personal, un înalt profesionalism, datorita unei îndelungate experiente. Cu toate aceste “calitati revolutionare”, Serghei Celac a fost înlocuit cu Adrian Nastase, care, la 40 de ani, devine conducatorul Afacerilor Externe ale României. El a fost unul din vechii “preferati” ai lui Ion Iliescu, acesta având nu numai recomandarea socrului, Angelo Miculescu, dar si faptul ca îl remarcase din vremurile trecute, când Nastase fusese presedintele Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Facultatea de Drept din Bucuresti, iar Ion Iliescu prim-secretarul Comitetului Central al UTC. De asemeni, nu ar fi exclus ca si Dan Martian, care în 1990 era presedintele Camerei Deputatilor din Parlament - care l-a urmat pe Ion Iliescu, în 1971, la conducerea UTC, sa fi fost unul din sustinatorii fostului tovaras Adrian Nastase la fotoliul ministrului de Externe. Înaintea numirii în aceasta funtie, Adrian Nastase a fost, chiar în primele zile dupa “revolutia” din decembrie 1989, consilierul personal al lui Ion Iliescu, iar la formarea Consiliului FSN, el a fost purtatorul de cuvânt al acestuia. La alegerile din 20 mai, a fost ales în Parlamentul României pe lista FSN.
Înca din primele iesiri pe arena internationala, Adrian Nastase nu a justificat impresionantele titluri pe care le-a etalat în comunicatul oficial al numirii sale, dat la 28 iunie 1990, când s-a format noul cabinet: sef de promotie în 1973 al Facultatii de Drept din Bucuresti; membru asociat al Institutului pentru Drepturile Omului de la Strassbourg; doctor în Drept International; vicepresedinte al Asociatiei Române de Drept International si membru al Societatii Franceze de Drept International. La 6 iulie 1990, noul ministru de Externe a acordat agentiei engleze de stiri “Reuter” un interviu, în care s-a lansat în tot felul de afirmatii ridicole si fanteziste. Ideile de baza i-au fost:
1. Europa are de pierdut si risca foarte mult (!?!) daca nu accepta România în rândurile ei;
2. În loc sa-l critice pe Ion Iliescu, cel care a avut nastrusnica idee - funesta renumelui României - de a chema minerii, precum si faradelegile savârsite de acestia (ceea ce a fost aspru criticat în Consiliul Europei si România a pierdut statutul de observator), Nastase a criticat... Europa;
3. Încearca sa provoace din partea poporului român o reactie ostila Europei si de sprijin al regimului; el tuna si fulgera contra Europei pentru ca refuza sa ajute România (dupa barbaria minereasca!) si trece la amenintari, ca de exemplu fraza: “Daca Europa va continua sa se poarte asa cu România, aceasta se va alatura altor zone ale lumii...” (Alt continent? China? Lumea a treia? El nu o mai spune);
4. Face afirmatii fantasmagorice despre anumite cercuri pe care nu le identifica, care ar vrea sa limiteze Europa la granita de vest a României.
Dar, la 13 iulie 1990, adica dupa câteva zile de la neproductivul si hazliul interviu, Adrian Nastase schimba pervers tonul, si declara trimisului special al ziarului american “THE NEW YORK TIMES”, Steven Greenhouse, ca “România este gata sa se integreze în Comunitatea Europeana, chiar si saptamâna viitoare, daca aceasta ar fi posibil”. Ceea ce înseamna nu numai o întoarcere de 180 de grade de la vechea pozitie, dar si o enorma minciuna, caci România era departe de performantele economice cerute de Uniunea Europeana. Ca sa îndulceasca putin impresia lasata de afirmatia lui Ion Iliescu, repetata si idioata, ca “sa nu ne învete pe noi Occidentul ce înseamna democratia”, Adrian Nastase, ca sa dreaga busuiocul, declara, feciorelnic: “Ceea ce dorim nu este un certificat de buna purtare, fiindca nimeni nu este perfect, ci doar un sprijin normal din partea tarilor care au deja o mare experienta în democratie, sa ne ajute sa ne îmbunatatim structurile democratice”.
În privinta relatiilor cu Pactul de la Varsovia, în timp ce ceilalti ministri de Externe ai fostelor tari sateliti ai Moscovei au rupt legaturile cu Pactul, Nastase, exprimând pozitia lui Ion Ilici Iliescu, declara, cu siretenie: “Nu este necesar sa sari dintr-o masina care nu mai are suficienti carburanti sa înainteze. Pactul de la Varsovia nu mai înseamna prea mult în aceste zile”. Foarte echivoc.
Adrian Nastase îsi aroga si dreptul de a emite declaratii privind situatia interna.Uzurpând drepturile ministerului de Interne si explicând violentele din 13 iunie, el nu acuza nici minerii, nici “legionarii” (ca protectorul sau, Ion Ilici Iliescu), ci sustine ca “vinovatii de violente au fost bisnitarii nemultumiti ca nu mai pot sa vânda în Pia]a Universitatii, si atunci, au organizat perfect câteva mii de oameni decisi sa distruga guvernul ales...”. Cu alte cuvinte, el creeaza o noua dezinformare, cu scopul de a mari confuzia si a ascunde adevarul asupra celor ce s-au petrecut atunci.
Ca ministru de Externe, Adrian N~stase continua, fara rusine, seria minciunilor, calitate atavica tiganeasca, mostenita pe linia tatalui sau si perfectionata prin scolile de partid. Astfel, ca nou ministru de Externe, el declara lui George Stanca, pentru ziarul “Expres Magazin” (nr. 19, din 1991), ca în functia pe care o are face politica tarii, deasupra partidelor, ceea ce nu corespunde realitaii, el fiind atunci si deputat FSN. Nastase a facut - ca proaspat ministru de Externe - o vizita la Moscova, Kiev si Chisinau, deci în URSS, unde, printre alte necunoscute,s-a aflat doar ca a pregatit vizita lui Iliescu la Moscova. Una din marile lovituri date României a fost semnarea Tratatului cu Rusia de Iliescu-Nastase, care a dus la pierderea definitive a Basarabiei, Bucovinei de Nord si tinutului Herta, plus Insula Serpilor. Si nu numai atât: Iliescu si Nastase s-au grabit în a fi primii care au semnat, în noile conditii, tratatul cu Uniunea Sovietica, aceea care, de fapt, agoniza. În lichelismul sau de neegalat, Nastase explica astfel: “Dupa disparitia dimensiunii militare a Pactului de la Varsovia, a aparut ca o nevoie fireasca pentru toate tarile din Europa de est sa aibe relatii cu Uniunea Sovietica, un tratat bazat pe valorile europene”. Si tot el afirma aiurea ca noi trebuia sa fim primii, deoarece, negociind la Moscova, nu aveam pe teritoriul tarii (cum aveau ceilalti) trupe sovietice. Despre Basarabia, Nastase-patriotul, prin vocea stapânului sau, Ion Ilici Iliescu, zice: “Noi trebuie sa tinem seama de evolutiile din ultimii 50 de ani din Republica Moldova. De aici pornind, de la aceste evolutii, respectând aceasta declaratie, noi, practic ne gasim în situatia ca dincolo de Prut s-a creat un alt stat românesc. Noi putem sau nu sa acceptam acest stat, dar el exista. De aici existen]a celor doua state românesti care, sigur, vor merge în paralel în istorie...”.
Rezultatele politicii neghioabe de atunci a cuplului de ciocli ai României I. Iliescu - A. Nastase se vede bine azi: Basarabia si Bucovina, în loc de a reveni la tara-mama (de unde au fost smulse de Stalin, conform Pactului Ribentropp-Molotov) adica de a urma exemplul tarilor Baltice, astazi sunt rusificate si neocomunizate în cea mai neagra saracie, cu sanse de a se reintegra în imperiul rus al lui Putin. Asta se intampla acum cu aceste pamânturi românesti furate (în Delta, Canalul Briscoe; dispute asupra Insulei Serpilor; interzicerea limbii române; închiderea scolilor românesti s.a).

De ce statul român împrumută bani pentru a plăti salariile? (I)

Unul dintre posibilele răspunsuri este acela că, în România, există bugetari plătiţi regeşte, pentru servicii publice de cacao. Este vorba, onoraţi contribuabili, de magistraţi. Până în anul 2000, aceştia aveau spor de 50% din salariu pentru “epuizare neuropsihică”. În anul de graţie 2000 (premier Mugur Isărescu, preşedinte Emil Constantinescu), acest spor de 50% este anulat printr-o ordonanţă de urgenţă. După anul 2000, nostalgici după acest spor, magistraţii au deschis acţiuni în instanţă, adică magistraţii depun acţiunile şi tot ei le judecă, mai ceva ca în ultima ţară bananieră din Africa. În 2008, procesul revendicativ se termină, iar magistraţii îşi acordă singuri spor de 50% din salariu şi aceasta cu toate că, după anul 2000, salariile magistraţilor au crescut mereu pentru a acoperi pierderea acelui spor. Adică reprezentanţii unei justiţii de rahat (conform imaginii interne şi externe a actului de justiţie din România) şi-au acordat spor la spor. Dar ce salarii au judecătorii sau procurorii din cea mai nesigură ţară din UE, adică România? Păi, au între 1.300 şi 2.600 de euro, plus alte sporuri mai mici. Şi aceasta în timp ce în învăţământ,de exemplu, salariul mediu nu ajunge nici măcar la 400 de euro. Pentru a plăti toate restanţele salariale ale magistraţilor, statul român are nevoie de aproximativ 200.000.000 de euro. Cam mult pentru durerea în cot a majorităţii magistraţilor faţă de starea de legalitate din această ţară. Vorba sloganului: “Corupi uşor, judeci cu spor, n-ai în ţară viitor!”. (Informaţiile sunt preluate din “Academia Caţavencu”, nr.38/2008.)

