Geo Bogza, unul din autorii rusificării României

Geo Bogza a fost, şi poate mai este, în programele şcolare de Limba şi literatura română. Prin scrierile sale, şi ale altora asemenea, Partidul Comunist Român a spălat creiere în România, adică a (de)format acei cetăţeni care, după 1989, vor devasta România, distrugând şi furând totul, mai ceva ca hunii sau vandalii. Dacă spaţiul public din România este populat astăzi de specimene de secol XIX, acest fapt este urmarea a 50 de ani de rusificare a României. Iar aceasta s-a produs şi datorită ‘marelui’ Geo Bogza. Dar iată ce scrie Ştefan Agopian, în ‘Academia Caţavencu’, nr.32/2009, despre Geo Bogza.

Printre cei care publicau săptămînal în revistă (România literară-n.m.), Geo Bogza era considerat un fel de „monstru sacru“. Publicul cititor, ajutat de Europa Liberă, găsea în tabletele lui, strecurate abil, tot felul de „șopîrle“ la adresa regimului și, nu de puține ori, chiar și Ceaușescu și soția lui odioasă beneficiau de asemenea „șopîrle“.

Aceste palide acte de curaj îi creaseră un prestigiu imens, toată lumea uitînd rolul nefast pe care îl jucase Bogza în nefericiții ani ’50. Intrase în noua Academie comunistă în 1948 și în discursul de recepție adusese un scîrbos omagiu lui Stalin și ideilor acestuia privind împădurirea deșerturilor sovietice. Apoi a publicat un reportaj triumfalist despre Canalul Dunăre-Marea Neagră, locul unde mii de români, mulți dintre ei mai antifasciști decît Bogza, au murit fără să aibă altă vină decît aceea că priveau critic noul regim instaurat de sovietici.

Din oportunism, Bogza îi iubea sau se prefăcea că îi iubește pe cei care, conduși de consilierii ruși, împingeau țara spre dezastru. Îl descrie foarte bine Eugen Negrici în Iluziile literaturii române: „Înainte de război, versificase închipuiri aberante, insanități și enormități sexuale de liceist, sub impulsul juvenil de epatare «în negativ»; scrisese, mai apoi, atroce, negre reportaje sociale care, împreună cu micile fițe iconoclaste și cu gesturi de frondă antiburgheză, l-au împins în grupul avangardiștilor. Prin ei s-a legitimat ca antifascist, spre a putea fi mai lesne asimilat de noua putere. Nu s-a lăsat, precum mulți alții, doar înregimentat. A vrut să se știe așezat confortabil în noua ierarhie oficială a literaturii de partid și pentru asta nu a pregetat să acționeze ca un stalinist militant și un propagandist al politicii de sovietizare a României: convingător, talentat, influent“.

Și uite-așa, Geo Bogza, care n-a fost niciodată membru al Partidului Comunist, și-a schimbat convingerile atunci cînd realismul socialist nu mai avea nici o valoare pentru autoritățile socialismului multilateral dezvoltat. După tezele din iulie 1971, multă lume, dar în special scriitorii, a văzut în el salvatorul libertăților, cîte or fi fost, cîștigate cu greu după 1964. I-a plăcut acest rol și l-a mimat cît s-a priceput de bine, așa cum, cu ceva ani înainte, jucase rolul stalinistului pur și dur.