Aproape totul despre Adrian Năstase, cel mai corupt dintre prim-miniştrii României (III)

Ascensiunea spre puterea suprema

Ca elev si student, Adrian Nastase a fost întotdeauna scutit de muncile agricole "voluntare" ori "patriotice", în timp ce colegii lui erau obligati sa presteze acele servicii, neplatite, pentru "edificarea societatii comuniste". In acele perioade ale anului, el se ocupa cu studiul intens al limbilor franceza, rusa si engleza. Îngerul lui pazitor, Priboi, veghea asupra lui, îl proteja si avea, de atunci, de timpuriu, planuri mari cu Nastase. Dupa licenta în drept si episodul
I. D. Suciu (descris în partea a doua a acestei serii de articole), a lucrat ca cercetator la Institutul de Studii de Drept Penal, vreme de 17 ani. În declaratiile sale încep confuziile: afirma (ca sa-si justifice cariera viitoare de diplomat) ca de fapt a lucrat la Departamentul de Drept International, care, pe atunci (institutul) apartinea de Academie, fara sa numeasca anume care dintre ele: Academia Româna? Academia Comerciala? În realitate, el evita sa declare ziaristilor ca aceasta Academie se numea Stefan Gheorghiu si apartinea nemijlocit de PCR. Acolo a obtinut un doctorat în Drept International.

Necazurile si bucuriile familiei Nastase

Din punct de vedere financiar, Marin si Adrian Nastase au prosperat. În primul rând, si-au cumparat locuinta la aceeasi adresa: tatal - un apartament; fiul - o garsoniera in Str. Naum Romniceanu, nr. 2, bloc 5, et.3, apt. 13 (si la etajul I), Bucuresti. Este o strada perpendicular pe Dorobanti, pe partea dreapta, în sensul spre Arcul de Triumf, circa 400 m. de Dorobanti. Dintr-o cerere facuta de Adrian Nastase, la 23 iunie 1988, catre tov. ministru Ana Muresan, reiese ca susnumitul locuia în str. Jean Texier nr. 4 si ca inca de pe de atunci era nomenclaturist: “Subsemnatul dr. Adrian Nastase, cercetator stiintific la Institutul de Cercetari Juridice, vice-presedinte al Asociatiei de Drept International si Relatii Internationale (ADIRI), domiciliat în Bucuresti, Str. Jean Texier nr. 4, sector 1, telefon 79.39.26., va rog sa binevoiti a-mi aproba cumpararea cu prioritate si cu plata integrala a unui autoturism TRABANT 601 (limuzina). Acest autoturism mi-ar fi deosebit de util pentru numeroasele deplasari pe care le presupun activitatile ce le desfasor în cadrul ADIRI, (ca presedinte al Sectiei de Drept International) în cadrul Academiei de stiinte Sociale si Politice (Stefan Gheorghiu, nu?) a Universitatii din Bucuresti, ca lector al CC al PCR, ca membru al Consiliului Juridic al MAE, ca secretar de redactie al publicatiei ‘Revue roumaine des sciences sociales, serie de sciences juridiques’ etc.” (ce o însemna oare acest etc?). În urma acestei interventii, putem trage câteva concluzii: A. În acele vremuri, “visul” lui A. Nastase - Scatiu’ nu era un Mercedes, BMW sau Rolls, echipate cu girofar, nici macar o Dacie, ci un amarât de Trabant; C. Cererea demonteaza una din marile minciuni ale lui Adrian Nastase care, atunci când si-a prezentat guvernul în fata parlamentului, a debitat-o asa cum manipuleaza poporul român, batându-si joc de inteligenta românilor. Acest Nastase a declarat atunci ca “nu a facut parte din nomenclatura”. Or, cu activitati la Academia partidului (“Stefan Gheorghiu”) si lector al CC al PCR mai poate exista îndoiala ca nu a fost în nomenclatorul CC al PCR? C. În sfârsit, pe cererea sa pentru Trabant, în coltul din dreapta gasim urmatoarele rânduri: “Tovarasa ministru Ana Muresan, va rog respectuos sa binevoiti a aproba aceasta cerere, Ambasador A. Miculescu” (Angelo Miculescu-nota autorului). Demn de retinut este ca, în acel moment, Adrian Nastase, vânatorul de mireasa nomenclaturista, care îsi încercase norocul si ca sa devina ginerele lui Nicolae Ceausescu (curtând-o pe Zoe), gasise în fine partida râvnita, fiica nomenclaturistului Angelo Romeo Constantin Miculescu. si iata-l casatorit cu Daniela (Dana) Miculescu, locuind la o noua adresa. Sistemul “interventiilor si pilelor” socrului începuse sa functioneze pentru el. Dupa prima încercare nereusita de a fi si sot, ambitiosul Adrian Nastase-Scatiu’ nu si-a pierdut speranta de parvenire pe cale matrimoniala; învârtindu-se la ceaiurile si petrecerile date de fiii si fiicele aristocratiei nomenclaturiste - cum de altfel proceda de multi ani - acolo a întâlnit-o pe fiica ministrului Agriculturii si Industriei Alimentare, fost ambasador în China, membru CPEx, Angelo Miculescu. Si casatoria s-a aranjat în mod foarte precipitat.

Supararea pandea

Dana Maria Nastase, sora lui Adrian, în cele din urma, s-a îndragostit. Mare dragoste mare, planuri de nunta spectaculoase în care scop viitorul ginere, cu garantia viitorului socru, viitorului cumnat si viitoarei sotii - toti colaboratori apreciati ai Securitatii - a obtinut pasaport sa mearga în R.F. Germania, pentru cumparaturi de nunta. Nu cunoastem inca cine a avut aceasta idee nefericita, deoarece atât de îndragostitul ginere, odata ajuns în Germania, a uitat de nunta, de mireasa si a ramas acolo, cerând AZIL POLITIC

Evenimentul s-a petrecut în anii luminA ai lui CeauSescu. Durerea si rusinea celei care trebuia sa fie mireasa, devenita oaie neagra a familiei, au afectat cu putere de cutremur pe toti cei din jur, la care s-a adaugat, desigur, suspiciunea, dezaprobarea si probabil neîncrederea periculoasa a Securitatii. Îngerul Priboi a reparat cumva prejudiciile aparute. Dupa un timp, Dana Maria Nastase, sora lui Ady, s-a consolat în mai multe brate, ca sa se opreasca în ale unuia pe nume Barb, cu care s-a casatorit si au avut o fiica. Dupa care, la câtiva ani, au divortat si, dupa cum stim, a ramas singura, cu toate încercarile reunite ale ei si ale fratelui ei de a gasi un sot, bineînteles un “miliardar de carton”. Asta nu înseamna ca duce o viata de abstinenta. Din contra!

Pentru a ilustra înca si mai bine profilul moral al lui Marin Nastase (tatal), redam un episod din activitatea lui împotriva chiar a membrilor familiei sale prin alianta (casatorie). Sotia lui Marin Nastase are patru frati în Bucuresti (în acele timpuri tulburi) din care unul, cel mai mare, fost arhitect - deci, cumnatul lui Marin Nastase. Acest arhitect, în anii studentiei sale, prin '50, a fost arestat de Securitate pentru ca în sala de cursuri s-a gasit scrisa o lozinca anticomunista. Cu el au mai fost arestati câteva zeci de studenti. Dupa câteva luni întregi de anchete salbatice, batai si toata gama de schingiuiri, la Uranus, a fost pus în libertate, anchetatorii gasindu-l nevinovat. Probabil ca ei "descoperisera" faptasul printre studentii arestati. Ajuns arhitect, s-a dovedit a fi un profesionist de certa valoare; a condus un atelier de 12 arhitecti si proiectanti; a proiectat laminorul de la Galati, din Tulcea si alte obiective industriale importante si, desi era atât de priceput si apreciat, nu putea fi numit oficial sef de atelier, deoarece nu era membru PCR, salariul fiind mai mic, functia echivalând cu aceea de sef de atelier. Trebuia sa se înscrie în PCR si, pe motiv de salariu, si-a întocmit o cere în acest sens, de admitere în rândurile partidului. Pentru referinte, cum se cerea, a indicat câtiva cunoscuti, printre care si pe cumnatul sau, Marin (Titi) Nastase. Aceasta actiune s-a petrecut prin anii '80, adica la circa 25 de ani de la arestarea sa ca total nevinovat. Cererea de primire în PCR i-a fost respinsa si, dupa cum a aflat ulterior, cumnatul lui, Marin-Titi Nastase, a dat cele mai dezastruoase referinte despre el; niciodata însa nu a aflat ce a putut inventa acel balaoaches atât de grav, numai ca sa demonstreze partidului loialitatea sa si credinta pecerista, demascându-si chiar si familia.

O afacere murdara

Dar cea mai perfida fapta facuta sub îndrumarea lui Marin Nastase si finalizata de fiul sau, Adrian, care mai demonstreaza si cât credeau acesti oportunisti în permanenta regimului comunist, a fost acapararea prin viclenie a vilei nationalizate din strada Aviator Petre Cretu nr. 60, nu departe de Biserica “Casin”.

Aceasta vila, aflata într-unul din cele mai selecte cartiere, a apartinut de fapt si de drept familiei Mihai si Elena Ciolan, posesorii actului de vânzare-cumparare al terenului de 576 m.p. Nr. 32570/14 noiembrie 1930. Mihai Ciolan a fost un stralucit inginer, cu studii la Charlottenburg, în Germania, iar sotia sa, casnica. Multi ani, pâna la instaurarea comunismului, a ocupat functia de director al tractiunii CFR. Ei au construit pe acest teren o vila (subsol+parter+etaj) de circa 450 m.p. locuibili. În mod abuziv, în 1950, imobilul a fost nationalizat, prin Decretul nr. 92/1950. Fostilor proprietari li s-a permis sa locuiasca în doua camere din fosta lor casa. N-ar fi inutil sa mai afirmam ca era singura lor proprietate imobila, considerata “construita pentru a fi exploatata”, iar inginerul specialist M. Ciolan dat afara din serviciu de la CFR a cunoscut apoi tot felul de privatiuni, persecutii, traind din vânzarea bunurilor diferite, ca mobile, s.a. Statul-proprietar a închiriat restul de spatiu locuibil.
Familia Ciolan nu a avut copii. Dupa câtiva ani, Mihai Ciolan a murit. El nu a avut alte rude decât pe fratele sau, Antonin Ciolan, dirijor, compozitor si profesor la Cluj, care nici el nu a avut copii. Si Antonin Ciolan si sotia sa, au decedat la putina vreme de la moartea fratelui si cumnatului lor.

Elena Ciolan a avut însa un frate în Bucuresti, parinte a 5 copii, 3 fete si 2 baieti. Cea mai mare dintre fete s-a întâmplat sa fie Elena Dragomirescu, cea care, din 1949, devenise sotia lui Marin Nastase-Titi (zis si Tapu în familie).

Datorita lipsurilor si mizeriei, sanatatea Elenei Ciolan s-a deteriorat în decursul anilor si senilitatea i-a avansat. Aflata în incapacitate mintala totala, nepoata Elena Nastase, dirijata de sotul ei, o izoleaza pe matusa de vecini, prieteni de-o viata, de restul familiei si, în 1989, o pune pe matusa senila, deci inconstienta, sa semneze un tesatament prin care o lasa pe nepoata sa, Elena Nastase, mostenitoare universala. Astfel, sub îndemnul sotului - vicleanul si atavicul bolnav de avere Marin Nastase - sotia lui devine proprietara unei vile nationalizate de regimul comunist, în regimul comunist.
La 5 mai 1990, Elena Ciolan a decedat, în vârsta de 92 de ani. Nepoata Elena Nastase si sotul au tinut în secret decesul ei, ocupându-se de procedurile funerare, ieftin si rapid, prin incinerare la Crematoriul “Cenusa”. Nici un alt nepot dintre ceilalti 4 ai Elenei Ciolan nu a stiut nimic, nici macar despre disparitia ei pamânteasca. Desigur, este o fapta imorala ,ilegala, condamnabila si nedemna aceea de a profita în defavoarea celorlalti frati ai Elenei Nastase, fosta Dragomirescu, care si ei ar fi avut, din punct de vedere juridic, acelasi drept de mostenire. Dar acesta este stilul de a face avere si “a lua cu japca” al tatalui Marin si fiului Adrian Nastase-Scatiu’. Testamentul semnat de batrâna în incapacitate mintala are data autentificarii Nr. 12008/12/10/1989. Noua proprietara, Elena Nastase, obtine un certificat de mostenitor, cu Nr.1240 din 7 august 1990. Dupa 4 ani, conform strategiei celor doi mari rechini, tat~ [i fiu, Marin [i Adrian Nastase, proprietara de drept (de fapt, proprietar Adisor) da statul în judecata,revendicând vila (dosar civil cu Nr. 3706/1994). Judecatoria Sectorului I, într-un mod nemaiantâlnit de rapid (doar solicitanta era mama fostului ministru de Externe si Presedinte al Camerei Deputatilor) pune în posesiune, prin sentinta civila Nr. 3842 din 14 aprilie 1994 pe Elena Nastase, cu drept de recurs în 15 zile si, bineînteles, ICRAL nu a facut recurs. Si astfel, clanul nastasestilor lacomi a acaparat vila.

Este de remarcat faptul ca, dupa hotarârea judecatoreasca având la baza testamentul autentificat 12008/12/10/89, în 1997 întreg dosarul nr.3706/1994 nu era de gasit la arhiva judecatoriei - testamentul a disparut. Se pune întrebarea fireasca: nu cumva si semnatura de pe testament a fost în fals? Si stiind ca si de la o alta judecatorie a disparut de mult dosarul procesului I.D. Suciu/A. Nastase, putem concluziona cine a fost autorul sustragerilor în scopul de a disparea orice urma!

Condamnat la puşcărie fiindcă îi plăcea muzica

În Republica Socialistă România, talentul a fost considerat delict. Iar genialitatea, mai mult, era privită ca o crimă cu circumstanţe agravante. În aceste condiţii, talentatul pianist şi compozitor Dan Mizrahy a fost un infractor periculos, care făcea ravagii când punea mâna pe un instrument cu clape. Se poate spune chiar că a dat dovadă de delicvenţă juvenilă. În 1935, la vârsta de nouă ani, era deja student în anul I la Academai Regală de Muzică. Student la nouă ani? Înseamnă că profesorii au văzut în el un sâmbure de geniu. Problema e că autorităţile de atunci (cu o viitoare tentă fascistă – n.m.) au văzut altceva. Studiindu-i actele de identitate, au observat că este evreu. Fusese primit în Academie la o vârstă fragedă din motive de talent şi a fost răsplătit cu o frumoasă excludere forţată, din motive rasiale. Tânărul Mizrahy s-a autoexilat în Palestina ca să-şi continue studiile. A revenit însă în România după câţiva ani şi a participat în 1949 la fondarea Liceului de Muzică “Dinu Lipatti”. A fost din nou răsplătit de statul roman. Fără a fi judecat sau condamnat pentru vreo vină, a fost ţinut în arest timp de trei ani. Din care peste 400 de zile şi le-a petrecut în celule situate sub pământ, unde aerul era un lux, iar liniştea ca de mormânt, asurzitoare pentru urechea unui muzician. După eliberare, talentul l-a împins pe Dan Mizrahy spre noi aventuri cu comunişti. A devenit un mare interpret al operelor lui Gershwin. Tindea chiar spre statutul de cel mai mare gershwinolog român. Marele compozitor George Gershwin era american, mai concret, provenea dintr-o familie care emigrase din Rusia. Vă daţi seama ce dublă crimă comitea în statul comunist maestrul pianist Dan Mizrahy, care îndrăznea să promoveze muzica americanului fugar din Rusia? Făcuse puşcărie în subsoluri fără să fie condamnat pentru ceva, acum trebuie să încerce altă pedeapsă, de data asta motivat, pentru că-i plăcea muzica lui Gershwin: i s-a interzis să mai concerteze pentru Radio. Un soi de puşcărie în libertate. Din fericire, a trecut şi peste această condamnare. Acum (în septembrie 2008 – n.m.) maestrul are 82 de ani şi concertează de minune. Când aveţi ocazia, ascultaţi-l cu plăcere şi respect. Şi-a plătit crunt talentul.

Preluat din “Academia Caţavencu”, nr.38/2008 (autor Alexandru Căutiş).

Aproape totul despre Adrian Năstase, cel mai corupt dintre prim-miniştrii României (II)

Ce naste din pisicã, soareci mãnîncã – sau aschia nu sare departe de trunchi...

Anii au trecut în goana lor nebunã, Ady a crescut si a ajuns elev în cursul superior al aceluiasi liceu, Nr.1, fost Colegiul National Sfîntul Sava”. Viata familiei Nãstase a mers în acelasi fel, pînã prin 1963-64, cînd Marin Nãstase, anticomunistul convins si antisovieticul si mai convins, a hotãrît sã se înscrie în rîndurile PCR, spunînd celor apropiaji chiar asa: Îmi dau seama cã viitorul este al comunismului, mã înscriu în PCR si la fel îmi voi înscrie si copiii în partid”. Marin Nãstase s-a tinut de cuvînt, s-a înscris si a devenit membru PCR. Din acel moment, viata lui si a copiilor sãi a luat o nouã directie, aceea a imposturii, deoarece el nu a urmãrit decît avantajele materiale imediate, nici vorbã de vreo motivare ideologicã!

Alesul Românilor pentru Presedintie

Pe mãsurã ce crestea, Adrian (Ady) afisa evident caracteristicile rasei bunicii lui de la Tãrtãsesti: viclean si hot ; în schimb, sora lui, Dana, semãna cu mama ei: blîndã, naivã, chiar prostutã. La 12 ani, Ady si-a descoperit, subit, bucuria de a se juca la vãrul sãu mai mic cu 6 ani, si de aceea îl vizita aproape zilnic, dupã scoalã. Dar nu ca sã se distreze altfel decît cu timbrele postale din cele 3 clasoare ale unchiului sãu. Si astfel, zi de zi, cum apãrea, dupã ce mãtusa sa îl trata cu sandvisuri, el cerea clasoarele cu timbre, ca sã se joace”. Dupã cîteva sãptãmîni, mãtusa a observat cã nu mai exista nici un timbru în cele 3 clasoare. Asa a început, cu furtisagul, sã colectioneze mãrci postale. Si, de atunci, i s-a dezvoltat dorinta de a colecta, mai ales prin acaparare si furt. Odatã cu noua pozitie privilegiatã a lui Marin Nãstase (Titi), nu numai de membru de partid, cît si de colaborator al Securitãtii, sînt indicii cã si Ady a fost, încã de pe atunci, din ultimele clase de liceu, adoptat” de Securitate. Deodatã a devenit elev fruntas, iar atunci cînd la liceu venea vreo delegatie de strãini din tãrile capitaliste, întotdeauna, cuvîntul de bun-venit”, în limba englezã sau francezã, era rostit de elevul Nãstase M. Adrian. Cînd era în ultima clasã de liceu, în revista Magazin istoric”, au apãrut, sub semnãtura lui, unele comunicãri sau precizãri privind evenimente ori conducãtori din istoria medievalã a României, în special din zonele Banatului si Transilvaniei. Unele comunicãri erau inedite, rodul cercetãrilor” elevului Nãstase M. Adrian, uneori precise puneri la punct. Probabil cã atunci multi s-au mirat sau l-au lãudat pe autorul unor asemenea studii serioase, cu toatã vîrsta sa adolescentinã. Nimeni însã nu a stiut cã, de fapt, contributia lui Adrian - elevul minune - nu era decît semnãtura, cãci autorul adevãrat era “iubitul” lui, fostul profesor de istorie lon D. Suciu, de la Universitatea din Bucuresti, epurat din cadrele universitare în 1946, condamnat politic de 3 ori si binecunoscut ca homosexual, dar si ca un specialist în istoria medievalã a Banatului si Transilvaniei.

Aschia nu sare departe de trunchi

Legãtura lor a fost de lungã duratã, ba chiar au purtat si verighete. Desi Ionicã Suciu era mult mai în vîrstã, legãtura a fost pasionalã, si astfel a apãrut si aceastã mostenire de la tatãl sãu - bisexualitatea. Într-o searã, Adrian a plecat, beat de amor si de alcool, de la Suciu. Aproape de casã a cãzut pe trotuar; pozitie în care l-a gãsit taicã-sãu. Acesta, în 1oc sã reclame cazul la Militie sau sã-l confrunte pe Suciu, i-a dat doar un telefon. Adrian a intrat apoi la Facultatea de Drept si, ca student, si-a continuat viata sexualã dublã. Deseori, invita la el acasã studenti negri, cu care se închidea în camerã, spunîndu-i mamei sale sã nu-i deranjeze, cã studiazã. Si biata mamã, în naivitatea femeilor generatiilor trecute, nu avea decît cuvinte de laudã pentru fiul ei asa de studios. Încã de pe la 14-15 ani, Marin-tatãl l-a format pe Adrian, prin spãlarea creierului”, în mod constructiv, spunîndu-i de o mie de ori cã este superinteligent si cã va ajunge mare, dar cã trebuie sã se cãsãtoreascã cu o fatã din înalta nomenclaturã comunistã. Probabil cã asa sunau indicatiile de sus. La rîndul sãu, Marin a mai dat o loviturã importantã a vietii sale - a încercat, mai întîi la Timisoara, sã-si ia un doctorat, dar nu a reusit. Atunci a pus în miscare toatã mierea stupilor din Tãrtãsesti, pe care a vîndut-o, alãturi de alte produse agricole, si - cu banii adunati, plus o vorbã bunã” de la Secu” si-a luat titlul de doctor în izotopi radioactivi”, la Bucuresti. Asa cã a devenit Doctor Inginer Marin Nãstase, fãrã sã stie ceva despre izotopii radioactivi. Nu cã i-ar fi fost foarte necesar acest titlu în cariera sa de cercetãtor stiintific sau în cariera universitarã - el habar n-avea de fizicã atomicã. A procurat doar o carte din strãinãtate, pe care a tradus-o. Titlul i-a trebuit sã justifice cã nu-i un oarecare ingineras, ci un om de stiintã, adicã un doctor-inginer sadea. Si, în aceastã calitate, a fãcut, ulterior, parte din mai multe delegatii de oameni de stiintã români, care au mers în strãinãtate, ca invitati la diferite ocazii. Iar Marin Titi Nãstase participa ca ochiul si urechea” vigilentei Securitãti, fãrã teama ca un ditamai doctor-inginer sã fie bãnuit de turnãtor. A fost în delegatii în Cehoslovacia, China, Franta, Suedia (6 luni) si alte tãri; ca rezultat al acestor plecãri, situatia familiei nu s-a schimbat cu nimic; banii primiti pentru deplasãri în
strãinãtate, în valutã, i-a cheltuit pentru sufletul sãu, pentru tabieturile sale: masina, tigãrile Kent”, mesele la restaurant. Sotia, biata lui consoartã, a purtat acelasi palton (fãcut dintr-o manta militãreascã, transformatã si vopsitã) peste 20 de ani. Si tot cartofii si fasolea au fost hrana ei si a copiilor. În toti acesti ani, de urcus vertiginos al semi-tiganului Marin Nãstase, el si-a mai pregãtit o loviturã de imagine”, care i-a adus bani, glorie, grade militare succesive de rezervist (pînã la cel de general) si a fost înmormîntat, cu onoruri militare, la Cimitirul Ghencea-militar. Cum comunistii au cãutat cu insistentã sã-si aibã eroii lor antifascisti, Marin Nãstase si-a ticluit o poveste mincinoasã, pe care nimeni n-a verificat-o; dealtfel, era si greu de verificat, dupã aproape 40 de ani de la sfîrsitul rãzboiului. Basmul bulibasei suna cam asa: a fost odatã, ca niciodatã, în Brasov, si se fãcea cã un tînãr ofiter de antiaerianã, care soma, din lipsã de activitate militarã, rãtãcea de unul singur, a doua zi imediat dupã 23 August 1944, pe una din strãzile orasului; deodatã, a apãrut o coloanã germanã de camioane cu soldati si armament, care se retrãgea de undeva, în confuzie si mare grãbire. Comandantul coloanei, un ofiter superior, vãzînd un chipes ofiter român, fost camarad de luptã (teoretic), a oprit coloana si, politicos, l-a întrebat pe ofiterul român, care s-a întîmplat sã fie chiar Marin Nãstase, care e directia spre Vest, spre Cluj. Proastã inspiratie a ofiterului german, care, în loc sã aleagã un locuitor al Brasovului, oras care avea pe atunci o bunã populatie sãseascã, l-a preferat pe ofiiterul român ce nutrea, în ascuns, sentimente de urã fatã de fascisti si de mare admiratie fatã de armata si poporul rus, libertate ne-a adus”. Ca urmare, ofiterul român i-a indicat o directie contrarie, care mergea spre Moldova, si care ducea, de altfel, spre o fundãturã, drum bine stiut de bulibasa artileristã. Deci coloana germanã a plecat în directia indicatã de ofiterul Nãstase si s-a înfundat undeva, unde a fost pe de-a-ntregul capturatã de Armata Rosie, biruitoare. Prin anii ‘80, dupã aceastã poveste, s-a turnat un film inspirat din lupta contra fascismului. Nãstase a fost consilierul regizorului si a încasat nu numai onorariul pentru munca sa, dar si o primã suplimentarã si decoratii. Nimeni nu s-a întrebat, în anii turnãrii acestui film fantezist, dacã sublocotenentul Nãstase chiar a sãvîrsit asemenea faptã si, dacã a fãcut-o, atunci de ce în anul 1946 totusi a fost epurat din armatã - fiind în asemenea grad devotat de timpuriu partidului si comunismului - sau, dacã a fãptuit acest lucru, de ce l-a tinut secret circa 40 de ani? Sfînta imposturã! În acei ani s-a considerat el oare curat ca lacrima fatã de partid si devotat institutiei cu care colabora? Într-adevãr, a avut grijã ca, dupã izgonirea Regelui, în 1947, sã arunce în Dîmbovita sabia pe care a primit-o în 1942 din mîna Regelui, si cu asta a considerat cã nu a mai ascuns nimic tovarãsilor, nici mãcar averea de la Tãrtãsesti. Dupã terminarea Facultãtii de Drept si obtinerea licentei, Adrian Nãstase (Ady) a lucrat undeva, la Presedintia Consiliului de Ministri, repartizat... stiti de cine. Dar a mai detinut o functie: a fost cooptat ca membru al Asociatiei de Strîngere a Relatiilor cu Strãinãtatea, respectiv al Asociatiei de Prietenie Româno-Americanã, Româno-Englezã, Româno-Francezã etc. etc. Astfel, el avea avantajul privilegiat al pãtrunderii fãrã fricã (în misiune) în ambasadele acelor tãri, cu ocazia sãrbãtorilor lor nationale sau la alte manifestãri social-culturale. Acolo se bucura de dublu avantaj, datoritã pãtrunderii si cunostintelor sale în limbile englezã si francezã, învãtate cu meditatori, avea posibilitatea sã vîneze victime, atît pentru Securitate, cît si pentru el. Atunci el a lucrat pentru DIE, serviciul strãinilor în trecere pe teritoriul român, adicã pe un american, de exemplu, îl cunostea la Ambasada SUA, unde Ady era invitat cu ocazia sãrbãtoririi Independentei SUA, 4 lulie – Adrian, amabil si serviabil, americanul, fericit cã a întîlnit un localnic cu care se putea întelege. Adrian îl invita la Operã, la Athénée Palace si în alte locuri frumoase, pentru ca, în acest fel, sub masca amicitiei, sã afle scopul precis al vizitei americanului la Bucuresti; putea constata orice din întrebãrile puse, ce-l interesa. Afla dacã intentiona sã întîlneascã o anumitã persoanã, cetãtean român, si, în acelasi timp, gãsea si partenere ori parteneri pentru relatiile sale bisexuale. La un moment dat, s-a pricopsit cu o suedezã, pe care chiar a gãzduit-o acasã, în familie; cum putea oare mama lui, în aceastã situatie, sã-l bãnuiascã pe Adisor al ei cã fãcea ceva împotriva firii, mai ales cã ea nu stãtea decît acasã si cunostea doar drumul spre piatã?! Nu avea prietene, nimeni nu o vizita. Relatiile
cu familia ei erau rupte, la cererea sotului, ca fiind neconforme cu noua lui linie de impostor-colaborationist. Tot pe la ambasade, la cea a Frantei de data aceasta, a cunoscut un francez distins, partener homosexual, care l-a invitat la Paris (individul fiind o personalitate), asa cã Adisor, pe post de fetitã, a primit imediat pasaportul si a plecat pe malurile Senei, unde a avut o lunã de miere” de toatã frumusetea; frantuzul amorezat l-a plimbat prin toatã Franta si l-a fãcut pe deplin fericit. Întors în tarã, el a intrat într-o altã aventurã, de data asta ca bãiat. La Ambasada SUA, a întîlnit o tînãrã naivã, americancã, ai cãrei pãrinti, evrei, pãrãsiserã România în 1951, stabilindu-se la New York, unde tatãl profesa medicina. Tînãra, studentã, pregãtea o lucrare despre România, iar Ady s-a oferit imediat sã o ajute, fapt pentru care a gãzduit-o mai multe luni si cu care a întretinut nu numai relatii sexuale normale, dar a si întocmit planuri serioase de cãsãtorie. Pe vremea aceea, Adrian Nãstase nu nutrea încã dorinta de a fi conducãtor al României, i-ar fi plãcut sã trãiascã în America, sub capitalisti. Tînãra new-yorkezã era atît de prostutã încît a citit notele informative despre ea, fãcute de iubitul ei, care, din neglijentã, le-a uitat în camerã. Cînd l-a întrebat despre ele, el a linistit-o cã asa trebuie procedat, prin lege, cînd gãzduiesti cetãteni strãini si a convins-o sã nu se alarmeze. Între timp, fata s-a îndrãgostit cu adevãrat de el, dar tatãl ei a aflat motivul prelungitei sale sederi în tarã si cine este cel care voia sã-i fie ginere, si si-a chemat fata urgent la New York, i-a spus totul si a trimis-o în Franta, la studii, asa cã tesãtura lui Ady s-a destrãmat. Ea a apucat sã-i comunice ceea ce stia tatãl ei. Reactia imediatã a lui Adrian fatã de un prieten a fost: De unde stie el? A fost la c... meu?”. Probabil cã au mai apãrut si alte asemenea iubiri”. Iar despre cei descusuti informativ se va afla doar dacã, vreodatã, vor fi date publicitãtii dosarele si dacã vor mai exista aceste dosare ale lui Nãstase (de activitate asiduã în cadrul DIE si ale procesului Suciu). Cînd, cu cîtiva ani în urmã, a izbucnit scandalul Priboi, presa întreagã a înregistrat actiunile furioase de apãrare a lui Priboi de cãtre primul-ministru al României, Adrian Nãstase. Ce legãturã poate fi (cã de rudenie nu este) între un pretins intelectual de rasã, doctor în Drept, profesor universitar, si un ofiter tortionar, dovedit semidoct si semianalfabet original, recrutat din drojdia societãtii si instruit în scolile politiei politice, unde a învãtat ura de clasã, ura de oameni, deci o brutã? Priboi i-a botezat lui Nãstase primul copil. Priboi a fost ridicat de Nãstase în ritmul urcusului sãu politic: purtãtor de cuvînt, deputat PDSR, consilier personal. Si nimeni nu s-a întrebat de ce Nãstase urãste ideea deconspirãrii Securitãtii si s-a opus cu vehementã ca dosarul lui Priboi sã fie fãcut public. Explicatia este simplã: Priboi a fost legãtura lui Nãstase cu Securitatea, a fost îndrumãtorul lui. Dacã Priboi este descoperit si, eventual, adus în fata justitiei, atunci el va vorbi si de Adrian Nãstase, si de colaborarea lor. Or, în acest caz, urmeazã prãbusirea de pe înaltul soclu pe care si 1-a construit. Presa din tarã a anuntat cã la examenul de bacalaureat pãrintii au fost de acord sã se facã publice rezultatele obtinute de elevi, cu o singurã exceptie: pãrintii elevului Andrei A. Nãstase (Adrian si Dana) de la Liceul Jean Monet”. Initial s-ar putea aprecia modestia si dorinta de a pãstra un secret familial. Dar n-a fost sã fie asa! La finalul examenului de bacalaureat s-a anuntat, de data asta, cã odrasla premierului a obtinut cea mai mare notã, si pe liceu, si pe Bucuresti. Si atunci unde ar fi modestia? Faptul a reamintit, celor ce cunosc amãnuntele, o altã asemenea situatie, petrecutã cu cîteva decade înainte, dar cu alti actori pe scenã. Dana, sora lui Adrian, a dat examen de admitere la Facultatea de Filologie (sectia englezã) si a cãzut la examen, fapt pentru care plîngea acasã în hohote, cu toate consolãrile mamei sale. Tatãl, Marin Nãstase, nu era acasã. Cînd a venit, el si-a gãsit fiica în lacrimi. A aflat cauza, si-a îmbrãcat pardesiul imediat si a iesit în rãcoarea serii de toamnã. Dupã o orã s-a întors si, vesel, i-a spus fetei: ai reusit! A doua zi, pe listele celor reusiti la admiterea la limba englezã a apãrut si numele Nãstase M. Dana. Este de bãnuit cã tãticul a fãcut un tîrg acolo unde s-a dus, fiindcã la absolvirea facultãtii Dana nu a fost angajatã ca profesoarã, ci ca salariatã a unei firme de comert exterior. Or, se stie de cine apartineau Comertul Exterior, Externele, Turismul s.a. Dana a fost trimisã imediat în Siria, apoi în Norvegia si Olanda (în coasta NATO). Dupã 1989, a avut
servicii numai în contact cu strãinii, la Sofitel, Sörös si la multi altii, la fel de importanti. Asa cã istoria s-a repetat, între douã examene: tatãl a avut timpul sã aranjeze ca fiul sãu sã cunoascã subiectele (sau altã metodã) pentru evitarea oricãrei surprize.

Alte cîteva esecuri

Au urmat o serie de evenimente care, analizate acum, dupã scurgerea timpului, apar nu tocmai plãcute familiei Nãstase Scatiu”. Cu tot doctoratul în izotopi radioactivi, cu toatã practica de asistent la Institutul de Petrol si Gaze, pentru a fi pãstrat în Bucuresti (la mutarea din Capitalã a acestui institut) sau din alte ratiuni, dr. ing. Nãstase a fost trimis pe postul de director al Învãtãmîntului Profesional din Ministerul Învãtãmîntului, un post de birocrat, care ar fi putut fi obtinut de oricare alt inginer, nu de un doctor inginer specialist” în izotopi radioactivi, deci nu un post de mare prestigiu, ca profesor universitar. Prin 1973-1974, prof. dr. ing. a avut din nou o problemã” cu fiul sãu, care si-a continuat vechea relatie cu I. D. Suciu. De data asta, acest viciat mergea cu Adisor la portile fabricilor si, cu tehnica specificã tuturor corupãtorilor, ademenea tineri muncitori, atrasi si de titlul sãu de fost profesor. La aceste racolãri a participat si acela care, peste ani, avea sã pretindã sã conducã România si pe care, din lasitate, chiar si fostul Rege l-a declarat cea mai importantã persoanã a anului 2003. Tinerii racolati, adusi în casa lui Suciu, se întreceau în betii si orgii, printre partide de sex si perversiuni sexuale. Cum a aflat Militia, rãmîne (încã) o mare enigmã. S-o fi lãudat vreunul dintre tinerei? Vecinii au raportat activitãti suspecte sectoristului? Sau Suciu era deja cunoscut Sectiei de Moravuri? Cert este cã militienii au a cãzut în mijlocul unui asemenea dezmãt, dupã ce înainte, de pe o scarã a unei masini de pompieri, se fotografiase pe fereastrã totul. A urmat ancheta, în care vinovatii principali erau I. D. Suciu si Adrian Nãstase, ca racolatori si corupãtori. Pînã în seara procesului, asa s-a stiut, dar a doua zi a urmat bomba: acuzat - lon D. Suciu, martor al acuzãrii - Adrian Nãstase! I.D. Suciu, pentru inversiuni sexuale si corupere a unor bravi fii ai clasei muncitoare, a fost condamnat la 8 ani. Dupã executarea pedepsei, au urmat alti 6 ani deportare în Bãrãgan, Suciu fiind considerat un pericol social. Îngerul pãzitor, fie el Priboi sau altul, l-a fãcut pe Adrian Nãstase curat ca lacrima, într-un proces cu usile închise, deci fãrã public, cu numai ceva lucrãtori” de Militie si Securitate, proces tinut prin 1973. Dar si favoritul zeilor”, Nãstase, a avut cumva de suferit. În mod discret, el a fost scos de la Presedintia Consiliului de Ministri si expediat, ca cercetãtor, la Institutul de Drept Penal. Toatã aceastã întîmplare a constituit un semnal de alarmã pentru Marin Nãstase, tatãl. Si, în linistea noptii, a plãnuit sã-1 cãsãtoreascã pe Adrian, sã-i dea o identitate socialã nouã, nimeni nemaiputîndu-l acuza de invers“, sperînd, în acelasi timp, sã-i gãseascã o viitoare sotie tot asa de naivã si necunoscãtoare cum îsi alesese el. Problema era însã mai complicatã, deoarece, conform dorintei tatã-fiu, viitoarea doamnã Adrian Nãstase mai trebuia sã fie si fiicã de nomenclaturist, care sã punã umãrul si la prestigiul familiei, si la ridicarea politicã a progeniturii tigãnesti, Adrian Nãstase. Norocul i-a zîmbit din nou lui Marin Nãstase. La Directia Învãtãmîntului Profesional, pe care o conducea, se afla, ca sefã de cadre, sotia fostului ministru de Externe, comunistul ilegalist, Grigore Preoteasa, mort în accidentul de avion din 1957, de la Moscova. Tovarãsa Preoteasa avea o fiicã studentã la filologie, în anul III sau IV, la Universitatea Bucuresti. Marin Nãstase, directorul, a fãcut pe petitoarea, a convins-o pe tovarãsa sã-si mãrite fata, el fiind motorul” care a reusit sã-si însoare/mãrite bãiatul, desigur, pãstrînd secretul despre fiul sãu, pãstrîndu-l pînã la moarte si fatã de sotia sa, care, dacã l-ar fi cunoscut, si-ar fi explicat mai bine propria ei viatã conjugalã. Sforile au fost trase, tinerii se zice cã s-au plãcut, se zice cã s-au si iubit chiar, oricum, cãsãtoria lui Adrian cu domnisoara/tovarãsa Preoteasa-fiicã s-a aranjat. De toate sforãriile tatãlui sãu, Adrian s-a tinut departe, dar s-a conformat, ca fiu ascultãtor. Si, cum ambele familii erau comuniste”, s-a aranjat numai cãsãtoria civilã, nu si cea religioasã. Pe vremea aceea, Adrian nu stia sã-si facã nici semnul Crucii, nu frecventa bisericile la slujbele religioase, asa
cum o va face peste 30 de ani. Cãsãtoria civilã a avut loc la Primãria din Piata Amzei, în prezenta unei echipe de tãrani secui (tov. Preoteasa-mama era unguroaicã, din secuime), îmbrãcati în hainele lor de la tarã traditionale, si a altor cîtorva persoane, selectionate cu grijã de Marin (Titi) Nãstase, din partea familiei lui: doar fratele sãu cu sotia, iar din partea Elenei Dragomirescu-Nãstase (mama ginerelui) doar o sorã cu sotul. Dupã încheierea ceremoniei si oferirea unei cupe de sampanie cu biscuiti, a urmat un prînz, la CoS”, dar socrul, Marin, s-a îngrijit sã elimine dintre invitatii prezenti la Starea Civilã pe fratele sãu cu sotia (fost comerciant, nationalizat în anul 1948) si pe sora bunã a mamei-soacre a lui Adrian, cu sotul, fost detinut politic, desi ar mai fi avut 3 frati si pãrintii în Bucuresti, nechemati, pentru a nu da explicatii tov. Preoteasa despre acesti dusmani de clasã” pe care îi invitase (doar ca decor) la ceremonia cãsãtoriei, unde nu atrãseserã atentia nimãnui. A doua zi dupã cãsãtoria civilã, Adrian Nãstase s-a mutat sã locuiascã în casa tov. Preoteasa, din Parcul Primãverii, îndeplinindu-se dorinta combinatã (a tatãlui sãu si a lui) de a deveni sot de fiicã de nomenclaturist. Totul dovedea cã planurile lui Marin s-au realizat si cã mergeau pe drumul dorit de el. Dar n-a fost sã fie asa! Dupã cîteva zile de om cãsãtorit cu o tînãrã frumoasã, atractivã si foarte simpaticã, într-o searã, pe la orele 11, cineva a sunat la usa familiei Nãstase. La întrebarea doamnei Nãstase cine este?”, a rãspuns fiul Ady. A urmat un dialog scurt: Ce s-a întîmplat, Adisor, mamã?” Rãspunsul: Mamã, dacã nu mã primesti în casã, lasã-mã sã dorm în hol, nu vreau sã mã mai întorc la ea”. Si mama a mai întrebat apoi: De ce, mamã, este o fatã bunã, frumoasã?!” Rãspunsul a fost: Eu vreau sã studiez, sã citesc, si ea mã solicitã prea mult!” A doua zi, doamna Preoteasa a vizitat, cu mare scandal, familia Nãstase, spunîndu-le, fãrã alte explicatii inutile, cã, în noaptea anterioarã, Adrian si-a pãrãsit tînãra sotie, sãrind pe fereastrã, bineînteles fãrã stirea cuiva din casã. Au continuat discutiile între patru ochi”, între Marin (Titi) tatãl si tov. Preoteasa - mama tinerei doamne Nãstase. Nu vom sti niciodatã dacã tãticul lui Adisor i-a dezvãluit mamei victimei” devierea sexualã a fiului. Nu s-a putut gîndi cã Adisor al ei îsi va schimba gusturile amoroase” atît de repede. A urmat apoi divortul. Ceva mai tîrziu, fiica tov. Preoteasa s-a recãsãtorit. Adrian si-a continuat viata lui de burlac, cu aventurile, bucuriile, necazurile si, mai ales, cu mari succese profesionale, fiind sprijinit, desigur, de îngerul cu epoleti”, pãzitorul grijuliu, si ajutat, bineînteles, pentru randamentul lui.

NOTÃ. Îmi asum toatã responsabilitatea pentru afirmatiile fãcute în acest articol si îi multumesc, pe aceastã cale, domnului Grigore L. CULIAN, editorul ziarului New York Magazin”, pentru curajul, demnitatea si hotãrîrea cu care a luat decizia publicãrii unui material care aduce la cunostinta opiniei publice fapte adevãrate, legate de ascensiunea politicã fulminantã a unui alt fost nomenclaturist comunist care, iatã, doreste sã devinã presedintele României.
Aurel Sergiu MARINESCU, Scriitor, fost detinut politic (Text reprodus din ziarul New York Magazin“, numerele din 8 si 15 septembrie 2004)

Nichita Stănescu şi defectele sale

Scriitorul Ştefan Agopian, prieten apropiat al poetului Nichita Stănescu, publică în “Academia Caţavencu”, nr.37/2008, o listă cu defectele marelui Nichita. Iată ce scria Ştefan Agopian:

“… n-ar fi rău să fac o listă cu defectele lui Nichita. Avea şi mari calităţi, fără discuţie, dar defectele oamenilor, fie ei chiar poeţi de geniu, sunt mult mai interesante decât calităţile lor. Aşadar!

1. Nichita credea că e un mare bucătar. Cum nu l-am crezut, a hotărât să gătească şi să ne invite la masă. Zis şi făcut. Când am ajuns la el, fiersese nişte macaroane pe care le amestecase cu carne tocată de porc dintr-o conservă. Şi nevastă-mea, şi eu am refuzat să mâncăm, el a gustat numai şi pe urmă ne-a invitat la restaurant.
2. Era ranchiunos. De câte ori venea vorba de Geo Bogza, se enerva şi vorbea urât despre el. Într-o zi i-am spus: “Hai, Nichita, Geo Bogza, din câte ştiu eu, te-a lăudat pe vremea când erai un tânăr poet. Ce-ai cu el?”. “Da, bre, bătrâne, a răpuns el, aşa e, dar a lăudat-o şi pe Blandiana!”
3. Îi plăcea să bârfească, mai ales despre chestiile sexuale care li se întâmplau prietenilor.
4. Minţea cu multă fantezie şi nu se ruşina când era prins cu minciuna.
5. Nu mânca în public, iar atunci când o făcea, întotdeauna comanda carne de porc tăiată mărunt şi prăjită în tigaie până când devenea aproape scrum.
6. Îi placea să se uite la televizor la toate prostiile comuniste.
7. Era pudibond, maxima lui înjurătură fiind “pisica Penelopei!”. Ca să-şi ascundă pudibonderia, compusese un distih, probabil în tinereţe, pe care îl recita mai des decât era nevoie: “Pulă, pizdă, cur, căcat/ astea nu sunt cu păcat!”.
8. Se lauda tot timpul câtă matematică ştie. Într-o zi, enervat, l-am întrebat dacă ştie ce sunt ăia logaritmi. Nu ştia şi după ce i-am explicat ce şi cum, a căzut în admiraţia logaritmilor.
9. În ultimii ani de viaţă nu mai citea nimic. Într-o zi s-a apucat să laude romanul lui Breban, “Bunavestire”. L-am întrebat când a apucat să citească romanul, care fusese lansat cu numai câteva zile în urmă. “Nu l-am citit, bre, mi-a răspuns. Acum vreun an mi-a citit el primul capitol, într-o seară. Aşa că nu mai fi cusurgiu, bre! Şi Cuvier tot aşa făcea, pleca de la un os şi reconstituia ditamai animalu’.”
10. Îi era frică de miliţieni …"

Aproape totul despre Adrian Năstase, cel mai corupt dintre prim-miniştrii României (I)

O istorie adevãratã: Nãstase Scatiu

Din literatura românã clasicã, liceenii învatã despre Duiliu Zamfirescu si ciclul sãu de romane: VIATA LA TARÓ, TÃNASE SCATIU”, ÎN RÃZBOI”, ANA”. În TÃNASE SCATIU”, este prezentat ciocoiul tipic, setos de avere cu orice pret si prin orice mijloace, viclean, rãu, semianalfabet (nu cunostea nici o limbã strãinã, ci doar româna vulgarã). Deoarece învãtase pe apucate, el avea fatã de boierii adevãrati, intelectuali de rasã, un complex de inferioritate, bine mascat, dublat de o dorintã pãtimasã de a deveni si el boier. Tãnase Scatiu, prototipul ciocoiului vechi, era o copie de revolutionar tip 1848, mai precis, un revoltat care îsi dorea parvenire. Tãnase Scatiu, însã, nu avea convingeri ferme, ci numai interese. El nu-si pretuia prietenii. Din nefericire pentru Poporul Român si pentru România, aceastã categorie ciocoiascã a existat dintotdeauna, si mai cu seamã azi, cînd a apãrut un alt tip: CIOCOIUL NOU-NOUT. EI nu mai are complexul inferioritãtii. Trecut prin multe universitãti si tot felul de alte studii superioare, detinãtor de doctorate, el îsi închipuie cã întruchipeazã nu numai intelectualul sadea, ci, mult mai mult, oxigenul unei natii. Ciocoiul nou nu recunoaste cã ar fi un profitor al momentului, este fudul si convins cã acolo, unde se aflã el, este datoritã calitãtilor si meritelor sale exceptionale, nicidecum datoritã altor factori. El vorbeste limbi strãine, ascunde, siret, panglicãriile demagogice si învîrtelile obscure, se crede superior si invincibil. Fãcînd o comparatie cu vechea noastrã ciocoime, putem observa însã si unele asemãnãri: de pildã, Tãnase Scatiu adora sã fie primit cu lãutari, pîine si sare, dorea mortis sã fie însotit pretutindeni de un alai care, lãudîndu-l continuu, îi mentinea buna dispozitie si încrederea în sine. La fel si ciocoiul nou! Atît Tãnase Scatiu, cît si urmasii lui nu cunosc sentimentul milei crestine, nici compasiunea pentru cei aflati în sãrãcie si suferintã Din contrã, sadici, prin îngîmfare, ei cred în providentialitatea lor. Ciocoiul nou cunoaste stãri de comportament diferite, pare pasnic, jovial, dar numai ce-i sare tîfna, folosind un vocabular suburban, vulgar, tigãnesc uneori, afisînd arogantã si mîndrie nelimitatã, un parvenit orgolios, un veleitar. Ciocoiul vechi se visa, din arendas, proprietarul mosiei. Ciocoiul nou, în general, se lanseazã în politicã, este oportunist, fãrã convingeri ferme, trece din partid în partid, la fiece schimbare de putere, credincios numai partidului acaparatorilor. Prezentãm acum ciocoiul nou numãrul 1 al României, NÃSTASE SCATIU”, care, comparat cu ciocoiul de tip vechi, Tãnase Scatiu, pare un Goliat pe lîngã un pitic ciocoiesc.

Tãrtãsesti, începutul Secolului XX

La o distantã egalã, între Bucuresti si Tîrgoviste, existã un sat din negura vremurilor, numit Tãrtãsesti. A fost si este o asezare de tip Bãrãgan, cu toate aspectele pozitive si negative ale satului românesc de cîmpie. La marginea lui trãia o tigancã, mai focoasã decît alte tigãnci din sat.Tot în acele vremuri, în acelasi Tãrtãsesti, trãia si un tãran necãjit, avînd doar cîteva pogoane de pãmînt, pe numele de familie Dumitru. Acest tãran a prins drag de tigancã si (prin legãtura lor nelegitimã) oachesa, pe numele ei de familie Nãstase, a nãscut un bãiat, cãruia i-a pus numele Marin. Cum în vremurile acelea la declararea nasterii unui copil trebuia prezentat actul de cãsãtorie, în lipsa acestuia, ofiterul Stãrii Civile a trecut în certificatul de nastere copil din flori”, în locul numelui tatãlui. Deci Marin Nãstase era copil din flori, crescut de o mamã sãracã, probabil ajutatã cumva si de tatãl biologic. Tiganca Nãstase nu avea pãmînt, se întretinea muncind cu ziua pe la altii, mai înstãriti. Si tot în acele vremuri exista un obicei, care a continuat pînã la instaurarea comunistilor la putere: acela al copiilor de trupã. Pentru a ajuta familiile sãrace cu multi copii, orfanii, vãduvele cu copii sau copiii din flori, unitãtile militare primeau, fiecare, cîtiva asemenea copii. Din hainele militare reformate li se confectionau si lor mici uniforme, iar la cazan se gãsea mereu o lingurã în plus si pentru ei. Erau un fel de soldati în miniaturã, care respectau regulamentele militare, disciplina, regimul cazon. Dacã mergeau la scoalã, tot regimentul le
asigura cele necesare (cãrti, caiete, rechizite). Unii erau trimisi la scoli de muzicã si rãmîneau în Armatã, la fanfara regimentelor; altii, la vîrsta de 21 de ani, se angajau si deveneau, cu timpul, subofiteri, iar cei mai dotati erau trimisi la liceu si, mai departe, la studii militare superioare. Asa s-a întîmplat si cu puradelul Marin Nãstase, care, fiind copil din flori si fãrã tatã legal, a fost acceptat copil de trupã la un regiment. Deoarece puradelul s-a dovedit foarte bun la învãlãturã, destept, inteligent si disciplinat, comandantul a hotãrît sã-l trimitã la Liceul Militar Mînãstirea Dealu”, pe cheltuiala regimentului. Marin Nãstase nu i-a dezamãgit pe cei care au investit în el, terminînd în fiecare an de studiu primul si, ca sef de promotie, ciclul. Comandantul regimentului a hotãrît sã-l mai trimitã si la Scoala de Ofiteri de Artilerie, pe care Marin Nãstase a absolvit-o, tot ca sef de promotie, dupã ce an de an a fost primul, dovedind a fi foarte inteligent, cu memorie bunã si extrem de disciplinat. Este promotia anului 1943 si, ca proaspãt sublocotenent, a fost invitat, împreunã cu toti ceilalti sefi de promotie ai celorlalte arme din promotia 1943, la un dejun oferit de Regele Mihai, care a dãruit fiecãruia, cu aceastã ocazie, cîte o sabie si tresele cuvenite. Dupã regulamentele atunci în vigoare, primii 3 (seful de promotie si urmãtorii doi) de la fiecare scoalã militarã aveau dreptul sã-si aleagã garnizoana. Sublocotenentul Marin Nãstase a dat prima mare loviturã a vietii sale: în loc sã meargã pe front, ca ofiter de artilerie, el a ales artileria antiaerianã si garnizoana Brasov, unde domneau pacea, linistea si nici un pericol. La Brasov, sublocotenentul Marin Nãstase a devenit afacerist, avînd mult timp liber. Aceastã nouã preocupare a fost cea de-a doua mare loviturã a vietii sale: a românizat” 2 magazine evreiesti. Aici sîntem obligati sã dãm explicatii: în regimul Maresalului lon Antonescu, una din legile cu caracter antisemit a fost interzicerea evreilor de a avea magazine. Cum românii, ca si evreii, au simtul dezvoltat al smecheriei” s-a gãsit si solutia: UN ROMÂN (de încredere) devenea legal proprietarul magazinului, cu numele sãu trecut pe firmã, ca proprietar de drept, dar, în fapt, magazinul apartinea tot vechiului proprietar. Nimic nu se schimba, noul proprietar-paravan nu se amesteca în comert, dar primea lunar o cotã de 25-40% din veniturile realizate. De la cele 2 magazine de încãltãminte, Marin Nãstase încasa astfel (ca proprietar-fantomã) sume frumoase, lunar, afacerea fiind înfloritoare. Ca urmare, cu încetul, a devenit foarte bogat. Trebuie spus cã, între timp, tãranul Dumitru din Tãrtãsesti s-a cãsãtorit oficial cu tiganca Nãstase - mama sublocotenentului Marin Nãstase. Din cãsãtoria celor doi au mai rezultat 2 copii: un bãiat, Constantin (Costel), si o fatã, ambii cu numele de familie al tatãlui, Dumitru. Sublocotenentul Marin Nãstase a cumpãrat cîteva zeci de hectare de pãmînt agricol în Tãrtãsesti, zeci de stupi de albine si oi, 2 autoturisme, toate asigurîndu-i o viatã trãitã din plin, ceea ce un ofiter tînãr nu-si prea putea permite doar din soldã. Ulterior, el a dovedit un apetit de îmbogãtire greu de egalat.

Nãstase (Scatiu) are o cãdere

A venit 23 August 1944, cu toate nenorocirile aduse de Armata Rosie. Slt. Marin Nãstase, zis si Titi, într-o zi, în Bucuresti, si-a parcat masina pe o stradã oarecare. Cînd s-a întors, masina ia-o de unde nu-i! Dupã cîteva zile, a vãzut-o cu un sovietic la volan. A tipat, a strigat hotu’”, a fugit dupã masinã si chiar s-a aruncat pe botul ei. A fost arestat de politistii români si anchetat, sub stare de arest, în subsolul blocului Dragomir Niculescu (Romarta) de pe Calea Victoriei, bloc devenit al MAI. Nu a fost retinut mai mult decît durata anchetei, l-au eliberat, dar masina sa a trecut pentru totdeauna la sovietici. A doua masinã si-a ascuns-o, de fricã, în ograda pãrinteascã, sub o sirã de coceni de porumb. În urma unui denunt, i-a fost si ea confiscatã. Pãmîntul l-a împãrtit, formal, între membrii familiei, ca si stupii, oile sau animalele de povarã, asa, ca sã nu mai poatã fi acuzat cã e mosier sau chiabur. Si, cum o nenorocire nu vine niciodatã singurã, în 1946 a fost epurat din rîndurile Armatei (încã regale), devenind somer, prin vointa generalului Walter Neulander, zis mai apoi Roman. Conform legilor de atunci, ofiterii deblocati se mai bucurau de unele avantaje. Li se echivalau
(în majoritate) examenele din scolile militare, urmînd a sustine un numãr mic de examene de diferentã, plus întelegerea profesorilor universitari fatã de acesti studenti tomnatici. Astfel, fostii ofiteri de infanterie, jandarmi s.a.m.d. deveneau licentiati în drept, iar fostii ofiteri de artilerie, geniu, aviatie sau marinã se transformau în ingineri. Asa a ajuns, în 1947-48, si fostul slt. Marin Nãstase (Titi) inginer.

Inginer Nãstase (Scatiu), necazuri, bucurii, succese

Inginer ca inginer, dar sãrac, Marin Nãstase primise o grea loviturã din partea regimului comunist, chiar în trãsãtura lui esentialã: aviditatea de bani. A început o viatã precarã, cu un salariu modest (în urma averii pierdute). Cãsãtorit si repede divortat, avea de ce sã se considere un visceral anticomunist si antisovietic. Cînd discuta cu cei mai apropiati, sub impresia pierderilor suferite, devenea nervos, vînãt la fatã de urã si profera cele mai grave acuzatii împotriva comunistilor locali si sovietici. În 1949 a cunoscut-o, întîmplãtor, pe aceea care îi va fi sotie pînã la moarte, domnisoara Elena Dragomirescu, fatã de Bucuresti, fiica lui Gheorghe Dragomirescu (salariat la Grivita Rosie”) si a Amaliei, nãscutã Gush, de origine germanã, din Bucovina. Elena Dragomirescu era foarte frumoasã. S-au întîlnit-vãzut-plãcut-iubit, cãsãtorindu-se în acelasi an. Elena Nãstase, finã, delicatã, orãseancã, nu cunoscuse muncile agricole. Ea a fost repede transformatã în mînã de lucru, sclava lui Titi-tiranul, care, încã de la începutul cãsãtoriei, s-a purtat abuziv; vara o ducea la Tãrtãsesti, la muncile casnice si ale cîmpului, ca sã facã mãmãligã, într-un ceaun urias, pentru muncitorii zilieri ai pãmînturilor împãrtite formal între rude. Asta sub supravegherea atentã a soacrei tuciurii, din cale-afarã de rea. În 1950, la un an de la cãsãtorie, s-a nãscut primul copil, Adrian, alintat Ady de cãtre pãrinti. Apoi, în 1952, s-a nãscut sora lui, Dana. Desigur cã se stie cît de greu se trãia în acei ani. O mamã cu doi copii mici nu putea obtine un serviciu, iar sotul, desi inginer, primea un salariu care nu îi asigura o viatã prosperã. Noroc cu ceva zarzavaturi sau alte alimente venite de la Tãrtãsesti. Initial, au locuit pe Colentina, în casa cumpãratã de Nãstase cînd activa ca ofiter la Brasov, pe numele surorii sale, dupã legalizarea relatiei tatãlui sãu cu tiganca Nãstase, dar sora lui Marin a decedat, tînãrã si nemãritatã, dupã care proprietarul real a intrat în posesia imobilului. Comportarea lui ca sot a fost mizerabilã. Dimineata lãsa o infimã sumã de bani pentru hrana din acea zi, încît copiii au crescut cu cartofi prãjiti si ciorbã de fasole. Frumoasa lui consoartã a purtat o hainã de iarnã timp de 20 de ani, îmbrãcãmintea ei fiind de-a dreptul sãrãcãcioasã. Niciodatã nu au intrat împreunã la vreun restaurant sau spectacol. Chiar mai tîrziu, cînd a devenit cadru universitar la nou înfiintatul Institut de Petrol si Gaze Bucuresti, financiar sau material, nu s-a schimbat nimic în viata de familie. Decît cã Marin Nãstase, care era fumãtor, a trecut de la tigara Carpati” la Kent” si a continuat sã ia prînzul la cantina Institutului, la COS” sau la vreun alt restaurant. Aproape a uitat cã are si o sotie, pe care o neglija total. Dacã aceasta încerca sã-l mîngîie, sau mãcar sã-l atingã, el o lovea. Foarte violentã aceastã corciturã tigãneascã, mereu irascibilã fatã de sotie. A lovit-o si a bãtut-o de zeci de ori, din motive cunoscute numai de firea lui agresivã. Cînd se enerva (mai din nimic), se îngãlbenea si tremura de furie. Rar, la cîte 6 luni, ba chiar un an, îsi mai aducea aminte cã trebuie sã fie si bãrbatul sotiei sale. Atît! Ciudat! Niciodatã Elena Nãstase nu si-a explicat de ce Titi al ei este asa de rece cu ea si de ce timpul liber si-l petrece cu prietenul” sãu bun, prezentat familiei ca un fost ofiter, camarad si amic de-al sãu. Întîmplãtor, odatã, un cumnat, cãutîndu-l la prieten” acasã, l-a surprins pe Titi în pat cu amicul sãu bun, însã nimeni nu-si putea închipui - în naivitatea si în necunoasterea de atunci sau în lipsa de educatie sexualã crasã - cã ar putea exista relatii amoroase între bãrbati. Deci, Marin Nãstase-Titi, zis Tapu printre cunoscuti - era... BISEXUAL! Si-a mai fãcut un pas: a vîndut casa din Colentina, s-a mutat cu chirie într-o locuintã de pe Str. 7 Scaune si si-a cumpãrat o masinã. Apoi încã un pas: dupã putini ani, s-a mutat într-un
apartament confortabil, dintr-un bloc cu 4 etaje care, nationalizat acum, apartinuse Fundatiei Elias”, bloc situat pe o stradã perpendicularã cu Calea Mosilor, foarte aproape de aceasta si de Piata Mosilor. Fiul lui Titi, Adrian, a urmat cursurile Liceului Sfîntul Sava” (devenit Nr.1) din Bucuresti si a fost un elev mediocru în primele clase. Vacantele de varã si le petrecea la Tãrtãsesti, unde Marin Nãstase îsi ducea întreaga familie, an de an. Acolo îl chema casa pãrinteascã (renovatã si mãritã), acolo îi erau pãrintii, unchii, mãtusile, verisorii. Doamna Elena Nãstase muncea din greu, iar Ady zburda, împreunã cu alti copii din sat, adicã prietenii copilãriei sale: Toma Zaharia (devenit general în Regimul Iliescu-Nãstase); Gregorian Bivolaru (actualul mare guru” al yoghinilor sectei MISA); Gabriel Bivolaru (gangsterul deputat PDSR, care, împreunã cu escroaca Mona de Freitas, originarã din Bacãu si devenitã cetãtean englez, au furat statului 2300 miliarde lei); Marin Bucur (noul proprietar, de formã, al faimosului restaurant CAPSA, fost nationalizat). Ady se juca voios cu prietenii lui, varã de varã, fãcînd tot felul de nebunii copilãresti: pãsteau vitele împreunã, sau furau fructe din livezile oamenilor. Cînd a ajuns mare om politic, Ady nu si-a uitat prietenii: pe Toma Zaharia (politaiul corupt care si-a construit o vilã de miliarde la Tãrtãsesti) l-a fãcut general si mai marele politistilor pe Capitalã; pe Marin Bucur, rudã cu familiile Nãstase si Zaharia, l-a folosit ca paravan la cumpãrarea restaurantului CAPSA. Aceastã metodã de camuflare a proprietarului adevãrat o folosise si Marin Nãstase, uzînd de numele rudelor, atunci cînd a divizat suprafata de teren agricol, stupii de albine si oile cumpãrate din biata lui soldã de sublocotenent, ca sã nu fie trecut la chiaburi”. Metoda aceasta de camuflare a adevãratului proprietar va fi perfectionatã de Ady în cariera sa financiarã si politicã. În cazul lui Gabriel Bivolaru (cînd acesta a fost descoperit ca inginer financiar”, pãgubind statul cu 2300 miliarde lei si a fost invitat la Procuraturã, desi era deputat PDSR în opozitie”), Ady, prietenul din copilãrie, ajuns presedinte de partid si deputat, a organizat, la repezealã, un mars la Procuraturã, cu circa 40 de deputati si senatori PDSR, unde au protestat, considerînd actul ca o persecutie politicã! Dupã ani de tergiversãri si disparitii de probe din dosare, în domnia bunului plac a lui Ady, Gabriel Bivolaru s-a ales cu o condamnare de 5 ani închisoare, în vreme ce un hot de gãini primeste 2 ani. Organizatia MISA, extrem de periculoasã, a lui Gregorian Bivolaru se bucura de toleranta autoritãtilor, cu sprijin tacit guvernamental, în ciuda reactiei presei din tarã, care a dezvãluit multe din activitãtile yoghinilor si ale lui Bivolaru. Deodatã însã, ca la un semnal, dupã multi ani de armonie si pace, autoritãtile s-au pornit împotriva toleratilor, sã le urmãreascã atent activitatea, sã-l ancheteze si sã-l aresteze pe Guru-Gregorian. Pãrerea generalã este cã aceastã sectã, incredibil de profitabilã, cu un important venit financiar, si-a cam uitat protectorii. Gregorian Bivolaru a neglijat sã mai dea darul” prietenului tãrtãsestean, uitînd lamentabil zicala mafiot-dîmboviteanã: prieten, prieten, dar brînza-i pe bani! Si de aici i se trage tot necazul...

NOTÃ. Îmi asum toatã responsabilitatea pentru afirmatiile fãcute în acest articol si îi multumesc, pe aceastã cale, domnului Grigore L. CULIAN, editorul ziarului New York Magazin”, pentru curajul, demnitatea si hotãrîrea cu care a luat decizia publicãrii unui material care aduce la cunostinta opiniei publice fapte adevãrate, legate de ascensiunea politicã fulminantã a unui alt fost nomenclaturist comunist care, iatã, doreste sã devinã presedintele României.

Aurel Sergiu MARINESCU, Scriitor, fost detinut politic (Text reprodus din ziarul New York Magazin“, numerele din 8 si 15 septembrie 2004)

Ce ne “învaţă” televiziunile mogulilor

În România, televiziuni precum Antena3, RealitateaTV sau zeroTV te îngrozesc prin cantitatea de minciuni şi dezinformări pe minut de emisie. De exemplu, în ziua de 1.01.2010, postul securistului Voiculescu, adică Antena3, realiza o retrospectivă a ultimilor cinci ani de mandat pentru Preşedintele României. Se “zărea” în fiecare afirmaţie ura faţă de respectivul personaj. Ce deontologie profesională, ce echilibru jurnalistic. Afirmaţie la televiziunea lui Felix: “După primul mandat al lui Băsescu, relaţiile României cu Moldova sunt foarte proaste”. Păi, dragi tovarăşi şi “pretini” care primiţi salariu din conturile lui Ceaşcă, banii obţinuţi prin sudoarea acestui popor prea blând, uneori, poate vă amintiţi că 93% dintre babsarabeni l-au votat pe Traian Băsescu, iar primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a fost în grupul de sprijin al Preşedintelui României. Atunci de unde aceste relaţii proaste? Sau voi îi consideraţi în continuare pe ruşii care ne-au ucis bunicii şi ne-au deportat fraţii în Siberia reprezentativi pentru Basarabia-pământ românesc?

Trecem la zeroTV, unde numitul Tudor Barbu face emisiuni “prin care vom deveni mai ştiutori”. După ce îi linge dosul lui V.C. Tudor (poetul Securităţii bolşevice), de câte ori are ocazia, “ziaristul” Barbu împroaşcă cu lături memoria victemelor dictaturii comuniste, încercând să sugereze “ce bine se trăia pe vremea cizmarului” şi ce rău este azi în România. Aşa-i, este rău în România şi pentru că zeroTV în loc să educe publicul face circ, în loc să le spună la români să nu mai fure, să nu dea şpagă, să muncească mai eficient, să nu arunce gunoaiele oriunde, zeroTV se îmbogăţeşte din gunoaie. Fără capitalismul de cumetrie adus în România de tripleta bolşevică PSD + PRM + alte formaţiuni dispărute, OTV-ul ţigănuşului Diaconescun ar avea telespectatori doar locuitori din Ferentari.

Şi ajungem la drăgălaşul de Mircea Badea. Acest maimuţoi, care se crede inteligent, are mereu ideea că “legile sunt pentru proşti”. Dar iată două din consecinţele educaţiei pe care acest Badea o realizează la Antena1 + Antena3 (= emisiuni de rahat): consilierul PRM, fost viceprimar al comunei Ivăneşti, judeţul Vaslui, ignoră semnalele luminoase şi acustice ale semaforului, depăşeşte coloana de maşini şi este spulberat de acceleratul Iaşi-Braşov, în 23.12.2009. Dacă un fost viceprimar nu respectă legea în această ţară, atunci cine o respectă? Sau peremiştii sunt deasupra legii? Al doilea exemplu: fiul unui fost primar al comunei Balilesti, atacă doi bătrâni pentru o sumă infimă de bani. Aşa o fi învăţat din familia primului gospodar al comunei? Dacă un fiu de fost primar nu respectă legea în România, cum să fie bine în democraţia originală întemeiată de Ilici Iliescu.

Dragii mei, dacă vreţi o comparaţie, haideţi să luăm Croaţia. Un ziarist de la “Academia Caţavencu” povestea în 2008 că a fost în Croaţia şi a locuit la o bătrână, singură şi înstărită, pe care nimeni nu a deranjat-o vreme de zeci de ani, deşi în jurul locuinţei sale era doar marea şi frumoasele peisaje ale litoralului.

Cum numără anii “ziariştii” mogulilor

Avem o ţară frumoasă, păcat că-i populată cu producători de televiziune imbecili. Tare ne deranjează pe noi, de fapt pe ei, românaşii verzi, dacă vreun străinaş ne face ţigani. Numai că aici la noi, în Românica, ce vezi de Revelion pe majoritatea posturilor TV (Antena1, ProTV, NaţionalTV, KanalD)? Manele, tată, la greu. Adică în timp ce ungurii, cehii sau polonezii, ca să-i luăm pe ăştia mai apropiaţi de noi, se distrează pe o muzică “occidentală”, noi, ultimii ciumeţi din UE, dăm la greu din buric. Dar pretindem respect. Merită totuşi respect PrimaTV, unde nu prea se văd manele.

Trecem la iRealitatea lui Vîntu şi realizăm că “ziariştii” de acolo, care înghit rahat la greu, nu prea ştiu să numere. Anii, că la bani probabil se descurcă. Astfel, stimabilii avea la sfârşitul anului 2009 o retrospectivă a “primului deceniu din mileniu trei”. Ca să vezi … Până şi un copil de clasa a V-a ştie că primul deceniu al mileniului trei începe cu anul 2001 şi se sfârşeşte cu anul 2010. Adică mai este un an până la sfârşitul primului deceniu. Dar ce contează pentru “profesioniştii” lui Vîntu exactitatea. Atunci când îndobitoceşti acest popor cu tot soiul de foşti securişti, foşti bolşevici şi cu şantajişti ordinari, un an în plus sau în minus nu mai contează.